GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

A fost primul nostru concediu pe care urma să-l petrecem în Croaţia. Am plecat în concediu pe 21 iunie 2008, cu 2 autoturisme, 2 familii. O familie din Baia Mare, cealaltă din Cluj-Napoca. Locul de întîlnire Vama Petea, Judeţul Satu Mare. Drumul a fost excelent, din cei aproape 1.400 km din Baia Mare, cca. 1.000 le-am parcurs pe autostradă.
Traseul urmat a fost: Baia Mare (Cluj-Napoca) - Satu Mare-Vama Petea / Csengersima – Nyiregyhaza- Budapesta – Nagykanizsa – Vama Letenye / Gorican – Zagreb – Karlovac – Slunj – Parcul Naţional Plitvice – Sestanovac – Baska Voda – Makarska – Drvenik- Sucuraj – Jelsa.
Drumul l-am făcut în 2 zile, cu 1 cazare în Croaţia lângă Rezervaţia Parcului Naţional Plitvice, la o pensiune 3* în Slunj. Pentru o cameră de 3 persoane am plătit 58 euro, mic dejun inclus. Taxa de autostradă în Ungaria f. ieftină, pe 10 zile am plătit echivalentul a 6 euro, în Croaţia mai scump, se plăteşte pe tronsoane, total dus-întors cca. 50 euro. Dar merită, au drumuri f. bune.
Preţul combustibilului era aproape identic în toate cele trei ţări, nu vă faceţi probleme găsiţi puncte de alimentare suficiente. În schimb e bine să aveţi Kuna schimbaţi la timp la voi, casele de schimb sau oficiile de turism la amiază erau închise în unele locuri. Cu poliţia n-am avut treabă, dacă respecţi regulile de circulaţie nimeni nu are treabă cu tine, pe autobandă viteza maximă este de 130 km / oră.
Am ales să trecem cu bacul la Drvenik-Sucuraj cca 15 euro (auto plus 3 pers), mai ieftin ca şi cu bacul din Split. Bacul are program de dimineaţa pînă seara, aproape la interval de 1 oră, la amiază este o pauză doar de 2 ore.
Cum am ajuns pe insulă parcă eram în altă lume. Drumul pînă în Jelsa a fost superb deşi destul de greu pe un drum îngust care şerpuia anevoios pe culmea insulei. Pe alocuri abia încăpeau 2 autoturisme una lîngă alta. Partea de est a insulei a fost devastat de un incendiu, era un peisaj selenar, natura cu greu încerca să se refacă. Cum te apropiai de destinaţie erai mai aproape de civilizaţie. Repet peisajul este încîntător, de pe drumul principal puteai sa cobori spre mal în campinguri ascunse de pădurile de pin sau livezile de măslini.
Drumul de întoarcere a fost identic inclusive cu aceeaşi locaţie ca şi cazarea la Slunj.
Cîteva din pozele pe care le-am postat sper să confirme cele scrise. Merită şi recomand o călătorie în Croaţia.
Trimis de velker tiberiu in 26.04.11 12:38:18
- A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (velker tiberiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Minivacanta relaxanta 2023 — scris în 13.07.23 de ux129720 din LUPENI - RECOMANDĂ
- May.2023 Calatorie spre Dubrovnik — scris în 12.05.23 de gaby s.* din BACAU - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Croatia 2020 covid — scris în 26.07.20 de machetrei din BRAILA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Cu mașina către Split, Croația — scris în 23.07.18 de madydus din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Drumul (și nu numai) până în Croația — scris în 21.07.18 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Drum Croatia — scris în 16.03.18 de Maxcavalerea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Traseu Râmnicu Vâlcea - Zadar prin Ungaria — scris în 31.08.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ