Lacul Chiemsee și Herreninsel

TIPĂREȘTE

Cândva, demult, se făcea că mă aflam într-un microbuz, călătorind dinspre Munchen, unde aterizasem, către Salzburg, unde mă aștepta o sală de congrese plină de informații profesionale incitante... Și, în starea de semisomn în care mă aflam, un stimul din exterior mă făcu să casc brusc ochii cu larghețe: un lac uriaș pe partea stângă și, departe, în inima lacului, o insulă cu un castel...

La vremea aceea nu știam eu de GoogleMaps și alte asemenea, însă imaginea insulei cu castel de pe lac mi-a rămas multă vreme în minte dimpreună cu gândul că musai-musai cândva VoiFiAcolo!... N-am uitat de ea și, ca orice lucru care trebuie să se întâmple, s-a întâmplat când i-a venit vremea. Lacul se numește Chiemsee, insula Herreninsel („Insula Domnilor” ; există, nu departe, pe același lac, „Insula Doamnelor” ), iar castelul se numește... Herrenchiemsee. Le-am făcut loc cu mare bucurie și nerăbdare în vacanța noastră de Crăciun 2023.

Mă regăseam deci pe aceeași autostradă, de data asta venind din sens invers. Trebuia să ne „mutăm” din Salzburg, unde ne așteptase un Târg de Crăciun ca-n povești, către... un pic mai la vest de Munchen, unde proiectasem baza de explorare a unei porțiuni din celebrul Romantic Road. Pe drum, desigur, aveam să ne „împiedicăm” de Chiemsee cu al lui Herrenchiemsee Palace.  

Am studiat un pic în avans și am aflat că există mai multe opțiuni pentru a ajunge acolo (www.chiemsee-schiffahrt.de); dintre acestea am ales Chiemsee Prien ca punct de plecare, pare să fie cea mai scurtă distanță de parcurs pentru ferry. Am ajuns în port conduși de aplicația de orientare, însă țin minte că am văzut și ceva indicatoare. Am lăsat mașina în parcarea uriașă și ne-am îndreptat spre casele de bilete. Evident, din motiv de sezon, nici colo, nici dincolo n-am întâmpinat aglomerație, ba, din contră. Singura chestie mai ciudată a fost faptul că biletele de ferry nu le-am putut plăti decât cash (10 euro/persoană dus-întors).  

Călătoria a durat 20-25 de minute și, deși era o zi cu soare și cer senin, pe punte (că nu ne-am îndurat să stăm jos, în cabina acoperită) ne-a cam bătut vântul și ne-au înghețat toate cele; a fost singura dată în vacanța asta când mănușile, fularele și căciulile și-au dovedit utilitatea. Pe măsură ce ne apropiam, am putut admira de la depărtare și Insula Doamnelor, pe care se profila semeață o turlă de biserică. Părea că-i singura construcție de pe insuliță (mult mai mică decât echivalentul său... masculin), însă ulterior am văzut pe GoogleMaps că nu-i deloc așa, ci găzduiește câteva mâncătorii și chiar 2-3 case de oaspeți. Hmm... cum o fi să te cazezi câteva zile pe o insuliță în mijlocul lacului?!...

În fine, vaporașul a acostat la debarcader și-am coborât pe Herreninsel. În față, nu departe, se zăreau casele de bilete pentru obiectivele de pe insulă: Palatul Regal (se vizitează doar în tur ghidat), Muzeul Ludovic al II-lea și Muzeul fostei Mănăstiri Augustine. Biletul combinat costă 10 euro, iar cel doar pentru mănăstire 5 euro, aceste prețuri fiind aplicabile adulților; pentru câteva categorii de vârstă există o mică reducere, de câte 1 euro. Și se poate plăti cu cardul. În dreapta caselor de bilete se află toalete, un magazin cu suveniruri, o cafenea și câteva panouri explicative în germană și engleză.  

Nu departe, la o răscruce de alei, am descoperit harta insulei și ne-am putut face o idee despre amplasarea obiectivelor și despre distanțe. Aparent, cele mai multe (dar nu cele mai întinse) se găsesc grupate aici, în partea de nord, în apropierea debarcaderului. Palatul se află însă în inima insulei, la aproximativ 15 minute de mers (ne spusese casiera). Turul nostru nu era departe în timp, așa că am pornit pe alee, în direcția indicată. Aleea străbate o pădurice fermecătoare, iar din loc în loc sunt panouri cu informații despre floră și faună (între care se remarcă cele 15 specii de lilieci, de unde și supranumele de „Insula Liliecilor” ).  

În sfârșit, am ieșit în luminiș! Și ce luminiș! Palatul monumental neo-baroc amintind de celebrul Versailles, în fața căruia se întind grădinile străjuite de fântânile Fortuna și Fama; din păcate, noi le-am prins în stare de conservare, acoperite cu niște prelate uriașe și nu le-am putut admira decât în fotografiile de prezentare.  

... Și tot mai aveam ceva timp până la turul de vizitare, așa că am intrat, inițial mai mult de curiozitate, în cafeneaua de la parter. Mirosea atât de plăcut a cafea bună, iar cafeaua de la micul dejun din Salzburg nu fusese deloc bună, încât am decis să ne regalăm cu câte o ceșcuță din licoarea fermecată! Pe care am savurat-o afară, la soare, pe terasa cafenelei. De fapt, „bistro” ar fi mai corect să-i spun, căci serveau prăjituri, tarte și chiar câteva feluri de mâncare.

Am mai așteptat un pic în holul palatului, ne-am pozat cu bradul împodobit și am identificat punctul de unde începe turul ghidat. Pe un panou electronic erau afișate tururile ce urmau și am constatat că majoritatea sunt în limba germană (al nostru avea să fie în engleză) și foarte puține acceptă copii (nu foarte mici, desigur). Mi-am amintit turul de astă-vară, de la Cesky Krumlov, bruiat periodic de un copilaș de nici 2 ani... Și nu din vina lui...

La ora stabilită am fost preluați de ghid – o doamnă volubilă – care mai întâi și mai întâi ne-a întrebat din ce țări venim. Am crezut că-i așa, de socializare, dar „dedesubtul” era că puteam solicita, dacă dorim, materiale informative scrise în limba maternă! Exact, aveau materiale în limba română, dacă vă puteți imagina; sigur, din cele ce trebuie returnate la final. Impresionant totuși, în puține locuri am găsit surse scrise în română. Le-am pozat și le-am înapoiat, preferând ulterior să fiu atentă la explicațiile ghidei; dar uite, mă ajută nespus acum, deoarece n-am avut voie să facem poze de-a lungul turului (și chiar n-am făcut!).

Un pic de istorie, un pic de poveste...

Pe micuța insulă de numai 240 ha a existat încă din sec. 7 o mănăstire care, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istorie, s-a tot modelat și remodelat, aparținând când unui ordin, când altuia, locuită când de călugări, când de măicuțe. La începutul anilor 1800, mănăstirea este secularizată și dioceza de Chiemsee dizolvată, locul ruinându-se treptat în jumătatea de secol ce va urma.  

În 1876, regele Ludovic al II-lea al Bavariei vizitează Versailles-ul, care îl impresionează profund. Personalitate aparte, atrasă mai mult de lumea artistică (era un mare admirator și susținător al compozitorului Richard Wagner) decât de cea politică, Ludovic se întoarce și încearcă să re-creeze în Bavaria o lume iluzorie, în care să se poată imersa din când în când și să poată visa după placul inimii. În septembrie 1869 începe construcția, în stil romantic-renascentist, a castelului Neuschwanstein (niciodată finalizat), iar în 1874 a castelului Linderhof, acesta din urmă gândit mai mult ca un mic și cochet conac de vânătoare.

În 1873, regele cumpărase insula Herren de pe lacul Chiemsee, urmând a reabilita o parte a vechilor clădiri aparținând mănăstirii (Old Palace) și angajează arhitecți celebri spre a ridica un New Palace pe insulă, mândru și impunător cum doar Versailles-ul putea fi; desigur, plus grădinile aferente. Au existat 13 etape de proiectare și abia în 1878 avea să se inițieze, concret, acest fabulos proiect, cu care regele își va cheltui o bună parte din averea sa și a statului bavarez, fără a reuși să finalizeze, până la moartea sa (8 ani mai târziu), decât 20 din cele 70 de încăperi proiectate și doar axul central al grădinii, cu cele 2 fântâni.  

Regele a locuit în palat doar 16 zile în septembrie 1885 – singur, doar cu suita de servitori. Nu a avut niciodată invitați pe Herreninsel și nici n-a intenționat așa ceva; Noul Palat a fost conceput ca un omagiu adus Regelui-Soare (Ludovic al IV-lea al Franței), pe care Ludovic al II-lea al Bavariei îl admira și îl invidia nespus – Ludovic al Franței domnise într-o monarhie absolută, care îi permitea să facă tot ce-i trecea prin cap, pe când Ludovic al Bavariei era nevoit să se supună rigorilor unei monarhii constituționale. După moartea sa (dubioasă cel puțin; înecat în lacul Starnberg, foarte aproape de mal, la apă mică, împreună cu un prieten), lucrările la Noul Palat au încetat (nici când trăia nu avuseseră mereu continuitate, din lipsă de fonduri), ba chiar anumite zone nefinisate au fost demolate.  

Deși regele n-a dorit niciodată ca publicul larg să aibă acces în palatul de pe Herreninsel, familia moștenitoare îl deschide ulterior spre vizitare pentru a mai recupera din „pagubă” , fără nicio intenție de a-l finaliza vreodată. În prezent el aparține statului.

Vizita noastră a început în dreptul monumentalelor scări inspirate de Scara Diplomaților din Palatul Verssailes. Ghida ne atrage atenția asupra acoperișului de sticlă, păstrat în forma originală și asupra stucaturilor cu care sunt acoperiți pereții, ce imită foarte bine marmura. Ne mai spune acestea că sunt alcătuite din nisip, ghips, clei și diferiți pigmenți și că, la vremea respectivă, acest material de construcție era mai scump decât marmura adevărată.

Trecem dintr-o încăpere într-alta, curioși, minunându-ne de toate cele întâlnite. Sala de Gardă a fost gândită pentru un corp de pază iluzoriu, Garda Elvețiană, garda de corp a regilor francezi; în colțuri admirăm busturi ale mareșalilor preferați ai Regelui-Soare, iar în picturile ce împodobesc pereții scene de istorie a Franței.  

Urmează Prima Antecameră, unde ghida ne arată un dulap uriaș, minunat sculptat în lemn, acoperit cu intarsii de sidef și alamă, tehnică numită Boulle, după un meșter renumit de la Curtea Franceză. Celei de-a Doua Antecameră i se mai spune „Ochiul Boului” , după fereastra ovală din partea de sus a unui perete, iar în 2 oglinzi imense (cele mai mari din palat) se reflectă la nesfârșit cele 3 lustre din cristal de Boemia și bronz aurit executate de firma Lobmayr din Viena, care încă există. Ghida ne indică frumosul șemineu, dar ne face atenți asupra răsuflătorilor din apropiere, pe unde pătrundea aer cald produs de un sistem de încălzire inovator, aflat în pivniță.

Sala Sfatului este dominată de portretul Regelui-Soare pictat în mantaua de încoronare. Lait-motive sunt crinul francez și culoarea roșie.  

Cu adevărat impresionantă este Galeria Oglinzilor, o sală lungă de aproape 100 m, căptușită pe partea interioară de zeci de oglinzi și luminată, pe vremuri, de 35 de lustre și 52 de candelabre în care ardeau simultan 2188 de lumânări! Lumânările se aprindeau doar pentru rege, deci în afară de cele 16 zile, lumânările n-au avut decât rol decorativ. Galeria Oglinzilor, împreună cu camerele adiacente (de Război și de Pace) sunt ultimele dedicate lui Ludovic al Franței; continuăm cu apartamentele personale ale lui Ludovic de Bavaria.

Dormitorul este o adevărată feerie, de data asta culoarea dominantă fiind albastru, culoarea preferată a regelui. Și auriu, desigur. Aflăm că numai pentru decorarea dormitorului au fost utilizate circa 3 kg de aur, costurile depășindu-le pe cele de achiziție a insulei! În fața patului cu baldachin se află un glob de sticlă albastră, cu rol de corp de iluminat. De-o parte și de alta a patului se află câte o ușă, ascunzând toaleta regală și o scară spiralată ce conduce spre garderobă.  

Biroul de lucru conține unul dintre cele mai prețioase artefacte, o masă făcută la Paris din 16 feluri de lemn prețios. Lustra de cristal este cea mai grea din palat, cântărind 480 kg.

Urmează sufrageria, care de asemenea ne smulge sunete admirative la unison, în special datorate superbei vaze împodobite cu sute de elemente florale, în culori pastelate, care efectiv par adevărate, dar aflăm că-s alcătuite din porțelan de Meissen (florile) și din mătase (frunzele). E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată!... Ghida ne atrage atenția asupra mesei ce putea fi coborâtă în demisol cu ajutorul unui sistem de scripeți, încărcată cu veselă, tacâmuri și mâncare și urcată din nou în încăperea regală; se mai numea „masă, pune-te” , după modelul celei din basmele Fraților Grimm. (Iar la coborâre, nu după mult timp, aveam să vedem sala liftului și mecanismul cu scripeți descris mai sus.) În palat niciodată n-a fost amenajată o bucătărie, așa că bucatele erau aduse, în cea mai mare grabă, de la vechea mănăstire augustină.

Vizita se încheie cu cealaltă casă a scărilor, nefinisată, care ar fi trebuit să faciliteze accesul direct în apartamentele regale și cu imensa cadă de baie (piscină, mai degrabă), construită din marmură, în stilul băilor romane, cu o capacitate de 60000 l. Cada trebuia să fie în permanență plină cu apă caldă pe perioada când regele locuia la palat.

Vizita ghidată a durat aproximativ 45-50 de minute și a fost cu adevărat fascinantă! Dar biletul nostru ne oferea acces la încă 2 obiective și primul se afla nu departe, găzduit de câteva încăperi din parterul palatului. Aici a fost organizat, începând cu 1987, un muzeu dedicat regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, muzeu ce încearcă să documenteze prin diverse artefacte viața regelui, alegerile și relațiile sale controversate (care aveau să-i atragă porecla de „regele nebun” ).

Cel de-al doilea obiectiv se află în vechea mănăstire și am decis să ne îndreptăm într-acolo pe o cale ocolită, spre a putea să ne plimbăm un pic și prin ceea ce ar fi trebuit să fie grădinile palatului. Am ajuns până la un lăcușor romantic pe care pluteau lebede, lăcușor ce comunică printr-un canal artificial cu lacul Chiemsee. Zărind o cărare prin pădure ce părea că duce spre mănăstire, am apucat pe ea și da, cumva am ieșit chiar în spatele fostei mănăstiri, unde sunt 2-3 gospodării, probabil ale angajaților ce îngrijesc insula.

Vechea mănăstire este o clădire rectangulară cu 4 aripi, ce închid între ele o curte interioară. Aripile sunt de vechimi diferite și au avut destinații diferite: chilii, berărie, bucătărie etc. În 1998, în aripile de sud și est s-a organizat un muzeu, în care pot fi admirate biblioteca barocă datând din anii 1737-1739 (o încăpere cu picturi murale absolut impresionante!), apartamentele regelui (1975; în care n-a locuit niciodată) și o galerie de artă dedicată pictorilor locali ce au surprins în operele lor frumusețea lacului Chiemsee și a insulelor sale. Aripa nordică a fost amenajată mai târziu (2001) cu picturi ale lui Julius Exter (1863-1939); m-a uimit și încântat peste măsură stilul lui colorat și vesel, atât de... ne-germanic...  

În concluzie: da, vizitați Herreninsel, e un loc plin de istorie, mustind de povești, care îmbină într-un mod relaxant plimbările prin natură cu admiratul operelor de artă. Se pot face diverse tururi combinate cu cele 2 insulițe și cu localități de pe țărmul lacului, așa că o minivacanță de câteva zile în zona Chiemsee nu pare deloc o idee rea!

---

VIZUALIZĂRI: 365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI