Herbertingen - între celți și înghețată (II)

TIPĂREȘTE

...

Hundersingen-ul se află la aproximativ 6 km de Herbertingen. Sensibil mai mic decât acesta, nu se deosebește prea mult de "sora mai mare" : aceeași oameni gospodari, crescători de vite și cai, aceeași agricultori harnici și - foarte important - dotați cu utilaje moderne. Pe durata vizitarii muzeelor legate de celți ne putem caza (și mânca) la Gasthoff Adler, aflat pe strada principală.

ÎN HUNDERSINGEN, să nu uităm, în primul rând, de biserica Sankt Martin, menționată și în partea întâi a acestui review.

Apoi începem vizitarea cu Heuneburgmuseum, pe Binzwanger Straße, la nr. 14, care are sediul într-un fost hambar unde se încasa, pe vremuri, zeciuiala, de către mânăstirea Heiligkreuztal. Muzeul are și etaj, la parter fiind exponate descoperite în ultimele decenii, iar la etaj exponate mai vechi, ceramică pentru gospodărie, dar și ceramică artistică, frumos pictată. Deși muzeul nu este mare, exponatele și mai ales imaginile și mini machetele sitului Huneburg sunt foarte interesante.

Orar și prețuri - din aprilie 2015 - până la 31 octombrie, între orele 11.00-17.00

Adulți - 3 euro

Copiii sub 6 ani - gratuit

Familie cu copii - 6,50 euro

Așa cum spuneam în review-ul anterior, orășelul Herbertingen nu ar trebui să iasă cu nimic în evidență.

Cu o excepție : vârsta zonei adiacente orașului! Și asta, datorită CELȚILOR! Prin epoca fierului, acum 2.500 de ani, (nefiind prea multe Agenții de Turism înființate), celții umblau ca bezmeticii prin Europa (nu în mod organizat, precum membrii AFA!).

Puțintică istorie antică, veche și de demult!

Celții. O mare populație întinsă prin toată Europa, din Spania până în Turcia. De fapt (pentru a găsi locuri la pensiunile de pe drum), s-au împărțit în două : unii au luat-o prin nordul Europei iar alții au urmat cursul Dunării (Istru, pe atunci), ajungând chiar și prin Transilvania noastră. Grecii - vecinii din sud - i-au numit fie Celtae, fie Keltoi. Romanii (după ce le-au cucerit o dată măreața capitală, Roma) le-au spus Galli, nume purtat și de populațiile de pe teritoriul Franței și Germaniei. Mă întreb ce-o fi fost în sufletul acelor popoare civilizate - pentru vremea lor - când i-or fi văzut pe migratori că tot vin... VIN... VIN... țuică! Nu cred că s-au simțit prea bine (după invazie, nu după țuică !)

Celții nu au avut o cultură și o grupare, alcătuire, uniformă și nici nu au cunoscut scrierea, multe din lucrurile care se știu despre ei provin din scrierile antice ale romanilor, grecilor și din descoperirile făcute în urma săpăturilor arheologice. Se pare că ei au fost un amestec de clanuri și triburi diferite, care s-au războit tot timpul între ei sau cu alții. Doar o scurtă perioadă au fost mai uniți, sub comanda lui Vercingetorix, cu care ocazie au obținut câteva succese în luptele cu vecinii greci și romani, fiind învinși, în final, de Cezar (da, acel Cezar, iubitul Cleopatrei, abuziv-ciuruitul, multi-perforatul, în plin forum roman), care l-a și luat prizonier pe Vercingetorix, arătându-l poporului roman cu ocazia sărbătoriri unui triumf.

Spre deosebire de simpaticii Asterix &, celții erau foarte cruzi și foarte buni luptători, speriindu-l chiar și pe marele Alexandru, care - pentru a nu păți ca romanii - a încheiat un tratat cu ei. Ocupându-se cu bătăliile, e normal ca au trebuit să-și îmbunătățească „obiectele muncii”, ei fiind considerați cei care au inventat zalele, cămașa de zale.

O parte dintre celți s-au stabilit în zona Dunării, în Zona Herbertingen-Hundersingen-Binzwangen-Ertinger, ridicând o așezare pe o mică înălțime, care s-a numit Heuneburg. Acesta este considerat a fi primul "oraș", prima așezare situată la nord de Alpi. Centrul cultural al întregii regiuni a fost Oberschwaben.

Zona este plină de tumuli, morminte vechi, în care s-au descoperit oseminte, podoabe (unele de aur, fapt care arată bogația conducătorilor), diverse unelte, obiecte de cult, arme - în special vârfuri de săgeți. Deși unele morminte au fost jefuite de-a lungul istoriei, s-au găsit destule dovezi pentru a ne face o părere despre viața și obiceiurile locuitorilor zonei

În vecinatatea Istrului (Dunarea de azi), pe o porțiune mai înaltă, strategic așezată, celții au înființat gospodării, pe care le-au înconjurat cu un înalt zid de apărare. Astăzi, printr-un efort de durată, a fost reconstituit cam 80 de metri din zidul ce înconjura așezarea. Aici s-au stabilit, la un moment dat, o parte din celți și au dezvoltat o activitate comercială pe teritorii întinse. Aceste așezări au prosperat diferit, s-au îmbogățit diferit (DNA-ul nu se inventase!), iar cei mai puternici au început să-i conducă pe cei slabi, din postura de prinți (și prințese), regi (și regine). Conform ultimelor descoperiri, se pare că în zona Heuneburg s-a ridicat o dinastie foarte bogată, lucru constatat în urma săpăturilor la mormintele în care s-au găsit multe bijuterii din aur. Herodot, în secolul V înainte de Hristos, amintește în această zonă de un oraș celtic numit Pyrene, (astăzi sit-ul Heuneburg), așadar așezarea are peste 2.500 de ani vechime!

Moștenind învățături venite din negura vremii, din străvechiul Summer, din Egiptul antic, din Mesopotamia, poate din stele, “ochelariștii”, “șoarecii de bibliotecă” ai celților, stăpânii secretelor din matematică, astronomie, agricultură, medicină, au fost druizii . Savanții vremii lor. Inițiații vremii lor. La fel ca preoții egipteni, se formau ca specialiști timp de 30 de ani, dar fără ca să formeze o "castă", ei se ofereau singuri să acumuleze cunoștințe și să le împărtășească. Ei erau singurii care cunoșteau un fel de scris, și anume runele. Pentru ei, simbolul sfânt era vâscul care, credeau ei, își trăgea puterea din stejarul pe care creștea. Curios - pentru acele vremuri - este faptul că existau și preotese druide! Au lăsat urme importante în Britania, pare-se că Stonehenge ar fi fost un loc sfânt al druizilor (am citit undeva că, din 2003, s-a reînființat vechea religie druidă).

În final, în ciuda atitudinii războinice, celții au fost izgoniți și împrăștiați de alte popoare, împinși spre orient și spre Anglia, dispărând încet-încet din istorie. La scurt timp după nașterea lui Hristos celții au fost învinși și alungați din Oberschwaben.

Cu scuzele de rigoare, întroduc un citat care - cred eu - este interesant :

Multe triburi celtice au dat numele unor locaţii moderne. De pildã Boemia a fost denumitã după "boii", Belgia după "belgae". Numele vechi al Elveţiei, Helvetia, provine de la tribul "helvetii". Parisul însuşi şi-a câştigat numele de la tribul "parisi", iar Lyon este o dezvoltare a celticului Lugdunum, “fortăreaţa de pe deal a lui Lugh”. Nenumărate regiuni şi oraşe din Franţa îşi au numele de la triburi de gali sau belgi: Namnetes – Nantes, Turoni - Tours, Carnutes - Chartres, Pictones - Poitiers, Cenomani - Rennes, Lemovices - Limoges.

Sursă - Historia.ro

Am scris doar câteva lucruri mai importante despre celți, se pot spune mult mai multe, dar nu am dorit să transform acest review într-un curs de istorie celtică, nici să abuzez de date statistice care ar interesa, poate, doar pe un istoric. M-am rezumat la ce am înțeles, ce am reținut, ce mi s-a mai tradus sau spus, la ce am mai citit și înțeles :) de pe multele panouri întâlnite.

Începând cu anul 1993 s-a realizat un traseu care pornește din HUNDERSINGEN către BINZWANGEN, unde putem vedea o zonă cu două muzee în aer liber - Freilichtmuseum și Keltenmuseum , amândouă aflate în zona Heuneburg. Pe durata a 2-3 ore, puteți face un tur arheologic de aproximativ 7 km, pentru a vedea ruine, tumuli (morminte) - peste 50! - ale unor regi celți, morminte ce se întind - ca vechime - pe câteva sute de ani, un mic fort vechi și alte lucruri interesante. Situl arheologic a fost dezvelit prin 1880, și de atunci - cu întreruperi - s-au tot făcut săpături, cu care ocazie s-au descoperit multe lucruri valoroase și interesante. Una dintre pozele atașate prezintă traseul celor 7 km.

Noi ne-am descurcat - în marea majoritate a timpului - singuri, am văzut destul și - cred eu - ce era mai important. Doar la unul din tumuli, aflat mai în pădure ne-a dus prietena noastră.

Freilichmuseum și Keltenmuseum în Heuneburg

Chiar la intrare, încă din parcare, observăm urmele celților! Peste drum, doi tumuli (morminte) ne încântă și ne uimesc. Trecem un podeț cu rol de apărare, construit peste un șanț ce avea rolul de a ține la distanță atacatorii, intrăm pe sub o arcadă și, în față, admirăm colina pe care celții si-au ridicat așezarea. Facem o tură pentru a coborâ la baza colinei, și apoi urcăm până la intrarea în Freilichmuseum (de fapt, un muzeu în aer liber).

Orar și prețuri - din aprilie până pe 31 octombrie, de marți până duminică între orele 10-17.

Adulți - 4 euro

Până la 16 ani - gratuit, peste 16 ani - 2 euro

Familie cu copii - 10 euro.

Plătim și ne grăbim spre casele și construcțiile refăcute ca pe vremea celților. Trecem pe lângă un mare adăpost sub care încă se fac săpături și intrăm în prima casă. Mare, din lemn, acoperită cu stuf, putea adăposti mai multe familii.

Ne indreptăm spre zidul de apărare, restaurat doar pe o lungime de 80 de metri, nu înainte de a intra în locuințe, magazii și ateliere, refăcute ca în acele vremuri. Dar impresionant, pentru acele vremuri, este zidul de apărare care ne-a oferit nu doar posibilitatea de a admira mărimea și soliditatea construcției, ci și niște peisaje foarte frumoase, cu Dunărea în vale, privită prin ferestrele de unde apărătorii micii localități de pe deal trăgeau cu arcurile sau aruncau sulițe sau alte obiecte în atacatori.

Pe noi ne-a impresionat intreaga așezare, pe o înălțime ce domină zona, de unde am admirat Dunărea (noastră) sau Istru (al lor). S-a depus o muncă titanică pentru refacerea - măcar parțială - a unor locuințe, ateliere și cuptoare de prelucrare a fierului. Există (într-o cameră amenajată special) și posibilitatea de a urmări niște filmulețe despre istoricul zonei, precum și multe exponate. Fotografiile făcute vor vorbi mult mai frumos despre acest sit arheologic decât o pot face eu.

O plimbare pe aleile asfaltate (uneori doar pietruite) din pădure ne duce la un loc impresionant : unul dintre cei mai mari tumuli din Europa centrală! Tumulul Hohmichele!

Aflat la 3,5 km de Heuneburg, tumulul are 85 de metri în diametru și o înălțime de 13,5 metri. Niște trepte săpate în pământ, întărite cu scânduri, ne duc în vârful acestui tumul. În mod curios, înălțimea pare mai mare decît cei 13,5 metri pe care îi are!

În vârf, cei care au făcut săpăturile au plantat mai mulți arbori, așezați foarte exact, pentru a forma un cerc. Fiind plantați destul de aproape unul de celălalt, și crescând în ani, de departe dă impresia unui unic arbore uriaș! Un mic monument din piatră și două-trei băncuțe pentru odihnă și/sau reculegere întregesc peisajul poienei din vârful tumulului.

În urma săpăturilor, în centrul dealului (tumulului), s-a găsit o cameră căptușită cu lemn cu dimensiunile de 5,70 m lungime, 3,50 m lațime și 1 m înălțime. În ea, osemintele unui bărbat și al unei femei, precum și urmele unui car (căruță), piese din hamul unui cal și aproape 600 de perle din sticlă, un lanț prețios și alte obiecte. Alte mici adăposturi, în diferite locuri, au scos la iveală alte și alte lucruri interesante și utile pentru reconstituirea acestui popor deosebit.

Reîntorși în parcare pentru a pleca, regretăm faptul că nu putem reveni, pentru a vedea mai în tihnă atât muzeul cât și frumoasele împrejurimi.

Mi-am intitulat review-ul “ ÎNTRE CELȚI ȘI ÎNGHEȚATĂ”. “Bun”, veți spune voi, “am înțeles, triunghiul Herbertingen-Hundersingen-Ertingen e încărcat de istorie, plin de celți morți (nu mănâncă înghețată!), de construcții de acum sute și mii de ani, de case, biserici și fortărețe, dar ÎNGHEȚATA?? UNDE E ÎNGHEȚATA”?

La doi pași! Chiar alături, la doar 6 km. se află Bad Saulgau (vezi review aici), aflat pe șoseaua 32 (vedeți să nu deviați pe centură!). Dacă rândul trecut n-am avut aparatul de fotografiat cu mine la gelaterie, de data asta l-am luat, măcar niște poze să vă ofer, dacă înghețată nu pot!

Vă doresc toate cele bune, călătorii cât mai multe, mai liniștite și mai frumoase și să ne bucurăm de sănătate și liniște pe toate plinurile... planurile, am vrut să zic!

---

VIZUALIZĂRI: 2303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI