Drvengrad - satul lui Kusturica

TIPĂREȘTE

Am aflat despre această minunăție de pe AFA atunci când am căutat cazare în Zlatibor și am hotărât să nu îl ratăm. Nu am reușit să ajungem acolo când am mers spre Muntenegru deoarece atunci când am ajuns în Zlatibor era o zăpadă de vreo 15 cm și nu știam cum e drumul până acolo așa că am renunțat pe moment. La întoarcerea din Muntenegru am făcut pauza tot în Zlatibor la aceeași pensiune ca și la dus și a doua zi când am plecat spre casă ne-am abătut fără să stăm pe gânduri și la frumosul sat de lemn al lui Emir Kusturica.

Pentru a ajunge din Zlatibor la satul de lemn am continuat drumul spre Uzice și după ce am coborât muntele am intrat pe drumul E 761 care merge spre granița cu Bosnia Herțegovina, pentru că satul de lemn se află pe acest drum la aprox. 20 km de graniță în zona Mokra Gora.

Drumul merge prin munți, este peticit dar destul de bun și ca o observație aparte, în Muntenegru erau smochinele cam cât o nucă iar aici pădurea nici nu înfrunzise încă.

După ce treci de un tunel și cobori destul de mult, întâlnești pe partea dreaptă a drumului un indicator care îți spune că te apropi de satul de lemn, dar este în limba slavă și dacă nu sunteți destul de bătrân ca să fi făcut rusa la școală, este cam greu de citit.

După acest indicator se face un drum în dreapta foarte îngust și destul de abrupt care odată ajuns în vârful dealului ai ajuns la satul de lemn, unde în partea dreaptă se află două parcări unde am lăsat mașina gratuit.

Pentru accesul în satul de lemn am plătit 250 dinari sârbești de persoană și nu știu dacă se poate plăti cu cardul sau cu altă valută.

Îmi cer scuze că fac asta, dar pentru a fi mai corect cu descrierea satului o să inserez pentru început un citat care l-am găsit pe net când m-am interesat de sat:

„Satul cu trei nume, Küstendorf (derivat din porecla lui Kusturica în limba germană – „satul lui Küste“), Drvengrad („satul din lemn“ – în limba sârbă) şi Mecavnik (după numele aşezării vecine şi, practic, numele sub care se găseşte pe hărţile oficiale), este un sat construit în vârf de deal, iar materialul principal folosit a fost lemnul provenit din Munţii Mokra Gora, Tara şi Zlatibor. Drumurile sunt pavate cu butuci de lemn, traverse de cale ferată vechi şi piatră. Casele, care mai de care mai cochete, păstrează arhitectura veche sârbească.

Pentru că este o localitate în toată regula, străzile trebuie să poarte şi nume. Emir Kusturica a botezat toate străzile după numele unor personaje cunoscute pe plan mondial. Strada principală se numeşte Ivo Andric – scriitorul sârb distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 1961. Există Strada Nikola Tesla – unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă de la începutul secolului al XX-lea, uliţa Federico Fellini – reputat regizor italian, Strada Ernesto Che Guevara, Strada Novak Djokovic – cel mai bun tenismen sârb al momentului, Strada Nikita Mihalkov – celebrul regizor rus care a şi vizitat satul, ori Piaţa Diego Armando Maradona. Mai sunt străzile Ingmar Bergman (regizor suedez), Jim Jarmusch (regizor american) şi Bruce Lee. Cinematograful poartă numele „Stanley Kubrick“, după celebrul regizor american.

Dacă ajungeţi în satul lui Kusturica puteţi încerca restaurantul Visconti, care oferă preparate din bucătăria locală şi internaţională, restaurantul National Lotika, cu preparate din bucătăria sârbească. La patiseria Kod Corkana se găsesc dulciuri şi băuturi calde, Kapor Bar este un loc în care vă puteţi bucura de muzica jazz perfectă. Preţurile sunt mai mult decât decente. ”

Tot în articolul din care am citat mai sus se spune că în sat sunt parcate mai multe mașini de epocă dar noi nu am mai regăsit două dintre ele, o Skoda și un Fiat iar Volga se vede că a fost mutată mai în spate. Mai sunt parcate acolo un Peugeot și un Trabant despre acesta din urmă aflând că face parte dintr-o serie limitată scoasă în anii 1990.

Căsuțele din lemn sunt foarte frumoase iar majoritatea sunt ornate cu picturi sau culori superbe care le fac foarte atractive. Satul este un complex turistic unde te poți și caza.

Emir Kusturica spune într-un interviu că a construit satul inițial ca decor pentru filmul său „ Viața e un miracol” dar pentru că în timpul războiului din anii 90 satul său natal a fost distrus s-a gândit să își construiască aici propriul sat.

Am mai găsit aici o bisericuță, o moară, cinema, terenuri de tenis, chioșcuri cu suveniruri, loc de joacă pentru copii și multe altele.

Pentru noi a fost o experiență foarte plăcută să vizităm acest sat și sper ca la fel să îl percepeți și voi când ajungeți acolo.

Concedii cât mai frumoase.

---

VIZUALIZĂRI: 4770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI