O vizită la Jamestown sau locul de unde se scrie istoria

TIPĂREȘTE

Nu întâmplător, primii președinți americani s-au născut în Virginia. Și de acolo, de pe plantațiile fără sfârșit, au creat fundamentele unui stat cum nu se mai văzuse, nici măcar în contemporana și revoluționara Franță. Pentru că Virginia însăși este un miracol al existenței, într-o istorie în care totul i-a fost împotrivă, de la stihiile naturii până la neînțelegerile umane. Cum ar fi fost, astăzi, o Americă vorbitoare de limbă spaniolă? Sau olandeză? Sau germană?

De aceea, ca oaspete al Virginiei, nu se cade să nu faci o vizită la origini, să te întorci cu patru veacuri în urmă, acolo, la capătul golfului Chesapeake (ce melodie, în pronunția acestui nume de origine algonquin-iană), în fapt, cel mai mare estuar din Statele Unite. Pentru că acolo, la începutul celui de-al 17-lea veac, într-o perioadă când, la gurile Dunării, se destrăma un stat înainte de vreme, trei corăbii acostau, după o grea călătorie, ca să pună bazele unui stat...

Drumul până la ceea ce a fost fortul James, ulterior Jamestown și prima capitală a primei colonii britanice de peste Ocean se face, azi, comod, de-a lungul aceleiași Interstatale care leagă coasta de Est, până spre New York, la nord. Nu la fel de ușor, pe vremea primilor coloniști... Ce disperare, ce spirit de aventură i-a mânat pe aceia să acosteze pe un tărâm neprimitor, plin de boli și de triburi ostile, care a fost mormântul a încă două tentative de colonizare? Și care avea să devină propriul lor mormânt, pentru că, după numai trei ani, majoritatea primilor coloniști era doar o amintire.

Azi, orașul nu mai există pe hartă și, dacă nu ar fi fost dorința americanilor de a avea o istorie a lor, probabil că locul ar fi rămas o necunoscută, pe malul unei ape, ca și Troia de altădată. Din fericire, fortul a fost refăcut, ca și cele trei corăbii care i-au purtat peste apele învolburate pe acei aventurieri făuritori de lumi. Ca și muzeul, în care se intră din parcare și care spune povestea lor. Cum s-au luptat cu indienii Powhatan, cum clima rea, bolile și foamea i-au decimat, aducându-i în starea de canibali și necrofagi, cum o micuță indiană, Pocahontas, l-a salvat pe John Smith, cel care, prin duritatea sa a determinat Compania Virginiei să trimită ajutoare și provizii, fapt ce a făcut, în cele din urmă, să supraviețuiască întreaga colonie. Pentru ca acea Pocahontas, creștinată acum, sub numele Rebecca, să se mărite cu un supus britanic, să impresioneze o întreagă aristocrație și, după ce a dat naștere unui copil, să moară la doar 22 de ani. Frumoasă, această povestire, istorisită de ghidul bătrân, un tip înalt, adus de spate, cu părul alb și strâns legat într-o coadă, pe umeri, peste trench-coat-ul lung și ponosit.

Iar vremea, acolo, la Jamestown, chiar ne-a aruncat în chinul celor trei ani de început, pe o ploaie caldă, dar care te uda până în cele mai ascunse cotloane ale sinelui, încât te întrebi cum de au rezistat aceia, dacă tu, azi, cu tot confortul secolului XXI la dispoziție, abia aștepți să pleci de acolo și să bei o cafea caldă...

Pentru că, în pădure, un tânăr student echipat precum indienii de altădată, la adăpostul unui foc pirpiriu, să tremure de frig în timp ce încerca să reconstituie amintirea satului refăcut, cu corturile, armele, spațiile de uscat carnea și pieile animalelor. De fapt, în satul cu pricina s-a turnat cel mai recent film despre Pocahontas și John Smith, pentru ca scenele să păstreze nota de autenticitate.

Se vizitează, apoi, corăbiile, reconstruite după originalele de la 1607 și te adăpostești de ploaie sub punte, alături de hamacele marinarilor (ce bun de preț aduseseră spaniolii de aici, din Lumea Nouă), lângă așa zisa cabină din lemn a șefului echipajului, te plimbi pe lângă tunurile cu care și-au deschis calea în sus, pe râu, spre spaima indigenilor, arunci o privire în cambuza, plină altădată cu provizii, lângă cuptorul de piatră, ai cărui cărbuni erau păziți mai abitir decât aurul.

Apoi, la adăpostul pelerinei de ploaie, am fugit către parii din lemn ai fortului, pe lângă țeava de tun amenințător îndreptată către intrușii ca noi, la timp să ne refugiem în biserica din același lemn și să ascultăm finalul poveștii spuse de ghidul bătrân, cu părul alb și strâns în coadă. Pentru că acela a răspuns întrebării mute, legate de curajul acelor dintâi coloniști, printr-o altă întrebare, plină de înțelesuri: ”Oare câți dintre voi, cu telefoanele voastre mobile, trăind în cercul vostru de confort, ați avea viziunea unei lumi noi și ați fi dispuși să lăsați totul, chiar și viața, pentru a o construi? ”

Subiect de meditație în drumul spre Williamsburg, altă așezare reconstruită, de dragul istoriei, chiar dacă, în prezent, există încă orașul cu același nume, la doi pași distanță. Pentru că orașul regelui James decăzuse în așa manieră, poate și de teama blestemului acelor ani de început, la finalul veacului al 17-lea, studenții nou înființatei universități William și Mary au decis să mute capitala coloniei Virginia puțin mai departe de țărm, într-un climat mai blând.

Așadar, iată-ne într-un orășel tipic colonial, cu vila guvernatorului, în jurul căreia se învârtește toată suflarea, cu străzi curate și pietruite, străbătute de trăsuri și pietoni îmbrăcați de epocă. Și, pentru că, totuși, suntem în Statele Unite, spiritul mercantil al acestui popor nu se lasă ascuns, așa că, prin fiecare casă găsești un magazin deschis, cu mărfuri de epocă și hand-made, după spusele vânzătorilor care păreau rupți, atât după accentul pe care îl afișau, cât și după port, din acei ani de demult. Oricum, ciocolata făcută în casă, ca de altfel, totul aici, de la melasă până la lichiorul tradițional avea gust de scorțișoară, pentru că scorțișoara este ingredientul de bază în Virginia.

Iar prânzul tradițional luat în taverna King’s Arms a încheiat o zi extraordinară. Aici, pe lângă (în sfârșit!) o mâncare americană cu bun gust (la propriu!), personalul, gătit ca în vremea colonială, ne-a ținut prelegeri despre ceea ce mâncăm, despre rețete, ne-au (în) cântat cu instrumentele de atunci, într-un lied pe care l-am acceptat, politicoși și, ca să nu ne plictisim, ne-au mai spus, poate ca anecdotă, poate nu, că până și George Washington se bucura de un prânz bine stropit cu vin aici. Păi, doar ne aflăm în capitala Virginiei, unde s-au pus la cale independența și viitorul Statelor Unite...

---

VIZUALIZĂRI: 1584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI