Dalyana fata draga I

TIPĂREȘTE

De cite ori ma gindesc la acest colt de Rai de pe coasta sudica a Anatoliei, imi vine in minte un colind romanesc, in care cuvintele “Daliana, fata draga” formeaza refrenul. Nu, nu mai este un “secret bine ascuns”, tot mai multa lume a ajuns sa cunoasca si sa iubeasca aceasta destinatie. Nu e departe vremea cind locul se va umple de vile “share-vacation” sau individuale, asa cum au aparut deja la Selcuk/Pammucak, Altinkum, Hisaronu… in care familii din Olanda, Germania, Anglia, Canada chiar, isi vor petrece vacanta. Intreaga cimpie, intre Dalyan Cayi si Ortaca e “libera” pentru asa ceva.

La prima mea vizita in Turcia, am avut ca scop principal al calatoriei sa pasesc pe urmele Sf. Pavel de-a curmezisul Anatoliei, vizitind si cele 7 cetati din Apocalipsa. Pe linga aceasta, sa petrec citeva zile in Cappadocia si alte (mai multe) la plaja, undeva. Am reusit sa-mi implinesc dorinta, rezultind o carte de calatorii, un roman istoric, peste 2000 de poze (mare parte vizibile pe blogul personal), indragostindu-ma ireversibil deTurcia – in aproape o luna jumate. De atunci am mai vizitat Turcia de 2 ori, “vacante” scurte insa.

Cind a fost sa decid unde sa-mi petrec “vacanta la mare”, am fost pus in incurcatura. Eram deschis oricaror idei, nestiind nimic despre Turcia. Ma gindeam chiar si la coasta Marii Negre! Doar ca era sfirsitul lui Mai si ma gindeam ca, desi mai la sud, e posibil sa ma cam ploua… N-o fi chiar atit de diferit de Litoralul romanesc. Mai ma gindeam la statiunile de la Egee, iar Antalya (si Side) intrau oricum in “calatoria biblica”. Ajuns in Side, eram gata-gata sa renunt la program, raminind acolo. In continuare, consider Side una din cele mai bune locuri de vacanta: cel mai bun nisip, obiective arheologice, un amestec de liniste si viata de “statiune”… Dar, dupa trei zile, am plecat totusi mai departe, tinindu-ma de plan.

Mai aveam in plan coasta de sud a Anatoliei. Am decis sa stau 4 nopti in Fethiye (si NU Oludeniz! din fericire...), restul timpului (7 nopti) la Dalyan. Dalyan a fost o decizie de ultimul moment, tocmai pentru ca era mai putin cunoscuta. Si nu regret niciun moment pentru decizia luata.

La Dalyan am ajuns din Fethiye, cu autobuzul, prin Dalaman-Ortaca [orTAca], apoi cu un dolmus (sunt cam la 30 min) spre Dalyan. Daca Dalyan este destinatia, se poate ajunge cu masina proprie prin Mugla [MUlah], dar neaparat cu un stop de-o noapte macar, pe drum. Mai comod este cu avionul, la aeroportul din Dalaman. De cind au aparut si statiunile din sudul Dalamanului, aeroportul a crescut si are mai multe zboruri. Din pacate, iesirea din aeroport este in continuare o problema. Ca si la Otopeni, taximetristii au monopol si e extreme de scump – practic, cit biletul de avion de la Istanbul! Ca sa ajungi la Dalyan, te poti astepta sa ti se ceara 50 sau chiar 80 de Euro! Este un shuttle Havas la fiecare avion pe timpul zilei, nici ala deloc ieftin, dar nu circula la sosirea avionului cu legatura spre Otopeni (care ajunge pe la 9-10 seara). Cea mai buna solutie este sa se caute un hotel care ofera serviciu de shuttle la aeroport si sa te tirguiesti cu ei. Poti ajunge la cca 35Euro – mai ales daca le promiti ca vei folosi serviciul si la inapoierea la aeroport.

Dalyan este, prcactic, un sat cu cca 9000 loc. Vara, populatia se poate dubla. Este situat de-a lungul Canalului Dalyan (Dalyan Cayi), care uneste lacul Koycegiz de Mediterana, serpuind de-a lungul muntilor Kariei. Centrul consta din Piata Centrala (care este parte parc) si Strada Principala (Maras Cadesi), paralela cu riul. In Piata se gasesc Moschea si Statuia Caretta (doua testoase impreunindu-se). Alaturi de ea, o mai mica statuie a lui Ataturk. Tot acolo este Autogara – locul unde opresc dolmusurile care fac legatura cu Ortaca, dar si cele care fac naveta la plaja situata la cca 13 km sud. Parcul da direct in Canal, de unde o alee uneste restaurantele care insotesc apele riului spre sud si spre nord. Tot aici se desfasoara tirgul saptaminal, in fiecare Luni.

Din Piata, spre nord, porneste Kordon Ca. , ducind spre hotelurile din partea respective (Gulpinar Mahadesi) – in general, mai luxoase. Spre sud, pe Maras Ca, lunga de circa 1 km, sunt majoritatea restaurantelor, hotelurilor, magazinelor, serviciilor. Este in totalitate pietonala si aici isi petrec serile turistii (si localnicii). La capatul ei, in malul Canalului, este un alt cluster de hoteluri. Aceste hoteluri beneficiaza de vedere directa spre principalul punct de atractie a satului: Mormintele Lyciene, sapate in stinca, dar si spre riu si spre Delta care incepe sa se intinda spre sud. In general, camerele cu vedere spre riu costa mai mult – dar, in sezon, cu un bacsis de 10 E la inregistrare, te poate duce tot acolo. In afara sezonului, sunt sanse mari sa primesti o camera cu vedere chiar si fara bacsis.

Din Maras, Piata si Kordon, spre cimpie, ca un evantai, pornesc stradutele secundare, unite de strazi paralele cu riul. In aceasta zona au aparut, in ultima vreme, mai multe hoteluri familiale de foarte buna calitate, ieftine, cu piscine, camere imense (chiar si 30-40mp!), multe din ele apartamente (cu bucatarie personala, living si dormitor). Situate la 300-700m de Centru, au liniste, piscine mari, preturi mici – chiar daca nu le sunt atribuite stele. Unele ofera Mic Dejun gratuit, sau poate contra unei sume modice (3-5E/pers), avind in vedere ca fiecare apartament are kitchineta completa. In zona respective se gasesc micile magazine alimentare si de fruncte/legume de la care se aprovizioneaza localnicii, cu preturi foarte mici. Un singur ex, Karaca Apart Hotel, aflat la vreo 300m de Piata, ofera un studio de 2 pers. cu baie, bucatarie, zona de masa, balcon, piscina, MD, la 128 RON pe noapte! Un apartament cu 2 dormitoare (6 pers) si bucatarie/living, cu MD inclus, 230 RON/noapte. Astfel de hoteluri si pensiuni sunt destul de multe.

Satul incearca sa ramina cit se poate de “traditional”. Prin lege, nicio cladire din sat nu trebuie sa fie mai inalta decit minaretul moscheii – deci, cele mai inalte hoteluri au 2 etaje plus atic. Asta pentru a permite, la cit mai multi turisti, sa poata vedea mormintele. Acestea sunt luminate noaptea si ofera o priveliste minunata atit de pe stradutele satului, cit si de pe terasele restaurantelor, balcoanele si ferestrele hotelurilor, dar si de pe terasele unde se serveste micul dejun, pe care le au majoritatea hotelurilor. Micul dejun este, desigur, cel “clasic turcesc” (piine – vreo 2-3 feluri, rosii, castravete, uneori ardei, masline de mai multe feluri, salam – citeodata sugiuc sau pastirma – brinza tip “feta” si tip “cascaval” (Kaisery), iaurt, unt, gem, miere, ceai si cafea). Ouale pot fi fierte sau ochiuri – dar nu in fiecare zi se da oua. Lapte nu se prea da… Ii simteam lipsa mai ales la cafea / pina mi-am cumparat lapte (in general, exista fridge in camera). Dimineata nu se prea da fructe. Sunt unele hoteluri care servesc “breakfast American” (sau “continental”), adica cereale cu iaurt sau lapte, cirnaciori, clatite, poate placintele de casa. Eu nu am avut asa ceva.

Daca Dalyan are 84 de hoteluri (oferite prin @booking) si alte citeva zeci “independente”, lista hotelurilor si restaurantelor (data de Primarie) ajunge la 520! Desigur, “crème de la crème” sunt cele de pe malul canalului, deseori ascuse in stufaris. De asemenea, sunt situate pe Maras su Kordon/Gulpinar, dar si pe stradutele care duc perpendicular pe riu. Sunt multe, competitia este apriga, asa ca fiecare se straduie sa-si multumeasca clientii. Se gasesc pentru toate pungile, a la cart sau simple bufete sau lokante, marea majoritate cu specific turcesc, dar mai toate au si produse de peste. In fond, riul este sub nasul lor si e plin cu peste, ca si Lacul Koycegiz, aflat in aval la citiva kilometri. Numele satului vine de la “dalyanar” – care inseamna un fel de plasa de prins peste (poate "virsha"?). Unul din produsele locale este “caviarul” (icre de peste din riu) puse in borcanele sigilate cu ceara de albine.

Restaurantele aflate pe malul riului sunt mai scumpe, deseori duble la pret. Dar, lasind snobismul la o parte, poti da peste restaurante excelente si relativ ieftine: Altin Tava Gozleme, Evi, Dalyan Iz Café tinut de niste nemtoaice, cu prajiturele si dulciuri „europene” si cafele asisderi), [b/Efe Bar (apreciat si ca bar de noapte), Four Seasons, Karanfil Eet Café (unul dintre cele mai ieftine), Saki (tinut de doua turcoaice, excelenta mincare turceasca), sau mai ieftinile Café Natural, Kardesker Pide Salonu, Cicek Restaurant. La Han Bar puteti minca gozleme si manti, iar la Caretta Caretta Restaurant salata de caracatita si alte bunaciuni piscicole. Tot din pestele prins zilnic puteti minca si la Denizati – aflat pe malul opus (poti ajunge acolo cu un taxi-barca pusa la dispozitie de restaurant).

Pe malul canalului, in zona Pietii Centrale, este “statia “ de dolmus-barci. Locul este usor de recunoscut, prin panourile mari (cu harti) si barcile amarate la chei. Barcile-taxi, ca si dolmusurile pentru plaja, sunt conduse de membrii unui co-op - de fapt, majoritatea locuitorilor sunt intr/un co-op sau altul. Numai romanii cred ca aceasta foorma de organizare este o "mostenire comunista"... Taxiurile-barci sunt folosite ori pentru calatoria in josul canalului, prin Delta la plaja Iztuzu, fie in amonte, spre Lacul Koycegiz si baile de namol. Tot aici se pot plati pentru vizitarea mormintelor si a Cetatii Kaunos. De obicei, in pretul biletului intra calatoria si intrarea la obiectiv.

Dalyan Cayi [cea-II], desi numit "canal", este de fapt un riu in toata splendoarea lui. Nu este deloc drept, ci serpuieste la poalele dealului, invaluind frumos promontoriile. Lat de cca 30-50m, marginit de stuf si papura, cu salcii si alti copaci iubitori de umezeala, are o frumoasa culoare de smarald, uneori cu tente de turcoaz. Se pot vedea deseori pasari de apa (stirci, rate, lisite - am vazut o egreta!) si in apa lui se pot vedea pesti si chiar, cu putin noroc, broaste testoase caretta. Pe o piatra iesind din riu am vazut un frumos vultur, stind "la pinda" sa prinda peste. Dinjos de Kaunos se intra in mirifica Delta.

Lacul Koycegiz este un lac mare, frumos, extraordinar de albastru. Nu este extrem de mare, i se vad toate malurile - chiar si punctele albe ale cladirilor din localitatea Koycegiz, pe malul opus. In multe locuri, spre malurile indelurite, sunt portiuni de stuf. Este un rai al pestilor si pasarilor. Nu am vazut barci de pescari in timpul zilei - probabil pescuiesc noaptea. Cooperativele din Dalyan si Koycegiz fac bune afaceri cu pestele prins din lac.

O alta sursa economica a locuitorilor, pe linga turism si pescuit, e agricultura. Sesul dintre Dalyan-Ortaca-Koycegiz e vestit in Turcia pentru fertilitatea lui. Se produce bumbac, dar mai nou sunt livezi extinse de rodii, citrice, pepeni. Turcii sunt foarte harnici si responsabili, chiar si atunci cind sistemele sunt de-a dreptul vetuste. Am vazut irigatii de "neolitic": santulete printre rindurile de cultura, cu un sant mai mare la capat - acolo unde venea apa. Un taran ridica (cu piciorul si cu miinile) mici digulete ca sa inchida unele santulete, deschizind altele. Si asta toata ziua, fara supraveghetor, fara pauze "de tigara"... Deseori, vezi "brigazi" (mai ales femei) muncind printre culturi, in ciuda soarelui potopitor. Si aceasta seriozitate in munca se vede!

(va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 3071 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI