Bucuresti - Kusadasi si retur / Partea a II-a: Hamzabeyli – Kusadasi

TIPĂREȘTE

(continuare de aici)

Dupa cat timp am pierdut in frontiera, primul impuls a fost sa calc pedala de acceleratie, dar mi-am adus aminte de sfaturile primite si citite de a nu merge peste viteza legala. Asa am si facut. Urmatorul oras de referinta in traseul nostru era Edirne, pana la care am mers pe un drum foarte bun.

Aproape tot drumul pana la Çanakkale am ascultat muzica greceasca adevarata. Ce frumos.

Neavand bani schimbati, adica lire turcesti, am evitat autostrada de la Edirne, chiar daca nu stiam daca este sau nu cu plata, asa ca am mers in continuare si mi-am zis ca mergem pe drumul paralel.

Astfel am intrat in Edirne iar drumul ne-a dus pe la marginea acestui oras, ca un fel de centura. Mai bine riscam sa merg pe autostrada fara bani, sa platesc de 10 ori mai mult decat sa merg pe drumul asta. A fost groaznic. Nu stiu cu ce drum de la noi sa-l aseman. Poate cu drumul dintre Satu Mare si Oradea (DN 19) de acum circa 5-6 ani, adica un drum pavat cu gropi.

Dar cum am iesit din aceasta centura, drumul a fost iar foarte bun.

Directia noastra a fost Havsa-Keşan-Gelibolu-Çanakkale.

Pentru ca la dus am mers pe un drum foarte prost, pentru intoarcere am cautat variante intre Edirne si Havsa. Asa am gasit ca varianta de la Havsa sa merg drept inainte in loc sa fac stanga pe drumul principal. Am mers pe un drum gen drum judetean de la noi, foarte ingust si de o calitate medie, pana am ajuns in autostrada spre Edirne, unde am platit la iesire 1, 40 lire turcesti. Dar nici aceasta varianta nu cred ca este optima si nu as mai merge pe acest traseu.

Cand va fi o data viitoare, voi incerca autostrada de la Edirne pana la prima intersectie, ocolind astfel orasul Edirne, cu iesire la dreapta din autostrada pana in drumul care duce spre Havsa. Acesta este drumul pe care se mergea spre Istanbul pana sa se construiasca autostrada.

La Keşan am oprit la intoarcere la magazinul KIPA, care apartine retelei de magazine TESCO din Europa. Magazinul este la circa 50 de metri de la intersectia drumurilor pe relatia Çanakkale – Keşan – Edirne si Ipsala – Keşan – Malkara – Istanbul, pe drumul spre Istanbul. Problema a fost la iesire din magazin pentru ca nu am putut sa intru direct in drumul dorit, addica spre Edirne, asa ca prima incercaare a fost dupa GPS, adica invarteala prin oras. Am renuntat repede la aceasta varianta si am mers pe drumul spre Istanbul cam 3 km pana am gasit un scuar sa intorc. Este de preferat aceasta varianta ca fiind mai rapida si mai sigura.

Kipa de la Keşan a fost printre cele mari pe care le-am vazut iar aranjamentul interior seamana cu TESCO.

La intrare se facea control ca la aeroport, printr-o poarta de control similara, in prezenta unui politist.

Nu era toata lumea controlata, iar noi nu am facut parte din exceptii, asa ca am pus tot metalul pe masa, am trecut si am scapat.

Cum nu aveam prea multe lire ramase, ma gandeam ca voi plati cu cardul. Cand am ajuns sa platesc, mi-a venit intrebarea pe moment daca pot plati in euro, iar raspunsul a fost DA. Excelent. Asa ca am platit in lire oprindu-mi bani pentru autostrada si diferenta in euro la un curs de 1, 92 lire pentru 1 euro.

Revenind la traseu, de la Keşan ne-am indreptat spre Gelibolu, unde drumul pentru ferry se lasa pe partea dreapta, dar noi ne-am continuat drumul spre Eceabat.

Stiam ca sunt 3 traversari cu ferry spre Çanakkale: Gelibolu, Eceabat si Kilitbahir.

Traversarea am facut-o de la Kilitbahir, intrucat timpul de traversare era cel mai mic. La intoarcere am trecut pe la Eceabat si cred ca data viitoare vom merge pe la Gelibolu, intrucat mersul cu ferry pe mare a fost foarte frumos.

Drumul de coasta de la Gelibolu si pana la Kilitbahir a fost foarte frumos. Este extraordinar sa vezi drumul si marea atat de aproape, asa cum vezi la noi drumul si Dunarea in zona Tulcea si Calarasi.

Cu toate ca intervalul dintre ferryboat-uri este de doar 30 minute, am avut noroc, cand am ajuns, sa intram imediat pe ferryboat si sa mai stam cel mult circa 5 minute pana la plecare. Cum inca nu schimbasem euro si nu aveam lire, am platit in euro, dupa care am facut raportul: 1, 8 lire la 1 euro.

Paraseam Europa pentru a merge in Asia. Paraseam un continent ca sa intram in altul.

Vreme de circa 10 minute ne-am aflat intre doua continente.

Acostarea la Çanakkale s-a facut mai la sud de ferry care vine de la Eceabat, asa ca dupa coborare am facut stanga pe strada pana in fata intrarii la ferry de la Eceabat, apoi dreapta si pe langa sensul giratoriu am mers inainte. (v. Foto)

La circa 50 de metri dupa sensul giratoriu am oprit pentru schimb valutar, iar intamplarea a facut sa fie chiar in fata hotelului la care facusem rezervare pentru drumul de intoarcere, adica hotel Helen.

Mirarea nu mi-a fost mica deoarece pe Google Earth hotelul era localizat undeva in spate, pe niste stradute laterale, nu la strada principala.

Nu am intrat, dar am traversat la banca pentru schimbul valutar, unde am gasit inchis. Apoi am zarit Info turistic unde am intrat si am aflat ca era duminica (of, uitasem ca este duminica si bineinteles ca bancile sunt inchise), am primit un pliant cu regiunea Çanakkale si am aflat care este cursul valutar obisnuit.

Am schimbat pana la urma la cativa metri de unde oprisem masina, la un curs de 1, 88 lire/1 euro.

De la Çanakkale am plecat mai departe prin Ezine pana la Küçukkuyu, destinatia noastra intermediara pana la Kusadasi.

Atentie la traseul de la Ezine la Ayvacik si apoi spre Küçukkuyu, care este un traseu montam de dificultate medie, dar care devine brusc de dificultate foarte mare din cauza asfaltului.

Cu toate ca nu era foarte cald, drumul avea un exces de bitum cu efect de ulei asupra masinii. Am incercat la un moment dat frana sa vad cum functioneaza si masina aluneca ca pe gheata. Nu era nici un fir de nisip sau pietris aruncat pe drum.

Odata ajunsi in Küçukkuyu am cautat si gasit hotelul la care facusem rezervare, Club Gültur.

A doua zi am continuat drumul de la Küçukkuyu la Kusadasi.

Deja incepusem sa nu mai respect toate limitarile de viteza, dar nu mergeam cu mai mult de 120 km/h. acelasi lucru l-am facut si in scurtele iesiri din timpul sejurului, dar si la intoarcerea acasa.

Oricum, cei care veneau din sens opus faceau semne cu farurile daca politia era la control.

La Ayvalik m-am luat dupa GPS si am facut la dreapta, iesind din drumul normal si intrand astfel in oras. De fapt trebuia sa merg inainte pe drumul care ocolea orasul. Dar nu ne-a parut rau, pentru ca am vazut orasul, chiar daca doar din mersul masinii, care este pe coasta (orasul, nu masina), cu port comercial si turistic unde poti vedea foarte multe ambarcatiuni private de agrement. In poze veti vedea cateva detalii.

A urmat metropola Izmir. In oras intri pe un fel de autostrada urbana, cu treceri de pietoni denivelate pe deasupra drumului, in genul celor care erau pe DN1 la noi intre Bucuresti si Ploiesti, dar moderne si utile, avand chiar si lift.

La un moment dat vezi indicatorul spre Aydin si de autostrada, pentru care trebuie sa te incadrezi pe prima banda, treci pe sub pasaj, apoi faci dreapta si urci pe pasaj, pe directia stanga fata de directia din care vii.

Dupa cateva sute de metri ai din nou indicator catre autostrada si Aydin.

Odata intrat pe autostrada, urmeaza statia de taxare, cu nu stiu cate culoare de trecere (noi avem 6 culoare la Fetesti si pot functiona maxim cate 5 pe sens).

Aici trebuie sa intri pe un culoar dedicat de turisme cu plata cash, unde apesi pe buton si iti iei biletul de intrare pe autostrada.

Plata o faci la iesirea din autostrada.

Autostrada are cate 4 benzi pe sens in zona metropolitana Izmir, dupa care se „ingusteaza” la 3 benzi pe sens.

Pe autostrada am mers circa 100 km si am iesit dupa indicatorul care arata directia spre Selçuk. La iesirea de pe autostrada am platit 2 lire.

Sa vedeti ce leandri frumosi sunt plantati pe mijlocul autostrazii: roz, rosii, albi si galbeni.

Am mers pana la Selçuk, de unde drumul spre Kusadasi se poate parcurge pe doua trasee. Pentru primul traseu faci dreapta pe directia Efes, unde drumul este preponderent pe coasta, iar pentru al doilea traseu mergi pe directia inainte, dar inainte de Çamlik faci dreapta.

Primul traseu traverseaza Kusadasi de la un capat, iar cel de-al doilea iese chiar in centru, la un sens giratoriu, unde am facut la dreapta pentru a merge catre celalalt capat al statiunii.

La un moment dat am fost indusi in eroare de GPS, care avea introduse coordonatele geografice, si a incercat sa ne duca pe niste stradute pe cat de stramte pe atat de nesigure.

Am intors si am continuat traseul, iar la iesirea din statiune am vazut un indicator spre hotelul nostru. De acolo este simplu de ajuns, mai ales cu GPS.

Asa am ajuns cu bine la hotel Batihan, destinatia noastra de vacanta, in jurul orei 14. 00, camera si cartela de intrare fiind pregatite.

Ce mi-a placut in tot periplul de aproape 2. 300 km, a fost frumusetea muntelui la traversarea Bulgariei, plin de paduri nedefrisate asa cum sunt padurile noastre, grija pentru natura, pamantul lucrat si ingrijit fara sa-l vezi parloaga, gradinile de legume, de unde am si cumparat la intoarcere (intre Razgrad si Tsar Kaloian).

Turcia cea atat de arida despre care stiam am constatat ca este totusi verde, iar deosebirea dintre Turcia europeana si Turca asiatica este evidenta.

In Turcia europeana este vizibila industrializarea, pamantul cultivat seamana cu cel cunoscut din regiunea noastra europeana, le fel si culturile si plantatiile.

Constructiile au inca arhitectura europeana sau usor combinata cu cea din zona asiatica.

Dupa ce intri pe continentul asiatic incepe o alta Turcie. Orice locsor de pamant este cultivat cu cate ceva. Incepi sa vezi din ce in ce mai mult plantatii de maslini iar arhitectura caselor este schimbata.

Sunt intinderi de pomi fructiferi si plantatii de capsuni, gradini de legume (vinete, rosii, ardei, etc. ), portocali, piersici, aluni, porumb, plantatii de maslini intinse pe sute, chiar mii de hectare pana in varful muntilor, plantatii de pin, crescatorii de peste.

Mergand cu masina, am observat ca plantatiile de pin si maslini aflate in zonele accesibile au pamantul arat. Ma intrebam de ce. Care sa fie rostul aratului. Dupa putin timp am vazut ca sub pini sau maslini crestea porumb. Deci cultura dubla pe acelasi teren.

Pe plantatiile tinere, indiferent de natura plantatiei, terenul este irigat printr-un tuburi din care iese apa de-a lungul lor. Apa in Turcia? Da. Dar este folosita cu rost, nu irosita cum fac tarile numite civilizate.

Turcia pare si cred ca este mult mai organizata si oamenii mult mai muncitori decat prin alte parti.

Pentru ca am mers practic zi lumina prin Turcia, am vazut oameni la lucru campului la orice ora, adica si la ora 10 dar si la ora 18.

O intrebare pe care mi-am pus-a dar la care inca nu am gasit raspuns este despre accesele care se vad pe munti, perpendicular ca partiile de schi, pana in varful muntelui. Sa fie legat oare de plantatiile de maslini? Daca stie cineva raspunsul il rog sa ma lamureasca.

Localitatile au majoritatea case aproape tipizate, cu unul sau doua etaje si acoperis in patru ape.

In toate asezarile, sate, orase, metropole ca Izmir, pe dealuri se construiesc cladiri noi de locuinte, cel putin cate 3-4 blocuri tip turn cu cate 6 sau 8 etaje, pentru care se amenajeaza drumuri de acces si toate utilitatile. In interiorul localitatilor nu sunt constructii noi care sa iasa din arhitectura zonei.

Pe toate cladirile sunt montate panouri solare si rezervoare de apa, astfel ca apa calda este obtinuta ecologic. Dar aceste instalatii nu sunt facute din ratiuni ecologice, ci din ratiuni economice. Zonele sunt atat destul de sarace si lipsite de apa, incat un sistem centralizat de aductie ar fi pe cat de oneros pe atat de imposibil.

Aceste instalatii cu panouri solare le gasesti si le vezi in fata multor magazine.

Drumurile sunt foarte bune, cu exceptia zonelor in care se executa lucrari, care sunt pentru dublarea acestora. Adica exista un drum cu doua benzi, cum sunt si majoritatea drumurilor de la noi, care se dubleaza in paralel cu un alt drum cu doua benzi. Din aceasta faza se deschide circulatia, dupa care, in timp, se separa fizic sensurile prin parapeti, rezultand un drum expres.

Poporul turc este foarte nationalist si il omagiaza pe Ataturk, considerat „tatal” spiritual al Turciei, oriunde si in orice colt care poate fi vazut de de la distanta si de cat mai multa lume.

Pe langa imagini, busturi, sculpturi si orice alte mijloace ale artei, aproape peste tot este vazut steagul Turciei: pe dealuri, pe cate un stalp, pe fabrici, pe blocuri, fanioane de-a lungul strazilor, etc.

Si toate aceste omagii sunt pentru libertatea data de Mustafa Kemal (Ataturk=tatal turcilor), ca prim presedinte al Turciei, ca fondator al acesteia in continuarea Imperiului Otoman, ca reformator, pentru scrierea latina, posibilitatea de a merge la scoala, libertatea si emanciparea femeilor si multe altele.

Calatorind acum prin Turcia mi-am adus aminte de posibilitatea includerii acestei tari in Uniunea Europeana. Imi vine greu sa cred ca Turcia cu resurse extrem de mari de culturi, plecand de la masline si pana la produse lacatate, peste si multe altele, va trebui sa-si limitele productia doar de dragul aderarii la UE.

In Turcia unde pretul de raft il poti negocia aproape oricunde, unde nu am vazut case de marcat, facturi si chitante in afara de supermartketuri, unde poti plati in moneda nationala dar si in alta moneda, de exemplu in euro sau dolari, aceasta Turcie sa fie obligata la incasarea doar in lire, la preturi fixe si afisate, adica la un comert extrem de ingradit ca cel european?

Si tare rau mi-ar parea ca toate acestea sa dispara, si sa nu le mai putem savura, pentru ca si acest aspect face din Turcia o tara aparte.

Gata cu filozofia, sa revenim la calatorie si sper ca cele scrise si descrise de mine sa va ajute in traseele voastre.

---

VIZUALIZĂRI: 9902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI