Da Nang - o stațiune modernă și un pic tradițională

TIPĂREȘTE

Da Nang este una dintre cele mai îndrăgite stațiuni „de mare” ale vietnamiezilor. Sigur că înainte de a pleca m-am documentat cât de cât. Mai aproape de inima mea (și a lui Tati, sunt convinsă) ar fi fost insula Phu Quoc (sau alte insule), cu ale sale plăjuțe romantice, multe dintre ele sălbatice, însă am socotit că împușcăm 2 iepuri în același timp alegând Da Nang (ori timpul era resursa noastră cea mai prețioasă): avem și mare, și chestii de vizitat în apropiere. Na Nang e un oraș de fapt, zona veche se află la câțiva kilometri de mare, însă în ultimii ani partea de litoral aferentă s-a transformat într-o adevărată skala (cum ar zice grecii), adică o stațiune turistică, întinsă pe zeci de kilometri, plină de hoteluri moderne, restaurante, cafenele și alte atracții.

Deoarece pentru noi Marea are atribute de zeitate absolută, am decis să-i dedicăm în exclusivitate... jumătate de zi (din cele puține de care dispuneam). De fapt, n-am răbdat să nu inspectăm un pic locul chiar în seara în care ne-am cazat, după cină. Cum în fața hotelului nostru nu era nicio trecere de pietoni și traficul se cam îndesise, am ocolit puțin spre nord (nimic interesant, hotelurile și mâncătoriile se răresc, suntem aproape de capătul golfului), apoi ne-am întors pe faleză.

Promenada e largă, acoperită cu plăci mari de travertin, pe alocuri ciobite (nu la modul deranjant), semn că nu-i chiar de dată recentă. Dincolo de ea se află întinderea de nisip măturată de valuri prelungi, înspumate, ca de ocean. Deși nu-i ocean, ci Marea Chinei de Sud, dar golful larg, uriaș, face ca lucrurile să pară altfel decât sunt 😊. De unde și farmecul deosebit, pe care sunt sigură că unii îl preferă insulițelor cu plăjuțe romantice: plajă lungă cât vezi cu ochii, lată asemenea, valuri viguroase, propice practicării diferitelor sporturi de apă. Înțeleg acest farmec și chiar l-am savurat.

Ne-am plimbat o vreme pe lângă mare, pe urmă, când am decis să ne întoarcem, am traversat pe partea cu hoteluri și restaurante. Țin minte că ne-am oprit cu gurile căscate în dreptul unei terase-restaurant cu zeci de mici acvarii în care înotau tot felul de vietăți marine, majoritatea cum n-am mai întâlnit până acum! Clienții își aleg „victimele” , apoi se așează frumușel la masă și-și savurează băuturile în timp ce angajații le prepară „prada” . Raiul peștilor și al fructelor de mare, să țineți minte, se cheamă Da Nang! Mie de obicei mi-e jenă să pozez când sunt oameni mulți prin zonă, lui Tati mai puțin, dar ce folos, că o întâmplare nefericită a făcut ca majoritatea pozelor lui să fie pierdute (pentru eternitate?! ; el tot mai speră să le recupereze într-o zi din telefonul buclucaș). Deci, vă imaginați dumneavoastră doar, că nu vă pot ilustra magnitudinea problemei.

A, dar asta nu e tot!... Deși prețurile sunt modice (pentru noi, oricum), nu toată lumea își permite să mănânce la cârciumă. Mai sunt micile-minusculele afaceri de familie, înșirate ici-colo, seara (ziua mai puține), pe faleză. Un vehicul pe roți, cu rol multiplu, de bucătărie&cămară, unde o mămăiță (de obicei) îți poate prepara, pentru doar câțiva firfirei, ceva rapid și gustos: frigărui, grătare, noodles cu diverse etc. Sincer, n-am încercat și acum parcă îmi pare rău. Nu de bani, ci de autentic.

A doua zi diminineață eram chitiți pe plajă. Adică să ne echipăm corespunzător și să ne tolănim pe nisipul fin de vis a vis de hotel, poate să ne și înmuiem din când în când fizicul în spuma valurilor. Eh, ți-ai găsit!... Socoteala de-acasă... Ne-am trezit într-o dimineață umbroasă și chiar un pic plângăcioasă. Ne-am codit o vreme urmărind mersul norilor din balcon, pe urmă ne-am scuturat: am zis?! – am zis!! Păi ne speriem noi de câțiva picuri de ploaie?! Bine, nu ne-am mai luat chiloții de baie pe dedesubt (ceea ce aveam să regretăm ulterior), dar de plecat la plimbare am plecat. Spre sud.

De data asta am luat-o chiar pe nisip. Nisip fin, auriu, bătătorit înspre mare, ceva mai afânat în partea opusă. Nu vreau să idealizez lucrurile, așa că n-am putut ignora gunoaiele care se mai arătau ici și colo, precum și faptul că fiecare val lăsa în urmă o linie fină închisă la culoare (petrol?!). Per total însă, era frumos. Ploaia se oprise, briza domoală, temperatura aerului numai bună de plimbare. 

Am admirat, pe lângă nisip și mare, construcțiile semețe de pe partea opusă, hoteluri cu multe etaje, unul mai luxos decât celălalt. La un moment dat se interpune o zonă verde între plajă și linia hotelurilor și am remarcat mici oaze de relaxare organizate la umbra palmierilor. La alt moment dat, au început să apară și construcțiile pe plajă, în general restaurante și mici cafenele. Unele dețin șezlonguri și umbrele de plajă; voi exemplifica într-o fotografie ceva prețuri de închiriere și pentru produse basic gen sucuri, cocktailuri sau bere.

Pe de altă parte, nu toate zonele sunt propice înotului, iar cele periculoase sunt însemnate corespunzător, înotul fiind permis, în funcție de sezon, între anumite ore (în general, de la răsărit până la apus). Și da, sunt și zone destinate exclusiv sporturilor de apă, am văzut echipe cu instructori, dar și oameni ce păreau a fi pe cont propriu.

Am mers cred că vreo 2 kilometri și am decis că am înțeles ideea. Între timp, norii se risipiseră, rămăseseră doar câțiva foarte joși, inofensivi, numai buni să iasă bine pozele! Am decis să facem și noi o mică pauză și ne-am retras spre zona verde, unde se zărea un chioșc în spatele unei mici zone organizate. Am plătit 2 șezlonguri chiar în prima linie (40k VND = 1,5$ bucata) și câte o bere locală și ne-am pus la relax. (Ăsta e momentul în care am regretat că n-aveam costumul de baie pe mine. Tati mai puțin, că pur și simplu s-a lăsat la bustul gol. Așa e, viața nu-i mereu corectă... Nu-i corectă nici la petreceri simandicoase, când fetele pot purta ținute răcoroase, minimaliste, iar băieții trebuie să se încorseteze în costum cu cravată...)

... Am mai fi stat, dar berea se cerea evacuată. Bine, în primă fază am întrebat la chioșculeț și ni s-a indicat toaleta publică din vecinătate. Doar că aceasta era pur și simplu încuiată. Am zis să ne întoarcem și să vedem ce găsim pe drum – vreo cârciumă-ceva. În curând, într-o zonă ceva mai animată, am dat de altă toaletă publică (am recunoscut-o că semăna cu cealaltă, îs niște construcții verzi) pe care, din fericire, am găsit-o deschisă. Bine, n-a fost chiar cea mai plăcută experiență, dar ne-am rezolvat problema. Următorul obiectiv de etapă a fost să mănânce și gurile noastre ceva, de preferat daruri ale mării, dar... ăsta va fi subiect în altă postare.

Pe seară am luat un Grab și ne-am dus în oraș. Mai concret, la debarcaderul de unde pleacă micile croaziere pe râul Han, pe care îl identificasem pe GoogleMaps aproximativ în dreptul hotelului Novotel. Citisem despre celebrul vas Poseidon, dar sunt multe altele, e o adevărată industrie acolo, o mică fabrică de făcut bani. Ca variante – plimbări de zi sau de noapte, cu sau fără masă inclusă.

Poseidon pleca după vreo oră, însă ne-am lipit la alt vaporaș poavazat ca un pom de Căciun (toate arată așa), ce urma să părăsească debarcaderul peste mai puțin de 30 de minute. Am plătit biletele (plimbare simplă, fără cină) și am mai așteptat puțin pe o bancă, în apropiere. La ora H un băiat ne-a aliniat pe toți și ne-a condus spre vas. De fapt am traversat alte 2 vase spre a ajunge pe vaporașul nostru care avea 2 punți. Noi ne-am poziționat pe puntea superioară, în aer liber (precum majoritatea celorlalți turiști).

Am găsit pe fiecare măsuță o mică tratație – felii de pepene roșu și câte un pet mic cu apă. O dansatoare profesionistă avea să ne ofere un mic spectacol înainde de debarcare, spre bucuria bărbaților din grup. Pe urmă vasul s-a desprins de țărm.

Plimbarea durează în jur de oră, iar scopul principal este vizualizarea succesiunii de poduri peste râul Han, între care cel mai celebru este cel din mijloc, Podul Dragonului, care chiar seamănă de la distanță cu un uriaș dragon portocaliu. Corpul său unduiește între cele 2 maluri, iar capul fioros scuipă trâmbe de apă și foc, dar numai în anumite zile și la anumite ore (vineri, sâmbătă și duminică la ora 21). Din păcate, noi ne aflam în afara intervalului; mă gândesc că pentru zilele respective chiar ar fi bine să rezervi din timp, dar nu știu concret cum, nu mi-am bătut capul.

Chiar și fără spectacol, plimbarea ne-a încântat tare, am privit clădirile îmbrăcate în luminițe de pe ambele maluri, podurile (vreo 3) deasemenea colorate și sclipicioase. Vietnamul are multe atracții ce se duc un pic spre zona de kitch, dar mie asta mi-a plăcut, mi se pare că e în concordanță cu felul lor de a fi – necomplicat, vesel, onest, iubitor de soare și culoare.

Am coborât de pe vas și ne-am mai plimbat un pic pe chei, până în dreptul primului pod, de unde am luat alt Grab ce de-a depus la hotel. Cu siguranță Da Nang ar fi avut ce să ne mai ofere dacă am fi avut noi mai mult timp. O plimbare prin zona veche, poate o vizită la muzeul orașului...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 133 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI