GRAD SATISFACȚIE
La aproximativ 12 km nord de oraşul lituanian Šiauliai se află unul dintre cele mai ciudate locuri de pelerinaj anume Kryžių Kalnas (Dealul Crucilor). Nu se ştie exact când a început această practică de a aduce acolo, pe acea înălţime (de fapt acest deal atinge doar 10 metri în vărful său) diferite cruci. Foarte probabil începând cu a doua jumătate a secolului 19, când patrioţii lituanieni şi polonezi s-au împotrivit în câteva rânduri dominaţiei ruseşti, familiile celor dispăruţi au început să ridice crucifixe simbolice în memoria celor dragi în acel loc.
În anul 1918 Lituania devenea stat independent şi din acel moment Dealul Crucilor a devenit un loc de pelerinaj pentru lituanieni, un loc în care se rugau pentru pace, pentru ţara lor şi pentru cei dragi care au căzut în războaielor de independenţă.
O semnificaţie aparte a căpătat acest loc în perioada 1944-1990 când Lituania a fost ocupată de către Uniunea Sovietică. A devenit un loc în care lituanienii continuau să vină pentru a înălța cruci ca semn al identităţii lor spirituale şi pentru a-şi arăta loialitatea faţă de valorile lor morale religioase.
Sovieticii au încercat de câteva ori să radă cu buldozerele acest loc de pe faţa pământului însă de fiecare dată crucile erau ridicate la loc, s-a pus chiar problema de a se construii un baraj pe râul învecinat Kulve pentru a se forma un lac de acumulare care să acopere cu apă Dealul Crucilor
În 7 Septembrie 1993 Papa Ioan Paul II a vizitat Dealul Crucilor şi l-a declarat un loc al speranţei pentru pace, al dragostei şi al sacrificiului.
Dealul nu se află sub jurisdicţia nimănui, aşa că oamenii pot veni acolo pentru a ridica câte crucifixe doresc, numărul acestora nu se cunoaşte cu exactitate se vehiculează cifra de peste 100.000 alături de mii şi mii se rozarii și icoane…
Trimis de webmaster in 28.02.14 20:20:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE BALTICE.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (webmaster); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2013 Kuršenai - un orășel primitor — scris în 02.09.16 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ
- May.2013 Lituania - au mai rămas obiective pe lista 'must see' — scris în 02.09.16 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ
- Sep.2008 O tara cel putin interesanta — scris în 04.02.10 de peggy123 din ROMANIA - nu recomandă