ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.06.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 06.05.12
STATUS: PREMIUM
LUNA
MAY-2014
TIMP CITIRE: 5 MIN

Prima data in Turcia... cu masina, fara GPS, doar cu harta... Ruse-Hamzabely-Canakale-Kusadasi

TIPĂREȘTE

Vreau sa descriu aici drumul spre Kusadasi, prima data in Turcia, cu auto personal... o experienta frumoasa, asa ca la sfarsitul lunii mai, am plecat spre Kusadasi, la hotel Batihan, locul unde aveam sa petrec 7 zile de vacanta la inceptul verii 2014. Cum in Bulgaria fusesem in zona Burgas si cunosteam drumul, cu sprijinul unui bun prieten care mi-a facut traseul spre Turcia, am plecat increzator, fara GPS, doar cu o harta si instructiuni spre Turcia.

Am trecut pe la Giurgiu, am intrat in Ruse, am cumparat vignieta de la peco-ul din vama si hai spre pct. de frontiera Hamzabely. Am urmat traseul Ruse-Shumen-Karnobat-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabely.

Cand am ajuns la Shumen, mare greseala am facut deoarece la primul indicator care mentiona stanga spre Shumen, am intrat in oras, fara ca sa urmez in continuare soseaua... asa ca m-am trezit in Shumen, unde toate indicatoarele sunt in limba slava si mergi spre... nicaieri... bulgarii stiu engleza ca si mine turca asa ca... din inertie am mers pe o strada care m-a scos intr-un camp pe unde nu era nici tipenie de om... am intors si la un moment-dat am gasit un biciclist, pe care l-am intrebat in engleza cum ajung la Karnobat. Omul, desi abtiguit a inteles si m-a scos la liman astfel ca am reintrat pe traseu.

Dupa ce am trecut de Karnobat, din nou aceeasi greseala, la primul indicator de Yambol, in loc sa tin soseaua inainte am intrat in oras... si tot asa, insa singur am revenit pe traseu... Dupa cca 4 ore am ajuns in Hamzabely, de controlul bulgaresc am trecut f. usor, insa la controlul turcesc am asteptat mai mult de o ora... turcii aveau pauza... Ulterior am fost controlat si am intrat in Turcia.

Atentie!! ca turcii solicita cartea verde sau RCA, verificati la RCA ca nu cumva indicatia cu TR sa fie barata ca altfel tb sa cumparati cartea verde. Imediat dupa ce am iesit din vama, am vazut pe dreapta un ghiseu PTT motiv pentru care am oprit si am luat un stiker (colant) HGS pe care am incarcat 35 lire turcesti necesar pt plata autostrazilor in Turcia.

De aici am continuat drumul pe langa localitatea Lalapasa si am mers pana la autostrada Edirne-Istanbul. La intrare am urmat indicatorul spre Istanbul, nu cel spre Edirne, se trece pe un pod si se face stanga spre Instanbul, nu faceti dreapta spre Edirne. Pe autostrada treci de portile de intrare, prin locul marcat cu HGS ca si colantul din parbriz, dupa care nu mergi multi km si atentie la indicatorul de iesire spre localitatea Havsa.

Dupa ce treci de Havsa, urmezi indicatoarele cu localitatile Uzunkopru-Kesan-Gelibolu-Eceabat. De aici se ia feribotul si se ajunge in Canakkale. Eu am ramas peste noapte la Anzac hotel, iar apoi am mers spre Izmir... Din Canakkale urmeaza Ayacik-Kucukkuyu-Ayvalik-Izmir. Atentie la intrarea in Izmir, urmati indicatorul de Aydin, dupa care intrati din nou pe autostrada... se trece prin doua tuneluri si urmariti indicatorul de Aydin apoi Selcuk... se merge cca 50-60km.

Din Selcuk, urmariti indicatorul de Kusadasi... trebuie sa treceti pe langa un aerodrom, dupa ce anterior din centrul localitatii Selcuk ati facut dreapta catre Kusadasi... si astfel dupa cca 1300 km am ajuns in Kusadasi.

ATENTIE:

-imediat la iesirea din Hamzabely-vama turca... pe stanga este un ghiseu PTT, cumparati stickerul de acolo si lipiti-l pe parbriz, pe centru, pe interior, dedesubtul oglinzii pt. luneta... eu l-am lipit prima data langa vignieta pe lateral, lucru gresit deoarece nu poate fi citit de senzorii de la portile de pe autostrazi... si da-i si lupta cu dezlipitul si lipitul din nou pe centrul parbrizului;

-la iesirea din Bulgaria, mi-a fost solicitata vignieta de politist, inclusiv partea de jos unde are codul de bare, lipiti-o si pe aceea pe parbriz, o sa fie citita... pastrati si chitanta;

-in Bulgaria nu intrati in localitati asa cum am facut eu, urmati traseul "tot inainte" pana apar indicatoare cu numele urmatoarei localitati prin care tb sa treceti...

-in Turcia, la iesirea din Canakkale, si la dus si la intors era radarul... este o portiune de coborare superfaina in care vrei sai dai peste 130 km pe ora... atentie

-la intrarea in Izmir, indicatorul Aydin este asezat pe mijlocul unei intersectii nu chiar vizibil, acolo tb sa fiti atenti si sa faceti stanga ca sa iesiti pe autostrada... pt Kusadasi

-circulati cu luminile de intalnire aprinse, atat in Bulgaria cat si in Turcia...

-in Turcia nu ai cum sa te ratacesti, in Bulgaria da... la intoarcere spre Shumen am mers pe alt drum decat cel de intrare... dupa ce am trecut de Yambol, am ajuns la un OMV si am urmat un indicator spre Shumen, fara sa fac stanga spre Karnobat... am mers prin niste comune, dupa care pe un drum prin dealuri cu multe serpentine care m-a scos spre Shumen... aici tb sa fii atent si sa urmezi un indicator de Varna... mare atentie, indicatorul e vechi antic si de de demult si abia il vezi... deci la intrare in Shumen tb sa faci dreapta spre Varna si ajungi in soseaua principala urmand traseul spre Ruse.

-atentie la drumul de intoarcere la Elhovo, are o portiune cu gropi si denivelari;

-feribotul se plateste 29 lire turcesti si trece din ora in ora, chiar si din 30 in 30 min;

-in Turcia sunt foarte multe benzinarii, va recomand sa alimentati de la Shell, cosat 4,36 lire turcesti litrul motorina, benzina este mai scumpa,

-puteti folosi cardul peste tot, inclusiv cardul de salariu, bani sa aveti pe el, se plateste si la muzee, Efes, Pamukale, benzinarii, magazine, in lire turcesti iar apoi se face schimbul la cursul oficial in lei-1lira turceasca-1,55 lei

-din Kusadasi mergeti la Pamukale, urmati traseul spre Soke-Germencik-intrare pe autostrada catre Aydin-Denizli-Pamukale, atentie nu faceti stanga la primul indicator pe fond maroniu Pamukale... ci la urmatorul se face dreapta si va scoate la poarta principala...

Oricum a fost o experienta frumoasa, fara GPS, numai cu harta!


[fb]
---
Trimis de george777 in 08.06.14 23:54:43
Validat / Publicat: 09.06.14 06:25:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 9543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

40 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (george777); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

40 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 40
webmaster15
[09.06.14 06:24:45]
»

Mutat la rubrica "Drumul spre Kusadasi" (deja existentă pe sait).

ionescunic
[09.06.14 09:00:07]
»

Si... de ce ai cumparat stikerul HGS de la PTT? Ai trecut cumva printr-o poarta HGS pe undeva pe acest drum? Daca da, unde?

De ce te ambitionezi sa nu iti cumperi o tinichea de GPS? Costurile sunt undeva pe la 300 lei, se poate lua in rate multiple, iti asigura linistea si te scoate din situatii prin care vad ca ai trecut din plin.

Ma rog lucruri de neinteles dar se poate trai si asa, in stres total la drum, dar se poate.

In Turcia te poti rataci cu mare succes numai ca nu iti dai seama.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
EDUARD1
[09.06.14 21:21:04]
»

Salut! Nu crezi ca ai ocolit mult prin Shumen, Karnobat, fata de Razgrad, Omurtag, Elhovo?

adryana
[11.06.14 15:21:35]
»

daca ar mai fi sa merg in Turcia eu una personal nu as merge pe traseul tau prin Istanbul ci as alege tot varianta de aici - vezi impresii adica as merge pe la Eceabat si as traversa cu vaporul stramtoarea Dardanele.

Si in niciun caz nu mi-as mai cumpara acel sticker HGS pentru care s-au scris randuri multe de cerneala, nervi si stres. Mai ales ca pe traseul meu exista doar o portiune de autostrada, din zona Izmir pana spre Selcuk, care portiune de autostrada se poate foarte frumos si bine ocoli pe la Menderes, de exemplu sau Ozdere.

De ce sa platesti sticker atunci? numai de dragul de a merge pe autostrada? drumurile lor sunt oricum foarte bune. Iar pentru varianta ocolitoare a autostrazii, cei maxim 100 km cati sunt, chiar nu se merita sa dau banii pe acel sticker.

In plus de asta sticker-ul se incarca cu lire atat cat sa-l mai folosesti inca macar un an, nu cu 2-3 calatorii cat ar fi ideal, ceea ce te determina sa alegi tot Turcia ca urmatoare destinatie de vacanta sau sa ramai cu banii dati pe el si nefolositi.

george777AUTOR REVIEW
[11.06.14 18:11:16]
»

@adryana: Nu am mers prin Istanbul ci prin Havsa-Eceabat-Canakkale... etc. pe traseu am trecut prin vreo patru porti si la drum spre Pamukale prin vreo doua deci imi trebuia HGS-ul.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[14.06.14 23:53:01]
»

@george777:

Mă abțin să comentez traseul ocolitor ales de tine pentru traversarea Bulgariei, nu aveai ce căuta prin Shumen și Karnobat, considerând că a fost plăcerea ta.

-la iesirea din Bulgaria, mi-a fost solicitata vignieta de politist, inclusiv partea de jos unde are codul de bare, lipiti-o si pe aceea pe parbriz, o sa fie citita... pastrati si chitanta;

Un sfat greșit. Tocmai că acel cod de bare NU trebuie lipit pe parbriz, ci păstrat pentru a fi prezentat la vamă la ieșirea din Bulgaria. Vigneta are un cod de bare identic. Care ar fi logica să lipești două coduri de bare pe geam și să nu ai ce prezenta vameșului? Îl obligi astfel să iasă din gheretă, să vină cu cititorul lângă mașină, să se deranjeze.

-in Bulgaria nu intrati in localitati asa cum am facut eu, urmati traseul "tot inainte" pana apar indicatoare cu numele urmatoarei localitati prin care tb sa treceti...

Nu întotdeauna se întâmplă așa. Există și localități care au centuri ocolitoare și acolo nu merge regula cu „tot înainte”, dar pentru a le ști trebuia să te informazi bine înainte sau să utilizezi un GPS.

Există și o variantă de a ajunge la Havsa fără a utiliza autostrada, dar acum dacă tot ai dat banii pe HGS trebuia să-i și cheltui.

Tu numeri și porțile de intrare în autostradă, unde nu ești taxat, că banii se retrag doar la ieșire, în funcție de lungimea tronsonului parcurs.

Într-adevăr, pentru a ajunge la Pamukkale, cea mai bună variantă este cea care implică utilizarea autostrăzii.

Alegând un traseu mai puțin inspirat și bâjbâind pe ici pe colo ai reușit să faci cel puțin 100 de kilometri în plus la fiecare drum, bani dați în plus pe motorină, nervi și timp pierdut. Păcat. Cu banii ăștia îți cumpărai un GPS.

Nasshu
[15.06.14 00:07:28]
»

@nicole33: poti sa argumentezi un pic?

Într-adevăr, pentru a ajunge la Pamukkale, cea mai bună variantă este cea care implică utilizarea autostrăzii.

Si eu am fost si nu am simtit nevoia de a circula pe autostrada - harta .

De ce e asa de buna - pardon, cea mai buna?! -varianta pe autostrada spre Pamukkale? pentru cca 25 km care ii faci pe autostrada si te alegi cu o grija in plus? (HGS?)

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.06.14 13:39:20]
»

@Nasshu:

Chiar dacă nu este cel mai fericit exemplu, văzând că ești din Pitești și bănuind că faci destul de des traseul Pitești - București, te întreb și eu ce traseu folosești: autostrada A1 sau drumul vechi și de ce?

Povestea cu stickerul HGS a creat o adevărată isterie anul trecut, nimeni nu înțelegea de unde se cumpără, unde se lipește, de ce trebuie încărcat cu o anumită sumă minimă etc. În realitate, lucrurile sunt foarte simple, eu nu am pierdut mai mult de 15 minute pentru a-l cumpăra, suma de 30 TL+5, adică mai puțin de 15 euro, este nesemnificativă comparativ cu costul sejururilor noastre în Turcia sau cu costul carburantului, de exemplu și nu văd de ce nu aș folosi fiecare tronson de autostradă cât de scurt, unde pot circula legal cu o viteză superioară altor categorii de drumuri, în loc să caut alte și alte variante, economisind o sumă modică, dar pe care oricum eu am plătit-o în avans și nu am garanția că voi folosi în următorii 4-5 ani tot creditul încărcat.

Am crezut că lucrurile se vor liniști anul acesta, românii acceptând această taxă și folosind beneficiile aferente, alergând pe autostrăzile turcești de o calitate excelentă, fără a mai căuta rute „secundare”, așa cum toată lumea plătește vigneta bulgărească, toate acestea fiind costuri asumate din momentul alegerii unui sejur în această țară cu mașina personală.

Am vizualizat traseul folosit de tine, este ok, nimic de zis, dar infrastructura nu este definitiv finalizată, pot apărea oricând lucrări de modernizare, cu restricțiile aferente și creșterea duratei deplasării, nu ai de unde ști dinainte ce situație vei găsi la fața locului, lucrurile evoluând rapid.

Nasshu
[15.06.14 13:48:22]
»

@nicole33: mai sus ma refeream strict la traseul Kussadasi - Pamukkale. NU la de unde cumperi, cit dureaza, cit bani pui pe acel sticker. Comparatia cu A1 nu isi are rostul.

Intre Kussadasi si Pamukkale sunt cca 25 km de autostrada, iar intre Izmir si Kussadassi cca 80, raportat la numarul total de km inseamna mai nimic.

EU te-am intrebat altceva: de ce este cea mai buna varianta autostrada catre Pamukkale avand in vedere ca vorbim doar de 25 km de autostrada.

Pentru aceste destinatii (Kussadasi/ Pamukkale) -mie unul -acel sticker mi se pare inutil.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
EDUARD1
[15.06.14 13:57:43]
»

@nicole33: Si totusi george777 se contrazice la un moment dat! Pe langa faptul ca a ocolit prin Karnobat sa ajunga la Hamzabeyli, ne spune ca exista un oficiu PTT pentru HGS la iesirea din vama, insa ba pe stanga, ba pe dreapta.

Nici un utilizator nu a scris ca ar exista un oficiu PTT in aceasta vama ci doar la primele porti pe stanga la intrarea pe autostrada!

Au fost utilizatori care au scris ca exista un punct PTT in vama, insa la Malko Tarnovo-Derekoy!

Sa fi incurcat traseul george777? Pentru ca 4 ore sa traversezi Bulgaria pe acest traseu mi se pare foarte putin, avand in vedere faptul ca s-a ocolit destul de mult!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.06.14 14:01:11]
»

@Nasshu:

Pentru aceste destinatii (Kussadasi/ Pamukkale) -mie unul -acel sticker mi se pare inutil.

Este strict punctul tău de vedere. Eu aș formula puțin diferit afirmația de mai sus și anume:

„Pentru Kușadasi și Pamukkale sticker-ul HGS nu este absolut obligatoriu

dar, dacă tot l-ai cumpărat (așa cum a făcut autorul impresiilor de față), de ce să nu-l folosești?

Știu că exemplul cu A1 nu a fost foarte fericit ales, convinsă fiind că folosești exclusiv autostrada, așa cum ai face în continuare, chiar dacă s-ar introduce o taxă de, să zicem, 10 lei. Logica, în schimb, e aceeași.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nasshu
[15.06.14 14:05:31]
»

@nicole33: logica nu e aceeasi

intre Pitesti si Bucuresti sunt cca 100km si pe A1 si pe drumul national. Clar as plati taxa.

Intre Kussadasi si Pamukkale sunt cca 200 km din care 25 autostrada... clar nu as plati taxa si sa mai stau si cu birbizuri in geam.

Cit despre afirmatia nu este absolut obligatoriu , da-mi voie sa o reformulez pe a mea : nu este necesar sa te legi la cap cind nu te doare pentru acele destinatii.

O zi buna!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ionescunic
[15.06.14 14:37:08]
»

@EDUARD1: Tu vorbesti despre punctul PTT de la intrarea pe autostrada spre Istanbul... din cate stiu nu se merge pe acolo spre Kusadasi.

Acest review este despre un drum din mai 2014, deci lucrurile se pot sa se fi schimbat si sa existe punct PTT langa granita pe unde a trecut George777...

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.06.14 14:38:36]
»

@EDUARD1:

Și mie mi s-a părut ciudată afirmația cu punctul PTT aflat chiar la ieșirea din vama Hamzabeyli, cu siguranță în 14 septembrie 2013 acesta nu exista și nici pe 6 octombrie la întoarcere, dar nu am exclus posibilitatea să fi apărut ulterior. Am comentat traseul ocolitor, ca și tine de altfel. A făcut 1300 km din Pitești, să zicem 1200 km din București. Noi am făcut 1050 km tot din București, diferențele pe sens de mers sunt evidente.

Nu cunosc situația de la vama Malko Târnovo, deoarece nu am ieșit niciodată pe acolo, aceasta fiind preferata constănțenilor.

În review-ul meu despre drumul spre Antalya cu mașina eu am precizat clar că am achiziționat sticker-ul HGS de la punctul PTT aflat la intrarea pe autostrada Edirne-Istanbul, pe partea stângă a drumului, chiar înainte de porțile de taxare.

Nu poți ști cu ce viteză a circulat autorul impresiilor, nu este imposibil dacă o calci cu nădejde.

EDUARD1
[15.06.14 14:49:05]
»

@ionescunic: Salut! george777 chiar explica faptul ca a urmat autostrada spre Istanbul si a intrat prin respectivele porti! Se poate merge si pe acolo spre Kusadasi, cu ceva km in plus! Aici ai dreptate, exista posibilitatea sa se fi deschis PTT si in acest punct de trecere a frontierei intre timp si sa nu fi fost remarcat de alti utilizatori!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.06.14 14:53:00]
»

@ionescunic:

Tu vorbesti despre punctul PTT de la intrarea pe autostrada spre Istanbul... din cate stiu nu se merge pe acolo spre Kusadasi.

Se poate merge ȘI pe acolo, faptul că nu se prea justifică este o altă poveste, adică intri pe autostradă doar ca să ai de unde ieși. Am mers și eu pe acolo din neatenție și din cauza vitezei într-o noapte acum mulți ani, când am decis să ignor indicațiile GPS-ului. N-am făcut nicio șmecherie, doar că am plătit vreo 0,75 TL, cash la vremea respectivă, dar nu am sărăcit.

ionescunic
[15.06.14 16:07:57]
»

Sunt in ceata totala, un zigzag continuu acest drum... bine macar ca au ajuns, insa pe unde, tot imi este neclar, am niste banuieli dar le cam tin pentru mine.

adryana
[15.06.14 18:16:52]
»

@ionescunic, eu zic sa nu ne legam la cap daca nu ne doare, iar daca poti ocoli autostrada si poti sa scapi de plata acelui stick HGS cu atat mai bine. Oricum nu e mult de mers pe autostrada.

Pe varianta aleasa de mine acu 2 ani pentru traseul Bucuresti-Kusadasi singura portiune de autostrada cu taxa este cea dintre Izmir si Selcuk care se poate frumos si bine ocoli pe unde am zis si deci poti scapa de plata. Si mai vezi si altceva cu ocazia asta, de ex zona Ozdere, Menderes. Nu mai spun ca mergi pe langa mare pe acolo sau f. aproape.

Chiar nu ma intereseaza de unde pot cumpara acel stick si nici cat mai costa.

La fel, am mers la Pamukkale prin orase nu pe autostrada, drumul a fost bun si totul a fost ok.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
george777AUTOR REVIEW
[15.06.14 21:09:54]
»

@adryana: Oameni buni... citind articolele voastre m-am incurcat si eu deci recapitulez... Am iesit din vama turca Hamzabely, la cateva zeci de metri sau chiar o suta, pe partea stanga a sensului de mers spre Edirne sau Lalapasa care este prima localitate dupa vama, este o parcare si niste cladiri... acolo este un punct PTT, este scris cu albastru pe fond galben, daca treci cu viteza nu il vezi, eu il depasisem si brusc am franat si m-am intors. De acolo am cumparat HGS-ul.

De aici am continuat drumul, am trecut pe langa localitatea Lalapasa si am mers inainte spre autostrada Edirne-Istanbul. Cum se vine dinspre Hamzabely, am ajuns la un pod ce face trecerea peste autostrada, primul la dreapta este sensul spre Edirne, pe care nu am mers intrucat intram in Edirne, asa ca am urcat pe pod si am facut dupa aceea dreapta la sensul de mers spre Istanbul. Am coborat dupa acest pod, am intrat pe sensul de mers spre Istanbul, am trecut printr-o poarta de pe autostrada, mers cativa km. si apoi am luat-o catre localitatea Havsa. De aici spre Uzunkopru-Kesan-Gelibolu si Eceabat.

Nu am mers multi km. pe autostrada Edirne-Istanbul deoarece am iesit spre Havsa.

Codul de bare de la vignieta bulgareasca l-am lipit pe parbriz, iar politstul bulgar mi l-a citit cu un cititor, nu a fost nici o problema.

Bulgaria am facut-o pe un traseu ales impreuna cu un prieten, cert este ca la intoarcere am venit pe un alt traseu, dupa Yambol am mers trecut pe langa un OMV si apoi am mers pe niste serpentine pe dealuri spre Shumen.

Din Pitesti am mers pe varianta A1- Vinatorii Mici-Ghimpati-Giurgiu.

Pe traseul pe care l-am urmat erau lucrari de largire a benzilor de la 2 la 3, sau de asfaltare, dar nici o clipa nu au fost blocaje.

Spre Pamukale am ales varianta descrisa mai sus, iar eu nestiind cati bani imi opresc astia de pe HGS, la un moment dat am vrut sa cumpar un alt sticker insa eram in baza lor de date si de la intrarea in Turcia, pana la Pamukale, la un punct PTT din 35 lire turcesti, mai aveam in cont 28 lire, ei opresc cca 1,80 lire la trecerea prin porti.

Din traseul meu, Bulgaria mi s-a parut cea mai lunga parte dar si cea mai greoaie... ca si concluzie am sa-mi achizitionez un GPS.

Si vreau sa fac o rectificare... fata de primul articol... la intrarea in Izmir, se face dreapta urmand indicatorul de Aydin, si nu stanga asa cum gresit am scris, iar siguranta ca esti pe drumul cel bun spre Kusadasi este trecerea prin doua tuneluri atunci cand trecem de Izmir...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mony_ka
[15.06.14 21:48:19]
»

@adryana:

Ca de obicei, experta site-ului in vorbitul din auzite s-a grabit sa recomande un traseu pe care nu a mers niciodata, dar a auzit ca se poate ocoli pe acolo, totul este posibil doar sa nu platesti.

Ca nu a inteles nimic din review-ul lui George777 este evident si din faptul ca insista sa creada ca omul a trecut prin Istanbul, desi userul a precizat in cateva randuri ca a mers prin Canakkale.

webmaster98
[15.06.14 21:55:12]
»

@mony_ka: Nu știu dacă ai dreptate sau nu și nici nu contează.

În schimb vreau să-ți atrag atenția asupra modului de adresare.

adryana
[15.06.14 21:59:41]
»

@mony_ka, zau ca imi era dor de un nou atac la persoana mea din partea ta, de aceea spun ca pentru linistea ta si clarificarea unor lucruri-da, autorul articolului nu a mers prin Istanbul, dar a platit pe traseul spre Kusadasi, traseu ales de el -acele taxe de autostrada care eu una personal nu le-as plati. Faptul ca mi-am spus o parere personala nu avea cum sa nu deranjeze persoana ta, ca de obicei.

Afla ca pe traseul ales de mine, cel prin Menderes a mers la Kusadasi anul trecut un user AFA, drumul a fost foarte bun, asa cum ulterior am aflat. Nu ma consider o experta, dimpotriva, dar am tinut sa spun pentru cei ce doresc sa aleaga un traseu spre Kusadasi altul decat cel obisnuit, cel cu taxa, ca exista si alte variante, altele decat acela de a plati autostrada. Multumesc pentru ecou.

mony_ka
[15.06.14 22:03:58]
»

@webmaster98:

Imi cer scuze daca modul de adresare nu a fost cel mai elegant, dar stiu sigur ca am dreptate.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[16.06.14 00:11:04]
»

@adryana:

Afla ca pe traseul ales de mine, cel prin Menderes a mers la Kusadasi anul trecut un user AFA, drumul a fost foarte bun, asa cum ulterior am aflat.

Q. E. D.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[16.06.14 00:22:32]
»

@mony_ka:

Chiar dacă ai dreptate, asta nu înseamnă că nu ai greșit și știi și de ce.

george777AUTOR REVIEW
[16.06.14 18:50:02]
»

@EDUARD1: Salut... da e o varianta si asta cu Razgrad dar sunt sigur ca daca am sa o incerc data viitoare, sigur la intoarcere voi merge pe alta varianta... doar e Bulgaria.

george777AUTOR REVIEW
[16.06.14 19:04:53]
»

@webmaster98: Webmaster 98, parerea mea este ca exagerezi putin referitor la modul de adresare al mony_kai, important este ca din aceste schimburi de impresii, turistii sa aleaga varianta cea mai buna, indiferend daca este traseu, cazare, masa, plaja etc... dureros este ca in Romania nu se intampla nimic bun in ceea ce priveste serviciile turistice, nici o schimbare, iar impresiile noastre despre hoteluri nenorocite gen "Unirea" din Mamaia nu au nici un efect... in rest, important este sa impartasim din experientele noastre, bune sau rele ca sa evitam pe viitor dezastrul! Toate cele bune mony_ka, nicole 33 si toti ceilalti, datorita voua putem alege destinatii perfecte!

EDUARD1
[16.06.14 20:14:39]
»

@george777: asa este george! ai dreptate, pana la urma sunt bune toate discutiile, ne ajuta in drumul nostru spre o vacanta minunata!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[16.06.14 23:39:11]
»

@adryana:

Chiar dacă nu accepți sfaturi de la mine, pot să-ți confirm că pe varianta prin Menderes drumul este suficient de bun (a spune că este foarte bun este o exagerare).

Am mers pe acolo la întoarcerea din Ozdere spre casă, nu pentru a evita plata autostrăzii (aveam bani încărcați deja), ci pentru că era varianta optimă pentru noi, o întoarcere la Kusadasi-Selcuk-autostradă ar fi însemnat un ocol evident, kilometri în plus și nu se justifica.

Vacanță plăcută!

george777AUTOR REVIEW
[17.06.14 22:56:36]
»

@nicole33: Si inca ceva referitor la drum... latinii spuneau parca ceva de genul "mergi pe drumul pe care il cunosti fiindca este cel mai scurt si sigur ajungi la destinatie"... toate cele bune si "consilierilor" dar si profanilor!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, btt, bullet123, EDUARD1, george777, nicole33, red dog
Alte articole din această RUBRICĂDrumul spre Kusadasi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053907155990601 sec
    ecranul dvs: 1 x 1