Egnatia - Perla bijutierului

TIPĂREȘTE

În dimineaţa celei de-a cincea zi a călătoriei noastre balcanice ne-am desprins cu greu de Nestorio, un sat frumos aflat la circa 25 km sud-vest de Kastoria, pe malurile râului Aliakmon. Am pornit în căutarea locului în care s-a aflat odinioară una dintre cele mai mari şi mai prospere aşezări locuite de aromâni, Gramostea. Masivul Grammos, la marginea căruia se află satul Nestorio, este ramificaţia nord-estică a Munţilor Pindului ce se întinde până la graniţa cu Albania. Drumul ce urcă spre Gramos, un cătun ce aparţine administrativ de Nestorio, trece printr-o zonă montană de un pitoresc aparte, declarată rezervaţie naturală.

La capătul drumului, aproape de frontiera cu Albania, am ajuns la Gramos, un cătun cu vreo 28 locuitori, potrivit statisticilor oficiale. La începutul lunii mai n-am găsit nicio casă locuită la Gramos. Singurii aflaţi la datorie erau grănicerii! Câteva vile construite din piatră, o bisericuţă nouă... flori de primăvară... linişte aproape apăsătoare pe locul înfloritoarei Gramostea, distrusă de turci şi albanezi pe la mijlocul veacului al XVIII-lea.

Seara trebuia să ajungem la Metsovo. N-am ales drumul cel mai scurt, ne-am propus să vizităm trei dintre cele mai frumoase sate locuite de aromânii din Munţii Pindului, situate la peste 1200 m altitudine:Samarina-Sânta Marina, Perivoli-Pirivoli şi Fourka-Furca. Nu o să povestesc despre aceste sate întemeiate cu sute de ani în urmă şi locuite permanent de aromâni pentru simplul motiv că n-am ajuns acolo! Ne-am împotmolit pe un drum forestier blocat de stânci mari desprinse din munte, roţile maşinii s-au afundat în pământul moale şi am încercat în zadar să urnim maşina din loc. Ne-au găsit, după vreo trei ore de eforturi disperate, doi tineri greci care voiau să meargă în aceeaşi direcţie cu noi. N-au putut să ne scoată de acolo dar au promis că vor anunţa poliţia din Samarina... Ei bine, poliţiştii din Samarina au venit repede, ne-au tractat, s-au oferit să ne conducă la Samarina dar le-am mulţumit din suflet şi am hotărât să ne continuăm drumul spre Metsovo, pe traseul cel mai scurt. Avusesem destule emoţii... Poliţiştii, vlahi de origine, au fost dezamăgiţi că nu-i însoţim la Samarina şi ne-au spus că este tare frumos acasă la ei. Un motiv întemeiat să revenim în această zonă a Greciei care ne-a cucerit pentru totdeauna... Le suntem recunoscători celor care ne-au ajutat într-un loc pustiu, într-o ţară străină. Oameni adevăraţi, să le dea Dumnezeu tot binele din lume!

Urmând maşina poliţiei, am ieşit în şoseaua spre Grevena. Autostrada Egnatia-Odos ne-a dus până aproape de Metsovo. După tunelul ce poartă chiar numele orăşelului Metsovo, am părăsit autostrada şi am mers câţiva km. pe şoseaua ce şerpuieşte prin Munţii Pindului, oferind călătorului imagini spectaculoase, adevărate cărţi poştale ilustrate, numai bune de aşezat în albumul cu amintiri pe care-l păstrăm cu toţii în suflet.

Metsovo, Meţova, Aminciu... acestea sunt numele sub care este cunoscut şi pomenit în cărţile de istorie oraşul ridicat de aromâni în Munţii Pindului, pe temeliile unei vechi aşezări romane, la aproape 1160 m altitudine. Prin hărnicia şi îndrăzneala locuitorilor săi, Meţova a devenit o aşezare prosperă, renumită datorită cărăvănarilor care deţineau monopolul comerţului între Constantinopol şi Bucureşti.

Negustori şi meşteşugari din tată-n fiu, vlahii din Meţova valorifică astăzi din plin poziţia privelegiată a orăşelului, la doar câţiva km. de autostrada ce duce spre portul Igoumenitsa, de unde pleacă ferryboatul spre insulele celor mai dorite vacanţe, Corfu, Lefkada, Kefalonia, Zakynthos. Multe dintre casele vechi, cu temelii trainice din piatră ale Meţovei s-au transformat în pensiuni, s-au construit hoteluri, sunt o mulţime de taverne cu mâncare excelentă. Aproape fiecare casă are la parter o cafenea, o patiserie, o prăvălie cu produse locale, un magazin de suveniruri. În drum spre Insulele Ionice, mulţi români poposesc o noapte la Metsovo, un orăşel care are puterea de fermeca turiştii şi a le scoate, în cel mai plăcut mod cu putinţă, banii din buzunare sau de pe card.

Hotelul Egnatia, un exemplu de prosperă afacere de familie, se află în centrul Meţovei, adresa fiind strada Tositsa nr. 19, la mică distanţă de biserica Agia Paraschevi din părculeţul cu platani seculari. Hotelul cu parter şi trei etaje, construit în stil tradiţional, oferă turiştilor 29 de camere şi 3 apartamente confortabile, cu dotări moderne. Pune gratuit la dispoziţia clienţilor săi o mică parcare privată, pe aceeaşi strada, la mai puţin de 100 m de hotel.

Noi eram pentru prima dată oaspeţii hotelului Egnatia dar prietenii noştri erau de-ai casei. Domnul Apostol, proprietarul hotelului, ne-a primit ca pe vechi prieteni şi ne-a poftit într-o încăpere spaţioasă, luminoasă, cu ferestre mari ce dau spre stradă. M-a cucerit la prima vedere acest loc minunat:tavanul lambrisat, adevărată operă de artă, lustrele elegante din vremuri trecute, perdelele delicate din materiale ţesute manual, măsuţele şi laviţele joase acoperite cu velinţe viu colorate, măsuţa rotundă din lemn masiv din mijlocul camerei, soba tradiţională cu totul deosebită, decorată cu obiecte ce poartă patina timpului... Pare a fi o sală dintr-un muzeu etnografic ce reconstituie, în cele mai mici detalii, atmosfera unei cafenele din Meţova secolelor trecute. Remarcăm împletirea elementelor tradiţionale, păstrate cu străşnicie din generaţie-n generaţie, cu obiecte elegante, de mare rafinament, semn de necontestat al prosperităţii şi progresului.

Din fotografiile alb-negru, înrămate şi expuse la loc de cinste pe pereţi, ne privesc bătrâni sprijiniţi în toiag înconjuraţi cu respect de familii numeroase, bărbaţi cu mustăţi răsucite şi privire mândră, tinere doamne cu rochii şi bijuterii splendide, frumoase ca vedetele din primii ani ai cinematografiei, femei în vârstă severe, îmbrăcate în straie cernite. O lume demult apusă, a cărei amintire este păstrată cu sfinţenie în multe din casele vlahilor din Meţova...

La parterul hotelului se mai află recepţia, restaurantul în care se serveşte micul dejun şi cele două magazine de bijuterii despre care voi povesti ceva mai târziu. În zona recepţiei sunt expuse cu mândrie vechi costume populare, specifice vlahilor din Munţii Pindului.

După ce am fost serviţi cu apă rece, ceai fierbinte din plante de munte sau cafea de cea mai bună calitate din partea casei, am fost conduşi în camerele noastre. Lângă recepţie este liftul pe care nu l-am folosit pentru că am primit o cameră dublă cu pat matrimonial la primul etaj al hotelului. La Egnatia sunt mai multe tipuri de camere şi apartamente, cele din urmă având şemineu. Pe pereţii holului am admirat o altă serie de fotografii de odinioară şi am remarcat aceeaşi curăţenie desăvârşită care ne-a întâmpinat de la intrarea în hotel.

Camera cu pat matrimonial este mică dar luminoasă, plăcută, confortabilă, cu un cochet aer retro... o cameră pentru care nu găsesc suficiente cuvinte de laudă! Într-un spaţiu mic ai absolut tot ce-ţi trebuie pentru a te simţi bine, răsfăţat şi preţuit ca un oaspete de seamă. Uşa care dă spre balcon, cu geamuri de sus până jos, este prevăzută cu obloane de lemn. Cum mie îmi place lumina (nici măcar noaptea nu suport să fie întuneric-beznă), nu am închis obloanele.

Balconaşul din lemn, cu vedere spre strada cu magazine şi cafenele, este înveselit vara de jardiniere cu flori viu colorate. La începutul lunii mai, florile lipseau iar viţa cocoţată pe balcon încă nu înverzise. Ne-am temut că va fi gălăgie noaptea dar după ora 23 s-a aşternut liniştea peste orăşelul pitoresc, dornic de oaspeţi în toate anotimpurile.

Camera este pardosită cu gresie într-o nuanţă deschisă pe care sunt aşezate câteva covoraşe persane în aceleaşi tonuri de culoare cu gresia. Patul matrimonial cu două noptiere, mare, cu saltea înaltă, aşternuturi din damasc, perne comode şi pilotă uşoară este cel mai bun pat în care am dormit în călătoriile mele. Datorită saltelei înalte m-am simţit, pentru o noapte, mofturoasa prinţesă din povestea Prinţesa şi bobul de mazăre...

La picioarele patului se află un mic birou care adăposteşte minibarul cu băuturi şi diverse cronţăneli. Pe birou este aşezat un televizor din vechea generaţie pe care nu l-am pornit. Hotelul dispune de sistem centralizat de climatizare dar la începutul lunii mai n-am avut nevoie nici de căldură, nici de răcoare. Există internet wireless care funcţionează fără probleme.

În cameră mai este loc doar pentru fotoliul comod, suportul pentru bagaje şi cuier. Nu există dulap clasic, într-o nişă din perete este amenajat spaţiul de depozitare pentru haine. Aici am găsit seiful care nu ne-a fost de folos dar alţi turişti mai pricopsiţi pot avea nevoie de el.

Lenjeria de pat brodată cu numele hotelului, veiozele elegante, pernuţele decorative, vaza cu flori, bombonele pe care le-am găsit în cameră sunt amănunte fără de care poţi trăi dar mie mi-au mers la suflet şi mi-au spus multe despre familia care deţine acest hotel şi se ocupă de el zi şi noapte. Se cunoaşte că hotelul Egnatia a fost decorat de o familie de bijutieri pentru care fiecare detaliu este preţuit cum se cuvine!

Baia este la fel de mică, confortabilă şi bine dotată ca şi camera de dormit. Curăţenie impecabilă, gresie şi faianţă în nuanţe plăcute, instalaţii sanitare moderne, cabină de duş cu hidromasaj, uscător de păr, cosmetice de bună calitate, plăcut mirositoare, multe prosoape albe şi pufoase, halate de baie şi papuci de unică folosinţă. Mai trebuie ceva? Eu cred că nu...

Micul dejun, servit în restaurantul de la parterul hotelului sub formă de bufet suedez, a fost gustos şi săţios. Puţine produse dar de foarte bună calitate, alese cu grijă de gospodina casei: ouă ochiuri, şuncă, unt, brânză, dulceaţă de casă, miere, plăcintă cu brânză, prăjitură şi biscuiţi de casă preparaţi de doamna Apostol, cereale, lapte, ceai, cafea şi suc natural de portocale stors în faţa turiştilor. Doamna Apostol se ocupă de micul dejun, este permanent în mişcare şi are grijă să fie completate toate sortimentele care se consumă. Cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună pentru fiecare turist, o femeie simplă şi plăcută... dacă nu o cunoşti, nu bănuieşti că este proprietara hotelului şi a magazinelor de bijuterii.

La parterul hotelului veţi găsi barul garnisit cu tot felul de băuturi cu sau fără alcool, diverse sortimente de ceai şi cafea, pe care le puteţi savura în atmosfera tihnită a salonului decorat în stilul caselor locuite în secolele trecute de familiile bogaţilor negustori aromâni.

Domnul Apostol ne-a recomandat pentru cină restaurantul cunoscut ca Taverna lui Nicola care aparţine familiei ginerelui său. Deci... rămânem în familie! Mica tavernă, amenajată în stil tradiţional, se află la 5-10 minute de mers pe jos de hotelul Egnatia. Haida şi Nicola, fiica şi ginerele domnului Apostol, ne-au întâmpinat cu bucurie ca pe rudele venite de departe, ne-au pus o masă pe cinste şi ne-au făcut reducere serioasă la nota de plată. Ca să fiu sinceră, suma plătită de noi a fost foarte mică în comparaţie cu savoarea şi cantitatea bucatelor care ne-au fost servite... La ei am mâncat cea mai bună musaca de vinete, cartofi, dovlecei şi carne de vită din viaţa mea, cea mai bună „pita cu caşu” (plăcintă cu brânză) însoţită de iaurt din lapte de oaie, gros de-l tai cu cuţitul iar deserturile din partea casei, după reţete numai de ei ştiute, m-au dat gata. Costel a fost încântat de ciorba de capră şi de supa de pui. Ne-am amuzat teribil când am fost întrebaţi: „Supa de puiu, cu puiu sau fără puiu? ”. Desigur, Costel a cerut „cu puiu” şi Haida i-a adus un mare castron cu supă şi un platou cu o jumătate de „puiu” fiert. A doua zi, înainte de plecare, am revenit pentru prânz la Haida şi Nicola de care ne-am despărţit cu pupături, îmbrăţisări şi lacrimi în ochi!

Am lăsat la sfârşit elementul de senzaţie al hotelului Egnatia, magazinele de bijuterii şi obiecte din argint de la parterul hotelului. Înainte de a pleca din Bucureşti, prietenele mele cu care am pornit la drum, vechi cunoştinţe ale domnului Apostol, m-au avertizat să pun ceva bani deoparte pe card pentru cumpărături. M-am dat mare, recunosc:”Ce bijuterii, am cumpărat destule pe vremea când eram mai tinerică şi nu le port! Nu am fete, viitoarea noră poate n-o avea aceleaşi gusturi cu mine şi până la nepoate mai e cale lungă... Ce o avea aşa deosebit bijutierul vostru din Metsovo?! ”

Da, recunosc, m-am înşelat! Domnul Apostol a păstrat tradiţia familiei, ridicând prelucrarea argintului la rang de artă. În magazinele sale m-am simţit ca în poveştile orientale din ”1001 de Nopţi”, fermecată de fineţea bijuteriilor, de delicateţea obiectelor de decor, de expresivitatea icoanelor. Magazinele familiei Apostol au de toate pentru toate categoriile de clienţi, de la inele, brăţări, broşe, cerceluşi şi pandative de câţiva euro până la bijuterii sofisticate cu lucrături clasice sau moderne, cu sau fără pietre semipreţioase, simple ori sofisticate, de la mici iconiţe argintate până la icoane mari din argint masiv, de la miniaturi lucrate în filigran până la sfeşnice, platouri, fructiere care costă o mică avere. Am admirat fascinată obiectele din prăvălii... am remarcat în acelaţi timp talentul negustoresc al familiei Apostol! Doamna, cu o răbdare de invidiat, ne-a scos pe tejghea tot ce am dorit, ne-a lăsat să luăm orice obiect de pe rafturi deşi era evident că nu avem bani pentru cele mai scumpe. După ce ne-am gândit şi răzgândit de o sută de ori, l-a chemat pe domnul Apostol, fără de care nimic nu se mişca în prăvălii şi în hotel, pentru a stabili preţul final. Ne-a făcut o reducere consistentă faţă de preţurile afişate, o dată pentru că suntem clienţii hotelului, a doua oară pentru că suntem români... în cele din urmă dar cel mai important pentru că suntem prietenii bunului său prieten, Georgi din Bulgaria.

Nu mi-am cumpărat bijuterii dar n-am putut pleca, aşa cum anticipaseră amicele mele, cu mâna goală din prăvăliile familiei Apostol. Am adus acasă un ou îmbrăcat în foaie grosă de argint care are reprezentate, în relief, cele patru momente împortante ale vieţii Domnului Iisus Hristos: Naşterea, Botezul, Răstignirea şi Înălţarea. De cum am intrat în casă am aşezat oul în camera băiatului nostru care îl roteşte pe măsură ce se apropie o mare sărbătoare religioasă. Acum aşteptăm Înălţarea! M-am sucit şi răsucit... până la urmă am mai cumpărat un coşuleţ şi o văzuţă din argint... aş fi luat cu mine aproape toată prăvălia...

Familia Apostol lucrează bujuterii din aur şi argint şi obiecte decorative tot timpul anului. O parte sunt vândute în cele trei prăvălii din Metsovo (două la parterul hotelului şi a treia, mai spre centru, de care se ocupă nora familiei). Cele mai multe bijuterii sunt comercializate în timpul verii, în staţiunile din insulele greceşti, la preţuri mult mai mari ca în Metsovo, ruşii fiind principalii clienţi.

Familia Apostol deţine reţeta unei afaceri de famile prospere, trasmisă cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Dintre ingredientele acestei reţete am recunoscut hărnicia, tenacitatea, modestia, inteligenţa, ospitalitatea, respectul faţă de istoria şi tradiţiile locului. Fiul domnului Apostol se ocupă de recepţia hotelului şi de atelierele de bijuterii, nora familiei are în grijă magazinul de bijuterii din centrul orăşelului, doamna Apostol se ocupă de micul dejun şi de magazinele de la parterul hotelului, fiica şi ginerele pregătesc pentru turişti cele mai bune bucate. În casa Apostol, toţi membrii familiei, de la bunici până la nepoţi, vorbesc vechea limbă a aromânilor!

Înainte de a pleca mai departe, domnul Apostol ne-a însoţit într-o plimbare de neuitat prin satele din jurul Meţovei. Din vorbă-n vorbă ne-a spus că-şi doreşte o vacanţă în România, pe Valea Oltului, la Căciulata, de unde-i vin turişti în fiecare an.

Prietenii noştri au mai fost la Egnatia. Ne-au spus că nimic nu s-a schimbat, au găsit acelaşi hotel frumos, aceeaşi mâncare gustoasă, aceleaşi bijuterii uimitoare, au fost primiţi cu aceeaşi ospitalitate! Dar domnul Apostol, om puternic în floarea vârstei, nu i-a mai întâmpinat cu căldură în pragul uşii. Îmi place să cred că a plecat să migălească aripi filigranate de argint pentru îngerii din Cer...

---

VIZUALIZĂRI: 2115 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI