[ 'Ferma de sub Penteleu'] Ferma Dezamăgirii

TIPĂREȘTE

Din capul locului doresc să precizez faptul că acest articol face referire la modul de interacțiune cu proprietarii fermei, dar și cu hrana consumată la fermă, asta pentru corectitudinea relatării.

Zona Penteleului, ne era demult cunoscută, pentru sălbăticia locurilor, pentru traseele turistice relativ ușor de parcurs, cel puțin cele care ajung la stația meteo, mergând cu drag, în căutarea liniștii și a aerului curat. Dar de când au apărut copiii (7 și 5), oarecum cerințele (nu pretențiile) s-au schimbat, în sensul în care atenția spre locurile de cazare a fost mai mare, iar dormitul la cort ne mai reprezentând o opțiune ușor de luat în calcul.

Ca atare, ne-a bucurat mult vestea că în zona Penteleu (Gura Milii), s-a investit într-o unitate de cazare, ruptă de tentațiile urbane, de care cu toții, cred, încercăm să ținem departe tânăra generație. În ciuda încercărilor repetate de a face rezervare, dar și a prețurilor destul de piperate pentru cazare (nu înseamnă că nu ni le permitem), nu am reușit niciodată să prindem o cameră liberă, chiar și cu mail cu două săptămâni în avans.

Astfel că în preajma sfintei Mării a acestui an, având cazare în zonă, am decis, în drumul nostru spre traseele din zonă, să trecem și pe la fermă pentru a vedea despre ce este vorba de la fața locului și pentru a discuta despre o viitoare rezervare. Trebuie să menționez faptul că entuziasmul nostru era la cote ridicate, sperând că vom întâlni oameni calzi, primitori, care își doresc turiști civilizați, care să le mai calce pragul și cu alte ocazii.

Entuziasm care, din păcate, s-a diminuat din momentul în care am parcat pe partea dinspre drumul județean a fermei, acolo unde scrie cu litere de-o șchioapă: ACCESUL SE FACE NUMAI PE BAZĂ DE REZERVARE. M-am gândit că este vorba de o formă de a ține cererea de cazare sub control sau poate că în mijlocul aparentei pustietati, locurile sunt bântuite în mod excesiv numai de rău făcători (vezi efectele recursului compensatoriu), dar chiar și așa, mi-am zis, nu prea este un mod inspirat de a îți întâmpina clienții care își rup articulațiile mașinilor pentru a ajunge la unitatea ta de cazare.

În fine, am trecut cu speranță puntea care trece peste afluentul Buzăului, dorind să ne satisfacem curiozitatea de a vedea ce au reușit să facă doi oameni, soț și soție, despre care citisem în presă, în mijlocul unui loc sălbatic și până nu demult virgin. Și dezamăgirea care ne încolțise în suflete înainte de a trece puntea spre fermă, își făcea loc din ce în ce mai mult.

Atenție, nu modul în care erau amenajate locurile, casele de oaspeți, atelierele de meserii pentru copii sau ferma animalelor în sine sunt subiectul relatării, ele întrunind până la urmă un check list de bifat pentru oricine a citit un ghid AFIR pentru obținerea fondurilor europene pentru astfel de activități, ci modul de interacțiune al gazdelor cu cei care le trec pragul pentru prima oară. Și cred că toți știm că prima impresie contează, mai ales atunci când trăiești din banii celor care îți trec pragul și care, la rândul lor, te pot recomanda și altora.

În ce ne privește, primirea a fost mai potrivit făcută de către un angajat, al cărui nume nu îl știm, dar care lucra la atelierul de tâmplărie, care ne-a condus, în mare viteză, către recepție, clădirea principală unde am cunoscut gazdele.

Din păcate românesc ul "bucuroși de oaspeți" nu ni s-a aplicat și nouă, simțindu-ne tolerați din secunda în care am schimbat primele cuvinte cu proprietarul, care s-a recomandat ca "fiind și el p-acolo".

După ce i-am explicat că NU avem rezervare, deși am încercat în repetate rânduri să facem, dar că ne-am dori să vedem ferma și să discutăm despre o viitoare rezervare, ne-a trimis către zona animalelor, unde soția dumnealui, le făcea turul altor turiști.

De remarcat că doamna s-a dovedit, inițial, a avea un spirit comercial mai accentuat, incluzându-ne în restul turului, prezentându-ne una dintre căsuțele recent finalizate, de care soția a și rămas încântată, dorind în continuare, în ciuda atitudinii, să discutăm despre o viitoare rezervare.

După ce copiii au vizitat iepurașii, doamna ne-a propus să luăm prânzul la fermă, lucru pe care l-am acceptat, nefiind prea multe opțiuni în zonă, asigurându-ne întâi că este posibil acest lucru chiar dacă nu suntem cazați... încă, acesta nefiind dezideratul nostru pentru acea zi.

După o așteptare semnificativă în zona Birtului, de înțeles având în vedere că mesele din Cârciumă (acestea sunt denumirile pentru Bar și sala de mese) erau rezervate cu prioritate pentru cei cazați, timp în care am fost informați, din când în când asupra prețurilor meniurilor pentru copii și adulți și a faptului că "avem pile la Jupaneasa" pentru că am fost tolerați la masă, reamintindu-i domnului D. faptul că am făcut-o la invitația soției dansului și că nu ne-am făcut un scop din acest lucru.

Și cum ce începe prost, de cele mai multe ori se termină și mai prost, a urmat și masa. Alegerea meniurilor nu a fost, cel puțin inițial, o problemă pentru soție și copii, consumatori de produse din carne, dar s-a dovedit a fi pentru mine, care consum doar carne de pește (obicei care s-a dovedit neinspirat pentru acea zi) și asta destul de rar.

Pot spune că mâncarea, cel puțin în ce ne privește nu este punctul forte al fermei, simțindu-se pregnant gustul de maggie/knorr în ciorbe/supe, trăgând speranță că felul doi va fi cel care va fi WOW. Ei bine, păstrând linia primei impresii, snitelele copiilor s-au dovedit o altă dezamăgire, înnegrite de obiceiul prajitului în mod repetat în același ulei, carnea de vită, dovedindu-se atât de ațoasă încât cei mici au fost cât pe ce să se înece, ca atare, în mare parte, rămânând în farfurie, din meniu, consumînd, de fapt, doar piureul. În ce mă privește opțiunile fiind spanac cu ou sau pește, acesta fiind în meniu cu o zi în urmă, doamna D. asigurându-mă că dacă vor mai găsi pește îmi vor găti ceva pe bază de pește. Și au găsit, spre neșansa mea, o scrumbie, probabil cea mai mică (spre norocul meu de data asta, pentru că dacă era mai mare aș fi pățit-o și mai rău) pe care am văzut-o vreodată. Și pe cât de pricăjită a fost, pe atât de veche si de toxică pentru starea mea din zilele următoare...

După ce am consumat ce am putut, sub privirile deloc prietenoase ale gazdelor aflate la o masă vecină, simțindu-ne în continuare intruși și după ce am plătit prețul meniurilor standard, așa cum fusesem înștiințați încă dinaintea șansei "minunatului" festin, fără a primi în schimb vreun semn al faptului că civilizația fiscalizarii ar fi ajuns și în acele locuri (e drept că acesta era și punctul de atracție), am avut șansa de a discuta, în sfârșit, cu doamna proprietar, când și cum putem rezerva o camera pentru una din ocaziile viitoare. Și deși eram față în față, îndrumarea a fost către saitul dansilor, păstrându-ne totuși adresa de email, cu angajamentul că ne va trimite dânsa oferta pentru Revelion, finalizată cu doar două zile în urmă, dar care, din punctul de vedere al disponibilității deja nu mai includea căsuța pe care o vizitasem mai devreme.

Am părăsit ferma cu gustul amar al mentalității românești alterate de autosuficiență, a atitudinii de vătaf pe plantație, indiferent că vine vorba de turiști sau angajați (formal vorbind, din discuții ulterioare cu săteni din Gura Teghii, fiind de fapt zilieri, plătiți, cum altfel decât la negru), de contrastul puternic între frumusețea locurilor și inabilitatea oamenilor de a înțelege faptul că astfel de locuri sunt făcute de oameni pentru oameni, iar faptul că și-au asumat să le deschidă circuitului turistic, nu le dă dreptul "accesului numai pe bază de rezervare".

Poate că am o optică utopică, considerând că astfel de afaceri se dezvoltă, în principal pe baza recomandărilor directe, între prieteni și cum aș putea eu să recomand un astfel de loc, având în vedere faptul că după o scrumbie la fermă, duminică eram cu perfuzii la urgența clinicii RM și cu o minune de urticarie pe mare parte din corp?

Cum aș putea să spun că este un loc primitor, binecuvântat, atâta timp cât de la intrarea nu ești întâmpinat cu bine ați venit, ci cu un anunț care avertizează asupra caracterului ce se vrea exclusivist?

Cum poți susține și pretinde prețuri ale unui stabiliment de cel puțin 4 stele, atâta vreme cât mâncarea lasă de dorit, nu este pregătită având la bază produse din fermă (lucru confirmat și de localnici), iar fiscalizarea nu există (deși este menționată în descrierea de pe saitul pensiunii).

Nu ar fi prima dezamăgire de care am avut parte în unitățile turistice din România, dar din păcate este una aparte, dacă ce am citit privind modul în care acești oameni au construit ce este acolo și care se poate nărui din pricina instabilității de a rămâne modești, concentrați în a își satisface clienții care le trec pragul și a nu se transforma în clasica atitudine a tentativei de îmbogățire rapidă și de jupuire a clientului atunci când îl prinzi, nemaipasandu-ți dacă mai revine sau nu la tine.

În ce ne privește, nu cred că ne dorim să mai trecem vreodată pe acolo, mai ales că nici până la momentul relatării nu am primit oferta promisă, cum de altfel nici urmele "micii scrumbii" nu s-au vindecat pe deplin.

---

VIZUALIZĂRI: 1497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI