ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.08.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2013
DURATA: 4 nopți
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
78.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 36 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 13 MIN

Deși Flamingo, nu e chiar roz

TIPĂREȘTE

Mam'mare, mamița si tanti Mița … Nu, nu asta era povestea, dar una asemănătoare.

Pentru că nepoțelul de 10 ani era foarte supărat că nu a călătorit niciodată cu avionul, bunicii au decretat: în vacanța de primăvară mergem undeva cu avionul. De menționat că tatăl lui are probleme cu răul de mașină, de mare iar la avion nici nu vrea să se gândească. Să mai spunem că în urmă cu un an, în februarie, bunicii și nepoții aveau bilet în Egipt - călătorie anulată în ultima clipă din cauza revoluției din Egipt. Ghinion! Acum, colac peste pupăză, 3 săptămâni înainte de plecarea la Larnaca s-a anunțat crahul din Cipru? Curat ghinion! Dar de această dată am înfruntat soarta.

În calitate de consilier am fost trimis în căutarea unei variante (cu avionul) pentru mini-concediu. La vremea aceea nu prea am găsit cine știe ce variante ieftine în perioada aleasă. Bunicul nu a vrut Italia – era sătul de ea și atunci singurele variante acceptabile erau Dublin și Larnaca. Dacă inițial ideea cu Dublin a fost îmbrățișată de toată lumea, ulterior toți și-au dat seama că s-ar putea să fie cam frig în acea perioadă. Mie mi-ar fi plăcut totuși – dar asta este (rămâne unul din regretele mele). Apoi am observant că biletul de 100 EUR la Blue Air ajungea la aproape 140 EUR cu toate taxele iar la Tarom biletul era 159 EUR. Tarom a rămas. Așa că povestea s-a transformat în mamaie, tataie, unchiul și verișoara mai mare au plecat spre Cipru cu nepoțelul. Ce caută unchiul în ecuație – asta da întrebare. Dar poate lipsi “il consiligliere”? Așa că volens-nolens hai și unchiul în avion. Am obținut să îmi plătesc măcar biletul de avion și cheltuielile de acolo (mai puțin hotelul). Cazarea și avionul nepoților – bucuria bunicilor.

Acum caută hotel – opțiuni destul de puține, atât de la agenție cât și pe booking. Mi-au dat inițial LIVADIOTHIS CITY (97 EUR/noapte) sau LORDOS BEACH (124 EUR/noapte). Am cerut și pentru Flamingo Beach căci am văzut că avea prețuri mai bune. Prețul aici era 48 EUR pe noapte. Toate prețurile sunt pentru cazare pe camera dublă cu demipensiune.

Recunosc că de la agenție mi-au spus că nu recomandă Flamingo Beach pentru că au primit feedback-uri negative de la clienți și colegi. Iar celor mai largi la buzunar le pot spune că tot ei mi-au recomandat Lordos Beach ca foarte bun (și tot ei mi-au spus –că e cam departe de Larnaca 15-20 minute cu autobuzul). Eu chiar îi respect – sunt foarte buni și corecți. Totuși diferența de 50 EUR până la următoarea variantă nu mă îmbia absolut deloc. Am citit review-uri pe amfostacolo destul de pozitive, pe tripadvisor erau pe la mijloc – deci nu putea fi chiar așa de rău. Multe comentarii (destul de justificate) pe calitatea mâncării, însă am decis că la așa diferență dacă mâncarea nu e comestibilă mergem și mâncăm în oraș. Și ne mai rămân și bani. Apoi să fim serioși – nu stăm în hotel, dacă avem unde să punem capul e perfect. Să nu fie murdar și cu colocatari gen gândaci sau șoricei.

Aici e momentul să fac o paranteză – acum vreo 17 ani am fost la un hotel din Venus – printre primele particulare. Pe atunci nu exista amfostacolo (cred că nici măcar tripadvisor). Am stat 3 zile. Soția mea îmi spunea că aude șoricei și se ghemuia în mine. Eu ca să par mai bărbat o încurajam (și mă ghemuiam în ea). Din fericire nu ne-am întâlnit față în față cu dușmanul, se auzea doar în dulap. La plecare spun și eu așa către patron – știți ni s-a părut că auzeam șoricei în cameră. Eu mă așteptam să fiu contrazis, să ne spună că ni se pare. Însă omul cu o seninătate ieșită din comun ne spune: normal domne, nu vezi că e un camp în spate. Eu am vrut-o!

Am setat totul de la sfârșitul lui decembrie așa că puteam aștepta liniștiți vacanța de primăvară. Sau așa am crezut, căci la un moment dat am primit anunț de la Tarom că zborul s-a decalat cu 1 zi – în loc de plecare 12 – 11 și în loc de sosire 16 -15. Și uite așa m-am trezit dintr-o data cu 3 probleme: trebuia schimbată camera la hotel (bine că nu am ales varianta fără posibilitate de anulare), copiii trebuie să lipsească nu 1 zi ci două de la școală să nu mai vorbesc de serviciul meu. Aici ar mai fi de subliniat un amănunt – eu aveam singurul bilet aranjat prin agenție (m-au convins mai târziu să vin și eu) lor le luasem biletele de pe site-ul Tarom. De la agenție m-au anunțat imediat de schimbare pe când Taromul m-a anunțat prea târziu. Din fericire am avut înștiințarea de la agenție și am procedat din timp pentru preschimbarea tuturor biletelor. Ceea ce înseamnă că întordeauna pe internet vei găsi prețuri mai mici, eventual direct de la producător, dar vei fi mai prost informat. Așa că e de pus în balanță. Dai 10-15 EUR mai mult pentru servicii mai bune? Dacă totul merge conform planificării nu merită. Dar dacă nu merge?

Ardeam de nerăbdare să ajungem la hotel. Nu trebuia decât să luăm autobuzul care ne lăsa foarte aproape de hotel. Asta pentru că eu întotdeauna mă documentez, sunt pregătit, nimic nu mă ia prin surprindere. Așa că am ieșit din aeroport apoi am intrat din nou să întreb unde e stația. Ne așezăm în stație și în mai puțin de 10 minute apare autobuzul 431. Ne opintim să ne urcăm în autobuz dar hai să și întreb – Flamingo Beach? Și șoferul plictisit spre scârbos către noi – autobuzul ăsta nu merge la Flamingo. Dar, încerc să zic eu. Nici un dar – mi-a închis ușa în nas. Scot eu foile mele, cine știe oi fi uitat. 431 trebuia să fie. Asta e, mai așteptăm o jumătate de oră (cam ăsta era programul conform hârtiei). Mai trec vreo 2 autobuze (altele) dar nu erau din cele de pe listă.

Și yeahhh apare alt 431. Iar – merge la Flamingo Beach? Nu. Dar la Mackenzie Beach? Nu. S-ar putea să meargă 440 dar trebuie să așteptați până la 18:00 (ce drăguț). Toți se uitau la mine ca și cum ar trebui să-mi dau demisia din postul de consilier. Clar, am dat-o în bară. O să luăm un taxi, vedem noi cât ne costă. Doar nu rămânem în aeroport. Oprește și un autobuz 417. Un moșuleț simpatic la volan. Hai să-l întreb și pe el (cu toate că nu speram pentru că 417 nici nu era în hârtiile mele). Și omul ne explică: vă pot lăsa în apropiere dar nu chiar la hotel. Veți mai avea vreo 800 m până la hotel. Perfect, urcăm. Când am ajuns în stația Artemidos șoferul ne explică: traversați (și ne arată pe unde – și bine a făcut căci logica travesării la circulația pe dreapta este alta) și apoi mergeți înainte până la o stație de taxiuri, mai mergeți un pic și găsiți hotelul etc. Totul destul de clar. Și își mai și cere scuze că nu poate să ne ducă mai aproape de hotel, dar știți nu am voie să mă abat de la traseu. Omul a fost extraordinar.

Și coborîm și ce credeți că găsesc pe stație (am postat o poză cu stația) 431 și 432. Și oamenii ăia puteau să ne spună la fel. Mai ales că ei știau mai bine, pentru că traseul lui 431 a fost de curând deviat din cauza lucrărilor care se făceau pe drumul dintre Mackenzie Beach și Larnaca. Eram foarte aproape de celebrul Lac Sărat care cel puțin de unde îl priveam noi nu părea a fi deosebit. Iar păsările Flamingo de-abia soseau.

Oricum concluzia mea a fost (fără a fi de acord cu clasificarea națiilor după idei preconcepute, considerând că nu există nație perfecta sau dimpotrivă) că ciprioții sunt în medie cam scârboși și nu prea drăguți cu cei din jur. Și ca să ajungem la medie mai este câte o persoană ca șoferul din 417, altfel ar fi dezastru.

Soarele era deja sus pe cer așa că drumul a fost destul de anevoios și nesigur. La prima intersecție – deși eram aproape sigur că trebuie să mergem înainte m-am gândit să caut pe cineva să mai întreb. Am înaintat vreo 250 m dar parcă era după bombardament – nici picior de om.

Așa că am mers pe drumul indicat de șofer fără a mai cere detalii suplimentare (mai ales că nici nu aveam cui ). Bunicii erau cam nervoși nu prea erau pregătiți pentru o astfel de aventură. Și în sfârșit am ajuns la hotel. Se distingea ușor din depărtare căci un corp al lui era vopsit în roz.

Ne gândisem și la varianta închirierii mașinii dar gândul că ar trebui să conduc pe dreapta nu prea îmi făcea cu ochiul. Și am renunțat. Dar despre condusul pe partea dreapta tocmai a “născut” @le_maitre un comentariu (sau review în limba română :) ) vezi impresii

Să revenim la hotel. Aici am fost întâmpinat de recepționeră (din Bulgaria de origine). Care ne spune să mai așteptăm căci nu sunt încă pregătite camerele. Era deja vreo 13 și ceva. Eu ca să alung starea de nervozitate din jur o întreb pe bulgăroaică – dar mai aveți și alți oaspeți? Asta extrem de serioasă și un pic jignită – normal. I-am invitat pe toți să ia loc pe fotolii și să așteptăm. Ce altceva aveam de făcut? Mai aveam să o calmez pe mama… Recepția era destul de drăguță. La fel și bulgăroiaca (mă refer la cum arăta :) ).

Am remarcat că într-adevăr mai erau turiști (spre liniștea mea), dar gradul de umplere nu cred că depășea 40-50%. Oricum camerele puteau fi pregătite dinainte că doar aveau o grămadă goale. Camerele oferite erau una lângă alta și în plus aveau o ușă de comunicare între ele – foarte utilă pentru noi care eram o familie mai mare. Asta ne-a explicat și bulgăroaica care a spus că ne-a oferit special aceste camere. Oricum săraca a fost de treabă, iar la sfârșitul sejurului ne-a ajutat cu tipărirea checkin-ului. Și eu am fost de treabă, bineînțeles.

Recepționerele erau după cum urmează (în zile diferite - nu toate odată): o bulgăroiacă, o româncă și o ucraineancă.

De altfel pot spune că nu am văzut niciodată, nicăieri atâția români (mă refer la cei ce lucrau în Cipru nu la turiști). De la cei care lucrau la drumuri lângă hotel, la recepționera de la hotel, vânzătoarea de înghețată și taximetristul din Finikoudes Beach, ospătărițe, vânzătoare în magazine, etc.

Am urcat în cele din urmă în camera. Camerele destul de mici cu utilări de bază. Un televizor cu CRT cu diagonal ceva mai mare ca a unui laptop, un frigider care reușea să mențină o temperatură ceva mai mica decât cea din camera. Cel puțin în camera cu pat suplimentar nu prea mai aveai loc de altceva. Mai era și un dulăpior pe hol și o baie destul de strâmtă. Dar aveam toate acestea, deci era foarte bine. Trecerea dintr-o camera în alta era de-a dreptul genială – a făcut toți banii. Aveam vedere “sea side view” însă balconul era foarte mic. Camerele nu străluceau de curățenie, când am urcat ne-am gândit că eventual nu au apucat să termine curățenia și vor continua ulterior. Nu era neapărat foarte murdar dar pereții erau nezugrăviți de mult timp, pete, etc.

Micul dejun era acceptabil. Sigur găseai ceva de mâncat. Nu aveai cine știe ce opțiuni, dar cu excepția mezelurilor mâncarea era comestibilă. Nici cafeaua nu era prea bună .

Seara aveai niște salate (care erau OK dar se cam consumau dacă nu te prezentai la timp) și vreo 4-5 feluri de mâncare (considerând un fel cartofii, un fel orezul, un fel carnea de pasăre, …). Pentru mine mâncarea a fost OK căci, la regim fiind, nu eram expus la tentații. Oricum nu mureai de foame dar nici nu te aflai față în față cu un spectacol culinar. Am supraviețuit fără probleme la stomac, deci a fost bine. Până când și nepotul nostru a găsit câte ceva de mâncat, dar cu multă bunăvoință. Într-o seară au fost niște pulpe de pui foarte bune dar au turnat un fel de ketch-up peste ele care le-au stricat tot gustul. Nu știu dacă au făcut special, dar dacă îl dădeai ușor cu furculița la o parte puteai să te atingi de ele.

E clar – nu are rost să insistăm. Mâncarea și curățenia nu sunt punctele forte ale hotelului. În schimb are o piscină și un bar la ultimul etaj. Le-am vizitat dar barul era închis iar piscina avea apă dar nu avea clienți. Explicabil, în acea perioadă vântul se simțea foarte tare, mai ales la înălțime.

După ce am lăsat bagajele în camera, ne-am făcut câte un duș, și am plecat la plimbare în Larnaca (și la masă). Ne-am dus din nou la autobuz. Am așteptat în stație aproape o oră autobuzul. Voi comenta pe larg despre sistemul de transport în review despre Larnaca, aici spun doar că este la pământ – așa cam ca la noi (sau chiar mai rău).

La întoarcere am încercat varianta cu taxi (noi aveam o problemă – eram 5 – chiar dacă din cei 5 erau și un copil de 10 ani și unul de 15 ani). Ne-am dus la un nene cu Mercedesul (cam astea erau taxiurile) l-am întrebat cât ne costă – 7 EUR. Ne luați pe toți? Da. Zis și făcut.

De atunci nu am mai folosit autobuzul. Dacă țin bine minte biletul de autobuz era 1-1,2 EUR/persoană. În cazul nostru (fiind 5 persoane) nici nu merita să mergem cu autobuzul.

Omul ne-a povestit că stația de taxiuri (cea pe care șoferul autobuzului ne-a dat-o ca reper) este chiar lângă hotel și oricând avem nevoie ne putem adresa acolo. A doua zi am găsit la stația de taxiuri alt taximetrist (tot cu Mercedes extrem de încăpător) care ne-a luat 6 EUR până în Larnaca. Tot cu el am aranjat și transferul la aeroport contra a 10 EUR (dacă am fi știut și la sosire…).

De menționat că există și varianta mersului pe jos până în Larnaca. Am fost de două ori dar doar eu cu fata mea. Drumul este de aproape 30 minute, însă din cauza faptului că drumul era în lucru nu prea aveai nicio plăcere să-l străbați. Bănuiesc că în condiții normale nu este chiar așa. Și tot bănuiesc că, dacă e să mă iau după avântul cu care se lucra la drum, se mai lucrează și azi.

La doi pași în stânga hotelului era un mic magazin (mini market în limba română) de unde puteai să îți iei câte ceva de mâncare sau de băut. Pentru mine era foarte important că aveam de unde să iau apă la un preț foarte bun. Și am luat odată Zyvania, băutura tradițională cipriotă (se face din tescovină și este asemănătoare cu țuica/tsipouro/grappa). De mâncat găseam în Larnaca iar de băut preferam să beau o bere la una din cele 2 terase-baruri foarte drăguțe de lângă super-market. O bere era 2-3 EUR pintul imperial (aproape 600 ml) 2 EUR – Leon, Keo – 2,5 EUR, 10 EUR 3 pinturi Guiness (3,3 EUR paharul dacă îți găseai parteneri). Un cocktail non-alcoolic 3 EUR dacă țin bine minte. Cidrul Magnum (mie nu mi-a plăcut dar am încercat – 4 EUR). Seagull se numea unul dintre celedouă baruri. La Seagull patronul era un tip care vorbea engleză cu un accent impecabil așa că nu m-am abținut să-l întreb dacă este englez. Și mi-a spus că nu, dar a trait mai mult de 20 de ani în Anglia.

Puteai bea o bere/cafea/suc și pe terasa Flamingo Beach dar nu avea nici pe departe același farmec.

Hotelul îți punea teoretic la dispoziție și șezlong-uri. Practic încă nu au ajuns să le scoată pe plajă. Era de înțeles, căci din cauza lucrărilor nu puteai să traversezi direct pe plajă.

Am făcut plajă într-o singură zi (erau vreo 28 grade afară – pe data de 14 aprilie). Am fost pe plajă un pic mai în dreapta (100-150 m). Plaja foarte frumos amenajată cu nisip fin. Intrarea în apă era cu nisip– da, am făcut și baie și ne-am simțit excelent. Apa, surprinzător, nu era rece. Și foarte limpede. Pe la 12:00 trăgeam de ei – hai să plecăm după plajă că ne coacem. Nu m-au ascultat, mi-am luat tricoul, fata, și am plecat la plimbare pe plajă (până aproape de Larnaca și înapoi). La întoarcere am reușit să-i ridic de pe plajă. Aproape inutil să spun că ne-am prăjit toți mai rău ca oricând în ultimii ani. Aviz amatorilor!

Fiind foarte aproape de aeroport avioanele zbârnâiau în jurul nostru. Plus că aveai și impresia că vor ateriza lângă tine. Impresionant a fost că, la un moment dat, între 2 avioane zbura un stol de flamingo. Absolut uluitor. Dar ca de obicei nu reușesc să imortalizez momentele deosebite. Și nici nu îmi reproșez prea mult, acele clipe nu merită stricate cu tehnologia. Ce sunt eu, japonez?

Ar mai fi de menționat că, pentru că aveam avion la ora 22:30 am luat de la agenție o cameră – nu două, nu avea rost – cu mic dejun (nu exista variantă fără mic dejun căci am fi luat, oricum noi plecam noaptea) Așa am putut să mai vizităm câte ceva, am lăsat bagajele în camera, plus că am mai făcut și câte un duș înainte de plecare. Camera cu mic dejun a fost 31 EUR. La ora fixată taximetristul era în față- ne aștepta.

Nu a fost cel mai bun hotel la care am stat totuși este o opțiune de buget. Nici în ruptul capului nu aș fi dat dublu pentru 20% în plus la confort. De aceea îl recomand cu amendamentele expuse mai sus. Și notele au fost acordate conform raportului preț-calitate. Era incorect să pun doar calitatea la socoteală. Până la urmă și eu am fost avertizat, eu am ales această opțiune. Să nu uităm că nu am stat în camera de hotel decât noaptea când dormeam – de aceea nu înțeleg de ce aș alege altceva.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dabator in 07.04.14 23:20:04
Validat / Publicat: 08.04.14 08:13:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Celebra stație Artemidos - 800 m față de hotel.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 36.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    TraianS CONS. ONORIFIC AFA / CIPRU
    [08.04.14 10:49:45]
    »

    Culmea cu soriceii astia.

    Foarte bun articol, iar intamplarile, chiar daca nu foarte placute (mai ales in momentul cand se intampla) pot face o vacanta memorabila.

    De la aeroportul vechi din Larnaca aproape ca puteai merge pe jos pana la Lacul Sarat, Mckenzie etc. Nici acum nu-i tare departe

    Bine ca v-ati descurcat pana la urma.

    cloverina
    [08.04.14 10:50:57]
    »

    Foarte bun review-ul! M-a amuzat teribil! Iar descrierile pozelor fac toţi banii (care bani, nu ştiu). Dar nu ne-aţi spus concluzia nepoţelului de 10 ani... i-a plăcut cu avionul?

    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 11:03:03]
    »

    @TraianS: Ai dreptate 100% - dacă reușesti să treci peste lucrurile neplăcute nu fac decât să fie condimente ale călătoriei (cui îi place măncarea fără sare și piper?). De aceea încerc să trec peste ele cu seninătate și nu cu apăsare. Altfel 50% din concedii ar fi ratate. Cu mersul pe jos ai dreptate, dar bunicii care au peste 70 de ani au resimțit cu greu și cei 800 m de m de la Salt Lake la hotel. Asta atunci, că erau încărcați negativ. O altă dată cand am mers până la stația de autobuz au declarat chiar că a fost o plimbare plăcută.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 11:05:11]
    »

    @cloverina: Mulțumesc! Da, a fost foarte încântat. Acum așteaptă o nouă experiență. Tot trage de bunici să meargă la Disneyland. Deocamdată nu a izbutit, dar cine știe. Dacă au nevoie de mine, eu mă bag - sunt mare fan al parcurilor de distracții .

    le_maitre
    [08.04.14 11:30:45]
    »

    @Dabator:

    Însă omul cu o seninătate ieşită din comun ne spune: normal domne, nu vezi că e un camp în spate...

    Haha... absolut neaşteptat răspuns!

    Explicaţia de la p12

    Altă pată de culoare. Erau foarte multe opere de artă găzduite în hotel cred că soţia patronului era pictoriţă...

    Am râs cu vorbe!

    Un rew care mi-a făcut cafeaua să alunece unsă!

    Ai un stil versatil, plăcut ochiului meu (cu ochelari cu tot!).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ariciu
    [08.04.14 12:35:11]
    »

    Ne place, place, place... Exact pe gustul meu... De retinut faza cu cipriotii. Cam seamana cu napoletanii, la cum mi-am dat eu seama... Imi pica fooooarte bine rw (in limba romana) asta. Chiar avem in plan si un Cipru anu' asta.

    Despre stil, nu mai am ce sa zic. Deja se stie ca genul asta de rw (in limba romana) imi merg fix la inimioara. Abia astept comentariul (nu in limba romana) despre Larnaca. Prevad ca va fi de numa'-numa'.

    P. S. : Desi bobul de sare si piper (prietenii stiu...) cel atat de scump la vedere, mi-a facut trainingul (in limba romana) cu diacriticele pe telefon, normal ca am uitat... Deh, poale lungi, minte... ce-ti mai trebuie... Asa ca imi cer scuze pentru lipsa virgulitelor si caciulitelor, dar apreciati ca n-am scris cu "tz" si "sh"...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    danamandache
    [08.04.14 13:39:39]
    »

    Felicitari, bunicilor! Bravo, consilierului! Idee pentru nepotei-o croaziera!

    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 19:01:33]
    »

    @le_maitre: Aia cu șoriceii este autentică 100%. Mai tare e că m-a lăsat fără replică. Eu eram pregătit să nege și eu să mă contrazic cu el. Așa mi-am luat doar la revedere.

    Și cu soția patronului e aproape adevărat. În sensul că nu știu dacă tablourile erau ale nevestei sau ale fiicei cert e că erau tablouri în toate camerele și la restaurant era expoziție cu vânzare. Semnătura pe tablou era aceeași. Dar așa sunt oamenii, iau în derâdere și cele mai serioase lucruri . Acum poate din greșeală a scuturat penelul pe pereți.

    Și nu mai face pe modestul că la povestea cu circulatul pe partea dreaptă în Scoția m-am tăvălit pe jos. De râs.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 19:09:05]
    »

    @ariciu: Mulțumesc ariciule. Ciprioți, napoletani așa sunt unii când se urcă civilizația peste ei. Cel mai tare mi s-a părut Istanbulul unde am găsit și foarte răi și foarte buni deopotrivă. Nu m-am decis la o medie.

    Uite, nu ca să-mi reclamă (dar îmi fac îți propun să te uiți pe "Un giuvaer ascuns" comentariu scris cu lacrimi în ochi. A fost una din cele mai inedite întâmplări din toate câte le-am avut. Când m-am întors din Turcia lumea mă întreba cum a fost la mare iar eu le povesteam de Mutafakemalpașa - atât am fost de impresionat de acei oamenii din acel orășel de provincie.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 19:11:16]
    »

    @danamandache: Mulțumesc! Ideea nu e rea. Chiar a fost studiată, însă costurile sunt importante. Dar cine știe...

    Rodel
    [08.04.14 20:19:23]
    »

    Review-ul tău m-a amintit de sejurul petrecut la același hotel. Mie mi-a plăcut. Am fost la un sfârșit de mai, mulți turiști, români doar cinci. Singurul inconvenient a fost distanța față de oraș, dar până la urmă l-am transformat în avantaj: mișcare, mai ales după cina copioasă (pentru că așa a fost). Mi-a plăcut și plaja, nu și avioanele care o survolau. Când merg în vacanță, dacă mă simt bine, văd totul în roz.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [08.04.14 22:14:19]
    »

    @Rodel: Eu nu am spus că a fost dezastru. Dar nici perfect nu a fost. Acum nici nu trebuie să te iei după tonul meu un pic zeflemitor, dar și să fie un pic mai curat nu ar fi stricat. Nici nu suntem la ciclul primar să dăm numai nota 10. Eu cred cu tărie că nu există "elevi" (=hoteluri) ori numai de 10 ori numai de 3. Așa cum nu cred că viața este ori roz ori neagră dar te admir că tu o poți face (roz) măcar în vacanța. Eu am altă rețetă - iau în derâdere lucrurile mai puțin plăcute așa cum pun(eam) și zahăr peste lămâie înainte.

    Din fericire până acum nu am găsit hoteluri de nota 3 (adică de când site-urile abundă de informație). Dimpotrivă am ales destul de bine bazându-mă pe comentariile celor din jur. Nici Flamingo nu a fost departe de așteptări. Înainte însă, din lipsă de informații am fost la hoteluri de calibrul 0 gen cel din Venus de care povesteam mai sus.

    Mai e și diferența de opinie și de gust care din fericire ne face să nu trăim într-o lume monotonă și marginită.

    Te rog să mă crezi, când am postat prima dată pe acest site am avut o mare problemă. Toate hotelurile aveau 10, eu fusesem la un hotel foarte bun însă simțeam că nu pot să-i dau 10 pentru că avea acolo, un ce, o scamă. Vroiam să dau 9 și ceva dar o luptă cumplită se dădea în mine ar fi fost nedrept să dau mai puțin decât notele acordate altor hoteluri care nu meritau nici pe departe 10.

    Nota 7,8 este una bună, iar la întrebarea destul de dificilă, pentru că are doar 2 variante (apropo de roz și negru), am ales că "aș recomanda". Și am justificat: prin prisma raportului preț-calitate.

    În final mulțumesc pentru susținere și, te rog să mă crezi, nu îmi doresc să intru în polemică, am vrut doar să-mi exprim oarecum punctul de vedere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    iulianic
    [10.04.14 16:22:26]
    »

    @Dabator: Am citit cu interes review-ul tău pentru că m-a purtat prin locuri pe unde am umblat şi eu. Faci referire la trei hoteluri pe care le cunosc relativ bine - Lordos Beach şi Livadiothis City la care am fost cazată şi Flamingo unde autocarul care ne ducea în excursiile opţionale oprea întotdeauna pentru a prelua turişti. Eu am fost foarte mulţumită de serviciile oferite de hotelurile unde am găzduit. Şi acolo erau lucrători români şi bulgari aşa cum cred că sunt peste tot în insulă.

    Cât despre mersul autobuzelor şi respectarea orarelor afişate… ce să mai vorbim? Pentru transferul aeroport - hotel am apelat din capul locului la taxi cu atât mai mult cu cât noi soseam seara târziu. Am aranjat încă din ţară acest transfer (printr-o agenţie cipriotă) şi am fost aşteptaţi în aeroport de un agent care ne-a condus la maşină.

    În timpul sejurului, legat de transportul în comun, am avut şi noi momente de derută. Aşteptam în zadar autobuzul care să ne ducă la Hala Sultan Takke (sau Moscheea Umm Haram), dincolo de Salt Lake, pe o deviaţie de la drumul spre aeroport. Fără nici un fel de anunţ, autobuzul a fost suspendat. Am luat autobuzul spre aeroport, iar şoferul ne-a spus unde să coborâm. Mai aveam de mers cam 1 km pe jos, pe lângă lacul secat, frumos, dar fără păsările Flamingo. Era sfârşitul lui octombrie.

    Nici turul cu autobuzul turistic n-a fost să fie. Deşi avea un traseu interesant pentru noi (de pe Promenada Palmierilor, ocolind Castelul Medieval, continua pe Strada Piyale Pasha spre Psarolimano şi plaja Mackenzie, apoi spre Angeloktisti, Lacul Sărat şi Moscheea Hala Sultan Tekke, Faneromeni, Agios Giorgios Makris şi vechiul apeduct Kamares), din cauză că era sfârşit se sezon, deci nu prea erau amatori, autobuzul nu mai circula. Contactaţi telefonic, ne-au spus că dacă se adună un grup mai mare, cursa se face.

    P.S. Faza cu şoriceii a fost tare. Ceva oarecum asemănător am trăit noi, de mult, la o pensiune... nici nu mai ştiu care. Am văzut, ziua, şoareci mari (nu chiar şobolani) traversând curtea. Când am sesizat, cu aceeaşi linişte în glas, proprietarii ne-au spus: Aaa, de la porci!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [11.04.14 00:02:48]
    »

    @iulianic: O onoare să primesc un ecou din partea leaderului amfostacolo. Eu recunosc că nu prea ma fost impresionat de Cipru în general. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut sau nu m-am simțit bine. Doar că mi-a lipsit acel "ce", acel declic, acel sunet ce generează sensibilitatea. Acum în privința hotelului spun încă odată - nu a fost un dezastru. Dezastrele nu se notează cu note peste 7. Dar departe de a fi un hotel pe care mi-aș dori să îl revăd. Așa cum te întâlnești la petrecere cu o persoană insipidă și cu ceva negru sub unghii dar cu care poți schimba 2-3 idei. Nu te derajează neapărat să o mai întâlnești dar cu siguranță nu îți faci un scop din asta.

    Nicio clipă nu am uitat însă costul care a fost destul de mic pentru o cameră dublă cu demipensiune - 48 EUR. Există prinicipiul ălă - cu care nu sunt neapărat de acord - cât dai atâta face. Nu sunt de acord pentru că de multe ori soluții de buget s-au dovedit a fi soluții foarte bune. Când am fost la Sama Beach în Bodrum am primit mult mai mult în bani mai puțini plus că atunci eram în sezon pe când aici de abia se dădea startul.

    iulianic
    [11.04.14 15:46:26]
    »

    @Dabator: Fără intenţia de a te contrazice cu ceva, aş vrea să spun că mie mi-a plăcut Cipru. Prima oară am mers singură. Am fost cazată la Lordos Beach 4* (în zona turistică nouă, la vreo 6 km de oraş) şi m-a costat 395 euro - 7 zile cazare single cu demipensiune. Anul următor am revenit, cu soţul meu, şi am ales cazare în oraş, lângă Biserica Sf. Lazăr, la Livadiothis City 3*. Am plătit 530 euro - 7 zile cazare cu demipensiune, 2 persoane. De fiecare dată am fost prin agenţii şi remarc faptul că - cel puţin în aceste cazuri - costul cazării pe zi este mai mic decât cel afişat pe internet.

    Excursiile opţionale pe care le-am făcut, întâlnirea cu @TraianS - un foarte apreciat coleg şi prieten AmFostAcolo - care ne-a prezentat o bună parte din nordul Ciprului, liniştea şi atmosfera plăcută din insulă (nu era vârf de sezon), mă fac să-mi reamintesc întotdeauna cu plăcere de cele două sejururi în Larnaca.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [11.04.14 16:11:03]
    »

    @iulianic: A-ți exprima o părere nu înseamnă automat a contrazice. Mă bucur foarte mult că ți-a plăcut și nu văd nicio problemă în asta. Dimpotrivă, tocmai acesta este farmecul acestui site - îți poți exprima părerea fără a fi izgonit sau luat la bătaie (electronic bineînțeles . Pentru că mai există un forum de turism pe care mai intru dar acolo "lumea" este extrem de agresivă, fiecare este convins că se află în posesia adevărului unic. Cum gândești altceva...

    O să dau un exemplu dintr-o țară care îmi place foarte mult: Grecia. Sunt zeci de persoane care m-au încântat cu povești despre Thassos, eu făceam ce făceam și ajungeam prin altă parte a Greciei. Acum doi ani, mai mult din greșeală am ajuns în Thassos. Nici Thassos nu mi-a creat acea emoție specială, așa că în ordinea mea de preferințe pentru locuri în Grecia s-a plasat brusc pe ultimul loc. Asta nu înseamnă că nu e frumos sau nu e bine. Cu siguranță că este un loc special din moment ce o mulțime de oameni este îndrăgostită iremediabil de această insulă. Mie mi-au plăcut Lefkada, Parga, Corfu etc. Dacă tuturor ne-ar place doar același lucru în aceeași măsură nici n-am mai avea loc pe acea insulă (pe care presimt că voi mai ajunge dat fiind că este una din destinațiile cele mai apropiate de noi).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Carmen Lyrics
    [14.10.14 23:45:25]
    »

    Review-ul are multe, multe merite!

    E tonic, e clar, lasă să se înțeleagă mulțime de aspecte deloc de neglijat, care chiar contează și în plus aș putea crede că dacă mi se-nchide taraba de la București, căci sunt ceva zvonuri mai vechi în sensul acesta, aș avea șanse să găsesc ceva sezonier în Cipru.

    Cât despre tarife, nu am un termen de comparație, dar sună bine, într-adevăr!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [15.10.14 07:53:47]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ariciu, Carmen Lyrics, Dabator, danamandache, iulianic, le_maitre, Rodel
    Alte impresii din această RUBRICĂFlamingo Beach Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070169925689697 sec
    ecranul dvs: 1 x 1