Monopoli și Polignano a Mare - 2 perle ale Adriaticii, într-o singură zi

TIPĂREȘTE

Ai ajuns în regiunea Puglia și vrei să inspiri marea, să vezi stânci prăvălite în apă, să explorezi străduțe înguste cu balcoane de piatră și rufe atârnate la uscat, să vizitezi castele și biserici, vrei să descoperi istoria unori locuri vechi de secole? Atunci nu rata Monopoli și Polignano a Mare. Dacă toate acestea sunt însoțite de acorduri de Tarantella Puglieze, povestea devine de neuitat: youtube (webmaster, rog atașați videoclipul)

Când ai zburat spre o destinație de vacanță din Puglia, iar acolo nu ai închiriat mașină, nu trebuie să-ți faci griji în ceea ce privește transportul pentru că poți să călătorești către orașele turistice din regiune cu autocarul sau cu trenul - un mijloc facil, la costuri minime. Așa am procedat și noi pentru a vizita Monopoli și Polignano a Mare, două perle la malul mării Adriatice, întrucât eram cazați în Bari.

După cum știe orice turist care a călcat prin Bari, hub-ul călătoriilor prin regiune este Bari Centrale, indiferent de mijlocul de transport ales (autocar sau tren), de direcția deplasării sau de destinația dorită.

Cum ajungi la Monopoli și Polignano a Mare - din Bari

Ruta aleasă de noi era deservită de trenurile companiei Trenitalia, biletele au fost la un preț mai mult decât rezonabil și le-am achiziționat ușor de la automatele plasate în gară. În plus, cele două orașe sunt în aceeași direcție la mai puțin de 45 km de Bari, astfel că pot fi vizitate într-o singură zi. Toate condițiile fiind îndeplinite, am plecat din Bari Centrale către Monopoli pe la 9 dimineața, urmând să ne oprim în Polignano a Mare pe drumul de întoarcere. Prețul călătoriei a fost 13,60 euro dus-întors, pentru două persoane.

Câte ceva despre Monopoli

Monopoli, un orășel fermecător, în care liniștea domnește pe străzi și în piețe, te cucerește cu terase cochete, o mare turquoise si bărci albastre. Labirintul de străduțe te așteaptă să le descoperi secretele, faleza te atrage să stai preț de câteva minute să privești în larg, zona portului te imploră să o imortalizezi, iar clădirile vechi te îndeamnă să le cercetezi, etalându-și istoria în zidurile moștenite din vremuri apuse.

Centrul său istoric de origine medievală timpurie, se spune că este ridicat pe rămășițele unei așezări fortificate mesapiene încă din secolul al V-lea î. Hr. Port înfloritor în vremurile bizantine și normande, orașul a fost ocupat și de venețieni, iar mai târziu de spanioli.

Nu există nicio certitudine asupra originii numelui actual al orașului, ci doar mai multe ipoteze, una dintre cele mai interesante fiind denumirea Mano-poli referindu-se la forma mâinii pe care o au promontoriile și adânciturile coastei urbane, denumire care datează din 1400. În cele din urmă, în limba” învățată” , termenul Monopolis a continuat mult timp, declinându-l în greacă - Monopoleos.

La pas prin Monopoli

Micul oraș ne-a primit cu un soare timid de noiembrie și cu temperaturi de 18 grade, numai bune pentru umblat pe străzi. Am apucat pe o străduță care mergea din sensul giratoriu de la gară către mare și am început plimbarea prin Monopoli din port, intrarea în oraș pentru cei care vin pe apă.

Porto Vecchio – Acest loc care a fost timp de secole centru de interes al orașului, spațiu al principalelor schimburi comerciale, astăzi este un loc foarte pitoresc, care arată ca un golf mărginit de vechile palate bizantine și venețiene, unde sunt ancorate bărcile tipice de pescuit (numite vozz sau gozzo) în nuanțe de albastru și roșu.

Tabloul a fost completat de un pescar care ajuns nu de mult la mal, își întinsese taraba cu prada marină proaspătă, alături de micuța lui ambarcațiune intitulată poetic… Gelosia.

Palazzo Martinelli – Meo Evoli din secolul al XVIII-lea, a fost ridicat pe zidurile orașului antic, deținut mai întâi de alte familii nobiliare și în cele din urmă de Martinelli. Clădirea maiestuoasă din care se păstrează intactă o lungă secțiune, este construită pe trei niveluri și are vedere la port. Logia albă, ridicată pe trei arcade, produce un efect scenografic remarcabil ceea ce m-a făcut imediat să o denumesc balconul Julietei ????. Pentru mine, așa va rămâne în memorie.

Călătoria în Monopoli va fi incompletă fără vizitarea celebrului Castel al lui Carlo V – construit în 1544 în timpul dominației spaniole pentru a proteja intrarea în portul antic, principala apărare a orașului împotriva atacurilor de la mare. Structura pentagonală atrage mulți turiști care pot vedea diferitele zone din castel unde a fost ținută armeria. Etajul superior este dedicat detaliilor culturale ale perioadei.

Monopoli nu este renumit doar pentru castelul său și legenda acestuia sau pentru centrul istoric, ci și pentru bisericile medievale, răspândite pe străduțele lui cu piatră cubică, în partea veche a orașului fiind nu mai puțin de 19 astfel de lăcașuri de cult. Un loc unic și învăluit într-o aura de mister este Biserica Purgatoriului.

Chiesa Santa Maria del Suffragio (Biserica Purgatoriului) – Fațada clădirii în stil baroc, este decorată cu elemente care sugerează imediat cultul care a fost practicat: cel al morții. În interior există mumii adevărate, care prezintă 8 frați mumificați, îmbrăcați în hainele lor prestabilite chiar de către Frăție și pe lângă acestea, mumia unei fetițe (unică în Puglia) care păstrează încă toate trăsăturile somatice aproape intacte.

Unii locuitori susțin că au văzut umbre atât în interiorul, cât și în afara bisericii, alții că au auzit voci sau plângeri, probabil doar” bârfe populare” întrucât nu a existat nicio confirmare în realitate. Singura certitudine este că acest loc nu poate fi ratat.

În biserică mai puteți vedea un tablou de Paolo Da Matteis - Madonna del Suffragio și o orga din secolul al XVIII-lea realizată de maestrul Felice Scala. Foarte frumos este și tavanul cu o cupolă ale cărui ferestre dau lumină bisericii.

Printre lucrurile de văzut în Monopoli se află și frumoasa bazilică romano-catolică în stil baroc Basilica Concattedrale di Maria Santissima della Madia (Catedrala din Monopoli) , hramul orașului. Conform legendei, lucrările bisericii erau oprite de mai mult timp întrucât nu existau grinzi care să completeze acoperișul, dar construcția a fost finalizată prin putere divină. Se spune că într-o noapte din 1117 paracliserului bisericii i-a apărut în vis Madona (Fecioara Maria) cu mesajul pentru episcop cum că grinzile ajunseseră în port. Episcopul nu l-a crezut și chiar l-a acuzat că este beat, dar îngerii au sunat clopotele și populația a năvălit în port unde a văzut o plută cu icoana Fecioarei Maria. Grinzile plutei au fost folosite pentru a finaliza acoperișul și după 900 de ani sunt încă intacte. Catedrala a fost reconstruită integral între 1742 și 1772 pe vechea biserică romanică.

Pe 14 august în fiecare an, icoana bizantină este purtată în procesiune pe străzile orașului.

Pașii ni s-au îndreptat într-un final către micuța gară pentru a ne continua itinerarul pe care ne propusesem să-l urmăm în acea zi, așa că ne-am coborât din tren la Poligano a Mare.

Dacă era să ne luăm după gara din Poglinano a Mare, făceam cale-ntoarsă și lăsam baltă orice explorare. Când am ajuns noi, locul era pustiu și cam deprimant! Întrucât în Italia există mai multe companii private de transport feroviar și fiecare a încercat să modernizeze cât mai mult acest sector, automatele pentru bilete și paginile de informare pe internet au făcut să dispară personalul din gări. Așa se făcea că gara din Polignano a Mare, aproape integral neutilizată și cu hârtii în unele geamuri, avea un aer trist de singurătate.

Ne-am făcut totuși curaj și am traversat peronul și clădirea, apoi am pornit către orașul care ne aștepta să-l descoperim.

Câte ceva despre Polignano a Mare

Originile acestui loc încântător datează din secolul al IV-lea î. Hr., și se crede că a fost locul unui oraș grecesc antic, numit Neapolis (oraș nou) din Apulia. A înflorit sub romani datorită deschiderii drumului Via Traiana, construit de împăratul Traian între 108-110 d. Hr. Acesta a dat un impuls decisiv economiei orașului Polignano prin noua legătură terestră dintre Marea Tireniană și Marea Adriatică, favorizând creșterea comerțului dintre cele două maluri.

Astăzi, orășelul pe care îl vedem cocoțat pe coasta înaltă și zimțată, are case albe tipice sudului Italiei, străduțe înguste, pavate cu piatră cubică și care din când în când se termină brusc într-o logie care îți dezvăluie pe neașteptate o minunată priveliște către albastrul mării Adriatice.

Ce să vezi în Polignano a Mare

Ne hotârâsem încă din tren să ajungem direct pe malul mării ca să admirăm peisajul despre care citisem atâtea, astfel că imediat ce am ieșit din gară am pornit pe străduțe ținând tot spre dreapta ca să ajungem cumva mai în sudul stațiunii. Nici nu bănuiam spectacolul ce avea să se deruleze în următoarele ore, iar cortina s-a ridicat pentru noi undeva într-un loc ce se numește Petruso di Rafaniedd.

Fără niciun avertisment că imaginile de o frumusețe extremă ne-ar putea provoca tahicardie, amețeli, vertij sau halucinații ????, Polignano a Mare ne-a dezvăluit peisajele lui dramatice, cu stânci cavernoase pe care, la zeci de metri deasupra apei, stau locuințele împietrite, construite până-n buza mării. Apa, aerul sărat care ne inunda nările și tablourile care se schimbau de la o cotitură de tărm la alta, ne-au copleșit de-a dreptul.

Hălăduind așa, când pe malul mării când pe străduțe înguste, din balcon în balcon, de la peisaj la peisaj, ne-am îndreptat spre nord, până la centrul istoric al orașului, pe care l-am ocolit ca să ne facem o intrare triumfală ???? prin Porta Grande.

Istoria Polignano a Mare este foarte evidentă în oraș, cu diferite culturi dominante împlântate în arhitectura și estetica edificiilor din centrul istoric.

Porta Grande, astăzi Arco Marchesale, este singurul acces inserat în palatul feudal și totodată intrarea principală în centrul istoric. În antichitate, acesta era echipat cu un pod amovibil (care putea fi mutat) ale cărui urme de balamale și găurile pentru lanțuri, sunt încă vizibile. Deasupra pasajului de trecere exista de-a lungul canelurilor un grătar de fier, prin care uleiul fierbinte sau alte materiale erau turnate asupra atacatorilor prin trapele special create.

Palatul Marchesale, fosta casă a feudalilor din Polignano, situat chiar lângă Arcul Marchesale, este o clădire din secolul al XV-lea care a suferit mai multe modificări și schimbări de-a lungul vremii. Familia Miani, proprietara clădirii de atunci, a extins în anul 1850 complexul arhitectural încorporând o parte din zidurile orașului, dar sacrificând grădinile suspendate. Această extensie se poate vedea și astăzi, în dreapta Arcului Marchesale.

Ponte Romano - denumit și Delle tre arcate, este vechiul pod roman încă viabil, moștenire a drumului Via Traiana, care traversează spectaculoasa Lama Monachile. Acest pod este un excelent loc de belvedere către celebra plajă a orașului.

Fără îndoială, punctul forte și centrul atracțiilor Polignano a Mare este plaja Lama Monachile, un loc binecuvântat, cunoscut și sub denumirea de Cala Porto grație drumului roman. Aceasta este situată într-una din fisurile geologice naturale de apă, tipice peisajului carstic din Puglia. Dacă mergeți la Lama Monachile puteți admira personal peisajele incredibile, făcute atât de suprarealiste datorită combinației diferitelor frumuseți. În cei câțiva metri găsiți la un loc plajă, apă și peșteri marine săpate în stânca înaltă. De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, totul devine și mai pitoresc datorită construcțiilor cu vedere directă la mare.

În sezon, Lama Monachile devine un loc extrem de aglomerat și acest lucru este de înțeles.

Ca un fapt inedit, tot în Polignano a Mare s-a născut în anul 1928 și celebrul artist Domenico Modungno, autorul și interpretul piese “Nel blu dipinto di blu” , mai cunoscută după refrenul” Volare” , care a atins apogeul succesului la Sanremo 1958. Statuia de bronz a lui Domenico Modugno cu spatele spre mare, îmbrățișând orașul său natal, se află la nord de plaja Lama Monachile.

Tot în apropiere de plaja Lama Monachile dar mai la sud, este și Restaurantul Grotta Palazzese – într-o peșteră aflată deasupra mării, transformată într-o locație plină de romantism, unică în lume. Terasa creată în grota naturală, este un loc cunoscut și folosit pentru petreceri și banchete încă din 1700. Restaurantul este renumit la nivel international, iar pentru o experiență gastronomică trebuie să faceți programare cu ceva timp înainte și să vă aștepți la prețuri nu tocmai prietenoase, însă dacă mergeți pe principiul „o dată în viață” , puteți să-l încercați. (Ca să vă faceți o idee despre interiorul acestuia, puteți să consultați acest link) .

Restaurantul funcționează doar din martie până în octombrie, așa că în perioada vizitei noastre nu l-am încercat pentru că era închis ????.

Ce să mănânci în Monopoli & Polignano a Mare

Deși mâncarea din regiunea Puglia este delicioasă, fructele de mare sunt din abundență și proaspăt capturate în aproape toate orașele, pastele sunt fabricate manual, pizza este divină, uleiul de măsline este local, totuși nu se poate nega că oferta culinară poate deveni ușor repetitivă.

Vegetarienii nu vor fi nici ei dezamăgiți pentru că nu este o regiune dificilă de găsit alimente pe bază de plante și chiar și în cele mai luxoase restaurante cu fructe de mare se găsește un castron de paste autentice – orecchiette - cu sos de roșii.

În Monopoli ne-am desfătat doar cu un affogato și un cappuccino cremoso, însoțite de o prăjiturică asortată - un produs al pasticceriei pugliese la care ne-am oprit.

Colindatul prin oraș, dar mai ales miresmele apetisante de pe la terase, ne-au stârnit foamea, așa că în Polignano a Mare ne-am oprit pentru o prânzo-cină ???? la o trattorie de pe vechiul pod, vis-à-vis de plaja Lama Monachile, bijuteria orașului. Fructele de mare au fost delicioase, pizza cum se cade și cafeau aromată și bună. Am vrut și o înghețată, dar pentru asta ne-am îndreptat spre o caffetteria din zona gării, la care ne-am pierdut vremea până să luăm trenul de întoarcere” acasă” .

În loc de încheiere

Tradițiile religioase din Puglia sunt foarte importante, unele bine cunoscute până la punctul de a fi o atracție pentru mulți turiști care aleg să-și petreacă vacanța în timpul anumitor aniversări. Unele se bucură de faimă internațională, printre cele mai spectaculoase fiind de departe Fòcara di Novoli (un ritual tradițional întâlnit aproape toate municipalitățile din Salento). Construcția Fòcara începe imediat după tăierea podgoriilor și necesită ingeniozitate și pricepere pentru a stivui peste 80.000 de pachete de ramuri de viță de vie, cărora li se dă foc în seara din ajunul sărbătorii liturgice a lui Sant Antonio Abate.

Festivalurile Pugliei nu lipsesc nici ele, printre cele mai renumite fiind Volìa Cazzata (măsline zdrobite) din Martano care are loc în octombrie, festivalul Municeddha (melcilor) de Cannole în august sau noul festival al vinului de la Leverano în noiembrie.

Tarantella defineste un grup de dansuri populare italiene, dar denumirea difera de la o regiune la alta (în Salento și Puglia poarta numele de pizzica). Celebrul dans provine din Taranto, regiune în care exista credința că mușcatura unei tarantule ar provoca o manifestare isterica și convulsivă, denumită tarantism. Remediul găsit de oamenii din popor: victima trebuia să danseze frenetic, pe ritmuri rapide, pentru a elimina otrava prin sudoare. Această tradiție nu mai există, dar muzica și dansul adună artiști de renume mondial și orchestre formate din cântăreți și muzicieni locali, care se reunesc în concerte și festivaluri.

Bari ne-a primit cu luminile de noapte aprinse și cu un aer umed și ușor rece, dar plin de viață, cu mulțime de turiști pe străzi și cozi de mașini, cu râsete și claxoane, cu localnici ieșiți la promenadă, cu tineri adunați în grupuri pe la terase, cu muzică și multă dorință și bucurie de a trăi...

Am credința și speranța că aceste timpuri vor reveni!

---

VIZUALIZĂRI: 13904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI