ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 3 zile
Familie
3 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Safari în parcul privat Lumo

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După safariul de dimineață am luat micul dejun și apoi am purces la drum. Am ieșit din parcul privat Ngutuni unde am văzut o mulțime de animale frumoase și ne-am îndreptat atenția spre un alt parc natural. Chiar la ieșirea din parcul Ngutuni am remarcat un totem construit din cranii de animale prezente în parc. Era pus la intrare așa ca un avertisment, c. Atenție la neatenție.

Am ieșit pe șoseaua națională și ne-am întreptat spre următorul parc avut în program și anume parcul Lumo Community Wildlife Conservanct. Acesta este un sanctuar al vieții sălbatice din Kenya. Este situat în apropiere de Mwatate, în județul Taita-Taveta, în fosta provincie a coastei, la aproximativ 220 km de Mombasa. Acesta acoperă o suprafață de 48.000 de acri. Acest parc este în apropiere de parcul Tsavo vest.

Chiar la intrarea în parc ne-am oprit la hotelul restaurant Taitu Hills Safari Lodge unde am mâncat de prânz, cea mai bună mâncare din safari și de unde ne-am luat și cheile de la cameră de la următorul spațiu de cazare situat în mijlocul rezervației semn că fac parte din același grup. O să detailez mai mult în următorul articol.

După ce ne-am făcut burta mare și ne-am jucat cu niște maimuțe dr. ăgălașe am pornit în următorul safari. Asta pentru că drumul spre spațiul următor de cazare nu se face direct, ci întâi ne plimbă prin parc și abia apoi ne duce la cazare. Culmea este exact ce vroiam și noi.

și-am plecat la vânătoare, ca să vânăm căprioare. Căprioare n-am găsit, alte animale ne-au uimit. Vânătoare fotografică sper că ați înțeles! Prima care ne-a aparut în cale a fost o frumoasă gazelă Thomson. Apoi am văzut un bivol de apă rătăcit. Era rănit și abandonat de turma lui semn că nu mai avea multe zile. Până l-or observa leii. Natura asta-i foarte crudă oricum am da-o.

Apoi ne-a ieșit în cale o nouă antilopă, denumită Waterbuck! Waterbuck este o antilopă mare care se găsește pe scară largă în Africa subsahariană. Este un animal destul de solid și este ușor de recunoscut prin haina sa groasă, shaggy, maro închis și coapsele albe. Coarnele lungi, în spirală, sunt prezente la masculi, pe care le folosesc pentru a se apăra dacă sunt atacate, iar acestea se curbează treptat spre exterior, apoi cresc drept până la o lungime de aproximativ 75cm. Femelele și tinerii se deplasează în apropierea unui număr de masculi teritoriali sau pot rămâne cu un singur mascul, după cum au ele chef. ; -) Se hrănesc cu iarbă, stuf și unele frunze. Este destul de comun și ușor de văzut în Parcul Național Nairobi și Lacul Nakuru și Rezervația Națională Masai Mara.

Au urmat o turmă de zebruțe. Am văzut atâtea zebre în primul parc, de am promis că nu o să mai calc în viața mea pe zebră. Glumesc firește. Sau poate nu. Mai mergem noi prin parc mai vedem tot felul de animale, până ne-a ieșit în cale un maiestuos Eland comun. Elandul comun este una dintre cele mai mari antilope cu coarne spiralate și a doua cea mai mare antilopă din lume, fiind puțin mai mică în medie decât elandul uriaș. Preferă deșisul savanei decât spațiile largi, dar evită și pădurea groasă. Common Elands se hrănește cu iarbă și frunzișul copacilor dimineața devreme și după-amiaza târziu și sunt, de asemenea, activi în nopțile cu lună. Sunt ușor de văzut în Parcul Național Nairobi și Tsavo Est, Parcul Național Tsavo Vest și Rezervația Națională Masai Mara. Mi-a plăcut mult privirea mândră a acestui animal.

Prin apropiere au apărut doi struți un ele și o ea. Strutul despre care se știe că nu poate zbura este cea mai mare pasăre vie. Are picioare lungi și un gât lung care iese dintr-un corp rotund. Poate crește până la 2,7 metri înălțime și cântărește până la 155 kilograme. Deși nu pot zbura, struții sunt alergători puternici. Pot merge cu viteza maximă de până la 70 km/h și pot alerga la distanță cu viteza medie 50 hm/h. Este larg distribuit în câmpiile savanei din Kenya și este frecvent văzut în parcurile și rezervațiile sudice - Masai Mara, Amboseli și Tsavo. Struțul este clasificat în grupul de păsări rare dintre toate speciile existente care nu pot zbura alaturi de pasărea kiwi, emu și reae. Masculul are pene albe cu negru și e mult mai aratos ca femela., pe când femela are un penaj de culoare mai spălăcită cenușie, puii având o culoare asemănătoare cu femela.

Apoi am întâlnit o familie de babuini pe care unii s-au apocat să-i hrănească cu banane contrar reglementărilor. Apropo nu am vorbit încă de regulile care trebuie musai respectate în safari.

În primul rând mașinile trebuie să meargă destul de încet, cu o viteză de maxim 30 km/h. Nu au voie să claxoneze, ca să nu sperie animalele. Turiștii nu au voie sub nicio formă să coboare din mașină. Un pericol neprevăzut poate apărea oricând, așa că dacă cobori ești mâncat, la propriu desigur. Așa că e indicat să strângi din fund, la nevoie.

Nu se deranjează animalele sub niciun motiv! Dacă traversează strada sau dacă doar dorm pe stradă trebuie să aștepți până pleacă sau să te întorci din drum. Nu există o altă cale.

Evident nu se aruncă niciun fel de gunoaie. Chiar am fost impresionat, dacă prin oraș sau pe șoseaua națională este plin de gunoaie aici nu vezi nici măcar un muc de țigară. Chiar am avut un mic incident în care șoferului i-a căzut masca de la gură. A coborât foarte rapid si a recuperat-o. A riscat, a făcut ce trebuia sa facă pentru protejarea naturii. Câți dintre noi se întorc cu mașina, dacă le cade ceva pe geam???

La un moment dat ni s-a pus cu tupeu pe botul mașinii o păsărică foarte frumoasă denumită Superb Starling. Graurul Superb este o pasăre mică, dar distinctivă, cu spatele iridescent albastru-verde, pieptul superior, aripile și coada. Capul adultului este negru, burta este roșu-portocalie, iar acoperitoarele de coadă și căptușelile aripilor sunt albe. Sunt păsări foarte evidente din habitate cu spații deschise. În mod obișnuit se găsește în Africa de Est evident și în Kenya. Le place să curețe mizeriile de pe bivolii de apă, win win, fiecare are de câștigat din această afacere.

La orizont ne-a apărut cazarea ca-n poveste Sarova Salt Lick, dar despre asta o să scriu mai târziu. Oricum aveam încă un mic regret, nu întâlnisem încă regele animalelor. Probabil nu era pregătit încă pentru întâlnirea cu noi!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locație de vis. Puzderie de animale sălbatice libere în savana africană este ceva sublim.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

evident că ne-a plăcut maxim.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 02.09.21 12:25:58
Validat / Publicat: 02.09.21 13:25:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].

VIZUALIZĂRI: 942 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[02.09.21 12:45:27]
»

rog https://www.youtube.com/watch?v=vUrVeRGo5IM

mersi frumos!

webmaster26
[02.09.21 13:25:30]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Rodel
[02.09.21 17:57:14]
»

Surprinzătoare Africa! Mă bucur că ne împărtășești și nouă din experiența ta deosebită, că nu ai renunțat s-o faci, așa cum ai fost tentat.

robertAUTOR REVIEW
[03.09.21 07:39:07]
»

@Rodel: știi că nu renunț ușor! dar pandemia asta ne-a dat toate planurile peste cap! Mersi frumos pentru vizită și comentariu!

Yolanda
[07.09.21 14:13:57]
»

Fotografiile cu antilope sunt foarte frumoase. Din ceea ce ai vazut, autoritatile au grija de habitatul animalelor? nu este vorba doar de curatenie ca nu ai voie sa arunci nici un muc de tigara, au suficienta hrana, intervin cu ceva in rezervatie sau lasa totul in legea firii?

robertAUTOR REVIEW
[07.09.21 15:57:34]
»

@Yolanda: strict din ce am observat eu în afară de iazurile artificiale de apă nu am văzut să intervină în vreun fel în viața lor.

Turmele de ierbivore au mâncare la discreție, iar prădătoarele sunt foarte rare și din acest motiv au si ele mâncare la discreție!

Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
robert, Rodel, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind #Kenya:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069879055023193 sec
    ecranul dvs: 1 x 1