ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.05.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 28.08.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JAN-2010
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Un “colt” de Austria –> (landul Tirol – regiunea Otztal - statiunea Solden ) .

TIPĂREȘTE

Austria este o tara cunoscuta de romani mai ales pentru frumoasa Viena, cultura, arta lor si... statiunile de ski atat de numeroase si renumite in intreaga Europa. Ei bine, inarmati de curiozitate, dornici sa “incalecam” si pe schiurile austriece dupa ce am epuizat mare parte din partiile romanesti renumite, iata-ne la drum spre statiunea Solden dupa o noapte petrecuta in Viena si unde ne-a fost trecut pe la nas farmecul occidental care ne-a intampinat cu un aer superior si... pe buna dreptate... ! Am postat impresie in acest sens.

Iata cateva date oficiale de pe skimania. ro:

„Regiunea Solden – Otztal poate fi caracterizata prin notiunile de: “ghetar, paradis de schi, partii peste 3000 m, viata de noapte, etc”. Ceea ce vara se numeste "Ibiza" in randul tinerilor insetati de distractie, iarna distractia este asociata cu numele Solden. De aceea a capatat regiunea si denumirea de "Ibiza Alpilor". Nu din greseala a fost aleasa de 3 ori –ultima data in sezonul 2003/2004 – ca cea mai buna statiune de schi si snowboard din Austria. Schiorii si snowboarderii sunt asteptati cu 141 km de partii, deserviti de 34 de instalatii de transport pe cablu moderne. Snowboarderii sunt asteptati cu funpark-uri moderne, dotate cu halfpipe, piste boardercross si multe altele. Partiile sunt situate intre altitudinile 1370 - 3260 m, deci sunt practicabile pe tot parcursul anului. In aceasta regiune gasim si cea mai lunga partie din lume, cu o lungime 14 km. Pentru iubitorii freeride-ului recomandam versantul Rettenbachtal, cu o lungime de 6 km. Schiorii si snowboarderii sunt asteptati cu numeroase posibilitati de apres ski, atat in vale, cat si in zona partiilor. Celor care vor sa schieze si vara, le recomandam regiune Solden si in acest anotimp, pe ghetar starea zapezii este excelenta. ”

Am parcurs distanta Viena – Solden in cca 5 ore pe o ninsoare marunta.

Statiunea este situata aproape de granita cu Elvetia si la cca 70 km de Innsbruck, cu abatere desigur de la autostrada pe un drum impecabil care serpuieste prin satele lor cochete, elegante, curate si fara cotcodacit de gaini sau mugete de vaci…... Nu-mi displace nici imaginea satului romanesc, dar toata valea aceea seamana mult cu zona Moeciu de la noi, marea majoritate a caselor fiind transformate in pensiuni incluse in circuitul turistic international si separat, doar in zonele mai din sudul tarii existand fermieri specializati in cresterea animalelor si cultivarea pamantului…... Ca in orice tara civilizata si agricultura se face organizat, nu „dupa ureche”, , „taranii” lor nu seamana deloc cu ai nostri fiind de fapt populatie activa la firmele/companiile de la orase unde fac naveta zilnic; nu vezi gradini in jurul caselor …... de fapt satele lor seamana cu cartierele rezidentiale de pe la noi dar fara porti de acces in curte si cu foisoare / balansoare in curte…. nu cotete sau grajduri de animale. Sa nu ma intelegeti gresit, ador imaginea satului romanesc, dar in Austria satele sunt altfel…. iar agricultura se face exclusiv cu fermieri specializati si care poseda fiecare suprafete imense de teren…... !

Statiunea nu e mare, ceva in genul Statiunii Busteni de la noi dar mai eleganta, foarte curata si cu o multime de magazine pe profil sportiv …... preturi pe masura …... , mai frig ca la noi, multi turisti austrieci, italieni si elvetieni …. dar si romani …... , un patinoar superb si desigur o multime de pensiuni, putine hoteluri, toate extrem de cochete, nu mari si predominand in arhitectura lor interioara dar mai ales exterioara – lemnul sculptat si aranjat in diverse forme si culori……. Accesul din statiune pe partii se face cu telecabine (2 la numar) si separat gondole / telescaune, dar instalatiile pe cablu sunt mult mai numeroase odata ajuns pe partii. Inchirierea unei perechi de schiuri si bete este de cca 50 euro pe zi / persoana, deci cca 100 euro pe familie, fara sa mai pui accesul in telecabina, iar in cazul in care doresti instructor de schi mai scoti 50 euro /zi. Cum la Solden nu vin oameni fara bani, aceste preturi le sunt accesibile turistilor …... sunt scoli de schi pentru copii si adulti la baza tuturor partiilor usoare unde instructori (in general proveniti din tarile Americii Latine) se ocupa si de copii cu varste incepand de la 2-3 ani ani pe care parintii care pleaca spre alte partii ii lasa cu incredere pentru cca 2 ore. Totul este perfect organizat …... inclusiv serviciile de prim-ajutor pentru aventurierii care mai „ zboara ” in cate o rapa…... elicopterele survoleaza permanent partiile cu dificultate mare si aproape zilnic este cate un accident grav care necesita interventii rapide si eficiente!

Muntii Austriei – Alpii – sunt mai inalti ca muntii nostri, mai ascutiti si mai greu accesibili …… superb imbracati in albul zapezii, nu am vazut defrisari haotice, …… cateva cascade incremenite de gerul lunii ianuarie dar cu forme de gheata in fata carora ramaneai mut de uimire, de o rara frumusete si demne de coperta unei reviste.

Transportul pe intreaga Vale Otztal se face cu autobuze (skibus-uri) gratuit pentru cei cazati in zona. O idee care noua ne-a parut Geniala si pacat ca nu este pusa in aplicare in statiunile noastre …fapt ce ar ajuta oarecum la relansarea turismului si ar evita astfel aglomerata creata de autoturisme si inevitabil aparitia poluarii in zonele montane!

Am fost cazati timp de o saptamana la o pensiune din apropierea statiunii Solden caci in statiune preturile erau cam mari pentru veniturile noastre est-europene, o cabanuta de 3 stele - afacere a unei babute impreuna cu fiica ei, cu apartamente elegante si bucatarii complet utilate, inclusiv masina de spalat vase. Dupa ce sotul a schimbat cateva cuvinte in limba germana cu babuta proprietara (s-a achitat taxa de statiune) am fost indragiti de aceasta mai ceva ca niste copii…. ! Da, daca nu stiati punctul slab al austriecilor este sa le vorbesti putin in germana lor si „sunt la picioarele tale”. Acesta chiar a fost un aspect care m-a impresionat la austrieci – isi iubesc mult limba materna. O situatie similara am intalnit in restaurantele din valea respectiva si unde luam cateodata masa de pranz……. Austriecii vorbesc tare, le place sa se auda vorbind si te privesc cu incantare si apreciere daca apuci sa le gavaresti ceva pe limba lor…… Deci, celor care aveti in plan o Austrie in viitorul apropiat luati aminte - einige deutsche!

Populatia locala este cum spuneam formata din proprietari de pensiuni cu personalul auxiliar si salariati care zilnic fac naveta spre orasele mai mari unde isi au locurile de munca. Casele lor sunt niste vile superbe, nu mari si in fata carora vezi frecvent doua masini dintre care una obligtoriu este SUV. In cursul saptamanii doar in statiunea Solden este forfota, in rest, intreaga vale plina de mici statiuni / satulete turistice zici ca a fost amenintata cu bomba - nici picior de om; doar copii pe la orele 12. 00-13. 00 cand ies de la scoala. Observasem eu ca in general Austria nu e o tara aglomerata ca Romania noastra unde ne „calcam in picioare”…... si pe vf de munte …... , dar chiar m-a impresionat cat de aerisite sunt localitatile lor cu populatie putina, pe care o zaresti doar in week-end. Garajurile in care-si tin masinile si obiectele sportive (skiuri/clapari/sanii) sau alte obiecte personale sunt situate in vecinatatea caselor de locuit si deschise in permanenta, inclusiv noaptea; nimeni nu e terorizat de ideea ca cineva rauvoitor ar putea veni sa le fure ceva! Containere de gunoi nu vezi …. pentru ca nu zac la porti ca pe la noi ……... intr-o zi am cautat unul cca 15 min - nu ne-a trecut prin minte ca le tin in garaje si sunt cel putin 5-6 impartite pe categorii: hartie, bio, peturi, etc. Iata un alt aspect al unei societatati cu adevrat civilizate!

Aproape de Solden este si o zona termala renumita - Aqua Dome - unde nu am fost dar am auzit de la prietenii cu care am plecat la drum ca poti face baie pana la 10 seara …... cu stelele deasupra ta! Banuiesc ca este o experienta interesanta.

Aerul deosebit de „tare”, peisaj montan de film si populatie super-civilizata…… iata un sejur de vis, liniste, odihna, distractie si sport de calitate. Cam departe totusi – cu totul am facut 1500 km din Pitesti pana acolo - dar merita!

La intoarcere am luat-o pe ruta spre Granz …... asa, ca sa ne mai plimbam putin …... am trecut prin niste tuneluri lungi de kilometri, cel mai mare intalnit avand 7 km lungime si care traversa prin „inima” muntelui……superb luminate (nu lipsea un bec) ……... adevarate opere de arta ale unei societati evoluate din toate punctele de vedere si unde infrastructura este una la care noi romanii putem doar visa….

Pe autostrazile lor din loc in loc marketuri moderne unde poti manca boiereste sau cumpara diverse alimente…. , toalete curate si…. foarte multi turisti straini!

Austria – iarna - o experinta de care imi voi aduce aminte toata viata!

Va las sa admirati cele cateva poze ……. ! .


[fb]
---
Trimis de mirelutza in 13.05.10 11:41:13
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AUSTRIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirelutza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Asa arata panourile de pe marginea autostrazilor austriece pentru a izola fonic zona invecinata de traficul de masini !
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7800 PMA (din 13 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

georgiana
[13.05.10 14:39:24]
»

Foarte frumoasa si amanuntita povestea vacantei tale! Si un vot din partea mea.

As vrea sa-mi spun si eu parerea despre faptul amintit de tine ca localitatile nu sunt aglomerate ca la noi: eu nu cred asta, eu am fost si in alte localitati in Austria, sunt destul de populate, dar nu par aglomerate, pentru ca ei nu circula toata ziua ca noi romanii, ei sunt fericiti acasa, nu socializeaza ca noi, care toata ziua ne-am plimba, la mama, la sora, la prieteni!

Ei vin de la serviciu si stau fiecare la casa lui. Sambata, daca sunt liberi, merg sa faca aprovizionarea pe toata saptamana la super-market si in rest nu-i intereseaza ''capra vecinului'', cum ne intereseaza pe noi! Uniii dintre ei nici nu-si cunosc macar vecinii!

As vrea sa te intreb cum ti s-au parut preturile acolo?

Alina Morar
[13.05.10 14:52:01]
»

Foarte frumos, niste prieteni au fost in iarna la Solden, la ski. La platformele acelea de sticla ati fost?

Legat de defrisat, am vazut odata la televizor cum ii lua interviu la patronul de la SCS Viena. Are o padure imensa si spunea ca Austria este cea mai impadurita tara, dar Romania...

Acum cand am fost la Baisoara, Cluj, m-am speriat cand am vazut ca lipsea o mare mare parte dintr-o padure. Si ne mai miram ce fenomene meteo avem. Aseara a fost o furtuna cu gheata, in Cluj, de am crezut ca ma ia cu tot cu masina, curtea era plina de gheata, sa nu mai zic cum arata florile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mirelutzaAUTOR REVIEW
[13.05.10 15:33:51]
»

@ georgiana, preturile la mancare sunt mari... adica duble-triple fata de cele de la noi, hainele sport... nu te poti atinge de ele, mai bine vii cu tot ce-ti trebuie de acasa... ; daca pe inchirierea schiurilor dai 100 euro de fam. adica 400 lei in banii nostri... iti dai seama; este zona lor occidentala sa o numesc asa, aproape de elvetia si ilalia, multi turisti din tarile astea, iar la salariile lor... intelegi, dar pentru noi...

@ alinutza draga, eu sunt pe jumatate clujanca dupa mama... , nu am fost la platformle alea de care ma intrebi... pentru ca nu eram cu masina noastra... ; oricum, nu mai repet in viata mea experienta de a pleca undeva in europa cu masina altora... mai mult nu comentez!

georgiana
[13.05.10 15:45:49]
»

@Mirelutza, si noi am avut intr-un an aceeasi experienta neplacuta cu cineva, mergand cu masina lor, la Venetia! Dar ne-a fost invatare de minte! Era un coleg de serviciu al sotului de vreo 15 ani... dar daca nu cunosti destul de bine pe cineva... du-te in concediu cu el si abia atunci il vei cunoaste cu adevarat!

A fost ca si exemplul cu iubitii care, dupa o relatie fericita de 5 ani, s-au mutat impreuna si s-au casatorit, dar au divortat dupa 2 saptamani!

piti
[13.05.10 18:02:34]
»

Frumoase randuri , frumoasa zona . Aprecierea pe masura vine cu un SB .

Alina Morar
[13.05.10 21:45:08]
»

Eu din start nu ma duc cu nimeni, in afara de sot si copil, in concediu, am avut si eu patanii cu altii. In plus, noi suntem foarte activi si putini ar rezista cu noi. Cam toti prietenii prefera sa leneveasca intr-un loc, noua nu.

Platformele acelea sunt pe munte, doar cu telecabina poti ajunge, dar am auzit ca e o senzatie... cand te uiti sub picioare...

cosminp
[14.05.10 10:29:42]
»

@mirelutza, frumoasa si utila descrierea.

mi-aduci aminte regretul ca nu mai schiez de 11 ani si nu cred ca o voi mai face vreodata, dar macar pot vizita acele locuri si altfel decat cu schiurile.

un vot si de la mine.

dandy_pete*
[20.05.10 22:11:39]
»

Foarte frumos scris dar si localitatea merita cu prisosinta, pozele cu muntele imi plac f. mult si un vot si de la mine. Felicitari.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, cosminp, dandy_pete*, georgiana, mirelutza, piti
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Solden:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062137126922607 sec
    ecranul dvs: 1 x 1