Am petrecut două zile minunate la Da Nang

TIPĂREȘTE

Da Nang a fost ultimul loc vizitat în partea de mjloc a Vietnamului. Am stat aici patru nopți pentru a avea la dispoziție trei zile pline pe care să le dedicăm vizitelor a ceea ce ne-am propus de-acasă. Era cam lungă lista cu ce vroiam să vedem, presupunea trei zile de trezire cu noaptea-n cap și revenirea în camera de hotel seara târziu. Sincer nu speram să vedem tot ceea ce ne-am propus, însă am reușit. Ba chiar am reușit să vedem și ceva în plus, ceva ce nici n-aveam habar că există și despre care am aflat acolo. Am folosit Da Nang ca punct de plecare și pentru o vizită, de-o zi, e adevărat, a orașului Hoi An, cu toate că zona Hoi An merită fără discuție mai mult de o zi. Dar … timpul, bată-l vina. Atât s-a putut.

Una dintre cele trei zile a fost dedicată în întregime unei excursii la Ba Na Hills, un parc tematic construit de Sun World, compania care a amenajat și” Acoperișul  Indochinei” , vârful Muntelui Fansipan de la Sa Pa, despre care am povestit în alt review. În acest parc de la Ba Na Hills se află printre altele și celebrul de-acum Golden Bridge, podul care este” ținut” în cele două palme ale lui Buddha, pod care de vreo câțiva ani este un simbol al Vietnamului turistic. Despre această zi o să încerc să scriu un review separat, pentru că merită cu prisosință.  

În prezentul review o să încerc să povestesc ce se poate face timp de două zile la Da Nang și Hoi An, într-un ritm așa … mai bătrânesc, pe cont propriu, fără grabă și fără alergătură care să scoată sufletul din tine.

Era joi, 22.02.2024 și la ora 08.00 deja terminasem de băut cafeaua după un mic dejun bun luat la hotel. Am întrebat-o pe domnișoara de la recepție dacă știe pe cineva care se ocupă de taximetrie, dar nu taxi clasic, ci cumva ride sharing, un Grab de la ei, ceva de genul. Puteam să sun și singur după un Grab, însă nu odată am constatat că e mai bine să mergi pe mâna lor. Ai cumva garanția că nu-ți recomandă pe oricine, pentru că riscă să-i bați obrazul dacă treaba nu merge cum trebuie. A zis da, fratele ei are o mașină cu care s-a înregimentat în Grab, știe engleză, tarife bune, băiat cuminte … păi sună-l ce mai stai. În zece minute a venit, i-am spus că vrem să mergem la Marble Mountain, stăm acolo cât om sta și l-am întrebat dacă poate veni după aceea să ne aducă înapoi la hotel. Fratele ei, un băiat trecut puțin de 20 de ani, ne-a făcut o impresie foarte bună de la început. Engleză bună, ne puteam înțelege fără probleme, avea o Toyota Yaris roșie, cam micuță pentru gabaritul nostru, dar nu era mare problemă pentru cât aveam noi de mers. S-a uitat în aplicație și ne-a zis da, fără probleme, costă 160,000 de dongi, adică vreo 32 de lei. Ma’ friend, e mai scump ca taxiul. M-am uitat pe forumuri și taxiul e vreo 150,000 de bani de-ăștia de-ai voștri pentru cei 8 kilometri de vreau eu să-i facem. Da, zice el... doar dus. Voi plătiți 160,000 dus-întors, pentru că vin să v-aduc și înapoi dacă mă sunați cu 20-25 de minute mai-nainte. Gata, dă-i gaz, acum plecăm. Do Tien... și-ncă un prenume  îl cheamă pe băiat. Am și numărul lui de telefon și am curaj să-l recomand oricui vrea să meargă acolo și care are nevoie de transport local.

Cei 8 kilometri de la hotel până la Marble Mountain i-am făcut în vreo 15 minute, pe șoseaua care merge paralel cu marea, prilej numai bun să vedem multe hoteluri din lanțuri celebre în toată lumea, multe parcuri aflate pe faleză și mulți oameni care la acea oră își începeau ziua cu exerciții fizice pe plajă.

Marble Mountain ăsta e de fapt Marble Mountains, pentru că în zonă sunt cinci munți  , denumiți după cele cinci elemente ale vieții: Kim (metal), Thuy (apă), Moc (lemn), Hoa (foc) și Tho (pământ). Însă pentru turiști accesul este permis doar pe Muntele Thuy, cel în care călugării budiști sau chiar împărații Vietnamului din dinastia Nguyen au construit o rețea de peșteri cu rol de altare pentru diferite zeități budiste, au construit pagode sau turnuri, totul într-o armonie perfectă cu natura. Programul de vizitare este zilnic între orele 07.00-17.30, un bilet pentru adulți costând la data vizitei noastre 40,000 de dongi. Ca să nu ne mai complicăm cu rest la o bancnotă de 100,000, ți se oferă o hartă a muntelui cu toate peșterile de vizitat, locuri de belvedere sau locuri de odihnă, la prețul de 20,000 de dongi. Suplimentar, se achită 15,000 de dongi de persoană dacă vrei să urci în vârful muntelui cu ascensorul, urmând să cobori pe propriile picioare vizitând în drum tot ce este de vizitat. Am ales această variantă și noi, atât din comoditate cât și datorită faptului că la ora 08.30 când am ajuns noi acolo erau deja 30 de grade afară. Așa că pentru două persoane accesul costă 130,000 de dongi, ceva în jurul a 26 de lei.

Așadar, luat bilete, coadă la lift nu prea mare, în 10 minute am fost sus. Prima tentație pe care o ai atunci când ajungi sus este să fotografiezi plaja și Marea Chinei de Sud. Ai o panoramă fantastică de 180 de grade asupra plajei, la ora aceea soarele făcea ca marea să pară aurie, o frumusețe. Apoi, după ce te dezlipești cu greu de-acolo încep să apară mai întâi Pagoda Linh Ung construită de primul împărat din dinastia Nguyen, Gia Long, în anul 1825. Drumul începe deja să coboare și încep peșterile-altar. Sunt un profan în materie de budism, n-aș putea spune ce zeități sau mai bine zis căror zeități budiste au fost închinate aceste altare. Statuile lui Buddha în diferite poziții le-am recunoscut, la fel și pe Lady Buddha, o zeitate foarte respectată în Vietnam. În toate aceste peșteri-altar trebuie să te descalți dacă vrei să intri. Chiar dacă pare incomod din acest punct de vedere, părerea mea este că o vizită aici trebuie făcută purtând încălțăminte adecvată unei excursii pe munte. Nu chiar bocanci, dar pantofi sport măcar. În niciun caz papuci, chiar dacă este mult mai comod la intrarea în peșterile transformate în altare.

Timp de vreo două ore am tot intrat și ieșit din aceste peșteri. Este uimitor ce-au reușit să facă acolo, săpând, mai mult ca sigur manual, în calcar și transformând acest munte într-un loc de pelerinaj. Pe spatele hărții primite sunt și câteva explicații despre ce poți vedea acolo. Interesant mi se pare faptul că în timpul războiului cu americanii, vreo două peșteri au fost folosite de vietnamezi ca centre secrete de observație și de comandă, apoi, după ce americanii au reușit să ajungă acolo, au transformat la rândul lor locul în punct de observație, cercetând tot timpul zona spre nord, pentru că armata vietnameză, Vietcongul, a tot forțat coborârea dinspre Hue către sud.

 Coborârea treptelor spre parcare, locul de unde am plecat, nu e chiar floare la ureche. Treptele sunt inegale, unele cu înălțimi de 30-35 de centimetri și mă gândesc că într-o zi ploioasă necesită multă atenție.  Ajunși în parcare, l-am sunat pe Do Tien, ne-a confirmat că-n 25-30 de minute vine și am folosit timpul rămas pentru a colinda puțin magazinele de suveniruri.  Ce cu gândul nu gândești poți găsi acolo făcut din marmură. De la chestii care costă câțiva dolari până la statui care costă 1,6 milioane... de dolari. Da, nu e o greșeală. Se fac la comandă, lucrează 3-4 oameni vreo doi ani la ele și am văzut într-un magazin din ăsta, fotografii cu statui făcute de ei prin sedii ale marilor corporații din State sau din Europa, prin hoteluri din lanțuri celebre sau prin grădinile caselor unor celebrități din lumea filmului sau a muzicii.

Pe drumul de întoarcere la hotel, l-am întrebat pe tânărul șofer dacă ne poate duce la Hoi An și să vină seara să ne ia înapoi. No problem, chiar s-a bucurat. Vreți numai la Hoi An sau vreți și la Hoi An Coconut Boat? Tăcere. Sublimă, dar tăcere. Dezvoltă, te rog, i-am zis. Păi uite asta e... și ne-a arătat niște fotografii. Habar n-aveam că există așa ceva. Eu m-am uitat ce pot vedea în Hoi An în câteva ore, ori chestia asta e undeva în afara orașului, la vreo 5-6 kilometri, într-o mică deltă pe care o formează Râul Thu Bon înainte de vărsarea în Marea Chinei de Sud. Clar, era de mers, după ce-am văzut pozele. Ca să vă faceți o idee, înainte de plecare  habar n-aveam că există Grab în Vietnam, așa că eu socotisem că un taxi dus-întors Da Nang – Hoi An m-ar fi costat undeva la 70 de dolari. Există și transport în comun, dar e complicat rău, cu schimbat autobuze, orar cam nașpa, așa c-aș fi mers pe varianta taxi. Băiatul ăsta ne-a oferit un dus-întors, cu ocolul de rigoare la Hoi An Coconut Boat, la prețul de 800,000 de dongi, adică undeva la 32 de dolari.

După amiaza acelei zile am petrecut-o pe plaja My Khe. Trebuia să-mi bag picioarele în ea de Mare a Chinei de Sud, nu? :). Cu totul altfel față de seara anterioară. Fără muzică, șezlonguri și umbrele libere, oameni liniștiți care-și vedeau de treburile lor. Apa caldă, însă erau valuri cam mari. Am stat vreo două ore, apoi am mers la hotel pentru un duș, masa de seară și... din nou la plimbare.

 Mai aveam ceva de făcut în acea seară și anume o minicroazieră pe râul Han. Am vrut să o facem seara pentru a vedea feeria de lumini de pe cele patru poduri care traversează râul Han, legând partea veche a orașului de partea turistică, partea cu hoteluri, restaurante și tot ce presupune infrastructura turistică a orașului. Am ajuns la debarcaderul  aflat în partea nordică a orașului știind că de-acolo pleacă o grămadă de vaporașe seara pentru a face o plimbare de aproximativ o oră până în partea sudică a Da Nang-ului, trecând pe sub toate cele patru poduri atât la dus cât și la întors.

Sunt mai multe tipuri de croaziere. Simple, cu cină inclusă sau fără masă dar cu o sticlă de șampanie și poate or mai fi și altele, dar eu pe-astea le-am reținut. Noi am vrut doar un loc pe punte, nu ne ineresa stat în cabină sau ceva de genul, pentru că vroiam să ne bucurăm de spectacolul de lumini. Imediat ce-am intrat în zona debarcaderului ne-a” agățat” o domnișoară ne-a explicat ce și cum și am luat două bilete pe vasul Poseidon. În prețul biletului era inclusă o sticlă de apă și un platou cu fructe pentru două persoane. Biletele au costat 180,000 de dongi de persoană, asta însemnând vreo 36 de lei.

Nu știu cât costă energia electrică în Vietnam, în schimb știu că nu fac deloc economie. Hotelurile aveau fațadele într-un permanent joc de lumini,” tablourile” prezentate pe aceste fațade schimbându-se permanent de la cascade care porneau din vârful hotelului și” explodând” în mii de picături la baza acestora, pe alte hoteluri cu muuulte etaje era prezent în lumină roșie cu steaua galbenă în mijloc, drapelul Vietnamului. Dar de departe cele mai frumoase jocuri de lumini le-am văzut la cele patru poduri, iar cel mai cel era pe Podul Dragonului, unde ditamai dragonul de aproape un kilometru, adică lungimea podului, trecea prin diverse nuanțe, care de care mai frumoasă.

Asta a fost prima noastră zi în Da Nang. A doua zi am fost la Ba Na Hills, așa că o să sar peste acea zi și o să continui cu ultima zi petrecută la Da Nang. La ora 08.00 trebuia să ne-ntâlnim cu duetul Do Tien – Toyota Yaris. La 07.55 mi-a dat mesaj pe WhatsApp că a ajuns în parcare. Era sâmbătă în acea zi, trafic mai de week-end, așa că cei 30 de kilometri până la Hoi An Coconut Boat i-am făcut în aproape o oră. Eh și aici a început una dintre cele mai distractive ore pe care le-am petrecut în Vietnam. De ce se numește Coconut Boat? Pentru că te plimbi într-o barcă de forma unei jumătăți de nucă de cocos, cu diametrul de... hai să zic 1,50 metri, musai echipat cu pălarii vietnameze, în timp ce la vâslă (da, vâslă, că e numai una) stă, evident în aceeași barcă cu tine, a treia persoană. Prețul pentru distracția asta a fost de 200,000 de dongi de persoană, cam 40 de lei, plus 50,000 pe care i-am dat la sfârșit vâslașei, o femeie de 72 de ani!! , care vâslea și cânta și așa a ținut-o timp de o oră. Am încercat și eu preț de câteva minute să dau la vâslă și evident că n-am reușit decât să mă-nvârt în loc. E circ atunci când zecile astea de” jumătăți de cocos” intră pe un canal îngust și unde vâslașii își arată măiestria, încercând să se depășească între ei. Ne-am amuzat copios în această oră și acum că știu despre ce este vorba, aș fi regretat enorm să nu am parte de această experiență.   

Pe la 10.30 am ajuns la Hoi An. Eram bine-dispuși de la Coconut Boat, iar buna dispoziție a continuat toată acea zi. N-are cum să nu-ți placă Hoi An. Este cel mai turistic oraș al Vietnamului. Este orașul lampioanelor, orașul unde poți învăța să construiești un lampion în mai puțin de două ore. Este orașul unde îți poți comanda un costum de haine sau o rochie și hainele să fie gata după câteva ore. Este orașul unde după câteva sute de metri de plimbare îți vine să te așezi la o terasă sau într-un mic bar și să stai așaaa, ca șarpele la soare, cu o cafea sau un suc în față și să privești la oamenii care forfotesc în sus și-n jos pe principala stradă turistică din Hoi An. Apoi să mai faci câteva sute de metri și iar să stai undeva la umbră cu măcar un pahar cu apă în față. Exact asta am făcut preț de vreo opt ore. Și ne-a plăcut enorm. Singurul regret pe care-l am este că n-am putut să traversez pe Podul Japonez, un simbol, o emblemă a Hoi An-ului. Era în renovare. Aici am găsit să cumpărăm cele mai frumoase suveniruri din Vietnam. Magneți, statuete metalice, niște pahare din lemn de mango pictate cu motive vietnameze, asta ce-mi aduc eu aminte. Și aici, la Hoi An, e de stat mai multe zile. Ca și la Sa Pa, ca și la Phong Nha, ca și la Hue. În viața următoare, clar voi ști cum să organizez un nou circuit în Vietnam :). E de prisos să spun că nici nu știu când au trecut opt ore în această frumusețe de oraș.

La întoarcere, l-am rugat pe Do Tien să ne lase la Piața de Noapte Son Tra din Da Nang. Din două motive. Primul ar fi că n-ai voie să ratezi o piață de-asta de noapte din orice oraș din Vietnam. De acord, trebuie să-ți placă mâncarea gătită” pe stradă” . Al doilea motiv a fost că piața asta e chiar la piciorul Dragon Bridge, unde sâmbăta și duminica, la ora 21.00, capetele dragonilor de pe cele două maluri ale râului Han scot flăcări și apă pe gură. Un spectacol gratuit oferit de autoritățile locale pentru turiști și localnici, deopotrivă.

Ne era foame. Eram nemâncați de dimineață, pentru că la Hoi An am” uitat” să mâncăm :). Atât de mult ne-a fermecat orașul că n-am vrut să pierdem o oră ca să stăm undeva să mâncăm.  Când ți-e foame, comanzi sau cumperi ca Haplea, crezi că ai două stomace. Așa c-am cumpărat, fiecare ce și-a dorit în ideea că mai și gustăm unul de la altul. Evident că n-am putut  mânca mai mult de jumătate din ce-am luat. Și cu toate astea, prețul pentru amândoi a fost undeva la 60 de lei. Cu două beri incluse. În fapt cam ăsta e prețul maxim al unei mese pentru două persoane în Vietnam, dacă nu intri în restaurant.

Cu burțile pline, chiar enorme aș putea spune, am asistat apoi preț de vreo 30 de minute la spectacolul cu foc și apă al dragonului, alături de alte câteva mii de persoane venite acolo ca și noi, special pentru acest mic show. Și ca să ne facem siesta, ne-am întors pe jos la hotel, aproape doi kilometri, după alți 7-8 făcuți pe jos în acea zi, la Hoi An.

Au fost două zile frumoase la Da Nang. A treia, cea de la Ba Na Hills a fost cel puțin la fel de frumoasă. Despre cea de-a treia zi intenționez să povestesc în viitorul review. Până atunci vă doresc vacanțe frumoase, cu zile liniștite și nopți romantice.

---

VIZUALIZĂRI: 424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI