Dușmanii leilor și un trib de maasai

TIPĂREȘTE

Poate părea ciudat că am înghesuit într-un articol două chestii deosebite, dar adevărul este că trăiesc împreună în același areal și se întâlnesc destul de des.

Se știe că leul este regele junglei. Chiar dacă acest lucru este recunoscut de majoritatea animalelor și nu are dușmani naturali, totuși de multe ori îi este contestată autoritatea. Așa e în democrație, nu-i așa. Ei bine azi o să vă prezint zece animale ce-l pot ucide profitând ori de armele lor ori de superioritatea numerică ori de eventuala slăbiciune a lor dată de vârstă ori de boală.

Ei bine este cunoscut că onor crocodilul de Nil este una dintre cele mai mari reptile din lume este întrecut doar de crocodilul de apă sărată. Sunt animale prădătoare și pot profita de neatenția leilor atunci când aceștia beau apă.

Mamba negru este al doilea șarpe veninos după cobra regală. Șerpii sunt, în general, pașnici și lovesc doar atunci când se simt amenințați și, la fel, leii știu să nu se încurce cu șerpi, dar niciun sistem nu este perfect. Nu sunt rare cazurile acestor întâlniri în care leul nu are multe șanse.

Hienele sunt cunoscute ca animale destul de lașe. Nici nu s-ar încumeta, dar nici n-ar avea multe șanse în fața unui leu. Dar dacă lucrează în echipă au mari șanse de reușită în fața leilor. Hienele pătate sunt cele mai agresive și cele mai periculoase și de foarte multe ori au loc confruntări cu leii pentru hrană! Și-o fură unii de la alții!

Rinocerii nu au prădători naturali și majoritatea animalelor știu să-i evite. Ei sunt foarte teritoriali și nu se feresc de o confruntare cu leul care poate ieși foarte șifonat.

Se pare că tigrii au mai mari șanse să iasă victorioși într-o confruntare cu leul. Dat fiind că habitatele lor s-au redus considerabil și doar prin India îi mai putem găsi în același areal, o asemenea confruntare este extrem de rară.

Nu este o mare surpriză că cel mai mare animal terestru poate doborî cu ușurință un leu. Leul își cunoaște locul și doar dacă-i disperat de foame atacă un pui de elefant sau un elefant bolnav.

Buffalo sau bivolul african nu este așa faimos ca si rinocerul ori hipopotamul, dar este extrem de feroce. Citând Muzeul canadian al naturii: „Mai mulți vânători de vânat mare au fost uciși de bivoli africani decât de orice alt animal african. Trăiesc în turme și sunt foarte teritoriali. Si noi i-am admirat de la distanță, dacă se simt în pericol nu stau mult pe gânduri și atacă.

E greu să învingi bivolul african. De fapt, când vine vorba de mega faună, există un singur animal în Africa care ucide mai mulți oameni (și alte animale, nu pentru prădare): hipopotamul. Un titlu al articolului ABC News din 2014 spune: „Atacul hipopotamului ucide 13 persoane, inclusiv 12 copii, cu barca lângă Niamey, capitala Nigerului” . Hipopotamul a răsturnat barca și a ucis toți cei 13 pasageri, unul câte unul. Nici măcar leii nu se descurcă mai bine. Hipopotamii sunt considerați cel mai agresiv animal din Africa, iar leii ghinioniști care încearcă să se hrănească cu viței tineri învață adesea asta în mod direct. Mai mult, hipopotamii sunt suficient de agresivi pentru a prelua ofensiva. Se știe în mod obișnuit că gonește orice prădător de pe teritoriul lor, indiferent dacă vânează sau nu, prin forță brută.

Vânătoarea tradițională a leilor de către oameni - din nou, nu braconajul - are loc de mii de ani. Pentru prima dată, celebrul popor Maasai din Kenya a vânat leii ca un ritual de trecere de nenumărate generații. Egiptul antic și Grecia vânau, de asemenea, lei, care erau mai abundenți în acele zone până la vânătoarea modernă (în Grecia, acum sunt complet absenți). Cele mai multe relatări despre vânătoarea leului de către om împărtășesc practici comune, cum ar fi utilizarea momelii, a sulițelor și a altor metode de vânătoare.

Este adevărat: țânțarii nu sunt cel mai tare animal sau cel mai mare, cel mai rapid sau cel mai puternic. Cu toate astea țânțarii ucid mai mulți oameni decât orice alt animal, după majoritatea estimărilor, 750.000-1.000.000 de oameni în fiecare an. Aceasta nu este doar cea mai mare parte a uciderilor, ci mai mult decât următoarele zece animale la un loc. Și mortalitatea lor nu se limitează la oameni; aproape fiecare animal este afectat. Între cele aproximativ 3.500 de specii diferite de țânțari, acestea au evoluat pentru a se hrăni preferențial cu aproape fiecare animal terestru imaginabil. În plus, țânțarii au potențialul de a transporta zeci de boli majore și chiar letale. Unele dintre aceste boli infectează alte animale. Practic: nu contează dacă ești un leu, o cioară, un dihor sau o ființă umană - țânțarii te pot ucide. Dovedind cât de mult îi urâm.

Cam ăsta ar fi un top zece al animalelor ce pot ucide un leu. Netrecut în niciun clasament am mai aflat de la ghidul nostru că și girafele cu picioarele lor puternice pot călca un leu în picioare și nu sunt rare cazurile când i-au omorât. Așa că viața de rege al junglei nu este atât de ușoară precum s-ar crede. Gata cu regele junglei, să trecem și la masai.

După vizita în savana africană a urmat oprirea la un sat maasai, un sat destul de turistic după părerea mea. Era aproape de șoseaua națională și aici erau vorbitori de limba engleză.

Maasaii au fost făcuți celebrii de autoarea Corinne Hoffman din Elveția, care s-a căsătorit cu unul și a trăit alături de familia acestuia câțiva ani.

Maasai sunt un grup etnic indigen din Africa de oameni semi-nomazi stabiliți în Kenya și nordul Tanzaniei. Datorită tradițiilor, obiceiurilor și îmbrăcămintei lor distincte, precum și reședința lor lângă numeroasele parcuri naționale din Africa de Est, Maasai se numără printre cele mai importante grupuri etnice africane.

Limba lor oficială este Maa, o limbă derivată din nilo-sahariană, legată de Dinka și Nuer. De asemenea, vorbesc limbile oficiale din Tanzania și Kenya. Swahili și engleză. Populația Maasai este acum estimată la 900 000 de persoane.

Deși guvernele keniyan și tanzanian au stabilit programe pentru a-i încuraja pe masai să lase în urmă stilul lor de viață tradițional semi-nomad, oamenii masai și-au continuat obiceiurile vechi. Cu toate acestea, acest lucru se schimbă, deși destul de încet încet.

Am ajuns într-un sat masai în jurul prânzului. Am fost întâmpinați de războinici îmbrăcați în costume tradiționale și cu sulița în mâini. În fruntea lor era șeful tribului un tip micuț de înălțime și destul de burtos. Acesta e un semn că are probabil o viață mai ușoară ca restul! Șeful tribului s-a înființat în fața noastră semn că aștepta taxa de acces. Asta nu mai era de 10 USD ca pe vremuri, ci crescuse la 20 USD de persoană semn că se adaptează rapid la societatea de consum.

Apoi am fost luați în primire de o mulțime de copii. Anterior oprisem într-un sat unde am cumpărat dulciuri pentru ei și fructe pentru noi! Le-am împărțit cu generozitate bomboanele și când acestea aproape s-au terminat am trecut și la fructe. Erau mulți mai mulți decât ne-am fi așteptat, semn că natalitatea merge bine.

Apoi am vizitat o casă tradițională. Aceasta este construită din bălegar amestecat de noroi și de pipi de vacă ori capră. Vă dați seama că este doar din materiale ecologice. Casele (Inkajijik) sunt în formă rotundă ori ovală și sunt construite doar de femei. Sunt case semi permanente deoarece și ei sunt un popor semi nomad. Sunt joase de înălțime și au un loc și pentru animale pentru a le încălzi. Geamurile sunt extrem de mici tocmai să nu intre noaptea animalele sălbatice.

Satul este înconjurat de un gard (Enkang) circular construit de data asta de bărbați din spini de accacia cu rolul de a-l proteja de accesul animalelor sălbatice.

Apropo de rolul în gospodărie sarcinile între femei și bărbați sunt foarte clare. Bărbații se ocupă de pază și deasemenea cei tineri merg cu vitele ori caprele la păscut. În schimb femeile construiesc coliba, aduc apa și lemnele de foc, fac de mâncare și au grijă de copii. Nu este prea bună viața unei femei maasai.

O tradiție tare ciudată este la sfârșitul vieții. Cei care mor sunt lăsați pur și simplu pe câmp, nu au parte de un ritual de înmormântare. Maasaii cred că înmormântarea este dăunătoare solului și doar în trecut erau înmormântați doar șefii de trib. Acum sunt lăsați în voia animalelor necrofage, să mănânce și gura lor.

Îmbrăcămintea variază în funcție de sex, vârstă și loc. Tinerii poartă negru câteva luni după circumcizie. Deși roșul este o culoare preferată în rândul Maasai. Se poartă, de asemenea, pânză neagră, albastră, în carouri și dungi, împreună cu haine africane multicolore. În anii 1960, Maasai a început să înlocuiască coaja de oaie, pieile de vițel și pielea animalelor pentru material mai comercial. Pânza folosită pentru a înfășura corpul este numită Shúkà în limba Maa.

După ce am văzut casele și țarcurile de animale am fost invitați la școală. Aici am dat de niște copii cam de clasa 0 la noi. Ne-au cântat un cântecel în engleză în care erau învățați diverse lucruri de igienă. Ne-am căutat prin buzunare să-i recompensăm cu ceva și abia mai aveam vreo 10 bomboane. Nu ajungeau la toți și nu vroiam să-i vedem cum se bat pe ele. Ei bine ghidul masai, bun vorbitor de engleză, ne-a spus să i le dăm lui că se descurcă. Ei bine ce credeți că a făcut? Le-a băgat în gură și le-a spart în mai multe bucăți și apoi le-a împărțit tuturor! Data viitoare trebuie să fim mult mai bine pregătiți.

La sfârșitul orei am vrut să donez ceva bani învățătoarei pentru material didactic. Aici am greșit. Ea nu a vrut să primească nimic. Ne-a spus că ea este din alt sat și doar a venit să predea aici. Ghidul a văzut discuția și i-a spus să ia banii. Ulterior banii i-a luat el și la final au ajuns tot la șeful de trib. Pentru eventuale donații este preferat sa venim direct cu produse, caiete, pixuri, hăinuțe...

Următorul pas am dat de un adolescent care se chinuia să aprindă focul cu două bețigașe de lemn și câteva paie, lucru pe care l-a reușit după câteva încercări. Evident și acest lucru a trebuit recompensat pecuniar. În schimb am primit în dar bețigașele să facem și noi focul acasă.

Apoi am asistat la dans. Toți țineau ritmul și era doar unul cu cea mai bună voce care cânta, Dansul este simplist iar pe rând fiecare încearcă să sară cât mai sus. Evident nu aveam cum să ratez și eu așa ceva. Am fost invitat și eu să dansez în mijlocul lor și apoi să sar. Știți filmul ăla Albii nu pot sa sară, ei bine eu cred că m-am descurcat onorabil.

DoUă dans toate femeile din sat și-au întins pe jos cearceafurile și ne-au invitat la cumpărături. Aveau diverse briz-brizuri și alte obiecte hand made. Toate trăgeau de noi să cumpărăm pentru sora, pentru copil sau mai știu eu ce. Prețurile le aveau destul de piperate. Evident am mai lăsat ceva bănuți și aici. Asta cu toate că știam deja că banii ajung tot la șeful tribului.

Fetele mele au fost entuziasmate de vizita la acest trib de maasai. Eu deja văzusem mai multe prin Etiopia și știam destul de clar cum stă treaba. Oricum ar fi au o viață grea și merită să le-o îndulcim după posibilități.

---

VIZUALIZĂRI: 2635 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI