GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cologne Cathedral și împrejurimi
Ideea de a scrie acest review mi-a dat-o colegul meu @AZE când recent a scris un review despre Catedrala Notre Dame, pe care l-am apreciat foarte mult. Reviewul său prezintă foarte frumos în fotografii, una din cele mai fastuoase catedrale din Europa, dar nu este singura.
Eu am să mă refer la Kolnerdom sau Cologne Cathedral din orașul Koln. Navigând pe internet, am întâlnit-o și am citit mai multe despre aceasta. Îmi doream forte mult să ajung și eu acolo și să mai văd și podul Hohenzollerbruke. Dar Kolnul este departe pentru a ajunge la el cu mașina. Totuși, norocul mi-a oferit această posibilitate dar în condiții meteo nefavorabile.
Pe scurt, iată cum mi s-a oferit această șansă. În vara anului 2011 când am vizitat Parisul călătorind cu mașina, aceasta era destinația terminus și întoarcerea la Ploiești era direct, cu escale pentru înoptare în Koln, Munichen, Viena. Distanța Paris-Koln, tranzitând o parte din Belgia, era de cca. 400 km. care pe autostrăzi o parcurgi în cca. 6 ore. în condiții nornale de trafic. Teoretic, ajungeam după-amiaza și mi-am dat seama că mi se putea îndeplini această veche dorință. Sosit în Koln, aveam la dispoziție 3-4 ore. Ca să fiu cât mai aproape de acest obiectiv, am ales un hotel din zonă, cu parcare și aproape de obiectivul turistic Acesta a fost hotelul Renaissance, de pe str. Magnumstrasse, la capătul său fiind Kolnerdom. Erau cca. 15 minute de mers pe jos. Hotelul era foarte bun, dar și scump, și pentru cât de mare-mi era dorința, nimic nu era mai scump.
Deși am plecat de la hotelul Holydai Inn Paris Porte de Clichy în jurul orei 8, din cauza vremii extrem de nefavorabilă, cu ploaie, uneori torențială, am ajuns la hotel mai tîrziu, aproximativ ora 17. Pe autostradă, pe timp ploios limita de viteză deși era 100 km. /oră, majoritatea nu o respectau. Banda unu era ocupată de tiruri și eu mergeam pe banda doi cu 100-110 km. /oră și chiar așa, uneori eram depășit de autoturisme iar pe bada trei se circula iresponsabil de repede. La o astfel de viteză, apa aruncată de roți făcea o pulbere, ca ceața și reducea vizibilitatea la cca. 5o-60 m. plus că plafonul de nori era mult coborât iar ștergătoarele de parbriz, la turație mare, abea făceau față. La un moment dat am intrat într-o parcare unde am stat 30-40 minute să se mai rărească ploaia. Am ajuns la hotel în jurul orei 17. Chek-inn și parcarea au durat cca. 10 minute. Am plecat grăbiți spre Kolnerdom cu aparatul foto, camera video și umbrelele deschise.
Despre fotografii. Vă dezamăgesc. Am un aparat foto de mărimea unui pachet de țigări, cu blitz încorporat pe care contam până la 6-8 m. Cu el am făcut o singură fotografie pieții din fața catedralei. În catedrală era semiîntuneric, lumina slabă intrând doar prin ferestrele cu vitralii. Ca să atașez reviewului cîteva imagini, am procedat rudimentar. Imaginile din camera video le-am transferat în laptoc, făceam stop-cadru și fotografiam ecranul laptocului. Cîteva imagini postez, pentru a dovedi că am fost și eu acolo, sunt difuze, chiar urâte și categoric, nevotabile.
Pentru a vă forma o imagine despre această capodoperă arhitecturală în stil gotic, am folosit date de pe Wikipedia.
Catedrala este magnifică ca dimensiuni. In fața ei te simți mic, mic de tot. Înălțimea turnurilor sale străpung cerul. Construcția ei a început în anul 1248 și a fost terminată în anul 1880. Dimensiunile sale sunt impresionante. Cele 2 turnuri au înălțimea de 157 m. lungimea este de 144 m. și lățimea de 86 m. La data terminării lucrărilor, era cea mai înaltă construcție din Germania. Mai târziu, Munsterul din Ulm o depășea, având 161 m. Fața catedralei este mai mare ca patru terenuri de fotbal. Suprafața totală a viraliilor are 10.000 m. p. Unele ferestre ating 27 m. înălțime.
Are 12 colpote imense, cel mai mare este de 24 tone și este cel mai mare clopot mișcător din lume. Celelalte au greutăți între 4,3 - 1o tone. Când bat clopotele (trebuie să fi afară) auzi ceva unic în viață, te impresionează la maximum. Eram afară și am deschis camera video numai pentru sonor.
Ca și Domul din Milano, este una dintre cele mai frumoase catedrale din lume.
Ce nu mi-a plăcut. În interior este puțină lumină, doar ce trece prin vitaliile ferestrelor și cînd afară este nor ori ploaie, luminozitatea este minimă.
Recomand folosirea unui ghid altel nu vedeți sau nu aflați ce trebuie.
 
Care sunt punctele forte ale catedralei.
- moaștele celor 3 magi care s-au închinat pruncului Iisus în Betleem. Sunt păstrate într-un sarcofag aurit, de forma unei bazilici, decorată cu statuete din aur.
- vitraliile din feretstre
- la subsol există mormintele unor mari cardinali, numele lor și perioade din viața lor fiind scrise pe o placă din marmură albă.
- clopotele din turnuri, bine armonizate și cu foarte mulți decibeli.
Am scris puțin pentru cât este de măreață catedrala, dar ce puteam face într-o oră, spre închidere și obosit după un drum lung și greu.
Kolnerdom este principala atracție turistică a orașului Koln. Anual cca. 6 milioane de turiști vizitează catedrala. În Germania, turismul contribuie la PIB la mult decât industria de automobile
Aceasta se află de 350 m. de râul Rin. În spatele său este podul metalic Hohenzollerbruke (scuzați pseudonimul) care este o operă a construcțiilo metalice și pe care am dorit să-l văd. In lungimea are forma a 3 semicercuri. Este lung de cca. 300 m. și este destinat numai circulației trenurilor (are două linii paralele) și în părțile laterale pasaje pietonale. Ca și în alte orașe, pe ambele grilaje ale podului sunt sute de mii de lacăte, simboluri ale iubirii de-o viață.
Timpul se scurgea repede, aproape se înserase și tot în Piața Domului am întâlnit Hauptbahnhof (gara centrală) în care am intrat și am luat câteva imagini video. Peroanele sunt complet acoperite. Este o gară curată.
Sosise ora retragerii la hotel. În ziua următoare aveam în față cca. 600 km. Koln-Munichen. A fost o zi la fel de grea, ploiasă, pe alocuri cu ploi torențiale.
Cam atât despre Koln pentru care am avut la dispoziție doar 3 ore.
Cum este orașul Koln pe care l-am traversat. Este cu multă verdeață, mulți pom pe străzi, chiar și pe cele laterale. Este o destinație interesantă dar nu numai pentru 3 ore, ci pentru 3 zile.
Rog scuzați caliatea imaginilor atașate. Este foarte greu să obți o imagine prin copiere de pe altă imagine, sau, doar atât pot eu.
Excursia este din iulie 2011 dar să știți că trecerea unui număr de 6 ani, este ceva infim față de vârsta catedralei și la fel o veți găsi peste „n” și „n” ani.
Webmaster, pozele vor fi mai târziu sau mâine. Mulțumesc.
Cu bine.
.
Trimis de Mihai18 in 08.05.17 16:24:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA. A mai fost în/la: Dresda, Munichen, Frankfurt am Main, Berlin, Potstadm
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mihai18:
O buna reîntoarcere pe aici!
Vacante frumoase si in vara asta!
@Mihai18:
Danke Dir! Multumim penru acest subiect. Catedrala (Domul) din Koeln sunt impresionante. Astept cu interes si pozele. Felicitari pentru articol!
@Mihai18: Foarte bun articolul.
Sa stii ca nu este singura catedrala cu problema întunericului. Daca ai vrea o catedrala luminata ii montezi ferestre cu tâmplărie termopan cu sticla clara, un număr impresionant de becuri led si gata lumina. Dar atunci ce farmec mai are o catedrala nu?
Toate catedralele din Paris si împrejurimi pe care le-am vizitat au lumina slaba pe interior, daca vii la noi in Sibiu inclusiv a noastră din piata mare nu prea are lumina, catedrala evanghelica, ortodoxa si mai putin. Asa ca nici cea din. Koln nu face exceptie. Felicitari pentru articol
@Mihai18: Felicitări pentru articol. Ştiam că e frumoasă şi mare catedrala din Koln, dar acum citind articolul dumneavostră mă gândesc serios la o vizită pe acele meleaguri. Am şi eu în plan o vizită la Paris şi traseul planificat ar fi prin Germania.
Aştept şi pozele să ne delectăm cu frumuseţea catedralei.
Toate cele bune şi multe concedii plăcute.
Mă bucur să vă pot saluta pe această cale de comunicare.
Pentru mine care nu am fost în Germania niciodată, articolul este binevenit. Păcat că a-ți postat doar această fotografie. Construcția aceasta este un monument care poate fi descris cel mai bine prin fotografii.
Cu mult respecte stimate coleg.
@Mihai18: O foarte plăcută revedere virtuală prin acest review despre una dintre marile comori artistice ale Germaniei. Aștept cu inters și alte articole. Până atunci, felicitări!
Da, mă bucur de citirea acestui articol, am fost acolo în 1990, dar și în 2004. Mi s-a părut întotdeauna magnific, acolo simți cât de mic ești pe pământ, asta pe de o parte, iar pe de altă parte este rezultatul muncii a sute de oameni, a foarte mulți ani de lucru. Orașul e frumos, recomand cu drag o plimbare cu vaporașul pe Rin, desigur pe o vreme frumoasă.
Kolnerdom este biserica in care am intrat cel mai des in ultimii zece ani. Si cand ma gandesc ca in anii de scoala, cand am avut la germana lectia despre dom, mi se parea ceva de pe Marte, unde n-o sa pot ajunge niciodata
Pacat ca este mereu acoperit de schele. Si inghesuiala de cladiri care-l inconjoara nu-ti permite nici o fotografie mai serioasa...
La subsol este un muzeu, mic dar interesant. Plus ca iti ofera posibilitatea de a vedea de unde a pornit mesterul Gerhard constructia. Interesant mi se pare si o privire de sus. Inainte (vreo zece ani in urma) urcatul in turla incepea de la parter, in dreapta intrarii. Dadeai moneda si porneai. Acum este mai "palpitant", cu intrare pe la subsol, sa mai cumperi ceva si de la magazinul de suveniruri
Calatorii frumoase pe mai departe.
@Ioan Raita:
Mulțumesc pentru lectura reviewului. „Vinovatul”pentru scrierea acestui review este @ AZE care m-a provocat cu reviewul său despre Notre Dame, spre binele cititorilor.
După câteva ore am mai adăugat 16 imagini, copiate de pe camera video care recunosc că nu sunt chiar reușite. Fotografii foarte frumoase găsiți la reviewurile scrise de @ Albu și @ Robert.
Încercați câteva orase din Germania și n-o să regretați. Eu am vizitat 6 orașe din această țară, (Dresda, Berlin, Potsdam, Munichen, Frankfurft am Main și Koln. De acolo vă veți întoarce cu frumoase amintiri și sute de fotografii.
Noapte bună.
Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
E o „hardughie” impresionantă, într-adevăr. E printre primele mari catedrale văzute de mine în Europa. Aveam 16 ani și era în 1994, deci imaginea mea despre Europa era în întregime fantezistă, încă nu văzusem altceva decît poze și auzisem de cîteva obiective, deci Europa exista numai în imaginarul meu.
Unul din obiectivele celebre, la vremea aia, era Domul din Koeln, amplasat atunci, de mine, printre principalele locuri de văzut în Europa (la vremea aia ce știam? - Schoenbrunn, Sans Souci, Versailles, Big Ben, Colosseum, Moscheea Albastră, Hrad, Capri, Veneția - cam ăsta era vocabularul turistic al unui adolescent ieșit din comunism).
Țin minte și astăzi senzația de grandoare trăită la picioarele Domului, cum nu găseam altceva de comparat decît mărimea fizică, socoteam cam cît de mare e o ușă, iar înăuntru am dat imediat verdictul: are 2 rînduri de coloane laterale, deci e clar unicat! (Mai văzusem domul din Viena, dar îl asemuisem cu catedrala din Cluj, pe care o știam, fiindcă are turnul în lateral, și Votivkirche, care abia ea se potrivise cu imaginea mea despre o catedrală serioasă, gotică, care tre să aibă 2 turle, simetrice, pe fațadă, așa că Domul din Koeln a reprezentat împlinirea acelui gînd, imaginea catedralei ideale, o Votivkirche mult mai mare și mai neagră).
Cam așa vedea lucrurile un român la primele vizite peste hotare, în condițiile unei lipse de informații care azi pare de neimaginat, în sensul că nici măcar un ghid turistic nu aveai de unde să iei ca să te pregătești în avans de o vizită. Excursiile le făceai după ureche, din auzite și bruma de cultură (turistică) avută despre occident.
@Mihai18: Anul trecut trebuia să ajung la Koln, la invitația unor prieteni, dar am ajuns intr-un tur neprevăzut de Românie. Ar trebui să fac invers anul ăsta. Să-mi propun să merg în România și să ajung în sfârșit la Koln, mai ales că tare cu foc ne-ați recomandat.
Călătorii multe și frumoase că tot se apropie vara.
@Mihai18: Am fost unul dintre iresponsabili. Am dat kox cu 170-180/ora pe ploaie. Este exact cum spui de la viteza foarte mare se facea o ceata. Eu mi-am aprins stopul de ceata cat si farurile de ceata. Este primul an cand am primit flashuri pe autostrada. In poza P30 parca as fi eu . Am impresia ca prin amalgamarea germanilor cu alte natii s-au mai "prostit".
Nu mai spun ca de la intrarea in Germania si pana la Koln se lucra pe autostrazi si mergeam cu 40,60,80 in functie de trafic.
In Austria si Ungaria am setat 130 la ora si a fost OK. Fara flashuri, depasiri ciudate, alte chestii. S-a circulat mai bine decat in Germania.
Catedrala a fost prima pe care am vazut-o si am fost placut uimit. Dupa ce am vazut Roma, a mai scazut in procentele de admiratie. Dupa Milano si mai mult.
Kolnerdom este monumentala ca sa te simti mic la intrare in casa Domnului. Cea de la Milano este o adevarata bijuterie. Degustibus.
@zlatna:
Cine vizitează Parisul face o bună alegere.
Cine a fost, este bine să spună celor care vor merge în acest frumos oraș.
Ca persoană care a fost acolo, la volan și după ce am sosit acasă, am tras niște concluzii, și mi-am dat seama că am făcut greșeli.
Despre traseu. Inevitabil, se traversează Germania, o țară tentantă ca destinații turistice. Traseul ales de mine a fost un circuit (am mers pe o rută și m-am întors pe alta)
La dus, a fost Ploiești-Budapesta-Praga-Frankfurt am Main-Brussels- Paris și retur Koln-Munichen-Viena. Eram dornic să văd cât mai multe și am rămas câte o zi în Praga, Fanfurt am Main și Brussels, toate acestea în detrimentul numărului de zile pentru Paris care au fost doar trei zile. Puțin. A 2-a oară nu ași mai râmâne câte o zi în cele 3 orașe, vizitarea lor putând să fie făcută altădată, și ași merge direct Paris. După părerea mea, sunt necesare minumum 5 zile, dar 9 ar fi mult mai bine. Este păcat să ajungi la Brussels și să stai doar o zi, greșeală pe care am făcut-o eu. Dacă tot parcurgi peste 2000 km. este bine să ai timp să vizitezi destinația aleasă, altfel nu te alegi cu mare lurcru. In acest caz, pentru mine lăcomia nu a fost bună. Recomand a se ține seamă de toate acestea.
Drum bun la Paris.
@Mihai18: Cred ca in situatia in care pozele nu ne ies asa cum ne-am dori ne raman amanuntele pe care le putem povesti si astfel ajungem sa ne imaginam locul. Importat este ceea ce redai si nu pot spune decat felicitari, votat cu mare placere.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Domul din Koln. Alte biserici de vizitat» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Domul din Köln — scris în 31.08.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2013 Domul din Koln — scris în 23.07.13 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Cele douăsprezece biserici romanice din Altstadt Köln — scris în 03.10.14 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Domul din Koln neclintit peste veacuri infrunta cerul — scris în 19.11.10 de ileanaxperta* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Mai aproape de Dumnezeu - Domul din Koln — scris în 04.12.10 de tina 25* din ORSOVA - RECOMANDĂ
- Feb.2002 Domul din Köln vazut cu alti ochi — scris în 19.11.10 de dandana din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ