Ce poți să faci în Side într-o zi de ianuarie

TIPĂREȘTE

Dacă ești cazat la Barut Hemera cum eram noi, este foarte clar că ai la pachet Manavgat și Side - două orășele pe care poți să le străbați mergând cu dolmușul sau taxi-ul ori în plimbări lungi pe propriile picioare. Fiind o perioadă de extrasezon, în care numărul turiștilor era mult diminuat și mai multe hoteluri închise, oportunitățile de a face excursii organizate de agenții locali erau și ele minime, astfel că varianta cea mai la îndemână era organizarea pe cont propriu a vizitelor în cele două orașe sau în împrejurimile lor. 

Cum suntem adepții libertății depline (nu la acea libertate mă refeream! :)) ) gândul de a închiria o mașină pentru o zi sau două și a pleca ceva mai departe de această zonă, ne cam dădea ghes, dar voiam deopotrivă să profităm de timpul bun pentru trândăvit pe un sezlong la soare și plimbat pe malul mării. Ne-am consumat zilele calde și senine, apoi prognoza ne-a arătat o vreme schimbătoare și imprevizibilă chiar am constatat asta pe pielea noastră, căci ploile veneau și plecau pe negândite. Avantajul era că temperaturile rămâneau în jur de 18-19 grade Celsius, iar după ploaie atmosfera se înviora un pic și se pregătea... pentru a ploua din nou :D.

Existau șanse mari de a pleca pe vreme bună spre un obiectiv oarecare, la 70-80 de km față de locul în care eram, ca acolo să toarne cu găleata, fapt ce nu ne încânta deloc, așa că am renunțat la ideea cu închirierea mașinii. Am rămas cu plimbările pe jos și vizitele la obiectivele și atracțiile din zonă.

În cele zece zile pe care le-am petrecut la țărmul Mediteranei am avut ocazia să vedem marea în “dispoziții” :) atât de diferite… cum n-am văzut-o prea des. De la liniștită și întinsă în multiple nuanțe de albastru cu soarele zâmbind deasupra, la furioasă și înspumată peste care atârnau nori îmbufnați, pregătiți în orice moment să-și reverse supărarea fără ezitare!

Cu toate aceste inconveniente, am avut parte de plimbări lungi în care am descoperit cele două așezăminte ruralo-urbane (dacă este să ne luăm după amestecul de stiluri și locuri). Dar cele mai frumoase incursiuni erau pe faleza lungă, pe care o străbăteam în sus și în jos de la Sunrise Queen Resort & Spa, aflat la vest de Barut Hemera, până la orașul istoric situat în cealaltă direcție, la cca 4 km. Să te tot plimbi pe aleea pietruită și îngrijită chiar și seara după cină, la lumina felinarelor înșirate ca mărgelele de-a lungul falezei, când imaginea albastră era înlocuită de mugetul ritmic al valurilor. 

Dar turele astea nu erau chiar monotone, căci de fiecare dată găseam câte un prieten sau mai mulți care să ne acompanieze bucăți bune din drum. Nu mi-am imaginat niciodată că în Antalya sunt atâtea pisici maidaneze și prietenoase, obișnuite cu turiștii atât de mult încât îi abordează cu miorlăieli la fiecare vorbă auzită. Ca la un semn, apăreau de prin grădini, traversând câte un gard, dintr-un soi de căsuțe construite special pentru ele sau din vreun foișor de observare al salvamarilor. Într-una dintre seri am avut o altă supriză neașteptată, pe care ne-a făcut-o un prieten-arici, pregătit de întâlniri nocturne pe ștrasse și pesemne nesperios din fire, căci oricât l-am inclus în filme și poze nu s-a făcut ghem și nu ne-a tratat cu țepii. În plus, cred că avea nervii tari întrucât conviețuia cu mâțele! :))

Desigur, pașii ne-au purtat și peste peticul de pământ ca o gheară ce iese la vedere în Mediterana - orașul cu aromă de fruct exotic, Side (= rodie în limba anatoliană veche) pe care se îngrămădesc minuni arheologice. Faleza este cea care ne conduce singură într-acolo.

Mergem o vreme paralel cu coasta vestică, apoi drumul ne duce printre clădirile scunde din piatră, cu balconașe de lemn, pe alei labirintice de pe care din când în când poți să zărești marea. Magazinele, restaurantele, cafenelele, și locuințele oamenilor stau laolaltă cu ruinele și totuși… nimic nu pare deranjant căci noile construcții se pierd în peisajul zidurilor vechi ori invers, păstrând același stil architectonic. 

Ajunși în port, ne este dat să mai găsim o singură corabie, probabil abandonată la mal de ultimii pirați :D aflați în trecere prin orașul ce a prosperat mai apoi, după ce vremurile de sclavie și comerț ilegal au apus. Lăsăm în urmă cheiul ca să ne îndreptăm spre partea estică a peninsulei, în căutarea de comori culturale care abia aici încep să ni se arate cu adevărat. 

Templul lui Apollo – cel mai recunoscut simbol al orașului - se înalță maestuos pe malul mării și ne lasă să-i admirăm coloanele decorate cu capiteluri care amintesc de stilul architectonic al perioadei greco-romane. Starea lui de conservare ne impresionează și ne îndeamnă să-l luăm în amintirile noastre digitale. Nu degeaba este închinat zeului grec al frumuseții, luminii și artelor, conducător al corului muzelor – Apollo. Seara, templul are o aură magică, dată de luminile în culori, dar noi n-am avut ocazia să-l vedem așa decât în poze. 

În imediata apropiere, rămășițele Templului zeiței Athena - divinitatea greacă a înțelepciunii, artei și războiului strategic – sunt mai modeste dar la fel de importante pentru istoria orașului și se spune că în perioada lui de glorie, acest templu l-a depășit ca dimensiune pe cel al lui Apollo. Nu avem cum să trecem mai departe fără să observăm ruinele Bisericii Bizantine, aflate în spatele templelor lui Apollo și Athenei care, socotind după urmele lăsate, acum marcate cu noi ziduri, pare să fi fost de dimensiuni uriașe. 

Ceva mai în față, peste câțiva pași ne răsare în cale Temple of Men (Templul Oamenilor – un vestigiu dedicat unei zeități anatoliene a Lunii!? 🙄; habar n-am ce vrea să însemne). Gardul ce îl înconjoară ne împiedică să ne apropiem mai mult, dar citim despre el că este un edificiu de cult total diferit ca structură de templele grecești ale lui Apollo și Athenei.

Schimbăm direcția și ne pierdem printre ruine spre inima orașului, până la Moschea Selimiye Camii pe care o aflăm la oarecare distanță de străzile turistice, într-un loc liniștit. Unicul ei minaret, suplu și ascuțit în cunoscutul stil architectural otoman, se face vizibil de departe. Poarta deschisă ne invită să intrăm, dar codul vestimentar (pentru femei haine cu mâneci lungi și eșarfă) ne ține pe loc. Îmi caut în zadar prin rucsăcel ceva cu care să-mi acopăr capul. După ce ne depărtăm se aude și chemarea muezinului.

La tot pasul întâlnim rămășițele ancestrale, uneori îngrădite de garduri protectoare, alteori lăsate la vedere prin podele moderne din sticlă. Printre ziduri, chiar în plină zi, pare un pic sinistru cu liniștea aceea netulburată de turiști și nici de localnici.

Revenim pe malul estic și ne hotărâm să respirăm aerul sărat al mării și să-i ascultăm zbaterea, la odihnă pe băncuțele-șezlong așezate într-un mic părculeț, întins de-a lungul coastei. Rămânem așa un timp până ce vântul își face de cap și își schimbă direcția, aducând stropi sărați ridicați în aer de valurile care se sparg de pietre, apoi ne continuăm drumul către ruinele orașului antic. 

Escaladăm un deal pe coasta estică și ne coborâm către mare pentru a pătrunde în sit-ul arheologic prin partea de sud a vechii Agora. Un turc între două vârste, cocoțat pe o piatră, ne face semne să ne apropiem și ne arată vestigiile arheologice de interes pe o hartă a locului pictată, apoi ni le indică cu mâna pe fiecare pentru a le identifica și noi: Biblioteca bizantină pe partea dreaptă, Agora pe stânga, în față Spitalul Bizantin. Ne despărțim de arkadaș în timp ce ne urează să avem zi plăcută și plecăm mulțumindu-i doar din gură nu și din portofel 😊. Nu știu dacă se aștepta la vreun bacșiș, dar nici n-am aflat, pentru că turcul a început discuția cu alți turiști curioși. 

În centrul Agorei se înalță rămășițele unei clădiri de formă circulară, identificată de istorici ca fiind Templul zeiței Tyche - zeița sorții sau destinului, a norocului întâmplător sau al nenorocirii predestinate, în mitologia greacă. Restaurat în 2012, cu materiale originale colectate în timpul săpăturilor arheologice, templul a devenit un decor remarcabil printre celelalte ruine. 

Problema alimentării orașelor cu apă a fost rezolvată în perioada romană prin construirea de apeducte, iar locuitorii orașului obțineau apă potabilă din fântânile publice. Cei mai înstăriți cetățeni aveau la domiciliu apă curentă și un sistem de canalizare, astfel încât să nu fie deloc nevoie să folosească fântânile. 

Într-un oraș mare și prosper cum era Side, un apeduct aducea apă din râul Melas - numit astăzi Manavgat Çayı, care curgea de pe versanții munților Taurus - și o transporta pe o distanță de 40 km până în centrul Side, tocmai la fântâna cunoscută astăzi ca Monumentul Vespasian, aflată lângă emblematica poartă a orașului Side. Această fântână ne-a atras și pe noi. Se observă cu ușurință că cele două coloane din nișa stângă a fântânii au fost restaurate, tocmai pentru a ne face o idee mai bună despre cum ar fi arătat aceasta în vremurile ei de glorie, însă statuile și basoreliefurile care o împodobeau sunt expuse acum în Muzeul din Side.

Rămânem surprinși să citim pe un panou din apropiere că săpăturile din orașul antic sunt sponsorizate de lanțul hotelier Barut. Foarte tare! Adică și de noi? 😀

Ne facem intrarea triumfală prin poartă și ne continuăm drumul de-a lungul arcului de nord-vest al Teatrului antic pentru a ne oprim în fața intrării. Contra a 350 de lire de persoană, plătite la casă cu cardul, suntem lăsați să intrăm imediat întrucât nu există niciun om la coadă. Dar nu suntem chiar singuri căci întâlnim câțiva turiști care ca și noi, bengăne de capul lor prin cotloanele teatrului. Ne fâțâim în sus și-n jos pe trepte, încercăm să identificăm elementele grecești sau romane descrise pe panourile informative, admirăm arcul de cerc format de locurile așezate în amfiteatru și ceea ce a mai rămas din latura pe care exsita odată scena impozantă. Nu rămâne decât să ne imaginăm spectacolele la care asistau aici locuitorii orașului antic. 

Părăsim acest edificiu impresionant și apucăm drumul înapoi către cazarea noastră, care de data această nu mai este pe malul mării, ci pe lângă Muzeul din Side adăpostit într-o fostă baie romană din secolul al V-lea, apoi ceva mai în față, pe lângă apeductul care furniza apă în Side - Fântâna Nymphaeum, un alt monument important al orașului, extrem de decorativ, cu rămășițe ale coloanelor și basoreliefurilor cu scene mitologice expuse într-un sit îngrădit.  

Încărcați de cultură și istorie, nu ne mai rămâne decât să urmăm arterele botezate cu numele celebre ale unor importanți oameni politici ai Turciei și pășind pe blvd. Atatürk, blvd. Celâl Bayar și blvd. Süleyman Demirel, ajungem la poarta hotelului nostru, mai puțin triumfală și nici pe departe atât de antică. 

---

VIZUALIZĂRI: 1421 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI