Deasupra Lacului Rosu! Pe Suhardul Mic si pe Piatra Ghilgos!

TIPĂREȘTE

In Lacul Rosu, stand numai 2 nopti si rezervarea facand-o pe ultima suta de metri inainte de plecarea in vacanta, nu ne-am facut un plan anume pe unde sa ne plimbam. Asa ca am zis ca vedem la fata locului, functie de vreme, posibilitati si chef. Drumul nu a fost lung din Sarul Dornei pana la Lacul Rosu, dar cei vreo 160 km prin Brosteni si Bicaz nu sunt prea straluciti. Stiam asta inca de la plecare, dar incet, incet, din petec in petec, am ajuns si la Lacul Rosu, undeva imediat dupa pranz. Aici principala atractie este binenteles lacul cu ale lui cioate. Am mers intai la pensiune, pe care am gasit-o usor, fara probleme, am socializat un pic cu gazdele noastre si am plecat in recunoastere, pe jos, in statiune. Am ochit din centrul statiunii ca exista o poteca-circuit care inconjoara lacul si nu am mai stat pe ganduri, am plecat plimbandu-ne pe ea sa admiram lacul, barcile de pe luciul lui dar si dragutele rate care par daja semi-domestice. In plimbare de voie, l-am inconjurat, “parcandu-ne” apoi la o terasa de pe malul lui pentru o binemeritata langoasa cu branza si o bere la halba.

Distractia principala in statiune este plimbarea cu barca pe lac. Ce am observat, studiind asiduu net-ul este ca poti face ceva trasee, usoare, relaxante, pe culmile din jurul statiunii. Asa ca ne-am facut temele, mai mult de pe net, decat din informatiile locale.

Asa ca a doua zi, am sarit in bocanci si am urcat pe Suhardul Mic, de unde se deschide o panorama deosebita asupra statiunii, pana la intrarea in Cheile Bicazului si se poate vedea chiar Ceahlaul pe fundal in zare. Este o plimbare de o ora pana sus, pe o poteca prin padure, pe o scurtatura, sau mergand o buna bucata din drum, pe drumul forestier ce serpuieste pana sub stanca Vf. Suhardul Mic. Apoi se ocoleste prin stanga, prin spatele versantului, ajungand repejor pe varf, pe o poteca larga. Se poate ajunge din aceasta poteca si pe Suhardul Mare care se lasa un pic in stanga, cum privim de pe poteca, in urcare pe Suhardul Mic. Exista un marcaj care pleaca din poteca noastra, spre stanga, undeva in zona ultimei portiuni de urcare pe Suhardul Mic. Noi stiam ca este poteca ce merge pana pe Suhardul Mare si stiam ca nu facem mai mult de ora pana acolo, dar nu era niciun indicator care sa-ti spuna unde duce poteca si cat faci pana acolo. Asa ca pentru cine nu stie... Noi am renuntat a mai merge si pe Suhardul Mare si ne-am intors jos in statiune. Ne-am odihnit un pic, am mancat cate ceva, fiind deja pranzul si ne-am hotarat a face o plimbare si pe versantul opus Suhardului Mic, peste sosea, pana la Piatra Ghilgos. Traseul pleaca din centrul statiunii si trece chiar prin fata pensiunii Adela unde am fost cazati si incepe sa urce usor prin padure (era chiar placut prin padure, pentru ca fiind ora 14 soarele era destul de puternic). Dupa vreo ora de mers agale am ajuns in Poiana Ghilgos, o poiana larga plina de clai de fan, Foarte frumoasa. Dupa aceea am continuat traseul in partea dreapta si dupa traversarea a inca unei poieni, cu fan proaspat cosit, am ajuns si pe Piatra Ghilgos, de unde se deschide o priveliste parca mult mai frumoasa asupra statiunii, a soselei ce serpuieste mai departe prin munte spre Gheorghieni, dar si vedere extraordinara spre Suhardul Mic, Suhardul Mare si Ceahlau. La baza stancii, undeva mai jos cu vreo 100 metri se intind pasuni si fanete pe unde gospodarii locului trebaluiau, cosind sau strangand fanul. Minunat! Ne-am tras sufletul admirand peisajele si la inapoiere am hotarat sa nu ne mai intoarcem pe acelasi drum, ci sa ne intoarcem pe o poteca ce cobora in dreapta, ocolind prin alte poieni cu fanete, Piatra Ghilgos si sa coboram in acea poiana pe care am vazut-o de sus, aflata la baza stancii, Dupa vreo 45minute de coborare pe poteca, am ajuns si in acea poiana de unde in max. 30min am fost jos in statiune, traversand niste fanete si apoi prin padure, oprindu-ne la debarcader, la o terasa, pentru o binemeritata bere rece, la halba, dar si pentru cina.

Surprins neplacut am fost, in Lacul Rosu, de lipsa unei bune informari a turistilor despre ce trasee de drumetie pot face in zona. Mai ales ca exista din cate am studiat eu pe net, destule trasee frumoase, accesibile pentru majoritatea persoanelor. Exista o harta in centrul statiuni si vreo 2-3 indicatoare (unul catre poteca ce inconjoara lacul, unul catre Suhardul Mic si unul catre Piatra Ghilgos), dar asta in centru, si-ti arata in stanga sau in dreapta, dar mai departe sa-ti mai arate pe unde intri pe traseu efectiv, pe poteca in padure, lipsesc cu desavarsire. Plus ca mai sunt vreo 3-4 trasee despre care nici nu se aminteste. Paradoxal este ca marcajele pe poteci, prin padure, sunt proaspete, vizibile, dar lipsesc indicatoarele de intrare pe traseu si te cam invarti dupa ele pana nimeresti intrarea. De exemplu, cand am coborat de pe Piatra Ghilgos prin poiana de la baza ei, am mers pe marcaj punct albastru (PA) pana la coborarea in statiune, dar cu vreo 50-100 m inainte de a ajunge la sosea, punctul albastru a disparut. Daca am fi dorit sa parcurgem invers acest traseu, care de fapt mergea mai departe de Piatra Ghilgos, pana in Poiana Alba, sigur nu nimeream din sosea pe unde este poteca si marcajul traseului. Pacat de potentialul zonei. Si lacul este deosebit cu ale lui cioturi si plimbarea cu barca pe lac este placuta, dar de ce sa nu sa promoveze si celelalte posibilitati de petrecere a vacantei acolo, nu prea inteleg. Nu am amintit nimic despre Cheile Bicazului, pe care le-am traversat pentru a ajunge in Lacul Rosu, deoarece imi displace total balciul creat de amplasarea acelor baraci cu "suveniruri", obiectele vandute in aceste "targuri" fiind de fapt, ca mai peste tot, pe la toate pravaliile de gen, din tara, aduse cu vaporul de prin China, Turcia sau te miri de unde. Numai autentice, manufacturate local, nu sunt. Aceste chei care sunt printre cele mai frumoase din tara, care se pot traversa auto, sunt umbrite in frumusetea lor de aceste "targuri".

---

VIZUALIZĂRI: 5182 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI