Urcarea la Lomnicki Stit

TIPĂREȘTE

Episodul 3

Descopera Becherovka (n-am gasit pe site rubrica creata pentru BecherovkaJ)

Continuarea povestirilor din cele doua rev. anterioare (Partii de schi si impresii din Tatranska Lomnica si Partii de schi si impresii din STRBSKE PLESO )din vacanta frumoasa in Vysoke Tatra o voi face cu ultima zi in care am lasat oamenii sa schieze pe partiile insorite in locul nostru.

Noi programasem deja urcarea cu telecabina mica si rosie la cel mai inalt varf unde se putea ajunge, Lomnicky Stit.

Stateam deja de doua zile privind cum pleca telecabina pe traseul abrupt, de la Skalnate Pleso catre varful cel mai inalt. Sigur ca, pe aceeasi terasa insorita de unde plecau schiorii, am citit ca este unul din cele mai abrupte trasee de telecabina din Europa si este vestit pentru constructia specifica compusa doar din doi piloni de sustinere aflati pe tot traseul. Unul la plecare, celalalt la sosire. Traseul este de aprox. 1600 de metri iar pe verticala urca 800 de metri. Stiu din povestile prietenilor, ca o telecabina similara urca la TZUGSPITZE in Germania.

Veti vedea in poze, pare ca telecabina - care este una singura mica si rosie - pluteste 15 minute pe un cablu agatat in neant. Iar undeva la cateva sute de metri, probabil pe unde au gasit loc propice, sunt ridicati, in niste pozitii aproape imposibile, stalpii care sustin cablurile de curent pina in varf la Lomnicki Stit.

Am asteptat cam trei ore pana cand am fost programati la urcarea in telecabina. Fiind atat de mica, nu poate duce decat aproximativ 20 de persoane iar cardurile se dau din jumatate in jumatate de ora, cat face telecabina un drum dus –intors. Un drum dus-intors costa in jur de 30 de euro de persoana.

Nu-mi place sa zbor, nu-mi place sa „plutesc” agatata de un cablu peste piscuri si prapastii. Dar inaltimea ma chema. Varful acela golas cu casuta minuscula cat casuta piticilor (asa se vedea de jos) ma atragea ca un magnet. Cred ca si de asta imi place muntele atat de mult. In fata maretiei lui, toate problemele noastre par nimicuri.

Tot timpul cat am asteptat sa ne vina randul la urcat am privit catre varf studiind telecabina, incercand sa ma conving ca totul e foarte sigur si ca nu se poate intampla nimic. Am realizat cat eram de ingrijorata cand i-am vazut pe ai mei razand si spunandu-mi ca ma priveau de cateva minute bune cum ma uitam lung la telecabina si oftam din greu...

In cele trei ore de asteptat pe terasele insorite am avut timp sa-i astept si sa-i privesc pe cei care se intoarceau din varf. Eram curioasa sa le vad fetele. Erau veseli, bine dispusi, rosii in obraji si comentau. Ma mai linistisem. Daca ei se intoarceau asa inseamna ca drumul este sigur si acolo sus este frumos. Nu batea vantul deloc.

Am urcat in telecabina supravegheati de un nene in uniforma rosie ca si telecabina care ne numara foarte serios si asista in fata unui monitor trecerea cartelelor magnetice prin aparatele care deschideau poarta de intrare. Totul era curat, organizat, bine pus la punct.

In cabina, insotitorul, un alt nene mai in varsta, dupa ce s-a convins ca stam bine si a asigurat cu rigurozitate usa, a inceput sa citeasca o revista cu multe fete in costume de baie.

Am facut poze din telecabina. Nu eu. Pentru ca la inceput am stat doar cu ochii in podea dar dupa cateva minute cand am vazut cat de lin urca nu-mi mai dezlipeam privirea de piscurile acoperite cu zapada. Alaturi de noi in telecabina erau doua cupluri de englezi care aveau cred peste 75 de ani. Doi dintre ei pareau la fel de speriati ca mine la inceput.

Am ajuns cu bine in varf. Cladirea este destul de mica, ridicata pe inaltime pentru ca am urcat trei etaje de unde ne-a lasat telecabina pana la micul bar de unde se iesea pe terase. Un alt nene, imbracat in aceeasi uniforma rosie, ne-a dat niste cartonase cu numarul 3 si ne-a explicat ca vom fi strigati atunci cand va trebui sa ne prezentam la telecabina pentru coborare. Timpul alocat pentru vizitare si poze era de 40 de minute. Temperatura – 10 grade, pe o parte a teraselor batea un vant de te lua pe sus, dar pe cealalta adapostita era liniste si un soare arzator.

Din pacate vocabularul meu este prea sarac sa descriu ce am vazut de acolo. Si nu sunt incepatoare in ale muntelui. Las pozele sa vorbeasca. Ne-am plimbat de jur imprejur pe toate terasele, toate asigurate cu balustrade, cu poze ale florei montane rare de pe acolo. Partiile se vedeau ca niste benzi argintii iar schiorii ca niste furnicute colorate.

Ne-am asezat pe terasa/platforma unde incapeau vreo patru mese cu banci de lemn alaturi de bunicii englezi cu care urcasem. Vorbeau tare, fericiti ca ajunsesera cu bine sus si pentru ca cerul era atat de senin incat se vedea cred si jumatate din Polonia. Unul dintre ei, apare la un moment dat in usa barului strigand sotiei: „ Love, I am not afraid anymore. I found Becherovka, I love Becherovka! ”-iubire, nu-mi mai este frica. Am descoperit Becherovka, o iubesc! si vine la masa cu mai multe paharute pline privind peste balustrade.

Partenerul meu de urcari la inaltime se ridica sa aduca si el ceva de la bar si ma intreaba ce anume vreau. Vazusesm in trecere preturile la suc, ceai, cafea si nu erau deloc tentante. Ii spun sa-mi aduca ce gaseste cel mai ieftin de baut. Oricum in zece minute urma sa coboram la restaurant la Skalnate Pleso. Se intoarce cu o cafea pentru el si cu un paharut pentru mine si-mi spune: ” Uite Becherovka, era cea mai ieftina„

Deci Becherovka nu era o regiune din Slovacia...

Am gustat si mi-a placut. Minunata! Reusisem sa inteleg de ce o iubeste bunicul englez. Bautura ceha-slovaca traditionala ma cucerise. Recunosc ca nu cunosc bauturile, probabil ca exista si prin toate barurile noastre. Dar eu acum o gasisem!

Paharul, mic. Ce aroma si ce gust... Minunate! Am rugat sa mai aduca un pahar. Ca doar era mai ieftina decat ceaiul... Bunicii englezi radeau la noi iar cel care fusese la bar ma intreaba: ” Nu-i asa ca am avut dreptate? Iubesti si tu Becherovka? „Yeeeeeeeeees, I do”!!

Dupa pauza de cateva minute pe terasa si intalnirea cu Becherovka am avut curaj sa intru pe o punte suspendata deasupra prapastiilor unde toti s-au inghesuit sa faca poze si sa strige: „ I am the king of the woooooooooooorld! ”.

In difuzoare, o voce feminina frumoasa ii roaga pe posesorii cartonaselor cu nr. 3 sa se prezinte la imbarcare. Nu eram decat ocupantii a doua cabine odata acolo sus. Nici nu ar mai fi fost loc pentru altcineva.

La coborare eram prieteni cu totii. Insotitorul de bord ne privea cu intelegere printre paginile revistei cu costume de baie. Stia el ce stia... Sus pe terasa numai partenerul meu de drumetie bause cafea. Trebuia sa ne duca inapoi la hotel. Restul... Becherovka.

Am coborat parca mai repede decat am urcat. Coborati din telecabina am dat cardurile inapoi si ni s-au returnat cei 4 euro garantie. Acolo ne asteptau infometati si obositi cei doi placari. Unul din ei ma intreaba: ” La cat ati urcat? ” Eu documentata, ii raspund: ” 2634 metri „. Iar el: Mda, destul de sus, cred ca era aerul tare acolo si soarele foarte puternic ca esti rosie la fata si iti lucesc ochii„

---

VIZUALIZĂRI: 6365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI