Qasr el Yahud, locul botezului lui Iisus în Iordan

TIPĂREȘTE

În acest timp a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă îl oprea, zicând: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? ˮ Și răspunzând, Iisus a zis către el: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cei iubit întru Care am binevoit. ˮ.

Matei 3:13-17

Circuitul

În primul review vezi impresii din seria Israel aminteam de singura concesie făcută programului pe cont propriu stabilit pentru cele 7 zile petrecute în această țară: un circuit cumpărat online din România pe site-ul touristisrael.com, pentru care am achitat suma de 59 USD/persoană, care ne-a fost reținută de pe card cu numai o zi înaintea deplasării, fapt care m-a stresat. Rezervarea pentru acest tur poate fi însă făcută și la alte firme de turism israeliene care colaborează pentru a aduna un număr suficient de clienți, după cum se poate apela și la fața locului la una din numeroasele agenții din Tel Aviv sau Ierusalim.

Pentru că Adrian a refuzat cu îndârjire ideea închirierii unei mașini, excursia organizată era singura soluție pentru a atinge într-o singură zi mai multe obiective, concluzie la care am ajuns lecturând multe opinii pe diverse site-uri (inclusiv pe AFA). Din Ierusalim se poate ajunge cu autobuze sau sheruturi arăbești - care nu sunt totuși prea demne de încredere în ceea ce privește frecvența - în localitățile palestiniene din apropiere precum Bethlehem (așa cum am făcut și noi), Betania sau Ierihon, dar nu și până la Masada, teritoriu israelian și aflat la circa 100 km de Ierusalim.

Și cu aceasta am răspuns și întrebării pe care și-au pus-o probabil unii dintre voi: în total, am parcurs în acea zi peste 200 km, traseul fiind pe șoseaua numerotată cu 1 până în apropiere de râul Iordan, iar de aici pe șoseaua 90 ce se prelinge de-a lungul țărmului Mării Moarte până la Masada, cu scurte ieșiri de pe șoselele principale pentru a ajunge la obiective. Drumul a fost identic la dus și la întors și șoselele impecabile și foarte puțin circulate, ceea ce mi s-a părut ciudat.

Turul ar fi trebuit să cuprindă vizite la Ierihon, Qasr el Yehud (locul botezului lui Iisus în râul Iordan), rezervația naturală En Gedi și Masada, plajă și baie la Marea Moartă, precum și o scurtă oprire la Qumran, unde au fost descoperite celebrele Manuscrise de la Marea Moartă. Din păcate, Ierihonul a ieșit de pe lista organizatorilor pentru că era o zi de vineri (sărbătoare) în timpul Ramadanului, așa după cum ni s-a comunicat de către șofer. Ca și cum nu s-ar fi știut dinainte acest lucru… Nici oprirea la Qumran nu s-a mai făcut, sub pretextul lipsei de timp! Of, risc să mă enervez post-factum…

Turul a durat peste 10 ore, cu plecare de pe la 8:15 dimineața (întârziere de trei sferturi de oră) și revenire la Ierusalim în jur de 18.30. Primul pickup point era în Tel Aviv iar clienții din Ierusalim urmau să fie îmbarcați de la Hotel Mamilla. Așa cum am povestit, în fața Porții Damascului, unde ne-am avut noi domiciliul temporar vezi impresii, și de altfel de jur-împrejurul întregului Oraș Vechi, circulația mijloacelor de transport în comun fusese oprită în ziua aceea din cauza fluxului mare de credincioși musulmani veniți din diverse localități pentru a se ruga la Muntele Templului, așa încât am fost nevoiți să luăm un taxi (30 ILS) până la Hotel Mamilla, unde ne-am pus pe așteptat împreună cu o familie de elvețieni – de fapt numai tatăl și fiul cu puțin trecut de 20 de ani, cu care am intrat în vorbă. Microbuzul a sosit, ne-am urcat și ulterior am constatat că tovarășii noștri de călătorie proveneau din diverse țări: un cuplu vârstnic din Canada, o pereche tânără din Germania, doi sud-coreeni, trei fete din Columbia și o scoțiancă de vreo 40 de ani. La diverse momente ale excursiei ne-am întreținut puțin cu fiecare din ei. La întoarcere am coborât, la cererea noastră, vizavi de stația tramvaiului 1 de lângă hostel și știu că ceilalți clienți au fost și ei debarcați acolo unde au solicitat.

Microbuzul a fost modern, confortabil și echipat cu aer condiționat. Șoferul (evreu) ne-a oferit pe drum câteva comentarii, unele din ele - în chip inevitabil - legate de relațiile israeliano-palestiniene, dar făcute cu o imparțialitate pe care am apreciat-o. S-a purtat tot timpul cu multă amabilitate, inclusiv atunci când a fost nevoit (așa cum se întâmplă aproape întotdeauna în astfel de excursii) să meargă în căutarea clienților întârziați pentru a-i aduce de guler înapoi la mașină. Nu ne-a însoțit însă la obiectivele vizitate, semn că nu avea autorizație de ghid.

Drumul până la Iordan

Ieșind din Ierusalim, după foarte puțini kilometri am pătruns în Deșertul Iudeei, un ținut calcaros plin de stânci, dealuri, platouri și canioane, o pustietate cu aspect selenar în care nu crește mai nimic. Este foarte slab populat (deloc de mirare), singurele semne ale unei așezări umane pe care le-am zărit fiind… niște țarcuri unde erau ținute capre, animal care se mulțumește cu orice, e în stare să roadă arbuști și să pască cel mai mai mărunt fir de iarbă. Nu mă îndoiesc nicio clipă de sărăcia lucie a păstorilor palestinieni.

Am trecut pe Malul de Vest, zonă aflată sub controlul Autorității Naționale Palestiniene (AP), și am văzut în stânga un drum semnalizat de un panou care îi avertiza pe cetățenii israelieni că zona poate fi periculoasă pentru ei… Am înțeles de la șofer că șoseaua, care ar fi trebuit să lege între ele satele palestiniene situate la nord de Ierusalim, ar fi trebuit construită de AP, dar că din lipsă de fonduri proiectul a fost preluat de israelieni.

După vreo 20 km am ajuns într-un punct aflat la Sea Level (nivelul mării), anunțat printr-un mic monument din piatră la care am oprit pentru obligatoriile poze. De aici încolo urma să coborâm sub nivelul mării.

O altă haltă am făcut cam peste un sfert de oră la un magazin Ahava cu produse cosmetice pe bază de minerale și nămol de la Marea Moartă. Șoferul avea, fără îndoială, un aranjament și primea niscai comisioane din vânzări, practică pe care o cunoașteți probabil cei mai mulți dintre voi, așa că nu m-am mirat. Am fost în schimb mirată (ba nu, iritată!) de prețurile afișate: magazinul cochet, nimic de zis, dar nicio loțiune sau cremă sub 100 de shekeli. Mi s-a părut enorm și am renunțat la ideea unor cadouri frumos ambalate, mai ales că știam că produsele Ahava pot fi comandate online și în România. Am dat o raită, am văzut niște tricouri cu 80 ILS și m-am felicitat pentru achiziționarea unora drăguțe din Ierusalim la fix jumătate de preț, după care m-am cinstit cu o cafea mare – 17 ILS! – și două țigări.

Pentru cei interesați, sau mai degrabă cele interesate, un magazin Ahava se află și la Masada iar în Tel Aviv m-am împiedicat de alte trei, din care unul poziționat chiar vizavi de hostel.

Ne-am continuat drumul și după câteva manevre stânga-dreapta ne-am înscris pe o șosea secundară care ne-a dus la Iordan.

Râul Iordan

Iordan, „râul care coboarăˮ, izvorăște din Munții Antiliban și are un parcurs de 320 km, din care pe o distanță de 180 formează granița naturală dintre Iordania și Israel, respectiv Transiordania. Pe traseul său până la Marea Moartă diferența de altitudine este de 800 m, ajungând la 400 m sub nivelul mării la vărsare.

Este principala sursă de apă dulce atât pentru Israel, cât și pentru Iordania, fiind folosit pentru alimentarea cu apă potabilă dar și în agricultură la irigații. Consumul tot mai ridicat de apă, în special în Israel, a făcut ca nivelul Mării Moarte să scadă constant și îngrijorător de la an la an.

Iordanul este pomenit în Sfânta Scriptură de peste 150 de ori. Pentru iudei, el este locul unde copiii Israelului aveau să treacă, după 40 de ani de pribegie prin deșert, în Țara Sfântă: „Și îndată ce tălpile picioarelor preoților care duc chivotul Domnului, Stăpânul a tot pământul, vor călca în apa Iordanului, apele Iordanului se vor despărți; cele de la vale se vor scurge, iar cele care vin de sus se vor opri ca un pereteˮ (Iosua 3:13).

Tot în Vechiul Testament, în Cartea a patra a Regilor 2:8, proorocul Ilie este ridicat la cer de Domnul în vârtej de vânt într-un car de foc după ce traversează Iordanul împreună cu Elisei: „Atunci, luând Ilie mantia sa și strângând-o vălătuc, a lovit cu ea apa [Iordanului] și aceasta s-a strâns la dreapta și la stânga și au trecut ca pe uscat. ˮ

Dar fără îndoială, semnificația cea mai profundă o are Iordanul pentru creștini.

Qasr el Yahud

Poziția exactă pe malul Iordanului a locului în care Iisus a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul nu este cunoscută, nefiind explicitată în Noul Testament, respectiv în cele patru Evanghelii, însă el a fost cinstit încă din secolul al IV-lea de creștini prin pelerinaje în calitate de al treilea cel mai sfânt, după Biserica Nașterii din Bethlehem și Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Pe ambele maluri ale Iordanului au apărut în perioada bizantină biserici și mănăstiri care sub ocupația musulmană au servit drept refugii pentru pelerini. După ce autoritățile turce au preluat supravegherea ceremoniilor, bisericile au ajuns să fie treptat abandonate. Pelerinajele la Qasr el-Yahud au continuat în perioada Mandatului Britanic în Palestina, când s-a putut garanta siguranța credincioșilor, precum și după înființarea statului Israel, în 1948, dar după Războiul de Șase Zile din 1967 și instituirea zonei militare, au fost mutate la Yardenit, la sud de Marea Galileei.

În anii 1980, la cererea Patriarhatului Ortodox Grec, s-a revenit la Qasr el-Yahud, primii pelerini fiind desigur cei greci, urmați de franciscani, copți, ruși, români etc. Sute de mii de credincioși iau anual drumul malului vestic (evreiesc) al Iordanului, în timp ce malul opus, iordanian, este vizitat de un număr mult mai mic de pelerini.

Totuși, în urma unor cercetări recente, specialiștii au ajuns la concluzia că malul iordanian al râului este mult mai îndreptățit la recunoașterea drept loc al botezului Mântuitorului, fapt confirmat de UNESCO în 2015.

Locul numit de evrei Qasr el-Yahud, „qasrˮ însemnând „castelˮ iar „el yahudˮ - „al evreilorˮ, în timp ce iordanienii îi spun celui aflat vizavi, pe malul lor, Al-Maghtas („scăldătoareˮ), se află la circa 10 km est de Ierihon. Autoritățile israeliene au securizat zona prin îndepărtarea minelor şi a sârmei ghimpate amplasate aici în timpul conflictului cu Iordania și Qasr el-Yahud a fost redeschis în 2011, după mai multe amânări datorate celei de-a doua Intifade și inundațiilor din 2003. În anul 2000, Papa Ioan Paul II a ajuns la Qasr el-Yahud într-o vizită particulară.

Cele mai grandioase ceremonii de botez am înțeles că au loc de două ori pe an, de Paști și de Bobotează, în prezența reprezentanților Administrației Civile Israeliene și a celei Naționale de Protejare a Naturii și Parcurilor, care administrează locul, și sub supravegherea armatei.

De altfel, de cum am coborât din microbuz, trecând pe lângă un ghișeu unde nu ni s-a perceput totuși nicio taxă, am remarcat câțiva polițiști și soldați înarmați. Înainte de asta însă, pe drumul secundar am zărit o biserică aflată în construcție care arbora steagul grecesc iar de pe mal am văzut turlele altor biserici noi din apropiere.

Un panou aflat imediat după intrare avertizează că zona este una militară și traversarea râului este interzisă. Programul de vizitare este 8-17 vara și 8-16 iarna.

Esplanada largă, anemic umbrită de palmieri, are în stânga un restaurant-express, un mini-market și toalete, iar în dreapta un spațiu de odihnă și hrănire acoperit și prevăzut cu mese și bănci de lemn. Spre Iordan coboară patru șiruri de trepte ce pornesc de pe estrade mărginite de balustrade metalice. Râul, mocirlos și maroniu la culoare, este foarte îngust în acest loc și în ciuda vegetației se pot vedea bine amenajările mai modeste de pe partea iordaniană.

Sincer, am avut impresia că e vorba de fapt de un canal artificial – prea era „stătătoareˮ apa. Dar evident că dacă aș fi cerut lămuriri de la o persoană autorizată (categorie inexistentă la fața locului), nu aș fi primit răspunsul corect. Miza turistico-financiară e mare, așa că am rămas cu suspiciunile mele.

Chiar și fără aceste suspiciuni și în absența unui preot, recunosc că simpla vedere a apei aceleia maronii nu a fost de natură să-mi trezească entuziasmul și dorința bruscă de a mă boteza în Iordan.

În plus, cu riscul de a-i ultragia pe unii dintre voi, declar că deși simbolistica locului, semnificația sa uriașă nu mi-au scăpat de niciun fel, eu una sunt fericită că am fost botezată ortodox într-un moment al vieții de care nu am cum să-mi amintesc, și asta îmi este de ajuns. M-am lepădat de Satana prin gura nașilor mei și nu am simțit nevoia de a repeta ritualul nici măcar în locul unde, potrivit Bibliei, Iisus a fost El Însuși botezat.

Am fost, am văzut, am recitit din exemplarul de buzunar al Noului Testament luat cu mine pasajul din Evanghelia după Matei reprodus ca motto la acest review, am meditat asupra lui și după circa 30 de minute am revenit, alături de ceilalți pasageri (nici unul din ei doritor să se scalde), la microbuz.

Direcția: rezervația naturală En Gedi.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI