Rosia Montana: stim cum a fost, nu stim cum va fi!

TIPĂREȘTE

In weekendul de Sfanta Marie 2010 am facut o iesire de o zi la Rosia Montana. De la Turda am urcat Valea Ariesului pana la Campeni, 85 de km, pe o sosea cu portiuni bune dar si cu gropi, mai ales aproape de Turda. Chiar inainte de intrarea in Campeni am luat-o la stanga, spre Abrud, pe podul peste Aries. Dupa inca vreo 6 km se paraseste drumul de Abrud luind-o la stanga spre Rosia Montana. De aici drumul este ingust si dupa vreo 5 km am ajuns in centrul localitatii Rosia Montana.

Dupa parcurgerea satelor motesti de pe Valea Ariesului ai o surpriza ca aici sa vezi altceva: un oras minier din secolul al 19-lea. Timpul aici parca s-a oprit in loc, multe dintre case sunt considerate monumente istorice, au varste intre 100 si 200 de ani, si tinand seama de dimensiunile si aspectul lor, de locul si data la care au fost inaltate se poate spune ca sunt mai degraba “vile” sau “conace”. In zona centrala mai sunt si 3 biserici, doua dintre ele construite acum 2 secole (reformata si unitariana), si o biserica romano-catolica construita in 1866, dar pe ruinele unei biserici din secolul al 18-lea. Cine a construit aceste cladiri? Daca ne luam dupa numele caselor monument si dupa tipul celor 3 biserici se poate spune ca in orasul minier traiau germani, unguri si romani, se pare ca mirajul aurului i-a atras pe toti deopotriva. Istoria mineritului este veche in Muntii Apuseni, dar acum am sa ma refer la ultimul mileniu. Se pare ca colonistii germani sunt cei care au reluat activitatea de minerit in Muntii Apuseni, in secolul al 13-lea. Cea mai veche biserica din Abrud, oras situat la 10 kilometrii de Rosia Montana, a fost construita de germani la sfarsitul secolului al 13-lea. Amintesc aici si de minele de fier de la Rimetea, aproape de Buru, care au fost deschise de germani cam in aceeasi perioada. Istoria zbuciumata a Transilvaniei ne spune ca romanii au fost o natiune asuprita, si de aceea nu este de mirare ca rascoala lui Horea Closca si Crisan a lasat urme si in Rosia Montana: vechea biserica romano-catolica a fost arsa in timpul acestei rascoale din 1784. Tot de aceea nu este de mirare ca ca cele 2 biserici romanesti, una ortodoxa din 1781 si una greco-catolica tot din secolul 18, sunt situate putin mai departe de centrul localitatii. Ele se afla la intrarea in Rosia Montana, pe partea stanga, mai intai cea greco-catolica, mai departe de sosea, apoi cea ortodoxa, la sosea, vizavi de primarie. Biserica ortodoxa a fost construita de un roman, Mihail Gritta, miner imbogatit la Rosia Montana, si care a mai construit inca 6 biserici ortodoxe in zona Muntilor Apuseni, dovedind astfel dragoste de neam si recunostiinta catre Dumnezeu.

Revenind insa la frumoasa zi de 14 august 2010, pot spune ca am parcat masina in centrul localitatii, langa Casina si am scos din traista cate o placinta cu varza, pe care am servit-o rapid in timp ce cativa trecatori ne intrebau de unde pot sa cumpere si ei niste placinte (daca aveam mai multe, faceam ceva bani, ca nu erau restaurante pe acolo). Erau cam prea multi turisti in zona asa ca ne-am dus sa cercetam si am aflat, ca o surpriza placuta, ca nimerisem Fan Fest. Am primit de la un centru de informare “Contra” prospectul festivalului cu programul acestuia. Erau multe centre de informare in Rosia montana, unele “Pro”, altele “Contra” proiectului de minerit al “Gold Corporation” (“Gabriel Resources”). Acea zi era o zi de “Contra” asa ca nu am luat in seama reprezentantii “Pro”, la fel ca majoritatea turistilor veniti la Fan Fest. Am aflat mai tarziu de la un localnic ca seara zilei precedente, prima zi de Fan Fest, fusese o mica batalie de lipire/dezlipire de afise “Pro” si “Contra”.

Unul din motivele vizitei la Rosia Montana a fost acela de a rememora un formidabil weekend facut cu 30 de ani in urma, cand sarbatoarea Pastelor a coincis cu 1 Mai muncitoresc, cand am calatorit cu mocanita pe un vagon marfar, cand am dormit in casutele micului camping de la Taul cu brazi (camping care acum nu mai exista), cand am vazut in noaptea invierii festivalul cu puscaturi de carbid de deasupra cimitirului satului, si cand am petrecut majoritatea timpului in imensul bufet al satului, plin de localnici (care acum este inchis).

Am inceput turul localitatii de la Casina, unul din putinele locuri pe care mi le aminteam din excursia de acum 30 de ani. Si acum se mai vede tabla cu “Bufet” pe o cladire care in secolul 19 si prima jumatate a secolului 20 era principalul loc de socializare a oamenilor din localitate: restaurant, sala de dans si de petreceri, cazinou. De aici, din piata centrala, dupa un mic urcus am ajuns la cea mai mare biserica din zona centrala, biserica romano-catolica. Era alaturi de un cimitir cu morminte vechi, dar din pacate era inchisa si nu am putut vedea interiorul ei fastuos si statuia Fecioarei Maria daruita bisericii locale de imparateasa austriaca Maria Tereza in secolul al 18-lea, pe cand Ardealul apartinea imperiului. Am intrat in vorba cu 2 localnici care trebaluiau la un mormant, dar au fost rezervati in a spune o opinie legata de proiectul RMGC (Rosia Montana Gold Corporation). Urmatoarea era biserica unitara, aceasta religie fiind o ramura a reformatilor, existenta in satele unguresti din zona Muntilor Apuseni. Biserica era mai mica, cu bancute in interior, cu un aspect mai saracacios specific bisericilor reformate, peste care timpul lasase urme pe care nu a fost cine sa le ascunda in ultimii cativa zeci de ani. Conform programului FanFest tocmai incepea in aceasta biserica o mica prelegere pe nu stiu ce teme abstracte, paralele cu problemele localitatii, si am intrat si noi, atrasi mai degraba de racoarea si seninatatea interiorului. Dupa vreun sfert de ora in care ne-am dat seama ca paralelismul persista am iesit hodoronc-tronc de la acea reuniune ca sa trecem in revista oferta locala de produse naturiste care avea loc in imediata vecinatate a bisericii, conform programului FanFest. Intradevar produsele erau naturiste, dar ofertantii nu erau de loc locali, fiind niste tineri de oras, ceea ce nu era de mirare avand in vedere ca o buna parte a populatiei a fost stramutata din Rosia Montana in Alba Iulia, in cartierul Recea, un cartier nou construit de RMGC pentru cei care si-au vandut casele si pamanturile in favoarea companiei. Oricum, sa pui niste mineri sa culeaga afine si ciuperci este putin degradant pentru rosieni, fapt exploatat si de RMGC prin sloganul afisat de companie si vazut in acea zi intr-o zona rezervata de la marginea localitatii, in care niste malaci tronau pe niste fotolii si urmareau de sus pe cei veniti la FanFest.

Am continuat turul localitatii printre cladirile vechi, unele aproape in ruina, altele aratind mai bine, vreo 35 dintre cladiri fiind considerate “monumente istorice” si avand un scurt text afisat pe fatada. Am vazut astfel cladirile impozante ale Scolii maghiare, Scolii germane, aflate in conservare, precum si Casa Egylet, care are o fundatie din 1700 si care acum adaposteste intr-o parte a ei barul din centrul localitatii.

Am urcat pe soseaua care strabate Rosia Montana si iese din localitate in dreptul lacului Taul cu brazi, unde era scena festivalului FanFest. Pe masura ce ne departam de centru, casele erau mai mici, mai ca la tara, multe dintre ele fiind locuite. Majoritatea aveau curtile mici, in panta, dar cu multa verdeata, flori si pomi fructiferi. Pe langa Taul cu brazi Rosia Montana mai are cateva lacuri, toate artificiale, facute in scopul mineritului. Pentru ca activitatea miniera sa nu depinda de debitul raurilor din zona, care era mic pe timp de seceta, s-au amenajat in timp aceste lacuri, a caror apa, folosita judicios, asigura functionarea steampurilor care sfaramau minereul aurifer. Disparuse campingul cu 5 casute ce exista acum 30 de ani la Taul cu brazi, in schimb erau cateva corturi ridicate pe malul lacului si cativa tineri chiar faceau baie in lac, desi era un indicator mare ce arata Scaldatul interzis (probabil din cauza apei poluate). Aproape de lac, la capatul unei pajisti care avea o inclinatie naturala, se afla scena festivalului, care la acea ora de amiaza era in adormire. Pe o latura a pajistii erau amplasate vreo 2 terase unde se puteau servi bauturi. La una dintre terase meniul era afisat cu litere mari pe niste cartoane adhoc si am putut citi un cuvant magic la acea ora: Ciorbita. M-am apropiat rapid scotocindu-mi buzunarele dupa bani, dar dezamagirea a fost mare cand am citit ce era scris in paranteza cu litere mici sub cuvantul CIORBITA: Vodka, suc de lamaie, lamaie.

Am mai stat putin prin zona, dupa care am coborit in sat pentru a vizita Muzeul mineritului aurifer. Inainte de a ajune in centrul istoric, din sosea coboara niste scari pe partea stanga a drumului si se vede intrarea intr-o galerie de mina, inchisa insa, cu accesul interzis, si care ar fi datat de pe vremea romanilor.

Muzeul mineritului aurifer se afla in zona primariei, aflata la sosea mai la vale cu vreo 2 kilometrii de centrul istoric. Biletul era parca 8 lei si se faceau doar tururi cu ghid, tur ce dura vreo ora. Ghidul este inginer minier, il cheama parca Valentin Rus, si din cate am inteles activitatea de ghid este benevola, serviciul lui fiind lucrările de ecologizare a minelor. Vizita a inceput cu prezentarea instalatiilor miniere de exploatare a aurului si cu un incident provocat de reprezentantul unei televiziuni particulare. Acesta s-a apropiat de ghid in timp ce ne explica functionarea instalatiilor miniere si l-a interpelat pe ghid in limba engleza. Bineinteles ca ghidul a fost deranjat de intrerupere si de faptul ca a inceput sa fie filmat fara sa i se ceara aprobarea. I-a somat pe cei de la televiziune sa intrerupa filmarea si daca vreau sa viziteze expozitia sa mearga sa isi cumpere bilet ca toti ceilalti. Reprezentantul televiziunii a insistat insa sa filmeze si a facut tot felul de apropouri legate de bacsisurile la care ar avea acces ca si ghid, iar atunci cand vizitatorii au inceput sa ia apararea ghidului a decretat ca suntem o tara de rahat si ca ne meritam soarta. Sincer sa fiu, mi-era pe limba sa-l trimit la originile naturale pe acel tip de o neobrazare cum rar mi-a fost sa vad. Pana la urma a parasit cu echipa lui incinta si nu l-am mai vazut.

In curte erau vreo 3-4 tipuri de steampuri, atat cele din lemn care functionau prin forta apei, asemanator cu morile de apa, cat si una cu parti metalice, mai noi, care functionau pe forta aburului. Ca sa obtii aur trebuia sa ai un steamp si o vatra de steamp, adica locul si dreptul de a exploata aur, care probabil nu costau putin. Steampul era alimentat cu bucati de roca aurifera, ce erau aduse cu coserci de nuiele de oameni sau cai, in cazul stemparilor saraci. Rocile erau obtinute prin mici explozii facute in niste gauri date cu ciocanul in stanca, sau prin procedeul foc-apa, prin care se incalzea stanca cu foc si apoi se turna apa. Si bineinteles ca o parte importanta a muncii de minerit era de fapt arta si consta in gasirea filonului, adica a stancilor care promiteau cel mai mult si care trebuiau crapate si duse la steamp. Toate acestea aveau sa fie vazute la sfarsitul vizitei in exceptionala expozitie de fotografii facute localnicilor la mijloc de secol 20.

Langa steampuri am vazut si un vagonet de lemn, cu roti de lemn, cu care se scotea minereu aurifer din galerii, culmea, pe o cale “ferata” tot din lemn. Apoi am fost invitati de catre ghid sa vizitam “vedeta” expozitiei, galeria romana de exploatare a minereului aurifer. Este o galerie perfect pastrata, cum nu mai este in lume, poate si din cauza ca a fost descoperita recent. Timp de 150 de ani romanii au carat o cantitate impresionanta de aur la Roma, majoritatea extras de aici, asigurand stabilitate financiara imperiului. Daca la inceput munca de mina s-a bazat pe sclavi, in scurt timp romanii au constatat ineficienta acestora si au apelat la mineri “profesionisti”, aducand colonisti din Iliria, care lucrau ca oameni liberi si aveau dezvoltat “simtul” gasirii aurului. Afara erau vreo 30 de grade, si am coborat in mina la o temperatura constanta de 6 grade, fara sa avem haine groase la noi. N-am putut sa rezistam mult, dar am apucat sa vedem galeria trapezoidala de inaltimea unui om mediu (1,70), cioplita cu dalta de minerii antitici, care nu cunosteau explozibilul. Ne-am reintors inapoi la 30 de grade si am cercetat pietrele de mormant romane din lapidariul aflat in curtea interioara. La intrarea in Rosia montana, pe partea dreapta, exista un deal pe care s-au descoperit ruinele unei asezari romane, de acolo au fost aduse pietrele de mormant romane. S-au gasit si placute care atesta numele localitatii “Alburnus Maior”, cea mai veche fiind datata cu anul 131 era noastra... Traducerile celor mai importante placute romane se afla in partea de muzeu amenajata intr-o cladire. Aceasta mai contine expozitia de fotografii, precum si o harta tridimensionala a zonei montane din jurul localitatii. Zona contine si 2 monumente geologice: Piatra corbului, o stanca sfaramicoasa cu aspect de pasare, si Piatra despicata, o imensa piatra neagra, deosebita de roca ruginie din zona, venita de nu se stie unde.

Acestea sunt obiective de vizitat in Rosia Montana. RMGC spune ca majoritatea lor vor putea fi vazute si daca proiectul minier se realizeaza. Dar, spun altii, alaturi de un lac de 600 de hectare care contine ape cianurate. Hai la munte, hai la aer curat, dar cu grija, sa nu cadem in lac! Si lacul va fi lasat mostenire urmasilor urmasilor nostri!

Argumentele PRO proiect le puteti vedea pe siturile RMGC. Cele ANTI proiect, sunt declaratia Academiei Romane, a Academiei de stiinte economice, sau chiar filmuletul de la adresa youtube

Rosia montana este un obiectiv turistic unic in Romania! De ce este unic? Deoarece s-ar putea ca la anul sa nu mai existe!

---

VIZUALIZĂRI: 3104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI