Drumetie Ruschita-Vf. Pades. Doar linistea padurii!

TIPĂREȘTE

Imi era dor de munte asa ca am cautat repede o drumetie scurta, intr-o zona cat mai apropiata de Timisoara, ca seara sa ne putem intoarce acasa. Muntii Poiana Rusca sunt situati in jud Caras Severin, la limita cu Timis, asa ca fost alegerea potrivita. Stiam ca nu sunt munti inalti si ca nu vor fi puncte de vedere asemanatoare cu cele de pe Retezat sau Tarcu, dar uneori ai nevoie doar sa iti pui rucsacul in spate, sa iti iei gasca si sa te bucuri de natura, de liniste, de racoarea padurii.

Traseul incepe din satul Ruschita, jud Caras Severin. Am urmat ruta urmatoare: Timisoara-Lugoj-Caransebes-Otelul Rosu-Voislova, si de acolo am facut stanga spre Rusca Montana, si mai apoi Ruschita. Drumul este asfaltat si foarte bun.

Rusca Montana e un sat frumos de munte cu case ingrijite si pline de flori, totul este verde si cu muntii aproape. Spre Ruschita soseaua se onduleaza prin padure si e foarte placuta plimbarea. Ajunsi in Ruschita am urmat soseaua principala din sat pana am ajuns la capat, la cariera de marmura, adica in locul unde se aflau utilajele si unde era si un paznic, cariera propriu zisa e mai sus. Acolo am lasat masinile.

Se poate merge si mai departe pe traseu cu masina dar e drum neasfaltat si nepracticabil. Noi a trebuit sa o luam spre Taul Ursului si apoi spre Vf Pades, cel mai inalt din Poiana Rusca (1382 m). Am inceput cu stangul drumetia pentru ca am gresit inca de la inceput traseul, care stiam ca e marcat cu cruce rosie. Nu am gasit marcajul niciunde. Drumul merge drept spre Taul Ursului dar noi am luat-o pe un drum in dreapta, sus cand am ajuns la bifurcatie. Ne-am gandit ca trebuie sa o luam in sus, daca tot trebuie sa ajungem in varf :)) Am ajuns la cariera de marmura si ne-a placut foarte mult, erau tone de piatra, alba, sidefata.

Dupa cateva fotografii am mers mai departe pana am ajuns la inca o cariera de marmura, parca si mai frumoasa, dar din pacate pentru noi, era capat de drum. Noroc cu paznicul care ne-a lamurit ca Taul Ursului nu e pe acolo, ci pe jos, tot drept. Aici se aflau doar carierele. Nici o problema, oricum vroiam sa le vedem daca tot eram acolo. Doar dezamagita putin ca am mers totusi o ora prin soare si am gresit traseul. Am coborat inapoi pana in punctul unde am gresit si am luat-o drept, pe Valea Padesului, pe o carare lata. Am vazut si marcajul cruce rosie, era si cazul. La un moment dat am ajuns la o intersectie. Era indicator drept inainte spre Taul Ursului, de unde stiam ca avem marcaj banda rosie pana in Vf Pades.Si inca o sageata spre stanga,care indica drum forestier Pades.

Dar noi ne-am gandit ca daca ni se da o scurtatura, pentru ce sa mai mergem pana in Taul Ursului? Aveam si o harta si aparea cararea respectiva, deci, cu mici reticente am luat-o pe aici, desi nu aveam marcaj. Am fost foarte prost inspirati pentru ca traseul e greu, abrupt la inceput, apoi aproape imposibil de parcurs. Prima data am urcat dealungul paraului, care era cam secat deci era ok de mers pe el, pe pietre, dar urcusul a fost crunt. De acolo carari la stanga, la dreapta, habar nu aveai pe unde sa o iei. Si putin mai incolo nu mai era carare deloc. Asa ca trebuia noi sa urcam pe unde putem, sa avem grija sa nu alunecam, erau tot felul de plante si maracini ce iti ingreunau urcarea.

Am ajuns la un moment dat pana sus, oricum nu sunt varfuri golase sa iti dai seama ca esti in varf, e foarte imapdurita toata zona. Se vedeau frumos toate celelalte varfuri din Poiana Rusca, si batea un vant putin mai rece, deci o senzatie placuta dupa atata efort depus. Am stat putin si apoi am inceput sa ne intrebam pe unde o sa coboram, caci pana aici am facut aprox 4 ore. Nu prea ne incanta ideea sa ne intoarcem pe unde am venit pentru ca stiam ce ne asteapta.

Asa ca am ales sa coboram muntele pe partea opusa si pentru ca stiam ca trebuie sa dam la un moment dat de cararea principala marcata cu banda rosie care duce la Taul Ursului. Coborarea a fost grea, periculoasa, imi era frica sa nu rupem vreunul din cei 5 picioarele, ca abia ne caram pe noi insine. Pana si Tenshi, ciobanescul german al prietenului nostru avea dubii la coborare. Era o iarba deasa, inalta, cu pietre la baza, sau santuri pe care abia le vedeai. Spre incurajarea noastra am gasit locuri in iarba unde se vedea ca s-au asezat mistreti, si am gasit si un fel de vizuini, deci tot ce speram era sa nu ii gasim acasa :))

Apoi prin padure am mers destul de mult, mai se rupeau trunchiuri de copaci cazute, pe care calcam. Nu prea aveai de ce sa te agati, asa ca ne-am luat noi un fel de toiaguri sa ne mai ajutam. Am gasit intr-un final drumul principal, si a fost o usurare maxima sa stii ca ai marcaj si e safe cararea. Si cand am ajuns in Taul Ursului a fost perfect pentru ca am gasit acolo o poienita frumoasa cu un foisor unde te puteai odihni deci, nu ne trebuia nimic mai mult. De fapt acolo e locul unde se intersecteaza mai multe trasee. Se vedea spre stanga indicator spre Vf Pades, banda rosie, 2 ore si spre dreapta tot pe banda rosie, traseul spre Vf Rusca, 1 ora si jumatate. Tot de aici din poienita, poti sa o iei si spre Luncani, 17 km.

Am luat-o usor spre Ruschita, si am facut cam o ora din Taul Ursului, dar e relaxanta plimbarea si frumoasa, mai inspre cariera toti copacii sunt albi, cu praf de marmura, si niste flori galbene, inalte se afla pretutindeni. Curge si paraul pe langa carare, si gasim si un izvor unde ne umplem sticlele cu apa rece.

Ca o concluzie finala, drumetia este una faina, prin padure pe tot traseul, cu vedere spre toate varfurile din zona. Dar din Ruschita sa o luati spre Taul Ursului direct, caci pe unde am luat-o noi, nu doresc la nimeni sa ajunga. Ai impresia ca nu mai gasesti niciodata drumul.

Din Ruschita pana in poienita faci 1 ora si de acolo inca 2 spre Vf Pades. Deci 3 ore, ceea ce ok, ca nu e abrupt traseul sau dificil. Pentru noi a fost o aventura, sa o luam hai hui pe munte, si am invatat ca muntele poate fi si neprietenos. A fost o noua experienta de care sunt sigura ca vom rade peste un timp, cand ne-o vom aminti.

Inspre casa, am oprit sa vedem si Tunelul Iubirii, pe calea ferata dintre Glimboca si Obreja. In Obreja din soseaua principala se desprinde un drum de tara sre stanga cum vii din Glimboca. Acesta duce exact pana la calea ferata. Acolo lasi masina si mergi spre stanga sau spre dreapta pe calea ferata, tunel este in ambele parti. E intradevar magic,romantic. Copacii se unesc si dau impresia de tunel verde, umbros. Mai se strecoara doar cate o raza printre copaci. Pun pariu ca si toamna cand e totul auriu are un farmec aparte locul. E un must see, mai ales pentru banateni, pentru ca e aproape.

Ziua s-a terminat frumos, cu apusul vazut din masina, pe sosea si cu noi locuri si noi carari pe care am umblat, liberi, fericiti, chiar daca epuizati! :)

---

VIZUALIZĂRI: 6181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI