Insula Oahu - o perla in mijlocul Pacificului

TIPĂREȘTE

Am promis în urmă cu ceva vreme să vă prezint și eu săptămâna petrecută pe minunata insulă Oahu din Hawaii. Sunt puține date tehnice de noutate cu care să vă pot încânta, după ce veți citi articolele experimentaților @Dabator, @delia58 sau @aAlice (vezi impresii), dar cu toate acestea voi încerca să vă creionez și eu, în stilul propriu, lucrurile frumoase pe care le-am vazut acolo și modul în care am petrecut o săptămână de neiutat.

Despre drumul până în Honolulu, capitala insulei Oahu din statul american Hawaii s-a scris mult. Este un drum pe care, în orice variantă l-ai parcurge, este unul extrem de lung și obositor. La fel ca și unii dintre colegii de pe sait, și eu porneam spre Honolulu după o recomandată escală de o săptămână în Los Angeles, ocazie cu care am avut posibilitatea să ne mai acomodăm cu modul de viață american, dar și cu discomfortul creeat de cea mai mare diferență de fus orar posibilă – 12 ore (Hawaii față de România).

Din Los Angeles până în Honolulu faci aproximativ 6 ore, care în mod surprinzător trec destul de repede. La bordul aeronavei totul este contra cost, și destul de scump.

Dar acestea sunt amanunte lipsite de importanță, pentru că odata ajunși pe micuțul aeroport hawaian, în scurt timp intri într-o atmosferă specială, unde toată lumea e relaxată, îmbrăcată lejer în camași viu colorate și cu papucii de plaja obligatoriu la purtător.

Fiind un zbor intern, formalitățile de verificare și control se derulează destul de repede, iar după numai câteva sute de metri parcurse pe culoarele aeroportului, te trezești deja înconjurat de palmieri, așezat civilizat la un rând, în așteptarea taxiurilor care se succed cu repeziciune.

Drumul de la aeroport până în zona Waikiki (locația aleasă de noi pentru tabara de bază) l-am parcurs cu taxiul, în aproximativ 30 de minute și ne-a costat 40 de euro. Bineînțeles că există și variante mai puțin costisitoare, cu autobuzele locale, care te duc în aproape orice colț al insulei pentru maxim 2 dolari de persoană. Noi fiind supraîncărcați cu bagaje, am exclus din start această variantă.

Odată ajunși în fața hotelului, șoferul taxiului a ținut să ne introducă puțin mai agresiv în atmosfera insulei exotice, solicitându-ne pe lângă plata transportului și o mică atenție. La auzul zgomotului creeat de monedele pe care urma sa i le înmânăm, s-a urcat în mașina și a plecat în trombă din fața hotelului, bombănind nemulțumit. Într-adevăr, în Honolulu, zona Waikiki în special, nu prea ai ce face cu monedele, dar asta aveam să descoperim puțin mai târziu.

Hotelul ales de noi, Sheraton Waikiki, despre care vă voi stresa într-un articol separat, se găsește în buricul târgului, fix pe strada/bulevardul Waikiki, și pot spune că ne-a impresionat din primul moment și până în secunda în care a trebuit, din păcate să plecam spre casă.

Dar să revenim la Hawaii, mai exact la Oahu, sau și mai exact la Honolulu - Waikiki, pentru că majoritatea turiștilor mai puțin documentați asociază Hawaii-ul cu Honolulu. Și nu putem spune că este greșit, pentru ca Honolulu reprezintă cel mai mare oraș din stat și este totodată capitala. Doar că Hawaii este un stat și este format din 137 de insule, mai mari sau mai mici, una mai frumoasă ca cealaltă.

Personal aș împărți insula Oahu în două zone distincte. Pe de o parte aș nominaliza zona Waikiki, iar de cealaltă parte restul insulei.

Waikiki este cu siguranță cea mai cunoscută regiune a insulei Oahu. Este situată în partea de sud a insulei și reprezintă cu siguranță cea mai aglomerată zonă, plină de resorturi și hoteluri luxoase, majoritatea de 5 stele, care la prima vedere par destul de înghesuite și lipsite de intimiate, aliniate ca niste mărgeluțe de-a lungul celebrei plaje Waikiki, de o parte și de alta a bulevardului cu același nume.

Prețurile în zonă sunt extrem de ridicate, începănd de la cazare și terminând cu micuțele suveniruri. Cu cât de îndepărtezi de această zonă, lucrurile revin la normal.

Deplasarea pe insulă, se poate face cu taxiul, folosind mijloacele de transport în comun, care sunt destul de ieftine, bine organizate, extrem de curate și comfortabile sau, pentru distanțe mai scurte, la pas.

Primele 4 zile le-am petrecut în zona Waikiki, pendulând în mod armonios între piscina hotelului, plaja publică și restaurantele deosebit de variate care te ademenesc la tot pasul.

Atmosfera este una de excepție. Turiștii, în mare majoritate cetățeni japonezi, îți creează o senzație de liniște și comfort. Din când în când dai piept cu câte un grup de turiști americani mai zgomotoși, care te readuc rapid cu picioarele pe pământ.

Restaurantele pentru care am optat, deoarece ne-au făcut cu ochiul în mod deosebit sau citisem despre ele pe sait au fost Duke s (cu specific preponderent american, dar și fructe de mare, etc – destul de scump, situat la parterul hotelului Outrigger), Red Lobster, Cheesecake Factory (renumit în special pentru celebrele prăjituri pe bază de brânză), dar și mai puțin pretențioasele fast food-uri din centrul comercial Ala Moana. Este cu siguranță o provocare alegerea unui restaurant, pentru simplu motiv că toate arată superb, toate sunt amplasate strategic în zona plajei și toate iți oferă produse delicioase.

La o distanță de 5 stații de autobuz sau aproximativ 30 de minute de mers pe jos se găsește acest mega centru comercial, Ala Moana, format din 4 nivele, unde la parter și la ultimul etaj găsești paradisul restaurantelor de tip fast-food, majoritatea oferind preparate din bucătăria asiatică. Recomandăm cu căldură locația, pentru un prânz pe fugă. Tot în Ala Moana găsiți o sumedenie de magazine cu articole vestientare, la prețuri mai decente, dar și câteva magazine mixte (gen Billa sau Mega Image).

Despre plaja publică – Waikiki beach, principala atracție turistică din zona, pot spune că oferă o superbă imagine a apusului, iar pentru acesta, sute de turiși dar și localnici se adună începînd cu orele amiezii pentru a imortaliza momentul când soarele se rostogolește obosit în apele Pacificului.

După 4 zile de leneveală, în care kilogramele se adunau într-un mod mai puțin aormonios în jurul abdomenelor noastre, ne-am amintit de articolele încărcate de colegi pe sait și am decis că a venit momentul să acționăm și să trecem la următoarea etapă, respectiv explorarea insulei.

Destinațiile ce urmau a fi vizitate le stiam pe de rost (mulțumiri speciale deliei58 și lui Debator). Singura problemă mai rămânea închiriatul mașinii, varianta aleasă de noi pentru deplasare. Deși puteți opta pentru mai ieftinul transport în comun, care cu mari întârzieri vă va duce în aproximativ toate locațiile si atracțiile de pe insulă, sau la excursiile organizate de agențiile locale, la final am concluzionat că varianta aleasă de noi ne-a avantajat oarecum.

Așadar, în cea de-a cincia zi, la primele ore ale dimineții am ridicat ancora din zona Waikiki și ne-am pus în mișcare spre zona aeroportului, unde companiile rent-a-car se întrec în oferte. Noi am plătit în jur de 25 de dolari pe zi, cu tot cu asigurarea oarecum obligatorie a autoturismului.

Prețul benzinei, la fel ca și pe continentul american, este extrem de avantajos, și variază între 2.4 si 4 dolari galonul. Interesantă este modalitatea de alimentare, care diferă față de benzinăriile noastre. În America întâi achiți la casă apoi mergi la pompă și alimentezi de suma respectivă. Dacă ai achitat prea mult, primești înapoi diferența.

Putem spune că din momentul în care ne-am suit în masină a început adevarata vacanță pe insulă.

Mai aveam doar 3 zile pline la dispoziție, așa că ne-am grăbit să descoperim frumusețile și atracțiile insulei.

Aflat oarecum în aproierea aeroportului, ne-a a ademenit extrem de repede Pearl Harbour, una dintre principalele atracții de pe insulă, unde am petrecut aproximativ 4 ore. Vizita celui mai mare port natural din statul Hawaii a reprezentat o interesantă lecție de istorie pe care am gustat-o cu plăcere, rememorarea batăliei din mijlocul Pacificului dintre americani și japonezi fiind perfect ilustrată cu ajutorul mai multor muzee.

Prezența încă vie a submarinului Missourri sau a epavei Arizona îți dau fiori pe șira spinării și te fac să retrăiești sentimentele și clipele de coșmar care s-au abătut asupra celor peste 300 de avioane și alte zeci de nave de război americane, în dimineața zilei de 7 decembrie 1941.

Mi-a fost greu să înțeleg cum, dupa acel masacru în care armata japoneză a ucis peste 2000 de soldați americani, totodată distrugând majoritatea navelor de război americane, după 60 de ani, în statul american Hawaii, pe frumoasa insula Oahu, 90 la sută din turiști sunt japonezi, cetățeni care beneficiază de toate avantajele din lume și sunt tratați ireproșabil de gazdele americane.

După vizita din Pearl Harbour, ne-am îndreptat grăbiți spre plantația de ananas Dole, descrisă la perfecțiune de Debator. Am fost și noi încântați de ce am văzut acolo și nu am plecat înainte de a gusta un delicios fresh din cel mai dulce si rasfățat ananas din lume, pentru care am platit 8 dolari.

Cu lecțiile oarecum învățate, cunoscând insula Oahu (din articolele publicate pe sait) mai bine decât cartierul meu natal, ne-am luat tălpășița din plantația Dole și am debarcat în zona Waimea, în zona de nord a insulei, pentru a admira unul dintre cele mai frumoase apusuri văzute vreodata, la Sunset Beach.

Am revenit în zona Waikiki seara, târziu, iar de această dată totul ni s-a părut diferit. Aglomerat, obositor și gălăgios. Rămăsesem cu imaginea acelui apus sublim de la Sunset beach, cu o briză plăcută încă prezentă în plămâni și nisipul fin lipit pe tălpi.

De ce alocasem 4 zile, foarte prețioase, acestui furnicar asemănător până la un punct cu zonele de lux din stațiunea Mamaia? Un lucru era clar, zilele care urmau aveau să fie rezervate exclusiv vizitării insulei.

Următoarea zi am pentrecut-o descoperind zona de sud și de est a insulei. Am ajuns și noi Hanauma Bay, o adevarată minune a naturii, un superb golf, un mic acvariu natural în care apa de culoarea indigoului a Pacificului are tente de un turcoaz ireal. Zona foarte căutată de turiști pentru snorkeling este extrem de aglomerată, parcarea pentru autoturisme fiind de multe ori neîncăpătoare. Când aceasta este plină, accesul devine interzis. Prețul parcării este de 1 dolar, dar este cam singura variantă.

La Hanauma Bay se poate ajunge însă și cu unul din mijloacele de transport în comun care pleacă din zona Waikiki.

Nu am zăbovit foarte mult în zonă, presați fiind de temperaturile extrem de ridicate, dar și de programul destul de încărcat pentru ziua respectivă.

Am ajuns în zona de est a insulei si am bifat pe rand Sandy Beach, Makapu Beach, Waimanalo Beach si Lanikai Beach, una mai frumoasă ca alta, impresionându-ne prin peisajele pline de culoare, plajele extrem de late și libere și oceanul Pacific cu valurle sale impresionante.

Spre după-amiază am decis să părăsim plajele fierbinți și să nu afundăm în interiorul insulei, unde am vizitat templul Byodo, o superbă construcție în stil asiatic, dedicată soldaților japonezi căzuți în luptele cu americanii.

Relieful se schimbă fără să-ți dai seama, iar după numai câțiva kilometri te trezești înconjurat de păduri foarte dese și răcoroase. Am petrecut câteva ore plimbându-ne prin curtea interioară a templului, dar și în interiorul acestuia, unde în compania unui prietenos cuplu de americani am admirat statuia lui Buda și multe alte interesante sculpturi.

Pentru că seara începea să-și intre în drepturi, cu greu am decis să părăsim acel paradis împădurit din interiorul insulei Oahu și să revenim în vacarmul din Waikiki.

În cea de-a treia zi, am pornit direct spre zona de nord a insulei, pentru a vizita din nou plajele superbe, începînd de la Haleiwa și urcând spre nordul extrem, bifând și minunându-ne pe rând de Waimea Beach, Turtle Bay (unde n-am avut norocul să admirăm celebrele broscuțe țestoase) și dar și Templul Laie.

Atmosfera din zona de nord nu are nicio legătură cu zona de sud a insulei. Aș îndrăzni să spun că sunt chiar în antiteză. Dacă în sud la fiecare pas te lovești de un autobuz, reprezentanțe Luis Vuitton, magazine de suveniruri sau un restaurante luxoase, în zona de nord te întâmpină realitatea hawaiană, turiștii parcă lipsesc cu desăvârșire, iar micuțele și cochetele căsuțe din lemn înșirate ca niște mărgeluțe la malul oceanului, le găsești la fiecare pas.

Dacă aș putea da timpul înapoi, cu siguranță aș aloca mai mult timp pentru a ne relaxa în mijlocul pădurilor dese din interiorul insulei sau am rătăci ore în șir pe plajele pustii din zona de nord.

După o săptămână plină a trebuit să ne trezim din visul hawaian, să revenim cu picioarele pe mocheta luxosului nostru hotel, unde aproximativ 100 de kilograme de haine așteptau să fie burdușite în cele 5 geamantane avute la dispoziție.

O sumedenie de hăinuțe și diverse suveniruri colectate de-a lungul celor aproape 2 săptămâni de maraton prin Los Angeles, Santa Monica, Las Vegas și Honolulu așteptau cumințele să fie împachetate.

Au rămas mai multe obiective turistice nebifate. Ne pare rău ca n-am vizitat Centrul Cultural Polynesian, atât de laudat pe bună dreptate de Debator, punctul de belvedere situat undeva în mijlocul insulei, cascada cu al său fir de apă care înfruntă gravitația și urcă în mod miraculos spre cer, sau multe altele.

Putem spune că experiența hawaiană a reprezentat una dintre cele mai frumoase vacanțe trăite până acum. O bucățică din suflet ne-a rămas cu siguranță acolo și ne-a promis solemn că ne așteptă în liniște, să revedem unul dintre cele mai frumoase apusuri din univers, la Sunset Beach, și să savurăm cea mai delicioasă prajitură Cheesecake din lume.

---

VIZUALIZĂRI: 6352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI