Rezervatia Vrachanski Balkan si “cucerirea” varfului de deasupra Voivodin Dol

TIPĂREȘTE

Am plecat de la hotel la prima ora, lasand bagajele la autocar, indreptandu-ne spre marginea orasului Vratsa, prin dreapta pietii Hristo Botev, intrand de pe Bld 2 iunie (бул. „2-ри юни“) pe strada Trapezitsa (ул. „Трапезица“), apoi putin pe Andrei Nikolov (ул. „Андрей Николов“), pana am ajuns la scarile lungi, din capatul carora l-am cules pe catelul care ne-a insotit absolut tot traseul. Parca zici ca ne astepta pe noi. Stea cuminte si se uita la noi cum treceam, pana cand cineva din grupul nostru l-a “intrebat” de vorba, dupa care, scheunand de bucurie a venit cu noi, fugind inainte si inapoi, parca verificand tot grupul.

Am iesit din oras si ne-am inceput ascensiunea celor 750 m, printr-o poarta de lemn, care ne ura “Bun venit in Carstul Vrachanski”. Traseul merge in prima parte prin padure, itindu-se printre copaci, in dreapta noastra, peretii uriasi de piatra. Am trecut peste o cariera veche de calcar, si am ajuns la paraul care se formeaza la baza cascadei Skaklya, aproape secat, unde am facut si un popas de cateva minute. Un lucru interesant pentru cei care cauta cascada asta: este cea mai inalta cascada din Bulgaria, avand peste 130 m de cadere, dar care se formeaza si prinde contur, avand debit, doar dupa topirea zapezilor sau ploi abundente, in restul de timp fiind maxim un firicel de apa, daca nu chiar inexistenta.

Un pic mai sus, dupa inca cateva minute de urcus abrupt, peste stanci si prin urzicile piscatoare :), am ajuns la o pestera, tot neagra (predomina calcarul negru in zona). Aici nu am poposit prea mult, pentru ca intre stancile de intrare in pestera, era o gramada de blana mitoasa imprastiata… si glumele cu ursul care a halit oaia si intunericul din pestera lunga si ingusta, ne-au pus repede in miscare.

Inca cateva minute de urcus abrupt cu haul in spate, si am ajuns pe un platou, unde erau niste resturi ale unui loc amenajat pentru picnic, de unde am admirat un pic valea. Drumul s-a reluat printre copacei nu foarte inalti, pe la umbra, pana am iesit intr-o mare pajiste care era ca un platou verde cu bunatati :) pentru oitele si calutii de aici, intre varfurile stancoase.

Pasunea se cheama Patleina, ca si localitatea din care face parte, si aici se poate ajunge, pe un drum forestier, si cu masina. Chiar erau cateva masini sosite la un picnic cu gratar.

Catelul care era cu noi a bagat viteza si a fugarit calutii, printre care si 4 manzi, alergand in jurul lor, pana pe culmea opusa (din fata noastra), unde i-a lasat in pace. Intors printre noi, a observat in dreapta si turma de oi, pe care a alergat-o, concentrand-o spre stanga, in afara directiei noastre de mers, de parca ne facea spatiu.

Am continuat un urcus mai lejer pana am ajuns pe un platou, numit Voivodin Dol, acolo unde legendele locale spun ca un voievod, atunci cand a considerat ca nu mai poate tine mult timp piept turcilor si va pierde muntele “Vratsa”, si-a aruncat fiica peste stanci in hau, si el a fugit in munti, ascunzandu-se intr-una dintre pesteri, coborand mai tarziu spre campia Sofiei, unde a murit in alta batalie de mana turcilor.

Drumul pana in varful varfului din varf :) s-a continuat de aici, pe drum accidentat, verde, dar plin de pietre mai mici sau mai mari, necesitand atentie mare la mers, asa ca am prins in poze o gramada de exemple de fauna existenta aici.

In varf, de pe stanca cea mai inalta, am vazut toata Vratsa si ghidul nostru ne-a aratat drumul care duce de la Vratsa la Craiova, si departe departe se itea si tara noastra :) !

Coborarea am facut-o pe partea cealalta a muntelui, catre Zgorigrad, de unde am iesit la sosea si ne-a preluat autocarul.

Tot traseul cu pauzele de rigoare a durat 5 ore si jumatate.

---

VIZUALIZĂRI: 567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI