Zambia, drumul spre subsol

TIPĂREȘTE

Zambia, drumul spre subsol

Citatele zilei zambiene

-Cine perseverează, primește răsplata.

-Consecvența permite cuiva să își atingă obiectivele.

-Nu disprețui o idee, poate fi cea mai bună în atingerea obiectivului tău.

Prin pergerinările mele prin lumea largă m-am bucurat de fiecare data foarte tare când am întâlnit români ce și-au deschis o afacere profitabilă atât de departe de casă printre străini. Anul acesta am avut două mari surprize, restaurantul moldovenesc din orășelul Fairbanks de doar 20.000 de suflete situat în Alaska aproape de cercul Polar și apoi mina de aur din Zambia deschisă de un bănățean și un ardelean, de care o să vă vorbesc în acest articol.

O să fie un articol poate mai puțin turistic, un articol mai tehnic, un articol în care o să încerc să vă arăt că totul este posibil în lumea asta, dacă există voință și putere de muncă. Sauu mai pe românește dacă vrei, poți!

Pe Ovidiu din Timișoara l-am cunoscut acu vreo patru ani în Etiopia. De atunci era foarte interest de o nouă afacere prin zonă. Atunci era cu gândul la pietre semi prețioase. A căutat oportunități atât în Etiopia. cât și în Namibia ori Africa de Sud. Până la urmă a ajuns în Zambia și s-a reprofilat de la pietre semi prețioase la aur.

Nu este decât de un an în Zambia și cu toate astea a reușit să pună pe picioare o afacere destul de greu de urnit. A obținut autorizații, a creat relații bune cu mai marii din zonă, a cumpărat teren, a cumpărat utilaje, a angajat personal și a dat drumul la treabă. Eu am ajuns acolo la invitația lui, ca să-mi arate cum stau lucrurile la fața locului.

V-am povestit deja despre Zambia și în special despre Lusaka care m-a impresionat într-un mod neașteptat. Chiar este un loc fain în care m-aș muta la bătrânețe. Doar lipsa mării nu-mi place, dar niciodată nu este perfect.

Am ajuns în Zambia fără să caut aurul propriu-zis. Căutam semnele lui. Diferența aveam s-o înțeleg repede. La ieșirea din aeroport mă aștepta un prieten vechi. Trăia în Zambia de doar un an și, mai important decât atât, învățase regulile nescrise ale locului. Tipul e mare, la propriu, foarte volubil și foarte inteligent, știe să se pună sub pielea oamenilor.

— Bine ai venit, mi-a spus. Nu ai venit să sapi. Ai venit să înveți.

Avea mare dreptate.

În primele zile nu am mers pe teren. Am mers în birouri. Am stat pe scaune tari, am privit pereți goi, am ascultat funcționari care vorbeau calm despre lucruri definitive. Acolo am înțeles că, în Zambia, aurul nu este al pământului, ci al statului. Orice gând despre prospectare începe cu legea. Și evident acolo trebuie să cunoști persoana potrivită care-ți poate deschide ușile necesare.

Prietenul meu mi-a explicat diferența dintre a căuta și a exploata. Prospectarea înseamnă să întrebi pământul, nu să-l forțezi. Înseamnă permisiune, nu posesie. Hărți, coordonate, cereri, limite clare. Nimic nu e vag.

— Dacă sari peste pasul ăsta, mi-a spus, nu mai contează ce găsești. Totul se oprește aici.

Am înțeles că prospectarea nu este romantică. Este metodică. Rece, uneori. Dar necesară.

Abia după aceea am plecat din oraș. Mașina a înghițit kilometri de asfalt care s-a transformat încet în drum de pământ. Praful roșu se ridica în urma noastră ca o umbră constantă. Satele apăreau rar, iar liniștea dintre ele era adâncă. Am ajuns la final în zona auriferă Mumbwa, iar despre cazarea de-acolo am scris anterior.

— Acum începe adevărata lecție, mi-a spus.

Pe drum mi-a explicat ceva ce nu scrie în nicio hartă: poți avea dreptul să cauți aur, dar nu ai dreptul să calci pe pământ fără acceptul oamenilor. Subsolul și suprafața sunt două lumi diferite.

Am ajuns într-un sat mic. Nimeni nu ne-a ieșit în întâmpinare. Nici nu era nevoie. Am așteptat. Am stat. Am privit.

Prietenul meu mi-a șoptit cui să dau mâna și cui nu. Când să vorbesc și când să tac. Apoi m-a dus la headman, iar mai târziu la chief, conducătorul tradițional al zonei. Chief este un rege, pe numele lui Shakumvila, pentru ei. Nu intră oricine acolo și trebuie să respecți anumite ritualuri. Trebuie să fii respectuos, să nu vorbești peste el și mai mult să te apleci în fața lui. Semn de respect, dar și de putere. E lumea lui acolo și noi suntem doar niște intruși. Apropo și trebuia să i te adresezi cu următoarea formulă Your Honour!

Nu am venit cu promisiuni. Am venit cu intenția clară: doar prospectare. Fără utilaje grele. Fără distrugere. Doar observație, mostre, înțelegere. Sub copacul mare, unde se țin deciziile importante, am fost întrebat cine sunt și ce caut. Am răspuns simplu. Caut să știu ce e în pământ. Nu să iau. Nu încă.

Chief-ul a ascultat. A privit. A tăcut. Apoi a încuviințat. Atât. A fost un moment solemn, dar a fost și decisiv. Chiar a fost cumva un moment emoționant chief-ul chiar impunea respect prin simpla lui prezență. Chiar a glumit un pic cu mine.

— Ține minte, mi-a spus prietenul când am plecat, aici nu cauți aur. Cauți încredere.

Am mers pe teren. Fără grabă. Am privit râurile, curbele solului, pietrele ieșite la suprafață. Am învățat să nu mă uit doar la ce strălucește, ci la ce pare banal. Fisuri, depuneri, forme. Prietenul meu mi-a arătat unde pot lua probe și unde nu. Unde e câmp cultivat. Unde e loc sacru. Unde apa nu trebuie atinsă. Prospectarea nu înseamnă să sapi adânc. Înseamnă să observi atent. Să notezi. Să pleci fără urme.

După ce am plecat de la rege am mers la zona unde avea exploatrea minieră. Acolo erau extrem de multe mine, pămânrlu era răvășit peste tot, mai mult chiar un munte era mutat de la locul lui. Nu crezi așa ceva, dacă nu vezi cu ochii tăi.

Am vizitat mai multe mine din zonă până am ajuns la mina lui Ovidiu și a lui Mihai. Mihai este de mai mulți ani în zonă e căsătorit cu o localnică și întâlnirea cu el a fost o reală surpriză. Cu două zile înainte să ajung în Zambia mă uitam la un vlog al lui Marian Marcel din 2020 și acolo apărea Mihai care-l plimba prin oraș și-l ajuta cu diverse lucruri. Primul lucru pe care I l-am zis când l-am întâlnit a fost- Eu te știu pe tine! Un băiat tare fain, Mihai, un băiat din Cluj cu afaceri la Londra care s-a stability în Lusaka.

Organizarea de șantier era clasică, gard, utilaje, barăci, bucătărie în aer liber, șef de șantier, paznic, electrician. Angajați cu carte de muncă are doar patru. În rest vin localnicii din sat, muncesc pământul iar apoi la final vând aurul găsit. Win Win se cheamă acest tip de business în care fiecare are de câștigat.

Seara, lângă foc, mi-a vorbit despre greșelile altora. Despre oameni care au confundat prospectarea cu exploatarea. Despre mercur, despre ape moarte, despre sate care nu mai aveau ce bea.

— Dacă doar cauți, mi-a spus, trebuie să pleci exact așa cum ai venit.

Atunci am înțeles adevărata responsabilitate a prospectării: să nu schimbi nimic până nu ești sigur că ai dreptul. Când am plecat din zonă, nu aveam aur în buzunar. Aveam probe, note, coordonate. Dar mai ales aveam o imagine clară a drumului. Fusesem dus unde conta: la guvern„la rege, în sat, pe teren. Prospectarea nu mi-a adus certitudini. Mi-a adus respect pentru pământ și pentru oameni. În Zambia, aurul nu se arată celor grăbiți. Se lasă descoperit doar de cei care știu să asculte.

Și încă ceva că am uitat să spun. Ca să obții aprobarea regelui trebuie să și faci ceva pentru comunittae și nu doar o promisiune. Ovidiu este obligat să facă o tribună în sat, dar și să construiască un drum. Deci musai trebuie să dai ceva înapoi comunității.

Acesta a fost doar începutul. A urmat mersul înapoi în Lusaka la un mare negustor de aur. Acolo se topea aurul, se transforma în mici lingouri neprelucrate. Apoi am mers la șef care l-a cântărit, i-a calculat concentrația cu un aparat foarte performant, care după spusele lor costă mii de euro și apoi după un tabel ne-a spus prețul cu care-l cumpără de la noi. Ulterior îl transformă în lingouri adevărate și îl vinde în Dubai unde obține prețul cel mai bun.

Cam asta este toată povestea din Mumbwa, zona auriferă a Zambiei. Pare ușor, dar pot să vă asigur că nu este. Trebuie să fii făcut pentru așa ceva și mai mult decât atât trebuie musai să stai acolo, altfel te fură la greu.

Dar uite că Ovidiu s-a asociat cu Mihai și au reușit împreună să facă o afacere de la 0, atât de departe de casă, o afacere foarte profitabilă. Bravo lor!

Închei cu o dilemă, acest articol este cumva mai mult un reportaj decât un articol turistic? Cred că da!

---

VIZUALIZĂRI: 44 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI