ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 18.06.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2023
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Spre Varful Piatra Craivii, Muntii Trascau. Pitoresc. Extrem de pitoresc.

TIPĂREȘTE

Traseu: Sat Poiana Galdei- Paraul Bulzului- Piatra Bulzului- Vf Piatra Craivii (1083m) si retur

Durata: 9 ore dus-intors cu tot cu pauze

Marcaje: banda rosie + triunghi rosu+ punct albastru

Dificultate: mediu in general, dar urcarea spre varf grea

Nu am mai fost in Apuseni de cativa ani, si mi s-au parut mai mult decat potriviti pentru o plimbare de toamna, la sfarsit de octombrie. Dar unde sa mergem oare? Sunt atatea variante… Din intamplare am gasit detalii despre traseul pe care l-am ales intr-un final, si ca de obicei pozele m-au convins sa ii dam o sansa. Am citit apoi si ca are un trecut aceasta locatie, Piatra Craivii este considerata de multi istorici ca fiind ultimul refugiu al lui Decebal, din calea expansiunii romane. Acest loc se presupune ca ar fi locul unde a fost construita cetatea dacica Apoulon. Pentru ca arheologii au descoperit de-a lungul timpului dovezi in acest sens.

Revenim insa la prezent. Gasca noastra a fost formata din patru cupluri tinere. Din Timisoara am facut aproximativ 3 ore pana in Poiana Galdei pentru ca mare parte a drumului am mers doar pe autostrada (Timisoara-Deva-Alba Iulia). Mereu faina soseaua care se desprinde din autostrada sau din nationala, catre destinatia noastra. Am traversat cateva sate pline cu flori si cu casute frumoase si curand am ajuns in Cheile Galdei, unde simteam ca stancile cad pe noi. Deci inceputul este promitator.

Ajunsi in satul Poiana Galdei se vede marcajul banda rosie, pe stanga inca din sat, dar noi trebuie sa iesim din sat si sa cautam punctul unde puntem traversa paraul pe malul celalalt. Foarte important este faptul ca acest traseu este pe stanga drumului cum iesi din Poiana Galdei. Fiind traseul de creasta marcat cu banda rosie, o sa vedeti ca si in dreapta drumului puteti merge spre alte atractii din Trascau.

Ca si reper cautati pe malul celalalt, in stanga drumului, o cabanuta neagra de lemn. Cam pe acolo incepe traseul. Deci aproape de ea cautati sa traversati paraul. In pozele articolului de unde m-am documentat nu era prezentata problema cum ca nu ai pe unde traversa, era aproape secat de tot paraul. Dar in octombrie e total opusul, apa curgea cu putere si efectiv nu gaseam unde sa putem traversa fara a ne uda de la inceput la picioare. Erau 10 grade afara.

Intr-un final unul din baieti a gasit un loc unde doua trunchiuri uriase de copaci erau puse peste parau ca un pod, dar la inaltime destul mare deasupra apei, cam la 1,5m- 2m. Asa ca trebuie sa stati bine cu echilibrul si cu raul de inaltime, daca alegeti varianta noastra. Si nici nu erau lipite cele doua triunchiuri, ci cu spatiu intre ele, sa fie treaba, treaba. Mie imi place sa ma descurc singura si am luat-o usor si cu calm pe ‘’pod’’ incercand sa nu ma uit in jos. Doua fete au avut nevoie sa le duca iubitii de mana, pentru ca efectiv tremurau, dar important e ca au reusit si ne-am vazut finally pe celalalt mal cu totii. Deci am fost scosi din zona de confort inca de la inceput, e exact ce astept de la o drumetie pe munte.

Am gasit rapid intrarea lata in padure chiar aproape de cabanuta neagra, si paraul Bulzului pe cursul caruia am urcat, pe banda rosie. Era totul atat de ruginiu! Un covor imens de frunze uscate ruginii si galbene erau asezate pe pamant, ne scufundam in ele. Era si mult namol in prima parte a traseului dar datorita frunzelor, am fost totusi feriti de el.

Urcarea in padure se face treptat, cat sa ne incalzim muschii. Era atat de linistita si frumoasa padurea. Ma tot opream sa fac fotografii, la frunze, copaci, parau. Am vazut si doua veverite poznase cu coada stufoasa care pareau grabite tare.

Am ajuns dupa aceea intr-o poienita, deja luasem altitudine pentru ca aveam un view superb in spatele cararii cu Piatra Cetii. Stancoasa si enigmatica, domina tinutul. Si mult timp mergem cu ea in spatele nostru, ceea ce ne face sa ne tot intoarcem sprea ea. La scurt timp am gasit o casuta in copac pentru ca am intrat din nou in padure. O casuta de lemn, simpatica tare, in care ne-am urcat sa facem poze si sa admiram peisajul.

Cel mai mult m-am bucurat cand am iesit de tot din padure, pentru ca am ajuns la Piatra Bulzului, tare frumoasa si ea. Se ivea in spatele spicelor aurii batute de vant, ascutita si indrazneata. Si prima pauza mai serioasa am luat-o cand am ajuns intr-un punct unde se vede si Piatra Cetii si Piatra Bulzului, intr-o sa insorita. Sa fii undeva deasupra padurii, cu cerul de un albastru perfect, ce poti sa ceri mai mult?

Iti spun eu, nu poti cere nimic in plus. Am urmat in continuare banda rosie care ne-a dus prin platouri superbe, cu niste culmi impadurite, cu stejari batrani cu coroana perfecta, galbena. Cararea noastra pitoreasca a trecut pe langa casute de lemn solitare asezate perfect in acel decor de poveste, care pareau tinuturi de hobbiti.

Toate ca toate dar vedem in fata Varful Piatra Craivii. Pare si departe si abrupta urcarea. La momentul ala chiar nu imaginam cum putem urca atat, pentru ca noi chiar eram intr-un mood no stress, cararea ne-a bagat in starea asta de relaxare.

Ne apropiem in cele ce urmeaza tot mai mult de piatra si ne induce in eroare un indicator, desi stiam ca noi trebuie sa gasim triunghi rosu in continuare. Indicatorul ne-a dus tot inainte, era precizat ca pe acolo este traseul spre Vf Piatra Craivii, desi acolo trebuia sa facem dreapta si sa cautam triunghiul rosu. Ajunsi cumva la baza pietrei, dar pe drumul gresit asa cum vedeam pe harta de pe telefon (am descarcat o aplicatie si aveam gps pe acest traseu) ne-am vazut nevoiti sa o accesam prin padure drept in sus prin iarba enorma, alunecand prin frunze, dar ne era groaza sa ne intoarcem.

A fost grea aceasta parte si ne-a cam stors de energie incat gasca mea a ezitat daca sa ne mai ducem pana in varf cand am iesit din padure. Eu ma arunc de obicei inspre necunoscut si nesigur, asa mi-e felul, in drumetii, nu sunt o persoana precauta. Asa ca le-am spus ca eu vreau sa merg pana la destinatie daca tot am ajuns pana aici, ei erau ingrijorati sa nu ne prinda noaptea pe traseu. In sinea mea stiam ca ei pot avea dreptate, dar sincer nu imi pasa. Eu vroiam doar sa ajung acolo sus, sa pot sa savurez privelistea de la altitudine. Si bine am facut, i-am convins asa ca am mers in continuare, aproape toti.

Am gasit imediat punctul albastru care ne ducea pana pe varf, dar l-am si piedut curand pentru ca ne fura peisajul si aveai impresia ca e clar pe unde trebuie sa urci, erau doar stanci albe si multa iarba uscata, aurie, nu aveai pe unde sa te incurci.

Asa a si fost, nu puteai sa te incurci, ci doar sa o iei pe calea mai grea, abatandu-te de la marcaj. Cum spunea unul din baieti: “Noi ne chinuim singuri, parca suntem dusmanii nostrii, ca tot aiurea am mers in drumetia asta! ’’ :D Ce am mai ras si ne-am mai distrat, dar de la oboseala am fi ras si daca ne aratai un deget cred.

Apoi usor cararea devine mai prietenoasa si se strecoara printre stanci ca un sarpe si ne duce pana in varf. Tare frumos se vede oriunde te uiti. In departare Valea Muresului, Muntii Cindrelului si Sebesului, orasul Alba Iulia.

Si in rest multe culmi domoale ale Apusenilor, aurite usor a toamna. Povarnisuri pe care cade lumina blanda dandu-le un aer mistic. Nu este un traseu usor, il cataloghez ca mediu comparandu-l cu alte trasee. Daca mergeti pentru prima data o sa vi se para chiar greu.

Dragi Apuseni, o sa va regasiti in jurnalele mele viitoare, sunteti plini de farmec. O sa imi amintesc cu nostalgie de aceasta tura cu cantec de greieri pretutindeni. Unde cararea te poarta spre locuri de poveste. Poti zbura cu gandul unde iti doresti si te simti mai liber ca o pasare. Acolo sus, deasupra padurii, unde timpul parca bate pasul pe loc.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de noi doi in 01.11.23 15:15:19
Validat / Publicat: 01.11.23 17:45:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ȚII APUSENI.

VIZUALIZĂRI: 736 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (noi doi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

k-lator
[02.11.23 00:00:16]
»

@noi doi: Excelent! Pozele sunt absolut minunate... Felicitări!

webmasterPHONE
[02.11.23 07:29:39]
»

. Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

noi doiPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.23 08:18:29]
»

@k-lator: Multumesc frumos!

noi doiPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.23 08:21:10]
»

@webmaster: Multumesc????

DOINITA
[02.11.23 10:29:47]
»

Foarte frumos si cu ceva adrenalina la pachet. Felicitari pentru calatoria la ceas de

toamna pe taramuri romanesti, atat de dragi noua si multumesc ca ne-ati luat partasi!

Si pentru ca orice efort merita un premiu, s-a nimerit ca votul meu sa fie aducator de

superbonus!

Vacante frumoase!

noi doiPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.23 10:39:36]
»

@DOINITA: Multumesc frumos si pentru comentariu. Ma bucur sa impartasesc cu alte persoane experientele noastre pe munte. Dar si mie imi place sa citesc aventurile altora. ????

Vacante frumoase va doresc!

balasa violeta
[02.11.23 15:18:40]
»

Felicitari! Impresii de zile mari ...totusi am sa adaug si eu ce ma doare!

Iubește muntele, chiar și cel care face grătare în vârful muntelui și lasă un maldăr de gunoaie în urma sa. Acolo se simte bine, e aer curat, poate să urle cât îl țin plămânii, poate să facă orice îi este interzis în oraș.

Și cei care merg cu ATV-uri sau cu motociclete enduro iubesc muntele pentru că le place să îi străbată potecile, după regulile pe care ei le consideră corecte. Cu ce strică ei dacă se dau cu motoarele prin păduri și prin golul alpin? Distrug flora și stresează fauna? Ei, hai, că nu se face gaură în cer din câteva motoare — vor argumenta ei.

Oricine are dreptul de a merge pe munte, căci muntele nu aparține doar unora... am să caracterizez acești oameni: cocalari, pițipoance, corporatiști.

Sunt rea?!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
k-lator
[02.11.23 15:47:18]
»

@balasa violeta:

Sunt rea?!

DA!

Cu primele două categorii sunt de acord... dar cu a treia nu am cum să fiu de acord! Și știți de ce? ... pentru că:

(recunosc, am cerut ajutor Internet-ului)

1. Cocalaru' = un individ cu o mare nevoie de afirmare, in conditiile unei culturi modeste. Ca orice inapoiat cultural, nu si-a dezvoltat nici macar calitatea de a-si evalua inapoierea culturala, asadar functioneaza ca un handicapat care nu-si constientizeaza handicapul

2. Piţipoanca' = persoană de sex feminin, extrem de socială, care se caracterizează prin gândire inferioară, inteligenţă foarte scăzută şi limbaj special, iar din punct de vedere al structurii corpului, cu mâinile pline de brăţări, ceasuri, accesorii strălucitoare şi apte de a efectua mişcări fine pentru a impresiona auditoriul; într-o accepţiune generală, este „femela cocalarului”

3. Corporatistul = care ţine de corporatism şi de ideologia lui - curent de gândire și acțiune social-economică și politică, axat pe ideea corporației, ca principiu și unitate de bază a organizării și funcționării societății

Deci nu văd în niciun fel legătura dintre primele două și cea de-a treia

În plus, doamnă, eu sunt CORPORATISTĂ!... d-aia educată

balasa violeta
[02.11.23 17:28:39]
»

@k-lator: baietii mei sunt corporatisti!

Au participat la campaniile de a face curatenie pe munte... dar dumneavoastra stiti mai bine decat mine la cine m-am referit!

Poate nu m-am exprimat bine, mea culpa!

Incerc sa incarc o poza, doua, trei cu unul din baietii mei!

Imi cer scuze daca am deranjat prin exprimarea mea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
k-lator
[02.11.23 20:25:40]
»

@balasa violeta: Am văzut pozele - Frumoși băieți... și deștepți, că sunt de-ai mei! ????

Să vă trăiască și să vă bucurați de ei mulți-mulți ani!

Imi cer scuze daca am deranjat prin exprimarea mea!

Pe cine să deranjați? Nu v-am pus că io nu mă asociez cu ăia de care ziceți dumneavoastră, că mi-s d-aia educată? N-am nici ATV, nu mă omor nici după enduro... singurul sport pe care îl practic pe munți este schiatul și jur pe roșu că n-am călcat nici măcar o veveriță pe coadă... cu schiurile ????

liviu49
[03.11.23 08:39:22]
»

Scuze ca scriu cu atata intarziere, dar problemele de sanatate ale sotiei mi-au ocupat foarte mult timp.

Felicitari pentru drumetie si lectia despre natura predata si celor care inca nu stiu ce inseamna muntele.

Am fost anul acesta in Apuseni, dar in zona Garda Seaca si Arieseni. Am vizitat mai tot ce se putea vizita in zona si ne-am propua sa revenim la anul pentru continuarea vizitei in Apuseni. Daca intre timp nu mor sau sa fiu bolnav, la anul voi fi fie la Rimetea fie la Moldovenesti, dar in ambele variante voi fi in Trascau in drumetie.

Astept si alte articole despre drumetiile voastre.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
liviu49
[03.11.23 08:49:32]
»

@balasa violeta: Aici nu prea sunt de acord!

Cel care face gratar si urla pe munte nu iubeste muntele! Se iubeste doar pe el, mai ales daca poate ignora regulile. La fel si cei cu ATV-uri sau motociclete enduro. Pentru cei care nu stiu, muntele are regulile lui (unele chiar scrise) iar cei care merg pe munte au obligatia de a le respecta la fel ca si pe cele din oras. Ca esti in natura, intr-un spatiu mai liber nu-ti da dreptul de a incalca regulile.

Am intrebat de multe ori am intrebat oameni care se intoarceau de la munte ce au facut acolo. Cei mai multi laudau distractia de a manca si bea si fuma fara restrictii. Bine, dar asta puteai face si acasa, nu era nevoie sa mergi la munte. Da, dar era in natura! Scuze, dar nu pricep asemenea logica!

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
noi doiAUTOR REVIEW
[03.11.23 09:46:53]
»

@balasa violeta: Buna ziua,

Noi facem drumetii de 10 ani. An de an, pasiunea pentru munte a devenit din ce in ce mai mare. Singurii oameni care merg pentru munte, si pentru energia muntelui, sunt oamenii care drumetesc. Care pasesc cu grija pe carare, incercand sa nu disturbe nimic. Care stiu ce inseamna efortul, dar la care nu le pasa cati km urca, atunci cand muntele li se arata in toata splendoarea la peste 2000m. Chiar daca intri intr-un traseu de 10-12 ore.

Restul oamenilor, care fac enduro sau alte sporturi, merg pentru senzatiile tari. Ei nu merg sa admire lacurile glaciare, nici frumusetea padurii. Ei merg sa se distreze, in gasca... Aste este parerea mea, poate mai exista si acolo exceptii. Pe mine nu ma deranjeaza neparat, in general rar am avut ocazia sa ii intalnesc. Pentru ca noi alegem alt gen de trasee, mai dificile, unde nu ar putea sa urcele cu ele.

Alte tipuri de oameni mentionati (cocalari, pitipoance) nu se incadreaza in tiparul oamenilor care urca pe munte. Acestia merg in locuri cat mai la baza muntelui, cat mai accesibil, sa isi faca poze pentru retelele de socializare, neimbracati adecvat. Unde pot sa faca si gratare si sa puna manele. Ei lasa in urma gunoaie, pentru ca nu le pasa de natura. Fiecare e atat cat intelege, eu m-am convins demult de asta!

Va multumesc pentru comentariu si va doresc calatorii cat mai frumoase!

noi doiAUTOR REVIEW
[03.11.23 09:54:12]
»

@liviu49: Buna ziua, ma bucur ca mi-ati scris!

In primul rand multa sanatate sotiei dvs, sa puteti sa va bucurati impreuna de cat mai multe locuri frumoase, impreuna!

Arieseni este locul meu de suflet pentru vacanta de iarna in general, mergem acolo sa ne bucuram de zapada enorma, ca cea din copilarie. Brazii aceia inalti si batrani sunt ca din povesti cand sunt incarcati cu zapada. Buna alegere ati facut!

Va recomand Rimetea pe viitor, cel putin acolo am fost si am fost impresionata de micul sat cu case frumoase si ingrijite de la poalele Trascaului. Am urcat sa vedem satul de sus, chiar daca eram cu bebelusa in burtica mare in acea perioada. Imi amintesc fetele mirate ale tuturor cu care ma intalneam. Nu stiau ei ca eu trebuie sa o initiez pe Ema in trasee inca din burtica.

Va multumesc frumos!

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, DOINITA, k-lator, liviu49, noi doi
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții în Apuseni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066471099853516 sec
    ecranul dvs: 1 x 1