Veliko Tărnovo. Manual de folosire. Day 2: Ziua care mi-a mâncat un an din viață

TIPĂREȘTE

Motto: ”Pe litoralul bulgăresc, două persoane vorbeau în limba bulgară. Când au auzit, toți românii şi-au făcut cruce”. aforism de Nicolae Bunduri

După mine, viața unui oraș, ritmul ei, este dat de agitația din Piața agro-alimentară a acestuia. Mai ales la balcanici, care avem în noi negociatul, întorsul mărfii pe toate părțile, discuția prelungă, negociatul ca artă-n sine. Negociem fără să vrem, cu adevărat, acel obiect, dar, din start, plecăm cu ideea că marfa expusă nu merită prețul cerut .

Se prea poate să ni se tragă asta dela faptul că Imperiul Otoman a stăpânit aici și, în atâtea sute de ani, a venit și cu modul de-a face comerț, acela-n care vânzătorul își laudă marfa excesiv iar cumpărătorul își păzește portofelul .

Am avut ocazia să văd mai multe piețe prin locurile pe unde-am fost : am văzut, la Porec, piața de pește , dimineața, la prima oră, am văzut ,la Milano, piața de lângă Via Lario, spre Dom,le-am văzut , în Jaworzno sau Katowice, dar, pentru mine, piețele din Balcani sunt altceva. Bine, Porec e în Croația, strict geografic este în Balcani, dar atitudinea lor nu este balcanică, chiar dacă cei ce vând peștele sunt destul de gălăgioși.

Piețele noastre sunt altfel, dimineața sunt pline de pensionari care, cu sacoșa-n mână, umblă de la tarabă la tarabă, doar așa, ca s-arate că, uite, încă mai trăiesc, sunt gospodine grăbite care cumpără imediat sau, altele, care negociază atent fiece frunză de pătrunjel, de bărbați care, între două ”afaceri” și cumpăratul ziarului mai ciupesc ”una mică”, la colț de tarabă, repede, la botul calului, îmi plac piețele ocupate de precupețe gălăgioase, care-și strigă marfa.

Nu poți merge-n piață și să fii ”scorțos”, nu-i locul tău acolo, ai fi anacronic ! Piața nu-i supermarket, ce-i mai bun se găsește după o îndelungă căutare și, mai ales, pricepere în a negocia prețul cuvenit .

Piețele au ritmul lor : dimineața, la prima oră, gogoșeriile-și scot șarjele de gogoși și plăcinte, făcând aerul să miroasă a vanilie sau aluat copt, precupeții-și udă zarzavaturile s-arate proaspete, treci pe lângă tarabele care vând lapte ori ouă, toate calde, abia ce-au ieșit din corpurile animalelor sau păsărilor din prisosul cărora tu, stăpânul lor, devii comersant .

Și ce lapte gras sau ce ouă mari ai tu, nu ca spălătura de-o vinde cel de-și are taraba lângă tine !

Când treci pe lângă tarabele cu legume sau pe lângă standurile cu flori, ai simțurile-active , este o multitudine de mirosuri, de zgomote și de culori care, cel puțin pe mine, mă fac să văd cât de treaz este acel oraș.

A doua zi în Veliko Tărnovo a început, pentru noi, cu micul dejun servit la hotelul de ne-avea în grijă, o să scriu review separat, am nevoie de PMA. :p

După micul dejun am năvălit pe străzi și, am mers exact în direcția opusă celei în care fusesem în ziua precedentă. Am coborât, deci, pe Țanko Țankovski, o stradă care arată cam ca străzile de lângă bulevardele din Iași, aducea cumva chiar cu strada unde este Bojdeuca lui Creangă și am coborât apoi spre Bulevardul Vasil Levski pe niște trepte dintre două blocuri, pe lângă “ Ohrana” din Veliko și reclamele unor cabinete de avocați. “Ohrana”, insituția din care-și trage seva KGB-ul ...

Veliko Tărnovo are și un centru comercial, după cum e și normal, este oraș cu 70.000 de locuitori, plus că este centru universitar, poate cel mai important, din Bulgaria. Oamenii trăiesc aici, cu nevoile și necesitățile lor, e o comunitate activă !

După ce treci de supermarketul ”Sky Center” de pe bulevard, ajungi la intersecția cu str. Bacho Kiro. Aici este o piață agro, în care am intrat cu mare plăcere. Nu-i vorbă, agitația și zgomotele te atrăgeau în acel loc. Credeți-mă, e un spectacol în sine !

Este vânzoleală și zgomot, am trecut pe lângă tarabe de vindeau gogoși și plăcinte, normal că ne-am agățat de două ”banițe” cu brânză sărată. Erau exact cum spune medicul să mâncăm, foietaj unsuros, imense și fierbinți, miroseau și aveau un gust atât de buuun!!! Apoi, ne-am luat câte un coca-cola, rece, că doar și medicul stomatolog trebuie să trăiască și el, nu?

Am mers cu imensitățile alea de plăcinte în mâini, din care molfăiam cu grijă, să nu ne ardem, Adriana mai delicat, eu ca un bărbat care a făcut armata la infanterie, printre straturile cu flori expuse la vânzare, flori ca la bunici în curte, nimic ”de firmă”, apoi pe lângă tarabele de vindeau struguri și alte fructe, gutui, multe gutui, mere, pere, am ajuns la legume și mi-am bucurat privirea cu roșiile imense, inimă de bou (am și eu acasă) așezate în piramide frumoase, cartofi, ridichi ( de culori diferite), mă rog, ca la piață.

Între spațiile libere dintre tarabe, bărbați micuți, stând ciuciș, încercând să vândă securi sau topoare, cu tăișul lustruit ,pentru impresie, sau cine știe ce vechituri care par să fi avut vreun scop în viață, doar că acesta a fost uitat. Încearcă să le vândă ca și cum de cumpărarea acelui obiect ar depinde, pentru tine, cumpărătorul, tot rostul viitor al vieții tale.

Treci pe lângă un fel de terasă pe lângă care miroase a pește prăjit și, ceva mai la dreapta, o alta de unde miroase a cafea. Mirosurile nu te-ngrețoșează, nu-ți fac poftă, te ghidează cât să știi că, la o adică, sunt acolo.

E încă dimineață, căldura nu s-a ridicat atât de mult ca să devină incomodă , dar , afară e soare care încălzește inimile celor aflați acolo, nu mai e nici urmă de ploaia din ajun.

Nici nu știu cum am pierdut pe-acolo vreo oră și jumătate, am cumpărat mici fleacuri, așa, de avut amintire... Când cumperi de la cineva, îl vezi pe vecinul lui care era gata să-ți ofere același produs dar la un preț mai convenabil, te-ai grăbit, pierderea ta!

Mi-a plăcut piața aceea din Veliko, asta mi-a demonstrat că este un oraș viu nu unul din ăla, cu morgă, de trăiește doar din nuș' ce piatră pe care a călcat cine știe ce șmecher, acum vreo multe sute de ani!

Veliko Tărnovo se află înșirat pe trei dealuri: Tsarevets, Trapezitsa și Sveta Gora.

Aici a fost reședința Imperiului Vlaho-Bulgar, condus de frații Asan, iar pe dealul Tsarevets a fost construită Cetatea cu același nume.

Acuma, dacă aveți un pic de răbdare, o să vedeți că,numai pe AFA, sunt 70 de review-uri despre Veliko Tărnovo, în care, pun pariu, veți găsi date istorice despre Frații Asan, despre Fortificațiile Tsarevets și Trapezitsa.

Care sunteți curioși, veți afla ce grosime aveau zidurile cetății, care a fost concentrația de beton și cât a fost var din mortarul de-a lipit cărămizile și toate alte alea.

Așa că, probabil, dacă voi începe și eu să vă scriu date pe care le iau de wikipedia, probabil c-o să faceți voodoo, ca să mă mierliți. Așa că, nici io prost, nu o să vă dau nicio dată, dar nicio dată , științifică despre Cetate ! O să vă spui ce-am văzut eu și ce-am înțeles din ce-am văzut, așa că, la o adică, mulțumiți-vă să mă-njurați și, gata! N-ați înțeles ce spui, veniți de vedeți cu ochii voștri !

Ca s-ajungem la Tsarevets, am urcat pe B-dul Vasil Levski... și-am mers, și-am mers... până am ajuns în Piața Asan. Nu vă speriați, chiar dacă veți nerge vreo treij’de minute veți trece pe lângă vitrine de magazine frumoase sau, dacă vreți, pe lângă terase de restaurante. Au bulgarii bere bună și e și ieftină !

Aici, în Piața Asan, veți găsi și casa de bilete pentru a vizita Fortăreața Tsarevets. Dacă vorbiți frumos cu fata de vinde bilete, o să vă ia 6 leva de om. Dacă nu, tot 6 leva vă ia, dar rămâneți și cu o imagine urâtă, zic să vorbiți frumos și scăpați numai cu atâta.

Nu vă închipuiți că veți putea vizita Tsarevets ”pe repede înainte ”. Adică, dacă procedați așa, e păcatul vostru!

De vizita în Tsarevets trebuie să vă bucurați! Imediat ce treceți pe sub primul turn de la poarta de intrare.

Veți vedea grosimea zidurilor, într-o mică curte veți vedea două mașini de război, o catapultă și o arbaletă.

Indiferent de locul unde vă veți afla, veți beneficia și de o priveliște extrem de frumoasă, veți avea o panoramă superbă a orașului Veliko Tărnovo.

În cazul nostru am urcat până la clădirea Catedralei Patriarhale din vârf, fostă Patriarhie pe vremea țaratului.

Biserica a fost reconstruită în 1981, pe vremea când în România acestea se dărâmau. Cu zidurile ce o înconjoară, catedrala pare ca o cetate însăși.

Ca să ajungi la ea, urci, agale, pe aleile din cetate apoi, în partea finală, urci, abrupt chiar, treptele care duc la esplanada unde este construită.

Această Biserică este surprinzătoare prin aceea că deși a fost catedrala Patriarhală aici nu se oficiază slujbe religioase. Altar nu există și nici catapeteasmă. Un alt motiv îl reprezintă frescele și mozaicurile din interior ce reprezintă momente importante ale religiei și istoriei medievale a poporului bulgar, care au fost realizate de Teofan Sokerov în 1985. Întrucât stilul modernist al acestora nu respectă cerințele picturilor bisericești s-a ajuns la situația în care biserica să nu fie resfințită. Poate că tocmai din acest motiv, incitant de altfel, vezi pe dracu-n casa popii! :)) duce la un adevărat pelerinaj de turiști curioși să o vadă, plăcerea fructului oprit, nu?

Sincer, vizitezi această biserică nu pentru setea de credință religioasă ci pentru curiozitatea neobișnuitului,e ca la noi, la români : mulți vizitează castelul Bran crezând că acolo-i fieful lui Dracula.

Culmea, la ora la care vizitam Cetatea, de la geamia din vale, din Veliko, s-a auzit chemarea la rugăciune a muezinului.

Un alt punct de interes al cetății îl reprezintă Baldwin Tower, sau, mai neaoș, Turnul lui Bolduin.

Acest Baldwin de Flandra, împărat al Bizanțului, a fost capturat de către Țarul Ioniță cel Frumos, Kaloyan, în urma bătăliei de la Adrianopol, din 1205. A fost adus în Cetate și închis în Turnul de sud est, dar a fost tratat cu respectul cuvenit rangului său, pentru că bizantinul și -dat cuvântul că o să se poarte frumos : nu va sforăi noaptea, se va spăla pe dinți, nu se va scărpina-n cap cu furculița .

Mai aproape de adevăr este faptul că, în schimbul lui, Ioniță cel Frumos spera la obținerea unor avantaje pentru țaratul său.

Doar că, în timp ce țarul Caloian a fost ocupat cu afacerile de stat și lupte constante pentru teren cu grecii, maghiarii și latinii, regina bulgară (cumana Tselguba) a început să-l placă pe cavalerul frumos, care părea atât de diferit, nobil și atractiv.

Ispita-ispită, dragostea-dragoste, regina a decis să calce jurământul conjugal și regal și-i oferă cavalerului libertatea, împreuna cu inima sa, la modul figurat, evident.

Ca în piesele lui Moliere, într-o noapte întunecată, Tselguba, deghizată în servitoare, a mers la turn, la regele Baldwin, aducându-i presupusa mâncare. Acolo, fără suflare, regina i-a oferit cavalerului dragostea sa, împreună cu decizia de a-i da libertatea și să fugă ,împreună , în țara lui.

Baldwin se uită uimit la ea, nu era genul de pleașcă la care se aștepta, dar nu a călcat în picioare onoarea sa cavalerească și cuvântul dat regelui bulgar. Mai ales că avea o alegere grea de făcut : el voia să mănânce, cumana voia cu totul altceva . Cavalerul a refuzat, fără să ascundă indignarea sa la infidelitatea reginei bulgare. De fapt, cred că omul era mai degrabă flămând decât doritor de alte alea.

Văzându-se refuzată, ba, mai rău, și certată, regina a înlocuit dragostea sa cu furie și ură. Pentru a se răzbuna, regina trădătoare a făcut ce fac mai toate soțiile: și-a îmbârligat bărbatul , a căzut la picioarele lui Caloian și l-a bârfit pe Baldwin, că a încercat să o seducă, sperând că așa va fi ajutat să scape, dar ea, nu și nu, că l-ar fi refuzat.Și acuma voia să-și recupereze onoarea cea nereperată. Iar bărbat-su era numai bun pentru asta , deci, l-a tocat la cap !

Deși viteaz ca țar, ca să scape de gura nevestei, regele bulgar a ordonat ca deținutul să fie orbit cu un băț fierbinte, și apoi să fie aruncat de pe stânca Golgota, în râul Yantra. Activitatea de orbire mi se pare inutilă, barbarie gratuită, dacă tot urma să-l arunce în Yantra... când o s-ajungeți la ziduri o să-nțelegeți de ce...

De aici tragem concluzia că bietul rege a murit, ca fraierul, fără ca, de fapt, să fi greșit cu ceva. Deci, mai degrabă... hai, mă-nțelegeți voi!

Să mai spunem că actualul Turn Baldwin, turnul modern, a fost restaurat în anul 1933, după proiectul arhitectului Alexander Rashenov, având ca model turnul medieval păstrat din Cetatea Cherven, în apropierea orașului Ruse.

Am petrecut în fortăreață vreo trei ore, am ieșit mai devreme de ora 18, așa cum mi s-a spus. Ne-am umplut timpul pe terasa restaurantului Ivan Asen, pe terasă, la o bere și-un Cappy. De pe terasă se vedeau și Tsarevets și Trapezitsa. Iar pe dealul Sveta Gora trona, imensă, statuia Sv. Evtemi.

Am coborât, apoi, spre oraș, admirându-l în luminile de seară. Este atât de frumos și seara, că nu ne mai venea să mergem în camera de hotel.

Și totuși, acolo am ajuns, în final. Mi-am băut păhărelul de whisky înainte de a adormi, după o zi grea, în care-am dat kilometrajul peste cap. Și la mers pe jos și la vârstă, în ziua aia am mai pierdut un an, că s-a adăugat la vârsta de-o aveam!

Haidi, pa!

Web, te rog frumos : youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3406 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI