Revenind în Oraşul Marelui Turn și împrejurimi la cumpăna dintre ani

TIPĂREȘTE

Nu știu câți dintre cei ce călătoresc sunt dispuși să revină în locurile care le-au fost pe plac și în care s-au simțit bine, însă în ceea mă privește, lucrurile stau exact așa: acolo unde mi-a rămas inima și unde bugetul nu-mi este dat peste cap, acolo știu sigur că voi vrea să ajung din nou. Desigur că și mie mi-ar plăcea mereu să experimentez ceva nou, să calc pe tărâmuri neumblate încă de mine și să cunosc oameni noi, dar întotdeauna cel care dictează este măria-sa bugetul în funcție de care se țes planurile de vacanță.

Pentru minivacanța aceasta generoasă a revelionului, cu patru zile libere în program, ne-am gândit că tot la vecinii bulgari ar fi ideal (din punctul de vedere al costurilor) să petrecem, tot în fermecătorul oraș al țarilor bulgari, Veliko Târnovo. Am avut noroc și de vreme bună, cu soare și temperaturi de primăvară care ne-au lăsat să colindăm în voie prin zonă și prin oraș. Pachetul a constat în trei nopți cu mic-dejun inclus, la același hotel ca și anul trecut (Tarnovo) și masa festivă de revelion. Singura schimbare din program a fost localul unde urma să întâmpinăm noul an, respectiv restaurantul Asenevtsi, situat pe strada Aleksander Stamboliyski, nr. 7, undeva între Centrul de Informații Turistice și hotelul Etar, când o iei spre statuia măreață a Asăneștilor și Galeriile de Artă Boris Denev. Totul la 133 €/persoană.

Despre Veliko Târnovo am tot scris, încă de acum doi ani când l-am vizitat prima dată, adăugând câte ceva nou, pe parcurs atunci când a fost cazul. Cel mai bine este să vă povestesc pe scurt în ce a constat minivacanța noastră, poate cuiva, care ajunge în oraș și vrea să evadeze și în zona înconjurătoare, i-ar putea fi de folos în a se inspira asupra a ceea ce poate vizita. Am ales să dedicăm Orașului Țarilor Bulgari capetele intervalului, respectiv zilele de 30 decembrie și 02 ianuarie când am reluat la pas diverse colțuri ale sale, iar ieșirile noastre au fost făcute în zilele de 31 decembrie şi 01 ianuarie, practic miezul minivacanţei, când se știe că nu există program la muzee, iar vremea a fost pe de-a întregul de partea noastră, parcă un real îndemn să stăm mult pe-afară.

Pentru ultima zi din 2017, noi, toți cei opt membri ai grupului, la unison, am hotărât să reluăm frumoasa experiență de la Bojentsi, de acum doi ani. Așa de tare ne-a impresionat atunci mica localitate tradițională, cu aspect parcă neatins de trecerea vremii, încât ne-am dorit să luăm la picior încă o dată ulițele pline de farmec ale satului. Despre Bojentsi am scris deja un articol, așa că nu voi relua subiectul.

Am găsit multă lume cazată în Bojentsi, mulți turiști se pregăteau de petrecerea de revelion, cu mașinile pline de bunătăți pe care le cărau la pensiuni. Sărbătoarea se simțea în aer, iar aerul nu era deloc de iarnă, ci aducea, mai degrabă, a primăvară. Deși era destul de devreme, străduțele principale gemeau de mașini pricopsite parcate, prăvăliile cu suvenire își deschiseseră ușile și-și expuseseră marfa colorată vesel în afara acestora din care, desigur, nu ne-am putut abține nici noi să nu cumpărăm câte ceva.

Singurul lucru ce a apărut în plus a fost că am găsit biserica satului, cu hramul Sf. Ilie deschisă, așa că am putut să o admirăm și în interior, nu numai pe-afară, am putut spune o rugăciune, ne-am putut îndrepta gândurile către persoanele dragi care sunt sau nu mai sunt printre noi, aprinzând o lumină pentru acestea.

La final, ne-am oprit pentru prânz în centru, la mehana Retro, la care luaserăm masa și data trecută și ne plăcuse și servirea și mâncarea și aspectul vintage al localului.

De cum am intrat în noul an, după ce ne-am ospătat bine la brunch-ul oferit de hotel, ne-am urcat în mașini cu direcția Elena, un orășel situat la circa 40 km sud-est de Veliko Târnovo. Ar mai fi fost de vizitat și orășelul Kostel (nu râdeți!), dar pe parcurs ne-am mai oprit și în alte locuri, așa că nu am mai ajuns și la acesta. Drumul ne-a purtat printre dealuri și munți cu peisaje pitorești. Primul punct în care ne-am oprit a fost satul Ruhovtsi, situat la 3 km sud-est de Elena pentru a vedea cascada Hristovski de pe râul Miykovska. Deși s-ar fi putut ajunge la aceasta după ce am fi traversat un pod și am fi lăsat mașina într-o parcare mare, GPS-ul ne-a scos aproape de o potecă, la capătul unui cătun cu case arătoase. Din curtea uneia a apărut un localnic ce ne-a recomandat să mergem preț de cinci minute pe poteca aceea destul de alunecoasă pentru a surprinde cascada de sus, de pe niște stânci abrupte, de unde imaginile erau mai spectaculoase. Zis și făcut. Deși căderea de apă se produce de la numai nouă metri, cascada este foarte frumoasă poate și pentru că debitul apei este bogat. Văzut, admirat panorama, fotografiat, plecat.

Următoarea destinație a constituit-o mănăstirea Maryanski pentru care am ieșit înapoi în drumul Elena-Sliven și pe care l-am parcurs 5 km. Mănăstirea Maryanski „Sveto Preobrajenie Gospodne” se află în satul Dolni Maryan, un sat înconjurat de dealuri și râurile Borovshtitsa (Ruhovska, Miykovska) și Burzitsa (Kostelska). Conform legendei, mănăstirea a fost întemeiată între anii 800-900, lucru confirmat de descoperirile făcute, clădirea, așa cum arată astăzi, a fost construită în 1835. În jurul acesteia s-au țesut mai multe legende cu privire la originea și numele sale, inclusiv una care susține că mănăstirea găzduiește în adâncurile sale mormântul cu rămășițele pământești ale țarului Boris I sau Boris-Mihail după ce a fost botezat creștin. În decursul timpului, după ce a fost afectată de cutremure succesive, a fost refăcută în mai multe rânduri, ultima dată, în 2013, beneficiind de o restaurare amplă cu fonduri europene, conform panoului informativ aferent. Deși era ziua de 01 ianuarie, ziua Sf. Vasile cel Mare, biserica mănăstirii era închisă, așa că după ce i-am dat roată, ne-am repus la drum spre Elena căreia aveam să-i dedicăm mai mult timp și mai multă atenție.

Elena este un frumos orășel situat în Balcanii de nord, mai bine-zis un fost târg de meșteșugari și artizani, întemeiat încă din vremuri străvechi, însă devenit cunoscut în perioada de dominaţie otomană când a îndeplinit un rol serios în mişcarea antiotomană. De fapt, după ce capitala Veliko Târnovo a fost cucerită de turci în 1393, mulţi nobili bulgari s-au stabilit aici, iar între secolele XVIII-lea şi al XIX-lea, a devenit şi un centru educaţional de seamă. Citisem un pic despre Elena, îmi stârnise curiozitatea și o sădisem și eu, la rândul meu, în mințile membrilor găștii, așa încât vroiam să ne convingem la fața locului de ce ne poate oferi urbea cu nume de țarină (împărăteasă), pare-se după numele celei de-a doua soţii a ţarului Ioan Asan I, aşa cum spune una dintre legende. Se află la vreo 300 m altitudine și are cam 6.000 locuitori.

Am parcat la marginea oraşului, iar din înfăţişarea actuală cu care luaserăm contact nu reieşea că avem de-a face cu fermecătorul târg medieval pe care-l văzusem în poze. Dar, înaintând pe strada principală, Ilarion Makariopolski, de-a lungul căreia se întinde oraşul, am remarcat de-o parte şi de alta a acesteia, cum aspectul clădirilor se schimba şi ne apăreau în faţă cele tradiţionale, recondiţionate, adevărate bijuterii de arhitectură clasică sau din perioada Renaşterii Bulgare. Casele sunt construite în stil otoman, cu etajul din lemn, în general, în consolă, cu fundaţie şi parter din piatră, acoperite cu solzi mari de ardezie. Aveam pe partea dreaptă râul Elena al cărui curs era traversat de trei poduri în zona centrală, peste unul am remarcat biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Cum la Centrul de Informaţii Turistice am găsit închis, ne-a atras atenţia o frumoasă casă veche situată în spatele centrului. Ne-am apropiat şi am constatat că găzduieşte o cafenea mai neobişnuită, fiindcă în cadrul casei-muzeu unde se pot admira expoziţii de obiecte vechi, tablouri, se pot citi cărţi, se poate sta la masă și comanda cafea, ceva de băut şi ceva dulce. E vorba despre casa în care s-a născut scriitorul/poetul bulgar Petko Yurdanov Todorov, iar noi n-am pierdut ocazia să degustăm produsele locale la un popas bine-meritat. Noi, fetele, am încercat baclava şi cafea turcească (la nisip) şi pot spune că se sesiza cu uşurinţă că sunt făcute “ în casă”, iar băieții au vrut câte o mastică. Ieftin şi bun! Tot aici am găsit hărți puse la dispoziție gratuit, hărți editate de Centrul de Informaţii Turistice care s-au dovedit foarte utile, cu ele orientându-ne paşii în următoarea oră.

Am luat-o uşor cu harta în mână pe artera principală cu ochii la ceea ce se vedea din stradă, în stânga: parcul „Hristo Botev” și fratele său mai mic, părculețul „Ilarion Makariopolski” parte dintr-unul enorm numit Kaleto, Școala Veche Gimnazială, în dreapta clădirea Primăriei, grădina de vară cu teatrul aferent. Apoi, la prima intersecție, am luat-o la stânga, pe strada Ieromonah Iosif Bradati spre complexul istoric arhitecural „Daskalolivnitsa”, nu înainte de a admira casa Bakalov, transformată într-un birou de informații turistice mai mic.

Un pic mai încolo am dat de Casa Popnikolov, un edificiu de culoare neagră, sobru şi în bună parte din lemn care este, astăzi, muzeul de Paleontologie, evident închis în prima zi a anului. Apoi, am intrat efectiv în arealul complexului „Daskalolivnitsa”, un grup de clădiri vechi cu însemnătate istorică, inima Elenei de altădată, dispuse într-o zonă verde, plină de vegetație. Am găsit deschis și am luat la picior complexul. Acesta este format din însăși „Daskalolivnitsa”, care era prima școală unde se formau pe vremuri dascălii (întemeiată în 1848), hanul Kamburov, construit la mijlocul secolului al XIX-lea de Stoyan Kambura, un luptător fervent împotriva stăpânirii turce, astăzi muzeu etnografic, Casa Gunev cu rol de poartă de intrare în complex. Toate acestea pot fi vizitate contra sumei de 4 leva, însă erau închise, având regim de muzee.

Am lăsat special la urmă cele două biserici emblematice: Sf. Nicolae, foarte veche, scundă, reconstruită fără permisiunea otomanilor, în jurul anului 1804 de localnici după ce fusese arsă într-un incendiu în 1800, și Adormirea Maicii Domnului, ceva mai nouă (ridicată între 1835 și 1838), neobișnuit de mare și extrem de frumoasă. Mi-a amintit de o biserică din Ciprul de Nord, pe nume Sf. Barnabas cu care semăna leit la formă, dimensiuni și interior. Turla bisericii, direct proporțională cu biserica judecând după aspect, se află la ceva distanță de aceasta și a fost ridicată ceva mai târziu, prin 1912.

Datorită acestor două biserici şi a celei cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Elena era cunoscută odinioară ca Bethleemul Bulgariei, fiindcă în vremea stăpânirii otomane, bisericile, ca număr, dimensiuni, formă erau controlate de autoritățile vremii care nu doreau prea multe lăcașuri creștine într-o singură localitate.

Am ieșit de pe domeniul complexului „Daskalolivnitsa” îndreptându-ne pe strada Hristo Momchilov către „Turnul cu Ceas”, o altă construcție-simbol din Elena care se observa chiar din curtea complexului. Imediat am dat de o statuie de forma unui cap de om, imens de piatră ce-l reprezintă pe Mac Gahan, un tânăr ziarist american de război ce și-a pierdut viața în Războiul Ruso-Turc (de independență). Turnul cu Ceas, aliniat cu măreața clopotniță a bisericii Adormirea Maicii Domnului, a fost clădit pe la 1812 astfel încât să poată fi văzut și auzit din fiecare punct al orașului, ulterior reconstruit în mai multe rânduri, ultima dată în 1987. Cert este că... nu are ceas pe niciuna dintre laturile sale, sau cel puțin noi nu am remarcat existența vreunuia, se poate observa pe perete doar urma ceasului. În partea inferioară, corpul turnului este paralelipipedic, din piatră robustă, mijlocul are formă de prismă cu opt laturi și conținea mecanismul efectiv al ceasului, iar partea superioară este deschisă din toate părţile, este realizată din lemn, cu un acoperiş conic şi găzduieşte clopotul.

După o asemenea incursiune prin centrul vechi, plin de istorie a orășelului, ne-am dus să ne recuperăm mașinile din parcare, repunându-ne la drum spre Veliko Târnovo, pe drumul ce trece peste lacul Yovkovtsi, un lac de acumulare, întins ca suprafață la care am făcut un mic popas pentru fotografii. Mai târziu, am sesizat că rataserăm două obiective importante: casa-muzeu „Ilarion Makariopolski” şi ansamblul celor cinci case Razsukanov, toate construite sub acelaşi acoperiş de un tată pentru cei cinci fii ai săi.

Dată fiind noutatea traseului parcurs de această dată, ne-am declarat mulțumiți de ceea ce am găsit, care, în deplină armonie cu vremea însorită și caldă, au contribuit din plin la reușita acestei minivacanțe. Dacă aveți drum prin Balcanii de Nord, zăboviți pentru un popas mai scurt sau mai lung prin aceste locuri fermecătoare, veți vedea că merită! Recomand!

Surse de informare:

http://visit. elena. bg

https://en. wikipedia.org/wiki/Elena_ (town)

http://bulgariatravel.org/en/object/41/elena

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=zp3sljnIjnE

---

VIZUALIZĂRI: 3162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI