O seară și o noapte în cort beduin

TIPĂREȘTE

Deșertul... Unde stăm să ne integrăm în acest fascinant spațiu? Unde altundeva decât în inima lui?

A fost clar încă de la începutul sejurului că în Wadi Rum vom avea cazare într-un campus. Într-unul din corturile de pe nisip. Era ceva nou, era ceva ce ne doream a trăi în sarabanda cazărilor noastre din excursii.

După alte alegeri ale drumețiilor noastre, o noapte în cortul înconjurat de pustiul nisipos reprezenta o nouă provocare. Pe care am ales-o de la bun început, cu bune și cu rele.

Pare o nebunie ce am scris în rândul anterior, însă până în dimineața următoare se va dovedi a fi extrem de incitant.

Cum în Wadi Rum nu ai posibilitatea să intri decât însoțit, am lăsat autoturismul în parcarea special amenajată la Visitor Centre și am fost preluați de Mahmoud. E musai a vă înștiința că toate detaliile acestea au fost convenite telefonic înainte de a ajunge în zonă.

Am corespondat cu el de acasă și înainte de plecarea din Petra, așa cum convenisem încă din România.

Omul ne-a așteptat, ne-a preluat din parcare cu o Toyota de teren și ne-a condus prin pustiul întunecos spre tabăra sa.

La un moment dat mă și întrebam dacă prin orbecăiala momentului va identifica drumul spre cort, întrebare retorică și pusă doar așa, din moment ce traiul lui Mahmoud era legat de zona aceasta.

Băiatul are chef și de oareșce năzdrăvănii din moment ce ne urcă pe culmea unei dune de nisip și ne lasă să alunecăm pe panta ei aidoma unei sănii în ianuarie al unui an cu zăpadă din belșug. Senzația a fost una de vis, de vreme ce în pustietatea din fața noastră se vedeau doar metri pătrați luminați de farurile mașinii. Pluteai și te lansai în abis, Adriana mă ținea de mână speriată oarecum de nonșalanța șoferului.

Campusul are 4 corturi de câte 2 persoane și unul în care se întâlnesc oaspeții pentru servirea micului dejun și socializare și e situat la intrarea în canionul în care s-a filmat Star Warriors.

Suntem singurii clienți și vom dormi singuri în pustiu. Nu neg că ne e totuna, însă gazda ne transmite puțină liniște când ne aduce la cunoștință că va dormi și ea aici.

Odată ajunși în campus, proprietarul pornește instalația de iluminat, aprinde focul din soba situată în cortul central - care funcționează cu petrol -, ne prezintă cortul nostru apoi venim și ne întindem ca beduinii, pe jos, în aripa centrală.

Mahmoud pleacă să ne aducă cina tradițională pregătită de mama sa iar noi îl așteptăm tolăniți în jurul sobei, gata să picotim când aceasta se încinge și degajă o căldură prietenoasă, extrem de amabilă după o zi în care ne-a bătut serios vântul.

Dar vântul e prezent și acum, palpabil prin modul în care izbește pereții cortului. Rămân foarte surprins că în interiorul acestuia nu se simte nicio adiere, semn clar că băștinașii erau foarte pricepuți în construirea lor iar gazda noastră le-a moștenit abilitățile.

Vremea e foarte rece. Conform spuselor gazdei, până și TV Jordan - televiziunea națională - a catalogat ziua aceasta și cea următoare drept zile de iarnă, ceva rar dacă e să ne luăm după Mahmoud.

Așa ne e dat nouă să atragem vitregiile iernii! Acum aici iar în urmă cu doi ani în Madeira, că nici ăia nu avuseseră parte de acest anotimp ani buni...

Cina din seara asta a fost pregătită de mama lui Mahmoud și a reprezentat ceva tradițional și simplu - aidoma vieții oamenilor de aici -, o tavă preparată la cuptor ce conținea morcovi, roșii, cartofi și un ardei iute, alături de un delicios orez foarte condimentat și o salată dulce de varză și morcovi, toate foarte delicioase. Am mai primit un condiment de casă pentru a cerne deasupra, însă denumirea acestuia nu am reținut-o.

Am servit masa toți trei și am băut ceai pe îndestulate.

Aveam să aflăm că beduinii nu beau ceai îndulcit, ci preferă ceaiul negru fier de trei ori pentru a fi cât mai tare. Probabil că și amar...

Această obișnuință are și o explicație care vine din străbuni, anume că beduinii au o viață grea, de ce ar fi ceaiul dulce...

Odată servită masa, ieșim lângă cort și ne așezăm lângă focul pornit de gazdă. Un foc de tabără, redus la dimensiunea a două persoane cazate și care a reprezentat ceva extraordinar, o amintire întipărită pentru veșnicie în memoria noastră.

Strânși unul în altul - eu și Adriana - și Mahmoud dincolo de vâlvătaia galbenă - roșietică, am ascultat istorisirile gazdei sub un cer plin de stele cum nu ne-a mai fost dat să vedem vreodată. Și nu cred că vom mai vedea...

E greu de descris în cuvinte cum arăta. E greu de închipuit ce senzație aveai privindu-l. E imposibil de trăit alte clipe asemănătoare... Credeți-mă!

Începi să numeri stelele în liniștea anormală. Le pierzi șirul. Le încurci, nu mai știi care a fost numărată și care nu. O sumedenie sclipesc pentru a te atenționa să nu le uiți, dornice a fi pe răbojul tău.

Privești în sus și nu te mai interesează nimic. Te bucuri că ți-a fost dat un moment ca acesta. Nu am numărat câte astre luceau și câte avioane treceau, era o activitate ce răpea din clipele de fericire.

Știu doar că focul degaja o căldură prietenoasă emanată de lemnele ce trosneau iar noi sub păturile călduroase ne împărțeam atenția între mirificul celest și poveștile lui Mahmoud despre viața beduinilor. Care nu e deloc ușoară...

Din care aflăm că sub deșertul Wadi Rum există un bazin de apă ce alimentează întreaga Iordanie cu apă și că acum doi ani lângă Petra, la Ma’an, a țâșnit petrol la suprafață dar guvernul a luat decizia de a închide aceste puțuri spre a conserva viața beduinilor.

În deșert nu lucrează femei, activitatea lor rezumându-se doar în sat, la spital sau în hoteluri, cu deosebire de Petra unde acestea prestează activități și în alte domenii.

Am ales să ne cazăm aici, la Um Al Tawaqi, mergând pur și simplu pe fler. Iar acum vă pot mărturisi că toate review-urile din lume nu ar fi putut recomanda o cazare mai apropiată sufletului meu și o excursie în deșert la nivelul celei avute.

Chiar dacă oferta de cazare îți prilejuiește oportunitatea de a sta într-un cort de lux sau buble cort pentru care vei plăti 200 dinari/noapte/2 persoane, ceva tradițional va fi alegerea mea oriunde și oricând.

Din motive de apreciere a patriotismului local, a sprijinului acordat localnicilor în detrimentul globalizării și a unui somn asemănător localnicilor.

Care pentru noi numai somn odihnitor nu a fost...

Referitor la confort, acesta cam lipsește din corturile beduine.

Adică ai parte de un spațiu foarte mic, un pat în jurul căruia trebuie să te cam strecori și cu asta ai finalizat lista de dotări. Plus niște pături groase, puse acolo pentru a nu băga de seamă că alte aparate de încălzire nu există.

Toaleta este comună și în afara corturilor, standardul de curățenie este unul aflat destul de jos, apa curge la chiuvete, oglinzile sunt șterse acum câteva luni iar lumina se va stinge după ce ai intrat în cortul tău.

Ne îngrămădim sub pături, nu înainte de a rezolva o problemă spinoasă: ne băgăm în pat așa cum suntem îmbrăcați sau luăm pijamalele? În cort e o temperatură ca cea de afară, cam de 3-4 grade, doar că nu se simte vântul.

Adept al preceptului conform căruia purtarea pijamalei reprezintă un semn de bună creștere - să nu zic acum aristocratic -, dârdâi puțin până o îmbrac și mă bag sub călduroasele pături, în număr de trei.

Se face cald sub ele, dar somnul nu vine. Vântul șuieră cu o intensitate cum nu i-am auzit-o prea des, dorind parcă să ne prezinte întregul potențial al voluptății sale.

Stau în noapte și ascult vântul deșertului cum izbește pereții de pânză ai adăpostului nostru. Pare a dori să ne ia pe sus, să ne ducă și să ne ascundă în deșertul din preajmă. Numai că priceperea beduinilor ne apără, ne oferă siguranță.

O siguranță ce nu nu mai e atât de certă în momentul în care Adriana se trezește dintr-un somn scurt și îmi face cunoscut că îi e frică.

Cele mai negre scenarii își fac loc în mintea mea. Vin beduinii și ne țin ostatici, vin canibalii, ne ciopârțesc și ne pun într-o oală de ciorbă acră, clar e că nu mai pot dormi, ciulind urechile la fiecare zgomot suspect. Iar vântul amplifică starea de nesiguranță, de teamă.

În trecerea greoaie a orelor nopții încerc să îmi fac curaj, alimentat și de remarcile pozitive ale Adrianei: PIN-urile cardurilor nu le vor ști barbarii, părinții noștri sunt pensionari cu venituri mici și nu au de unde plăti răscumpărarea solicitată iar pe frații noștri s-ar putea nici să nu îi intereseze să ne întoarcem întregi de pe aici...

Nu știu cu exactitate cât durează cea mai lungă noapte din punct de vedere astronomic, dar cea mai lungă noapte a mea a fost cea din 17/18 ianuarie 2020!

Deși nu am dormit mai deloc, zorii zilei m-au înviorat și dimineața am fost mai vioi ca nimeni altul, bucuros că am prins răsăritul soarelui din spatele rocilor gălbui deșertice.

Mâncăm un mic dejun tradițional și fără fițe, ne simțim atât de bine în lumina soarelui și abia așteptăm să descoperim deșertul.

După două luni de la această cazare vă mărturisesc cu mâna pe inimă că sunt enorm de fericit pentru alegerea făcută!

---

VIZUALIZĂRI: 1913 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI