ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.08.2021
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 3 zile
Prieteni
10 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Toată lumea-mi zice... Lotru

TIPĂREȘTE URM de aici

Cea de a treia zi a fost destinată Munților Lotru, alți munți pe unde nu mai drumețisem până atunci.

Aflați intre Munții Făgăraș, Șureanu, Cindrel și Latoriței și despărțiți de aceștia de văi largi, cu vârfuri care depășesc cu puțin 2200 m, Munții Lotrului sunt una dintre nestematele acestei regiuni, cu trasee accesibile și peisaje de vis.

Cel mai inalt vârf al Munților Lotru este Șteflești, de 2243 m, vârf spre care am pornit și noi plecând din Șaua Șteflești.

In Șaua Șteflești am ajuns tot cu mașinile, urcând pe Transcindrel, un drum forestier aflat in stare destul de bună până in șa. Cu o seară inainte plouase puțin iar dimineța termometrul arăta zero grade Celsius, dar cerul era limpede, anunțând o vreme frumoasă.

Traseul merge pe marcajul cruce roșie și este in continuă urcare până pe creastă.

Am inceput urcușul pe un drum larg, care semăna cu un drum forestier, după care am continuat pe niște lespezi de piatră, printre jnepeni inalți. După aproximativ 30 de minute am ieșit in golul alpin, unde am continuat urcușul, părăsind marcajul și urcând direct și abrupt spre creastă. Ne-am oprit de câteva ori pentru a admira și fotografia niște floricele frumoase, ale căror petale ca niște ace, acoperite de rouă, străluceau in lumina soarelui.

După mai bine de o oră am ajuns pe creastă, intr-un loc unde credeam că este vârful. Dar nu era așa, până la vârf mai aveam puțin, foarte puțin de urcat.

După o scurtă pauză am plecat spre vârf, la care am ajuns după un mers lejer de aproximativ cinci minute.

Bătea ceva vânt sus pe vârf, dar tot am putut să ne bucurăm de priveliștea care ne inconjura și să imortalizăm momentul atingerii celui mai inalt vârf al Munților Lotru. Ce să spun, după posibilități, unii mai sus, prin Himalaya, eu ceva mai jos, mai aproape de casă.

De pe vârf se vedea Vârful Cindrel, pe care urcasem cu o zi inainte (vezi impresii), Munții Latoriței și Șureanu, iar jos, in vale, străluceau apele lacului Vidra.

După scurta pauză ne-am continuat drumeția, intorcându-ne pe creastă, pe marcaj bandă roșie, spre Vârful Cristești (2202 m), un vârf mai stancos și mai spectaculos decât Șteflești.

Am coborât ușor pentru ca apoi să urcăm din nou spre Vârful Piatra Albă, la 2178 m.

Aici se cuvine să fac un scurt comentariu. In cele trei zile pe cei trei munți, am intâlnit foarte puțini turiști, mai exact niciunul in Latoriței, vreo trei in Cindrel și niciunul până la Vârful Piatra Albă din Lotrului. Dar, in timp ce ne indreptam spre vârf, vedem apropiindu-se doi turiști, cu rucsaci și izoprene, dovadă că mergeau de mai multe zile și stăteau la cort.

S-au apropiat și am făcut cunoștință, bucuroși și ei că s-au intâlnit cu noi. Erau doi turiști germani, el, plecat din Romania acum aproape 40 de ani, ea de naționalitate germană, prima oară in Romania. El avea 67 de ani, ea probabil că tot in jur de 60. Străbătuseră Munții Retezat, Parâng, Latoriței și se indreptau spre Cindrel, Făgăraș, Piatra Craiului, Bucegi, urmând ca pe 22 august să ajungă in Sinaia. De două zile nu văzuseră picior de om și erau bucuroși că dintr-o dată s-au intâlnit cu opt „homo sapiens” , cum a spus turista germană.

Am vorbit cu ei, le-am dăruit un măr, ne-am fotografiat și le-am urat drum bun in continuare.

Și noi ne-am continuat drumul, care din acest loc era doar o coborâre, la inceput printre jnepeni inalți, apoi pe un fel de grohotiș, ca să ajungem in final pe un drum forestier care ne-a dus până in Valea Frumoasei, unde aveam corturile.

Traseul a fost unul ușor spre mediu, și poate fi parcurs de orice iubitor al drumețiilor montane, chiar și de copii.

Au fost trei zile frumoase, in care am descoperit locuri noi, trei zile petrecute in natură, fără semnal la telefon, departe de civilizație, trei zile in care mi-am reincărcat bateriile.

Câteva fotografii sper să vă convingă de frumusețea munților noștri.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Munții Lotrului, inconjurați de crestele Făgărașilor, Cindrel, Șureanu și Latoriței. Cel mai inalt varf este Șteflești, de 2243 m.

Sunt multe trasee care străbat Munșii Lotrului dar sunt și trasee de legătură spre ceilalți munți inconjurători.

Pot fi parcurși in orice anotimp.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Am petrecut trei zile fără telefon, televizor, departe de zgomotul orașului.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Mika in 12.08.21 14:43:38
Validat / Publicat: 12.08.21 15:39:33
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MASIVUL PARÂNG

VIZUALIZĂRI: 400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Nu suntem singuri pe munte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.08.21 15:39:10]
»

Mutat în rubrica "Drumeții în Munții Lotrului, MASIVUL PARÂNG" (nou-creată pe sait)

liviu49
[12.08.21 16:43:31]
»

Felicitari pentru aceasta frumoasa drumetii si pentru adaugarea a inca un munte dupa cum remarcai in articol. Cu mai multi ani in urma (septembrie 1998) am fost in concediu (cu bilet de la Sindicat) la hotelul Lotru din statiunea Voineasa. In afara de faptul ca at unci statiunea era statiune, cu toate hotelurile si vilele in functiune, restaurantele la fel, iar bazele de tratament de la Lotru si Lotrisor erau pline de clienti. De asemenea sala de spectacole a hotelului Lotru avea spectacole programate la cateva zile, iar zilnic erau 7-8 microbuze plecate in excursie la obiectivele turistice din zona. In ultima zi din concediu am hotarat ca dupa masa de pranz sa facem o drumetie mai lunga fata de cele zilnice de pana atunci, pe valea Voinesitei. Este un parau care coboara din muntii Lotrului si se varsa in Lotru chiar la intrarea in statiunea Voineasa. Prima parte a traseului era un drum forestier pe care am vazut circuland autoturisme, nu numai camioane si SUV-uri. In circa o ora se ajunge la intersectia cu un parau care vine din stanga (Ranjeu sau Ranjel parca se numeste), se merge in dreapta pe valea Voinesitei, drumul forestier devenind mai stramt si mai rau. Am cronometrat timpul parcurs si dupa circa 2 ore a trebuit sa ne intoarcem pentru a ajunge la timp la masa de seara. Am inteles de la localnici ca poteca merge pana la vf. Voinesita (am inteles ca are cam 2000 m), apoi coboara spre valea Sadului, unde ajunge in apropiere de Raul Sadului. Drumul pana unde am ajuns noi a fost destul de usor, chiar daca au fost si portiuni ceva mai dificile. Asa ca ma pot lauda si eu (evident nu la nivelul tau) ca am drumetit in muntii Lotrului.

Numai bine si calatorii placute!

Carmen IonPHONE
[12.08.21 17:16:45]
»

@Mika: Încă un lanț muntos la activ. Bravo!

webmaster
[12.08.21 17:23:32]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

MikaAUTOR REVIEW
[13.08.21 09:35:43]
»

@liviu49: Sunt multe trasee frumoase in Munții Lotrului, și sper să mai revin. Cred că și iarna este frumos pe acolo, și poate voi face și o tură prin zăpadă. Nu știu exact, dar am auzit că vechile hoteluri din zonă sunt cam părăginite sau inchise. Sunt in schimb mai multe pensiuni, am văzut pe drum, sau hoteluri mai mici. Mulțumesc pentru vizită și aprecieri, călătorii minunate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[13.08.21 09:40:16]
»

@Carmen Ion: Mulțumesc!

liviu49
[13.08.21 09:54:59]
»

@Mika: Nu am mai fost in statiune din 2012. Dar deja de atunci, in afara de hotelul Lotru, unde vara se organizau tabere scolare in principal, toate celelalte hoteluri si vile erau inchise. Ba ca o razbunare a naturii pentru nepasarea oamenilor, pana si tufele de mure din statiune si din imediata apropiere se uscasera. Nu cred ca de atunci, cineva s-a inghesuit sa le repuna in functiune. In comuna am mai fost cazat in 2014. In comuna sunt mai multe pensiuni unde se poate gasi cazare. La Voineasa, la fel ca si la Soveja, statiunea e separata de comuna. Si tot ca la Voineasa, statiunea Soveja am inteles ca e pe butuci, cu exceptia hotelului Zboina. Cam ciudata aceasta asemanare! Sa conteze faptul ca unitatile de cazare si de alimentatie publica sunt ale Sindicatelor?

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, liviu49, Mika

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081424951553345 sec
    ecranul dvs: 1 x 1