GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La cele scrise atât de bine de @nicro, aş vrea să adaug că recomand cu căldură acest hotel săpat în stâncă şi pe Kadir (nu Kadîr), proprietarul său.
Am fost primiţi şi trataţi aici ca membri ai familiei sale, la preţuri fără concurenţă.
Locaţia este una extrem de liniştită (am realizat aceasta într-o sâmbătă seara, când în oraş bubuia muzica, iar la noi gângureau turturelele).
Am locuit la camera 8: de pe terasa camerei se deschide o privelişte fără egal asupra "Göreme Panorama", iar dimineaţa se poate urmări zborul baloanelor!
Chiar din faţa hotelului pornesc câteva trasee de excursie din cele descrise.
Am şi cinat la ei: pe lângă nelipsita supă de linte, soţia lui a pregătit un IMAM BAIALDÎ la caserolă ceramică, de ne-am lins pe degete!
După ce am epuizat excursiile-standard din zonă (inclusiv zborul cu balonul - care a fost o adevărată încununare a sejurului, căci am revăzut de sus toate locurile pe unde-am umblat), întrucât excursia iniţial planificată la Muntele Nemrut şi Sanliurfa s-a anulat (prea aproape de frontiera cu Siria...), tot Kadir ne-a organizat o excursie (cu maşina familiei, condusă de către tatăl său!) de două zile la Hattuşa şi laAnkara (în principal - pentru excelentul Muzeu al Civilizaţiilor Anatoliene).
Pentru anul viitor, Kadir planifică să organizeze câteva excursii pe două rute inedite: cinci zile în Lycia şi respectiv Comorile Estului - zece zile incluzând Mt. Nemrut, Mt. Ararat şi Lacul Van... numai de-am putea să ne ducem!
Turismul în CAPPADOCIA înseamnă NATURĂ + CULTURĂ + AVENTURĂ. Pentru cine nu a fost încă - planificaţi-vă, şi nu doar pentru vară!
Trimis de gigiiuti in 18.10.14 12:13:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gigiiuti); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.64274800 N, 34.82565900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ion gheorghe: Mutat la reorganizare la Elif Star Cave Hotel.
Am considerat că sunt mai multe referiri la hotel, și i-ar ajuta pe potențialii turiști să găsească mai ușor referințe despre un hotel din zonă.
Te rog, dacă se poate, să ne comunici și o notă pentru cazare - o vom trece noi.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Felicitari pentru review si excursie. Elif Star si Kadir Teke merita toate aprecierile.
Bisericuta din poza 15 cred ca se numeste Yusuf Koc, dupa numele proprietarului viei in care se afla.
@webmaster98 - Mai exact, Elif Star Cave Hotel se află pe Uzun Dere Cd., fiind vecin (spre dreapta) cu Gümüs Pension (inactiv în prezent). Dar, ca orientare generală, poziţionarea pe hartă este mulţumitoare. (undeva mai la sud, figurează un Elif Star Cave Hotel, dar poziţia acestuia este greşită)
O zi bună!
@nickro - Multumesc pentru precizare.
Dacă v-a plăcut Katpatuka, poate vă vor interesa şi celelalte excursii, propuse de Kadir. Mai multe informaţii puteţi primi direct de la dânsul.
O zi bună!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)