ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.02.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.07.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2009
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Karidi Beach - Plaja azurie din Vourvourou

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

20 Februarie: A fost un weekend urat, frig, inorat, a plouat mai intai, apoi duminica a si nins, s-a depus un pic si pe jos, am tremurat un pic pe afara si ca sa incalzesc un pic atmosfera, m-am gandit sa va aduc cateva randuri si poze din locul care ma fascineaza atat de mult: Grecia.

Daca nu stiti in Halkidiki au inflorit deja migdalii si majoritatea pomilor sunt pe cale de a inflori, in ultmele 2 saptamani au fost si 20 de grade, atmosfera e foarte placuta asa ca va invit la plaja!

Karidi beach este printe primele plaje incredibile, pe care le-am vazut in Grecia, desi mai fusesem in doua randuri in Halkidiki, abia acum la sfarsit de mai 2009 am reusit sa ajungem aici pe coasta estica a bratului Sithonia, intr-un golf absolut superb, unde linistea si incredibila culoare a apei, nu e deranjata decat de turistii veniti la balaceala.

Karidi se afla in sudul satului Vourvourou, cam la 2 km de intrarea in sat, acolo existand si o mica localitate, care are acelasi nume: Karidi. Distanta din Bucuresti este de 815 km, care se pot face cu usurinta in 12 ore, pe un drum ce nu pune probleme deosebite. Se merge pe clasicul Bucuresti - Salonic, prin Sofia, dupa care prin Nea Moudania, Psakoudia, Metamorphosis, Nikiti. Aici se face stanga pana pe malul estic al bratului si apoi dreapta, in jos, pe malul marii, spre Ormos Panagias si mai apoi Vourvourou. Se intra in sat si se merge spre sud cat mai mult, apoi sunt indicatoare catre Top Pizza, sau Karidi studios, care se afla la mica distanta de plaja. Coordonatele gps sunt: N40*11’35.27” si E23*48’29.46”.

Vourvourou este un sat linistit, cu multe proprietati construite relativ recent, ce au curti imense pline de flori, palmieri si gazon perfect tuns. In oras sunt cateva taverne, ceva magazine, cateva hoteluri mici si mai multe vile sau studiouri, dar si un hotel mai rasarit: Ekies all sensses. Vourvourou se intinde pe mai multi kilometri in dreptul insulelor Diaporos si plajele din dreptul satului nu exceleaza prin nimic deosebit, insa minunea care se afla in sudul statiunii, efectiv te lasa cu gura cascata. Cati dintre voi care ati fost in Halkidiki nu ati vazut aceasta plaja? Daca exista cineva, atunci va spun ca trebuie sa mai mergeti odata acolo si sa cautati peisajele cele mai frumoase, printre care si aceasta plaja minunata, adevarat monument monument al naturii, alaturi de Portokali Beach, sunt printre cele mai frumoase locuri din Grecia.

Noi am ajuns cu greu, neavand GPS, ratacindu-ne prin intortocheatul Vourvourou, am oprit pentru refill cu bere rece la un magazin si bine am facut pentru ca aici la Karidi, nu era nimic absolut de cumparat. Am inteles ca in sezon exista cateva „kantine” mobile, ce vand racoritoare, bere si sandwichuri. Acum la sfarsit de mai nu erau nici macar sezlonguri, doar turisti veniti cu acareturile proprii de acasa, aduse in masini. Si noi ne-am adus toate „jucariile” pe nisipul fin, apoi am vazut cum curg turistii cu bratele pline de jucarii si alte obiecte de plaja pe langa noi.

Inainte de a ajunge pe plaja exista o mica padurice de pini mediteraneeni unde se poate lasa masina, in deplina siguranta, apoi in cativa zeci de metri se ajunge la plaja care nu e chiar mare, dar care dispune de un nisip deosebit de fin si aproape alb, ce asigura o culoare deosebita a apei, in diverse nuante de albastru-bleu-turqoise.

Eram in 29 mai si deja soarele batea crunt peste noi, apa era chiar foarte buna. Ne-am gasit un loc ferit unde era o umbra extrem de binevenita, facuta de cativa pini imensi aflati in apropierea nisipului de la plaja. Aici erau multi turisti, dar totusi nu era aglomerat, limba vorbita in majoritate: romana, multi cu copii destul de mici. Atmosfera e foarte linistita si privelistea oferita superba. In marginile golfului destul de larg sunt lanturi de stanci, albe, bine slefuite, pe care te poti urca si admira malurile in stanga si dreapta. In stanga avem un alt golf mult mai pietros unde se mai adapostesc cativa nudisti, aici se poate face snorkeling cu mare succes. In partea dreapta este plaja Fava, numita si plaja Profesorilor, pentru ca in apropiere exista o proprietate, unde in trecut veneau la plaja si odihna in general profesori si familiile lor.

Apa in golful Karidi este extraordinara, curata si extrem de clara, valuri foarte mici sau inexistente, intrarea foarte lenta, asigura o liniste a tuturor parintilor, ca pe o distanta de 25 m cel putin, nu li se poate intampla nimic odraselelor, oricat de mici, sau nebunatici, ar fi acestea. Cu alte cuvinte aici e raiul familiilor cu copii de toate marimile, din pacate plaja nu e atat de mare, pentru a adaposti toti doritorii si mai mult ca sigur ca in plin sezon, se creeaza aglomeratie de nedescris aici. Eu as sfatui pe oricine sa nu mearga in Grecia in august, atunci sunt si concediile grecilor si Sfanta Maria pe 15, si se creeaza niste aglomeratii colosale, iar temperaturile sunt demne de Africa Centrala. Uneori, mai apar alge in apa in apropiere de mal, mai ales dupa furtuni, dar nu sunt deranjante deloc, iar pe nisip mai sunt ace si alte uscaturi, cazute din copacii din imprejurimi, nimeni nu curata plaja pentru ca nu apartine nimanui, este o plaja naturala si destul de salbatica insa atat de frumoasa.

Karidi beach e o plaja unde te poti simti foarte bine, daca poti renunta la sezlong, nici nu e loc de prea multe, insa poti avea o zi extraordinara impreuna cu familia si prietenii, profitand de apa azurie si clara, sau de umbra deasa a padurii de pini care miros atat de placut in amestec cu mirosul marii Egee.

Mergeti in Halkidiki, mergeti si cutreierati Sithonia, e un loc fabulos, daca puteti lasa la o parte conditiile de cazare si masa, daca va place natura, muntele si marea aici e un loc deosebit. In peninsula sunt foarte multe campinguri, unde foarte multe familii de europeni stau cu lunile, unii chiar au rulote pe care le lasa aici peste an. Multi dintre ei sunt italieni, oare de ce vin ei aici? Ce gasesc aici si nu au la ei in tara?

O alta dorinta de-a mea: incercati sa nu va mai ganditi la mancare, din experienta mea: allinclusive-ul nu e o solutie in Grecia, ba chiar o greseala, din cauza meselor nu veti vedea nimic din imprejurimi, efectiv veti sta numai la masa, aproape tot sejurul, din cand in cand va ramane un pic de timp pentru o baie, basca kilograme in plus la intoarcerea acasa, demipensiune = un compromis, seara nu aveti bauturile incluse si va veti supara degeaba pentru ca ele costa mult mai mult ca la chioscul din colt, mic dejun = identic zilnic, deci ce alegeti? Cele mai multe unitati de cazare din Grecia au ca sistem self catering-ul, adica fara sistem de masa si eventual curatenia se asigura tot de turist. Din cauza sistemului de masa multi romani aleg cazari proaste, aflate in locuri izolate sau/si cu plaje pietroase, acum fiecare decide pentru el si familia sa, dar eu prefer intotdeauna sa fiu cazat in apropierea unei plaje incredibile, decat sa am UAI executive, sau ceva asemanator. Nimic nu e mai placut decat o seara petrecuta la o taverna traditionala greceasca, aflata pe malul marii, urmarind apusul, mese din lemn cu fata de masa din hartie cu harta locului pe ea, un ouzo sau tzipouro inainte, dupa care vinul casei, la carafa si un stifado sau octopus grilled in fata.

Noi am fost prima data cu allinclusive, greseala masiva, nu ni se potriveste deloc am ratat jumatate din mese, apoi in doua randuri am fost cu demipensiune, am alergat in cateva seri sa prindem masa de seara si era sa cadem cu masina cu tot in mare. Am avut si mic dejun o singura data, nu a fost rau, dar prea era identic zi de zi, incepea prea tarziu, la 8.30 si noi la ora aia suntem deja morti de foame. Apoi de mai multe ori am fost fara mese, e atat de placut sa nu fii stresat de nimic, sa faci ce vrei, cand vrei, si Grecia ofera acest lucru pe deplin, in fiecare zi si minut al vacantelor petrecute aici.

Candva, la primavara, la vara sau poate chiar in toamna promit sa ne intalnim pe una din plajele Sithoniei!


[fb]
---
Trimis de ionescunic in 21.02.11 00:23:12
Validat / Publicat: 21.02.11 05:27:24
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 32667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 In departare se vede chiar si Muntele Sfant Athos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70150 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

Alina Morar
[21.02.11 08:01:18]
»

Multi dintre ei sunt italieni, oare de ce vin ei aici? Ce gasesc aici si nu au la ei in tara?

Pai sa-ti spun: in Italia eu nu am vazut asemenea peisaje, culoarea apei nu e chiar asa (sau poate in alte zone, nu pe unde am umblat eu), iar plaje asa naturale... nu prea gasesti. In Italia eu am descoperit plajele prea amenajate, loc de stat pe prosop nu prea ai, iar in locul acelor pini, in zonele in care am fost eu, e plin de hoteluri.

Nu zic ca nu au si ei asa ceva, dar eu nu am vazut.

Acuma sigur va veni careva sa ma contrazica.

webmaster13
[21.02.11 08:16:24]
»

Ei bine, este atat de frig, umed si urat afara si pastrand idea lui @ionescunic de a ne incalzi putin, am atasat acest clip cu plajele celebre din Grecia si va intreb... pe cate dintre acestea le-ati vazut?

Insa autorul poate solicita alta melodie, oricand!

adryana
[21.02.11 08:20:29]
»

of, frumos e acolo, inca si acum imi este vie acea frumusete de plaja. Karidi Beach ramane pentru noi si mai ales pentru copii un loc fantastic, cu apa mica si curata, atat de limpede pe o suprafata destul de mare, pentru copii e locul ideal de balaceala. Nu sunt pietre in apa decat mai departe de mal, unde apa are cam 2-3 m, dar fiindca e asa sarata, ne tinea sus, nu ajungeam la ele. Frumoasele stanci de langa plaja reintregesc peisajul. Am urcat pe stanci, ne-am pozat, ne-am filmat, erau si cateva fotomodele aici, cu toata elita -fotografi, etc, locul este deosebit de frumos, si padurea de pini, pacat ca nu este mai mare plaja, stiu ca noi am ajuns in jurul orei 9 acolo (cand am facut inconjurul Sithoniei) si dupa noi au venit multi... s-au ocupat imediat toate locurile, se vorbea romaneste, deci romanii o cam cunosc pe frumoasa plaja. Doar dorinta noastra de a vedea mai departe ce ne rezerva bratul Sithonia, ne-a facut sa plecam de la Karidi Beach, ca altfel am fi ramas acolo toata ziua, asa frumos loc e acolo, dar oricum s-a lasat cu plansete si vaicareli din partea copiilor. Recomand si eu acest loc fermecat.

trandafir 1970*
[21.02.11 09:33:52]
»

Ce poate fi mai frumos decat intr-o friguroasa dimineata de luni, sa citesti despre frumoasa si insorita Grecie? Parca si cafeaua are alt gust... Iar timpul ramas pana la viitoarea vacanta parca se scurge mai repede...

Cand ma gandesc ca ar fi trebuit sa ajung si eu in Halkidiki, dar am ales o insula ionica pentru destinatia din acest an!

Insa pe plaja asta chiar trebuie sa ajung, negresit, prea e frumoasa! Si, cum spun eu mereu, nu aduce anul ce aduce ceasul, cine stie, poate ajungem anul asta si pe aici!

sandu.53 CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[21.02.11 09:54:32]
»

@ionescunic, ma bucur mult ca ai scris asa de frumos despre acest loc drag mie... uite am punctat la fel-100% pentru ca intr-adevar este un loc magnific... aroma pinilor, apa limpede si prezenta semeata a muntelui Athos, o natura absolut fantastica... si Vourvourou cu micile hoteluri si nenumarate vile care aveau gradinile direct la mare... felicitari pt. faptul ca acum inca in iarna ai reusit sa ne aduci aminte de acest loc minunat al Sithoniei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dorgo
[21.02.11 14:24:21]
»

@ionescunic... cred ca tu esti o fiinta care traieste cu trupul in Romania si cu mintea si sufletul in Grecia...

ionescunicAUTOR REVIEW
[21.02.11 20:30:30]
»

Multumesc frumos, tuturor celor care au citit, celor care au votat si celor care au scris ecouri frumoase, va astept pe toti cu review-uri incintante despre vacantele voastre!

@Alina Morar, posibil dar cred ca au si ei peisajele lor deosebite si plajele mai putin aglomerate, oricum sa nu te astepti ca sa gasesti campinguri de 5* in Halkidiki, dar exista totusi campinguri unde nu poti intra decat daca lasi un act la receptie si copii se pot juca in voie pentru ca nu au unde sa se piarda. Multi europeni prefera siguranta asta de aici si poate preturile un pic mai mici.

Web13: cum le gasesti si le potrivesti tu pe toate... ca un om mare! Multumesc mult.

@Adryana & Sandu 53 &Trandafir1970 va multumesc frumos si voua si poate odata ne vom intalni pe meleaguri elene la un ouzo sau o retsina.

@Dorgo: nu-ti dai seama!

Alina Morar
[21.02.11 21:04:56]
»

Eu la mare nu stau in camping. Cred ca as muri de cald. La munte, in Austria da. Sau poate m-ar bate gandul sa stau intr-un bungalow, cu aer conditionat, curte...

rodidoina*
[21.02.11 22:07:10]
»

Am citit cu mare placere review-ul despre Karidi Beach. Este locul meu favorit din Grecia (cel putin pana acum). Am descoperit-o in 2005, din intamplare, facand turul Sithoniei si m-a cucerit pentru totdeauna. Atunci, desi era luna iulie, era foarte putina lume. Eram doar vreo trei grupuri pe plaja. Din pacate, anul acesta cand am vizitat-o din nou (la intoarcerea din Corfu am facut un mic ocol) era foarte aglomerata si incepusera sa pluteasca pungi si hartii in apa. Ce pacat ca oamenii distrug minunile naturii!

ionescunic, ai scris exact ceea ce gandesc si eu despre sejururile cu masa inclusa. Am retrait clipele petrecute in tavernele linistite, cu muzica greceasca in fundal, desfatandu-ne cu tot felul de bunatati. Nici nu se compara cu mancarea de la hotel.

Mi-e dor de Grecia si sper sa ajung si anul asta. Nu sunt sigura daca o sa se poata si mi se rupe sufletul cand ma gandesc.

Am votat cu mare placere review-ul tau cu punctajul maxim.

ionescunicAUTOR REVIEW
[22.02.11 06:42:25]
»

@Alina Morar, nici eu nu stau in camping, nicaieri, la munte cu atat mai putin, insa imi place atmosfera din aceste locuri si mereu vizitez cate unul. Preturile par destul de mari, adica clar in aceasta parte a Greciei stai la un studio super decent, cu aceeasi bani cu care stai la cort, iar de bungalow nici nu se pune problema din cauza preturilor.

Cea mai reprezentativa constructie de pe malurile marii Egee si chiar si Ionice este "maisonetta", un lant de cladiri cu un etaj sau chiar o singura cladire mica ingusta, ce are la parter un living si sus unul sau doua dormitoare. Astea sunt cele mai practice si ca pret si ca dotari, deobicei au si o mica curticica, un gratar, un palmier, cateva tufe de flori. Vei observa ca, grecii sunt adeptii practicului si nu ai luxului

@Rodidoina: multumesc frumos pentru ecoul deosebit, avem afinitate turistica mare, pt ca eu sunt indragostit si de Capadochia fara sa fi ajuns inca acolo!

mirmicu
[22.02.11 13:56:09]
»

Ionescunic, iti multumesc pentru impresiile minunate pe care ni le impartasesti (apropo, le-am citit pe toate) si vreau sa-ti spun ca regret ca nu am ales Grecia mai devreme ca destinatie. Oricum vacanta de anul acesta va fi in Agios Gordios datorita tie, pentru ca m-am indragostit de Corfu citindu-ti review-urile. Probabil va fi inceputul si va urma si una in Halkidiki

Cat despre varianta all inclusive este potrivita in Turcia si Bulgaria, eventual.

Din toata inima ai votul meu pentru review.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ionescunicAUTOR REVIEW
[23.02.11 18:00:57]
»

@Mirmicu, iti multumesc mult si sper sa ai o vacanta deosebita in Agios Gordios si sa nu eviti plaja Glyfada sub nici o forma. Sa mergeti in Paleokastrita in vizita, pe plaje, la Grotta, in port la Alipa cu submarinul galben sau in minicroaziere prin golfurile orasului, la manastire sus si la Angelokastro, in Sidari la Canal d'amour, in Ipsos, in frumoasa Kassiopi, e superb.

Ca sa nu mai zic de capitala cea extraordinara si superba, nu am vazut oras mai frumos ca, Kerkyra pe nici o insula pana acum. Toate palesc in fata lui, chair si Zante town pare mic. Nu ocoliti palatul reginei Sissi si muzeul scoicilor dar insistati sa vorbiti cu patronul de acolo, o sa fie interesant. Aquaparcul e o solutie si manastirea de sus de la Pantokrator trebuie vizitata pentru panorama mai ales.

Vacanta frumoasa!

camelii
[01.08.12 03:15:06]
»

Ionescunic, te rog frumos, poti sa-mi spui ce ar fi mai bine sa aleg... Sarti sau Karidi? maine noapte plecam spre Grecia, iar eu bantuind pe aici am descoperit minunatia asta de plaja si... nu mai stiu unde sa ma duc te rog poti sa-mi dai un sfat in aceasta privinta?

Multumesc anticipat!

PS! Daca maine cand se trezeste sotul ii spun ca mergem in alta locatie... cred ca spune ca-s nebuna

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunicAUTOR REVIEW
[01.08.12 07:24:14]
»

@camelii: Daca ma pui sa aleg, desi eu nu as alege nici una din cele doua, as alege Sarti cu ochii inchisi.

Vourvourou nu e pe placul meu deloc, degeaba are aceasta plaja frumoasa pentru ca in rest nu reprezinta decat o adunatura nesistematizata de vile si hotelase, nici taverne nici magazine si preturi mari, merita doar vizitat.

Sarti e un sat marisor cu de toate cu strazi si magazine si taverne muuuulte, iar plaja e lata cu nisip si bine organizata.

Pe scurt Vourvourou e un loc unde te inchizi intr-o curte si te odihnesti tot concediul, Sarti e o picatura vie de Grecie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sandu.53 CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[01.08.12 09:03:15]
»

@camelii: imi permit sa-ti raspund si eu... alege Sarti si daca te duci cu masina sau inchiriezi acolo ceva, te poti duce si la Vourvouru care e foarte aproape! Vourvouru e un loc pitoresc dar foarte linistit si mai scump dar Sarti e plin de viata, animat si cu o plaja mare, mare...

camelii
[01.08.12 19:11:34]
»

Multumesc, din suflet pentru ajutor! In doua ore plecam din Craiova spre Sarti! uraaaa

Ionescunic, ce alta locatie mi-aii recomanda?

Multumesc anticipat! o zi minunata!

ionescunicAUTOR REVIEW
[01.08.12 19:26:22]
»

@camelii: Kalamitsi mi-a placut foarte mult, are o plaja frumoasa si o insulita, e o statiune extrem de linistita cu peisaj frumos de munte si o taverna sus cu o panorama superba, chiar se numeste Panorama Kalamitsi.

In rest nu ratati campingul Armenistis, Karidi Beach si Portokali Beach si daca puteti inchiriati o barca si incercati sa vedeti plajele de pe insulele Diaporos.

Nu evitati si Neos Marmaras, am fost de curand acolo e un orasel maricel cu multe atractii, mi-a placut mult acum ca am avut si cazare acolo.

Vacanta frumoasa si linistita va doresc!

PS Daca ai posibilitatea i-a o barcuta gonflabila cu tine, nu strica.

adryana
[01.08.12 20:26:11]
»

camelii, sper sa nu se supere nimeni ca intervin si eu, poate iti ajuta rw. acesta care are si coordonatele GPS. Altfel e greu sa afli locul unelor plaje.

vezi impresii

Drum bun si distractie la maxim!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[31.07.15 09:17:42]
»

Citesc tarziu si eu relatarea asta, cautand descrieri ale plajelor din Sithonia. Ar trebui reluate recomandarile de la final pentru a le citi cat mai multi turisti care vor sa vina la mare in Grecia. Ma refer la cele despre mese si modul de alegere a pensiunii, pe care noi am avut norocul sa le organizam asa de la primele vacante grecesti. Nu all inclusive, nu demipensiune, ci apartament in vila sau maisonette cum spun ei pe site/urile de rezervare, cu masa cand vrei si ce vrei sau cum vrei. De regula dimineata mic dejun in camera ca acasa, apoi in functie de plaja, excursii si trasee, poti gasi de mancare oriunde te afli, mai mult sau mai putin bine, dar nu ramai flamand. Pentru ca si eu cred ca Dar sigur ca nu mergem la mare in Grecia doar ca sa mancam, ci ca sa ne plimbam.

PS si Alina Morar are dreptate cu plajele italienesti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Alina Morar, calatorul, camelii, dorgo, mirmicu, rodidoina*, sandu.53, trandafir 1970*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Vourvourou:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.65608716011047 sec
    ecranul dvs: 1 x 1