La ‘reveneală’ în antica Eladă, pe Riviera Olimpului

TIPĂREȘTE

Avant-propos

Dragi prieteni, viitori turişti şi proaspăt întorşi călători de pe varii meleaguri de vacanţă, iată că sosi momentul să încep o nouă filă din caietul propriu de impresii cu o destinaţie pe care nu am executat review-uri până acum din oareşce jene literaro-stilistice: Grecia. Se pare cum că anul aista, după experienţa maramureşană care a reprezentat intrarea-mi în rândul autorilor pe România, este anul dez… văluirilor “impresioniste” pe destinaţii încă neabordate de al Dvs pe suport AFA-istic.

Precizez aici, doar ăsta-i scopul unei introduceri, că mi-s abia la a doua expediţie pe plaiuri aheene, astfel încât nu pretind nici măcar să fi zgâriat suprafaţa frumuseţilor acestei ţări, dar’mi-te să o cunosc serios, precum mulţi dintre voi au făcut-o deja. De asemenea, aici veţi găsi mai mult impresii personale şi peripeţii decât info turistice seci... Aşadar, nu blamaţi, rogu-vă, autorul dacă a omis ceva important, dacă nu a re-prezentat info deja subliniate de alţi colegi sau dacă nu a furnizat detaliile fir-a-păr asupra unor chestiuni, este inocent şi pur ca un bebeluş :)

Pregătiri de drum, stabilirea locaţiei şi traseul ales de falnicul şofer

Precum stimabila-mi consoartă a explicitat deja în impresiile de la Efrosini Apartments, vezi aici, la noi în Clan lucrurile merg aşa: vacanţa de vară cu urmaşii noştri cei agitaţi este stabilită de către dânsa, ea descoperind locaţia, ea aranjând cu apropitarul absolut tot, prin schimb interminabil de mail-uri. Subsemnatul, cu onor vă raportează că are rol doar de consiglier în această întreprindere, mormăind au ba lucruri diverse despre împrejurimi. Traseul ales este, însă, doar treaba şoferului, care fiind unicul din Clan cu aceste aptitudini este auto-desemnat cu stabilirea punctelor intermediare etc... funcţie de cum doresc muşchii dânsului. În continuare, cei doi adulţi (doar pe hârtie) scrutează asiduu ce pot vizita în regiune, pentru a nu sta precum florile la soare, aşteptând să se usuce. Nu la fel stau lucrurile în mini-escapadele noastre de părinţi solo, când căutarea lăcaşului de odihnă temporară o realizează în special “moi”.

Totuşi, în acest an am hotărât să facem o vacanţă absolut lejeră, simţind nevoia de odihnă, de o dulce lâncezeală pe şezlongul cărat de-acasă, cu o berică grecească în mână la umbră, fiind puşi clar pe stat şi nu pe alergat de colo-colo, întru vizitarea tuturor zonelor/obiectivelor turistice din apropierea lăcaşului de nani. Daaar... aşa cum călătorului îi şade bine cu drumul, veţi vedea puţin mai jos că nu a fost chiar atât de fad sejurul, gen soare-plajă-nani-plajă-bere-nani.

Aşadar, am ales Riviera Olimpului de astă dată, şi nu vreo insulă bengoasă (deşi m-ar fi tentat nişte peisaje fascinante), hotărâţi clar să nu purcedem spre Nei Pori sau Paralia Katerini, staţiuni aglomerate şi care nu ar fi dat bine la ideea de linişte pe care eu unul o venerez precum grecii se plecau prin temple în faţa statuilor atotputernicilor zei. Paralia Panteleimonas, situată între Leptokarya şi Platamonas, a fost cea care ne făcea cu ochiul şi aşa a rămas!

Pe cărări asfaltate bulgaro-greceşti

N-am avut prea mult de studiat, iar viamichelin.com mi-a dat repejor răspunsul la întrebarea câţi kilometri am de parcurs - aproximativ 780 - traseul ales fiind Bucureşti - Ruse - Pleven - Sofia - Blagoevgrad - Sandanski - Kulata - Salonic - Paralia Katerini - Paralia Panteleimonas. Din ce citisem şi cât mă chiorâsem pe goagăl nu părea a fi drum virajat sau greu (companioana mea de viaţă suferă de oareşce vertijuri şi trebuie să merg în orice curbă cu 10 km/h, suportând invitaţii amabile şoferistice la un picnic plin cu produse de origine animală). Asta neputând, totuşi, elimina oftatul subsemnatului gen “mda, iar conduc de-mi iese pe nas”, deşi era o cauză nobilă – transportarea puradeilor din dotare la locul denumit “mare, joacă, nisip, pietricele”.

Ca mai întodeauna când plecăm la drum lung cu piticaniile personale, am aplaudat ideea măreaţă de a spune “start” puţin după miezul nopţii, n-aveam chef de trafic, agonia vreunei cozi la vama Giurgiu-Ruse, sau vreo Sofie cu ambuteiaje în debutul unei zile de luni. 23 iunie, ziua în care plecam, constituia începutul sejurului pentru mulţi conaţionali, aşa cum studiasem în prealabil, şcoala copchiilor fiind proaspăt terminată. Pe scurt, până la Giurgiu – şnur, la graniţă vreo două maşini, apoi până la Byala mai nimeni, iar de la Byala la Sofia foarte puţine autovehicule. Buuun... asta-i muzica ce-mi place! Pe segmentul dintre Ruse şi autostrada spre Sofia nu am mers foarte tare, gândindu-mă la vreo potenţială maşină de balgarski poliţia, care mai au obiceiul să stea cu farurile stinse a moţăială şi apoi se iau după tine dacă simt că mergeai prea tare. Bad idea! Neam maşină de police până-n Sofia!

Pe la vreo 6:30 intram în capitala vecinilor cu ceafa un pic mai dezvoltată, fiind prima incursiune de acest gen pentru noi în acest oraş. Am zis să nu ocolim pe centură, ora fiind umană. Lucrările de la intrarea în citadela bulgariotă, drumul cu denivelări şi limitările dese de viteză ne-au cam încetinit, străbătând oraşul în aproximativ o juma’ de oră şi mergând cum ne povestea nenea incorporat în GPS-ul telefonului. La ieşirea spre Blagoevgrad am dat iar de lucrări, am ocolit fremos pe sub pod şi, urmând indicatoarele spre Kulata, am scăpat sănătoşi-voioşi pe acea mică porţiune de autostradă de vreo 35 de kilometri, dacă nu mă-nşeală auzul... ăăă... memoria. O fi legat de neamţu’ ăla care îi cheamă pe mulţi... nea Alzheimer parcă-i zice.

Conform unor indicaţii preţioase primite avant drum de la un ‚doctor’ grec @ionescunic, ştiam că pe porţiunea dintre Blagoevgrad şi Kulata este drumul mai strâmt şi nu prea există şanse de a depăşi dacă ai în faţă vreun balaur de TIR, dar nu am avut probleme, chiar dacă începuse să se aglomereze.

Înainte să ajungem la vama din Kulata am fost deviaţi de la traseu prin Petrich vreo 20 de kilometri, din cauza unor lucrări de infrastructură. La Kulata am beneficiat de proverbialu-mi noroc săgetătoresc şi, deşi erau muulte maşini la coadă în vamă, grecii s-au mişcat exemplar… abia uitându-se pe acte şi procesându-ne în vreo zece minute!

Greţili, here we come! După vamă, tot din cauza unor lucrări, de astă dată ale grecoteilor, iar a fost deviat traseul, iar nenea ăla din gepeseu (era un domn, căci mă săturasem de voci feminine, n-o aud destul pe doamna-mi?) s-a pierdut total, trimiţându-ne prin bălării off-road, pe care nu am simţit nevoia să le încerc. Acestea fiind zise, am mers pe indicatoarele de Salonic, dese şi bine poziţionate şi totul a fost okey, brava mie că-s băiat dăştept! Aceste indicatoare ne-au scos pe autostradă, unde eu de-abia aşteptam să-i trezesc şi pe ceilalţi 20 de ponei de sub capotă care făceau nani, nefiind nevoie de dânşii în ultimii 100 de kilometri. Aici, aş, de unde total speed! Drumul era în lucru pe aproximativ 35 de kilometri, cu limitări de viteză la 60 sau chiar la 40 km/h, de am simţit că mă apucă năbădăile, iar warp-ul star-trek-ist al automobilului nostru a fost amânat pe termen nedefinit.

Salonicul a fost ocolit pe centură, bineînţeles cu ochii după indicatoare, căci nu aveam o bază serioasă în analiza satelitului pen'că făcuse unele greşeli de recunoaştere a drumului evident pe care ne aflam. Am urmat cu voie bună şi cu un oarecare păienjeniş ocular semnele rutiere spre Atena şi iac’aşa am ajuns la destinaţia noastră – Paralia Panteleimonas.

Pentru a încheia partea administrativă dedicată drumului (expozeul îl fac doar pentru dus aici, întorsul va mai comporta vreo 2-3 review-uri :)), să vă mai spui două vorbe şi despre taxele de autostradă plătite. Acestea au fost în număr de trei: una de 1,20 euro; una de 2,20 euro si una de 2 euro. Pe ultima dintre acestea puteam să o evit, dacă eram chitros, ieşind de pe autostradă în dreptul localităţii Litochoro, apoi mergând pe drumul naţional paralel cu marea, dar aş fi avut restricţii de viteză iar nervii şi ochii mă cam lăsaseră. În total am făcut aproape 12 ore din faţa blocului bucureştean şi până în curtea Apartamentelor Efrosini- gazda noastră pentru 10 nopţi - respectiv 811 km, aşa cum ne-a indicat ceasul stimabilei noastre maşini.

Sanatoriu curat: Paralia Panteleimonas

Vroiam să stau la fezandat, la macerat, la învechit precum vinu’, ca un parazit terestru a cărui unică dorinţă în viaţă este să... căpuşeze! Normal, aceste doleanţe personale au fost augmentate şi de drumul lung plus oboseala aferentă. Ei bine, ăsta era locu’ potrivit pentru a efectua această operaţiune delicată şi, după părerea personală, deloc dificilă. Mini-staţiunea, că nu pot să-i spun altfel, este plină de camping-uri iar construcţiile destinate cazării alta decât cort-rulotă sunt nu foarte elevate, fiind la nivel de viluţe cu studiouri. Tot acest amestec nu conferă un aspect încărcat, ba chiar unul foarte lejer, relaxant ochiului scrutător al celui ce vă narează, la fel de simplist precum penseul: dacă nu-s blocuri olinclusiviste nici multă lume nu-i, recte mi-s extrem de satisfăcut!

Cazarea noastră a detaliat-o Milady complet, astfel încât nu are sens să mai bat moneda pe dânsa (nu pe doamnă, pe locaţie). Linişte, verdeaţă multă, gazon tuns la trei zile, irigat constant, la şaij de metri de plajă, satisfăcea cu brio orice vis năstruşnic de refacere-relaxare ambientală a mea. Nu vreau să cad în prăpastia exagerării gratuite, dar dacă aş putea să mă retrag la pensie (dac-o mai apuc) într-un loc bestial în care să am şi munte şi mare la degetul mic, plus preţuri umane la alimente şi toate cele necesare traiului, într-o locaţie similară mi-aş pune cortu’.

Localitatea este străbătută de o stradă principală în care găseşti cam tot ce-ţi pohteşte inimioara: magazine cu alimente, toate trăznăile de plajă posibile, câteva terase, etc... nu pentru turiştii pasionaţi de şoping în adevăratul sens ci pentru cei care au nevoie ba de una ba de alta, pentru a nu se deplasa prea departe de cazare.

Stând pe plajă cu spatele la mare, deşi nu-i elegant deoarece pentru ea ai venit acolo, vezi pe mâna stânga dealul pe care este amplasat Castelul Platamon, în faţă culmile pe care se află mirobolantul sat tradiţional Paleos Panteleimonas, sau Palio cum mai este denumit funcţie de surse, în dreapta-faţă vezi Olimpul măreţ acoperit de multe ori de nori precum este şi Etna, ce să mai… o privelişte de ansamblu bestială pentru o locaţie pe care, iniţial şi în vagă cunoştinţă de cauză, o crezusem mult mai puţin darnică dpdv peisagistic. Wrong answer, man!

Şi, pentru a conchide aspectele micro-prezentării pe acest subiect, vă anunţ cu aplomb că în cadrul timpului petrecut aici terasa studioului Efrosini ca şi şezlongurile îndesate în portbagaj au suportat greutatea naratorului, mai la un ouzo, mai la un tsipouro, mai la un Mythos Lemon, de parcă m-aş fi lipit cu adeziv de construcţii pentru exterior... şi bine o fost, Doaaaamnee! Cercând a vedea cum e ouzo sau tsipouro adus acasă, parcă nu mai avea, ulterior, acelaşi gust, aceeaşi savoare ca atunci când este servit “live”, la măicuţa lui.

Paleos Panteleimonas – surpriza de excepţie a sejurului de ‘hodineală’

Ei bine, dragi telespectatori şi radio-ascultători, după vreo două zile de stat ca o momâie şi pendulat alene între terasa studioului şi plajă, am simţit oareşce furnicături neconforme prin sistem.

- “Măi, tovarăşa mea de viaţă şi împliniri post-comuniste, da’ noi nu facem nimic p-acilea? Nu vedem şi noi ce aveam în planul grandios alcătuit de acasă? ”, o întrebai eu suav pe Milady-arici.

- “Dragul meu sotz. Păi nu ai jurat pe toţi zeii olimpieni când te-ai dat jos din maşină că nu mai mergi nicăieri şi că vei zace precum o ploşniţă? ”, mi-a răspuns tăios sensibila Doamnă.

- “Păi da, însă deja am dormit precum un guşter, am zăcut precum un trântor, am beut (apă, sic!) precum o cisternă şi aş cam vrea să fac mişcare, hâc! ”, replicai io mieros. “… le-ar prinde bine copchilaşilor să mai schimbe aeru’, să nu se plictisească, mititeii... ”, plusând pe cordelina simţitoare.

Şi, iacă aşa am încălecat pe avtomobilos şi ne-am îndreptat spre Paleos Panteleimonas, aflat la vreo 7 km serpentinaţi de drum, mai sus de locaţia noastră. Ca să mă dau mare, iacătă şi coordonatele gipieseşti 39.992444,22.571066, nu de alta dar poate vă trebuie caz în care veniţi prin zonă dar nu sunteţi cazaţi în Paralia Pantelimoneză.

N-am chef şi nici nu vreau să fac o prezentare a la wikipedia acestui loc special. La o simplă căutare pe gugăl veţi găsi cu siguranţă toate cele necesare informării voastre. Altul este scopul aici: prezentarea prin prisma feeling-ului propriu. Daaar... două vorbe doar: fost sat de păstori construit prin sec XV. Altitudine: circa 700 de metri faţă de nivelul mării. Locaţie: versant estic al Olimpului. Reconstruit în stilul caracteristic original, case din piatră, tradiţionale. Privelişte asupra regiunii: magistrală.

Tot urcând noi spre satul cu pricina, am ajuns la finele drumului pentru turişti: o parcare măricică cât să găzduiască şi autocare. Că tot veni vorba de acestea. Aduc har Bunuţului că nu am fost grevaţi/legaţi de vreun grup, acest sat este un loc special pentru care nu trebuie să existe un timp anume alocat. Trebuie să te bucuri în tihnă, nu să ai un timp-limită de vizită aici. Lăsând maşina am urmat poteca din piatră spre casele ce se vedeau în zare şi ne-am oprit după 1 minut. Priveliştea asupra Olimpului şi a ţinutului adiacent plus marea albastrăăă cu irizaţii bleumarin ne-a pus stop mersului voios. Aici a fost momentul în care, după muult timp de când nu o mai folosisem, am scos camera aia mare şi m-am apucat de fotografiat. Până atunci folosisem săpunul Ariciului, de lene.

În stânga ceva case identice, un perfect PUZ tradiţional, în faţă un pic din drumul şerpuit pe care urcasem prin ace de păr, mai în zare Neos Panteleimonas, mai jos micuţa noastră staţiune, mareeeea, dreapta zăream Platamonas-ul şi Nei Pori, stânga departe Olimpul şi verdeaţa-i omniprezentă plus tooatăăă Pieria... Cred că dacă foloseam un binoclu vedeam rufele atârnate la uscat mai la Nord, în Leptokarya.

Absolut toate construcţiile sunt perfect întreţinute, uliţele extrem de înguste din piatră cu denivelări oarecum logice sunt fermecătoare, magazinaşe de suveniruri unde găseşti tot ce-ţi doreşte sufleţelul şi... tot coborând spre ceea ce aveam să descoperim ulterior că este piaţeta centrală a satului... un prim micro-magazin cu produse tradiţionale: gemuri, mirodenii, vase şi... tsipouro. Hopaa! Iaaa să vedem noi cum stau lucrurile. Nenea propitaru’ când a auzit că suntem români... s-a bucurat de parcă o revăzuse pe mumă-sa! Avea o grămadă de flacoane cu tsipouro, pretul unuia mediu fiind de vreo 5 evro. Jap, am înşfăcat un clondir, suflându-mi în minte că ăsta, dacă e făcut la mama lui, e mult mai bun decât cel din comerţ. Aşa a şi fost, după cum am constatat ulterior, prin comparaţie.

Dar, de fapt, noi ne oprisem aici pentru a căuta un alt obiect important, comandă specială de la draga @Emsiema şi anume un briki, adică un ibric meşterit din alamă, destinat cafelei, cu o formă specială marcată de o coadă lungă. Avea nenea, dar părea făcut de mântuială, aşa că am mers mai departe. Bineînţeles că, în piaţeta sătucului, am descoperit pe sub arborii falnici ce-o umbresc un alt magazin, plin cu-de-toate. Aici, după îndelungi tergiversări, întrebări "ab Urbe condita" despre provenienţa dihaniei de ibric, Milady se hotărî să-mi curme suferinţa scotocelistică şi făcu o @MCM-ă fericită prin achiziţionarea minunii de taifas cafegistic - care fu ** evro, nu divulg că e cado' (pe privat răspund cu drag interpelărilor).

Şi, după câteva ore de preumblare lentă şi relaxantă prin Paleos, ne îndreptarăm tihniţi şi extrem de satisfăcuţi către căşile noastre.

Juma' de zi prin preajma Meteorei

Buuun. Iar relache total, iar scurte plimbări şezlong-nisip-nani-papa... păi era cazul să mai întreprindem o acţiune comunală. Şi ne-am hotărât ca mâine, recte o zi ca oricare alta, să ne trezim devreme, luat paporniţe cu tot ce era necesar drumului, pregătit psihic infanţi pentru drum de 137 km aproximativ dusul şi... tuleo spre Meteora.

Drumul părea a fi de făcut în vreo două ore, am mers pe traseul Neos Panteleimonas -E75 - Larisa - E92 - Trikala - Kalambaka (denumită şi Kalampaka, Kalabaka, etc) - Kastraki. Pentru exemplificare puteţi vedea aici. Ţinta de atins musai era Mânăstirea Marele Meteor (Megalou Meteorou), lăcaşul de cult reprezentativ pentru tot ceea ce înseamnă Meteora în accepţiune religioasă şi arhitecturală. Restul, dacă mai puteam - bine, dacă nu - măcar atât. Simplu!

Ei... şi după cum ştiţi, în ultima excursie inter-statală de anul trecut, cu bebeii din dotare, avuserăm ceva inconveniente cu poliţia sârbă. Cum nu ştiţi? Păi puteţi ceti 'short version' în review-ul lui Milady aici. Şi acum... să vedem ce s-a întâmplat la greeeci...

Urcaţi tot famiglionul în maşina propretate privată (adică @ariciu, 'je', bebeii, fratele-mi zis Gyros Panteleimonos şi cumnăţica-mi) abia făcusem vreo 10 minute de la locul de start când, pe dreapta, poliţia made in Greece îmi face semn: şezi fremos, măiestrică, cât mai aproape de bordură. Eu, extrem de docil am efectuat imediat porunca. În faţa noastră o maşină de Bucureşti, îi umblau organele poliţieneşti prin portbagaj. Io... ziceam... am centură, Madame aşişderea, pregătesc actele maşinii cu toate cele, nu-i bai.

Grecu: Hello!

Eu: să fii iubit, balaure!

Grecu: Ausweiss (zis în engleză, doh).

Io: Iaca, Faraoane!

Grecu: Câţi sunteţi, cine sunteţi, unde mergeţi?

Io: păi eu unu', Doamna doi, piticii, fratello şi sorella in-law, mergem la Meteore în pelerinaj, suntem ortodocşi ca şi voi, 'romanian tourists', Big Chief :)

Grecu: Paşapoartele tuturor!

Io: Ăăăă... Arici, scoate documentili!

Ariciu: Păi sunt la cazare, le-am lăsat în sertar, să nu le pierdem dreaq!

Io: Văleuuuuu... ne găbjesc grecoteii!

Io: Pot să mă dau jos?

Grecu: Mda, că oricum trebuie să-mi arăţi portbagaju'. Îi arăt ce mi-a cerut, acesta fiind burduşit cu lada frigorifică pentru că luasem papa de parcă ne deportaseră-n Somalia.

Io, trăgându-l deoparte a pace pe nene: Mare ofiţer, potentule, iluminatule, imens general de armată al zilelor noastre... le lăsarăm toţi la vatră, la mama naibii (ce să-i zic, doar făcusem câţiva km) pentru că nu vrem să le pierdem, altfel rămânem pe-aci ca şi azilanţi 'moneyless', nu turişti! Uite-aci carnetul meu de conducere.

Grecu: stai aşa, prietenaş, să vb cu colegu'.

Io: Gata, mare şerif pistolar, dar nu uita că suntem din Romania, 'we are your friends, baby'!

Se întoarce grecul, după scurta discuţie cu colegul, mai opreşte încă o maşină, nu văzui numărul pentru că eram c**** la un nivel cosmic şi zice: da' piticii de ce nu au centură?

Io: cum să n-aibă, ia uită-te acum (trăgând diabolic de centuri), iată... vezi ce bine le şade, sper să nu se guşuie la unchi în braţe... Doamne, şi ne lăsară în pace! Doamne şi câtă mulţumire pe noi şi ce-am demarat în trombă să nu se răzgândească Milostivenia sa!

Scăpaţi doar printr-o minune de o potenţială detenţie grecească, combinată cu vreo amendă de n-o plăteau nici nepoţii noştri, peste clanul turistic s-a aşternut o tăcere de multe minute, probabil toţi murmurând mental rugăciuni de mulţumire.

Şi ne-am apropiat de Kalambaka/Kalampaka/Kalabaka... şi dă-i cu fotografiile, ne plăcea taare mult ceea ce zăream prin parbrizul 'muscolizat' (adică plin de gângănii). Ca mai întotdeauna, oricât de meşter ar fi aparatul, sau cel din spatele lui, nimic nu poate înlocui sentimentul vizionării pe viu a unei frumuseţi naturale. Astfel, ceea ce vedeam deja ştiţi, proiectaţi amintirile pe ecranul psihic şi deja aţi ghicit cum ne simţeam şi noi prima dată la Meteora!

Căldură mare monşer, mai rău decât bănuisem şi citisem că va fi. Maşina-mi nefiind prevăzută cu termometru (old school, baby) nu am îndrăznit să scoatem vreun deget pe geam de frică să nu se lichefieze, AC-ul era pe maxim, noi transpirând asiduu. Direct la Marele Meteor ne-am dus. Pe măsură ce urcam, pliiin stânga-dreapta de maşini parcate în toate poziţiile imaginabile. Maşinile 'from Romania' erau într-o proporţie covârşitoare, fiind reprezentate absolut toate judeţele ţării noastre dragi. Pentru asta trebuie să ne pupe grecii, banul vine de la nord de Dunăre!

Peisaj fascinant, oricât v-aş descrie cu cuvintele la mine, fiecare stâncă - văzută din altă perspectivă, chiar şi după câţiva metri mai sus - ni se devoala ca o frumuseţe specială, hăul ce se întindea sub noi augmentând senzaţia de ireal şi 'amazing'. Împreună cu noi au debarcat vreo două autocare cu ruşi, unul cu americani şi unul cu de-ai noştri. Moaaamă! Coadă pe absolut toate treptele de la prima până la cea pe care o zăream intrând efectiv în complexul monastic. Cald! Extrem! Nici nu ne-am gândit să ne întoarcem, o asemenea experienţă era de neratat.

Nu cred că are sens să mai descriu istoricul aşezământului, planurile arhitecturale, hramul şi toate informaţiile pe care deja le ştiţi, mai bine decât mine. Ne-am oprit direct în curtea interioară, am reumplut sticlele cu apă, precum călătorii din deşert în prima oază, apoi ne-am îndreptat spre view-point-ul cu foişor pentru a trage câteva cadre cu şi fără noi în fotografii, din toate unghiurile, colţurile şi poziţiile. Amplasare excepţională, view aproape 360 grade sublim, Munţii Pindului în zare, Kalambaka parcă nefiresc de aproape şi toate aceste turnuri din gresie ce vor să străpungă văzduhul!

Cu piticii destul de agitaţi de căldură, oameni şi peisaj, plus cu grijă să nu cadă în hău, am stat ca nişte soacre cu un ochi la urmaşi şi cu altul la arhitectură, astfel încât nu recomand un astfel de pelerinaj cu copchii după voi, pentru liniştea voastră. Am dat o fugă cu fie-mea, curioasă foc, până în sala ce adăpostea Muzeul de Istorie şi Folclor, încercând să-mi scot de la naftalină toate cunoştinţele istorico-militaro-religioase, asta deoarece întrebările pişcotului curgeau precum cascada Victoria din fluviul Zambezi. Progenitura a fost taaare încântată de toate exponatele, un loc aparte avându-l uniformele cu fuste specifice (fustanelă), măştile de gaze, armele din argint sau încrustate cu acest metal preţios. Măi, ce Xena Warrior Pişcot am io acasă şi nu ştiam!

În măsura în care eram năpădiţi de valurile de turişti, am intrat şi în Biserica cu hramul Schimbării la Faţă, pentru a aprinde o lumânare şi a studia picturile murale vechi din secolul al XVI-lea. Apoi, ne-am îndreptat spre maşină, încercând să eludez căldura şi cohortele turistice, măcar câteva zeci de secunde simţimdu-mă singur mental în acest lăcaş de cult important pentru evoluţia şi manifestarea ortodoxismului grec.

La coborârea cu maşina spre Kalambaka, ne-am oprit pentru un picnic la marginea drumului în Kastraki, acolo unde am găsit puţină umbră şi loc să tragem maşina. Am dat un mic ocol spre ieşirea din localitatea, căutând un alt unghi din care să mai tragem ocheade spre această minune naturală... plecând apoi spre căşile noastre.

Parcul Arheologic de la Dion

Primind info serioase de la @Andox şi @ionescunic (cărora le mulţumesc din nou) am purces la drum şi spre Dion, localitate situată la vreo 25 de km de cazarea noastră, vezi aici traseul. Coordonatele GPS ale sitului arheologic, ţinta noastră din acea mini-excursie, sunt 40.174930,22.491812. Informaţii diverse despre această amplă zonă istorico-arheologico-religioasă puteţi găsi aici şi aici. Ca să ajungi nu-i bai deloc, sunt indicatoare clare spre dreapta la intrarea în oraşul modern. Situl arheologic este deschis zilnic între 8-19 (cu excepţia perioadei Noiembrie-Martie: 8-15), intrarea a fost 4 evro per adult - pitici gratuit - la final mai zic că beneficiază de o parcare generoasă şi gratuită.

Buuun! Acum, că am scăpat de datele tehnice, să vedem ce-i cu acest Dion. Nu vă voi obosi cu nuanţe, am scăpat de griji furnizând link-urile, doar câteva cuvinte. Ei bine, este vorba despre un oraş antic al macedonenilor, ce conţine numeroase vestigii datând din perioadele greacă şi romană ale istoriei, oraş ce a devenit prin secolul V î. Hr centrul religios al regatului Macedonean, cât şi gazda a numeroase jocuri şi festivaluri cu dedicaţii manifestate prin sacrificii, destinate lui Zeus şi Muzelor. Constă într-un parc arheologic împărţit în zonă dedicată templelor diverselor zeităţi şi oraşul antic propriu-zis, respectiv un muzeu în care sunt păstrate statuile originale.

Amplasat într-o locaţie deosebită, la poalele muntelui sacru al grecilor, Olimp, a reprezentat cadrul de desfăşurare a principalelor servicii religioase dedicate zeilor greci. Aici găsim ruine ale templelor lui Zeus Olimpianul, Demeter, Isis (importată în urma relaţionării cu egiptenii), Asclepios, etc. Avem prezente ruinele unui teatru din perioada elenistică, apoi ale unuia roman din sec II era noastră, băi antice şi, peste o mică şosea asfaltată dăm de vechiul oraş, pavat precum Pompeiul sau Herculaneum (o plăcută surpriză oculară).

După intrare există indicatoare şi explicaţii peste tot, partea dedicată templelor, băilor, teatrelor fiind în faţă şi la dreapta, oraşul vechi în stânga. Nu vă aşteptaţi să găsiţi ruine monumentale, peisajul/verdeaţa şi liniştea omniprezentă făcând toţi banii. Citiţi cu atenţie informaţiile, cu puţintică răbdare, apoi veţi descoperi importanţa aşezării cât şi istoricul său deosebit.

Mi-a plăcut maximal view-ul din dreptul micului teatru roman, aici copacii viguroşi ce încadrau spaţiul deschideau parcă o poartă spre Olimp, mai că vedeam desfăşurarea acţiunii în direct (ca să vă închipuiţi 'filmul', semăna mental cu ceremonia aprinderii torţei olimpice combinată cu acel efect genial din 'Gladiator' în care arena Colosseum-ului se umple exponenţial cu spectatori).

Vis-a-vis, oraşul vechi era destul de întins, deja ne lăsaseră 'anvelopele' şi sistemul de amortizoare tot păşind pe dalele de piatră generoase ca suprafaţă dar denivelate. Aici am zărit un mozaic fain tare, în cadrul ruinelor clădirii denumite Casa lui Dionysos, din păcate nu m-am lămurit dacă era cel original (ori era bine conservat ori era excelent reprodus).

Cam atât despre acest parc, normal că se pot scrie review-uri întregi cu date şi impresii personale despre dânsul, însă aş dori să păstrez cei câţiva radio-ascultători care poate or fi rezistat cu stoicism naraţiunii (nici nu vreau s-o împart în 10 rews, prietenii cunosc motivul... :)).

Castelul Platamonas

Ei bine, deşi fix la o aruncătură de băţ de Paralia Panteleimonas, vă daţi seama câtă lene am posedat dacă l-am vizitat abia într-una din ultimele zile ale sejurului? Îl vedeam în fiecare zi înălţându-se majestuos pe culmea ce domina plaja noastră dar mereu ziceam... lasă, mergem mâine. Dând o raită până în Nei Pori, ne-am întors pe înserate spre casa temporară, trecând, bineînţeles pe drumul de la poalele castelului. Am lăsat maşina în parcarea aferentă drumului şi tuleo spre obiectiv, poate o mai fi deschis. Iaca era! Cică până la 8 seara.

Pe măsură ce urcam, la doar câţiva paşi se schimba complet peisajul: se vedea superb Neos Panteleimonas - vecinul, staţiunea noastră, apoi începusem să zărim Nei Pori spre Sud, Olimpul măreţ spre Nord, plajele Sud-Nord... absolut belea! Intrarea a fost 2 evro de căciulă, piticii nefiind plătitori.

Construcţia bizantină este atestată documentar undeva pe la sfârşit de secol XII (conform altor surse se pare că aici exista o fortăreaţă încă din sec X, vezi aici versus aici), bine conservată, se prezintă ca o fortăreaţă în adevăratul sens al cuvântului, cu ziduri falnice şi un turn care poate facilita view-ul asupra întregii zone. N-au fost deloc slabi la minte constructorii acestui castel, este amplasat extrem de strategic pe drumul care leagă regiunile Macedonia de Thesalia, astfel încât nimic nu ar fi scăpat ochiului atent.

Din păcate nu prea era permisă urcarea pe creneluri, aşa că ne-am mulţumit cu puţinele locuri în care nu am găsit vreun indicator de interzicere a căţăratului. Ajunşi în dreptul turnului şi pregătiţi febril pentru o urcare de mare angajament am rămas paf! Acesta era complet zăvorât! Imediat ne-am îndreptat spre ghereta custodelui, chestionându-l dacă-i închis la ora asta doar sau de tot. Acesta, extrem de amabil, ne-a spus că nu se poate vizita, fiind gol pe dinăuntru, respectiv periculos pentru sănătate. Se încearcă refacerea scării interioare, însă nu se ştie cât va dura. Jumate dezamăgiţi, jumate fascinaţi de ceea ce am vizionat, am lăsat piticii să zburde un pic apoi ne-am scoborât precum Luceafărul spre maşină, pasămite se însera.

Nei Pori şi Platamonas

Am dat o fugă într-o seară în Nei Pori, vrând să schimbăm un pic peisajul, dar nu foarte departe de 'casă'. Imediat cum am parcat pe una dintre străzile paralele cu promenada, am început să admir adevăratele bulevarde din staţiune, ca şi structura extrem de matematică a localităţii: străzi drepte, construcţii cam la acelaşi nivel toate şi asemănătoare. Odihnitor pentru ochi, fain maxim pentru mulţimea de turişti prezenţi în această celebră localitate Olimpo-riverană.

Bineînţeles că ne-am îndreptat spre mare, eram curioşi să vedem plaja şi intrarea în apă (chiar dacă nu era cazul de băiţă), auzisem multe lucruri de bine despre aceasta. Ei bine, imensa suprafaţă de nisip, dreapta şi luungă parcă până în Atena, ne-a impresionat, este într-adevăr cea mai lată plajă cu nisip fin şi miliarde de umbreluţe-şezlonguri pe care am văzut-o la greci (v-am zis că suntem neumblaţi).

Scurtând informaţia: în Nei Pori am servit un iaurt îngheţat de la mama lui absolut delicios! Acesta a fost luat de la My Yoghurt, stabiliment situat pe promenadă. Aici, o fată cunoscătoare serios de ingleză, ne-a dat la alegere recipientele unde am introdus un mix de iaurt cu aromă de vanilie şi căpşuni, apoi topinguri la greu (nu aveau decât vreo 20 de sortimente: skittles, caramel, bombonele altele decât skittles, cioco, etc că deja voi inunda tastatura), totul costând aproximativ 5 evro/recipient. N-aţi văzut piticanii mai fericite decât ale noastre. Iaurgelul a fost servit la măsuţele aparţinând stabilimentului şi situate vis-a-vis de acesta: pernuţe roz, mese-scaune albe, o candelă pe masă, în faţă umbreluţe, nisip, marea, soarele la asfinţit... un deliciu culinaro-romantico-vizual!

Platamonas a fost 'călcat' de Clan de multe ori, aici am găsit un gyros bestial pe la vreo 2 evro, prin zona promenadei, cum vii dinspre Paralia Panteleimonas. Tot aici, ne-a plăcut mult zona pietonală în care am descoperit şi mult-căutatul bancomat Alpha-Bank (singurul din areal), unde găseai tot ce dorea sufleţelul turistic: magazine cu legume/fructe, un supermarket, parcă era şi o frizerie, un producător de gyros, şamd.

Plimbându-ne pe malul mării, ne-am speriat un pic deoarece nu aveam un zid-gard-orice care să delimiteze trotuarul de stâncile aferente malului, astfel încât am fost cu ochii ca pe butelie pe pitici pentru a nu efectua mişcări eronat calculate. Această passeggiata cu iz elen mi-a adus aminte (cu oftaturile de rigoare) de plimbările noastre siciliene pe-nserat din Giardini Naxos şi Letojanni, unde zăream lumea relaxată care ieşise să servească mici delicii... vremuri, maică, vremuri!

Deznodământ sumar...

Dacă tot v-am enumerat ce-am zărit prin acest sejur acum să vă mai spui ce nu văzui: n-am mers cu maşina pe Olimp, n-am vizitat cascadele de pe dânsul, Litochoro, Paleos Panteleimonas by night, Salonicul, Vergina despre care-mi povestise @Andox şi muulte altele.

Judeţul de mare taină al famigliei întrunindu-se ulterior am ajuns la concluzia că la anul ne vom întoarce la aceeaşi cazare pentru a termina zona în condiţii profi. Este o premieră pentru noi, mai ales că avem atât de multe de văzut la Greţili încât ar trebui să ne facem vacanţele de 2-3 ori/an numai acolo pentru a cunoaşte problema îndeaproape.

Concluzionând: aia n-am văzut, cealaltă la fel, despre ailaltă n-am scris că se mai pusese pe tapet de o mie de ori, lene mi-o fost, ce D-zeu oi fi scris atât de mult?

Închei cu tradiţionalul θεός ταχύτητα şi holiday-uri mirobolante!

---

VIZUALIZĂRI: 5622 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI