ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.01.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JAN-2017
DURATA: 3 zile
prieteni
10 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Din nou la Veliko Târnovo, de data aceasta în minivacanţa de Revelion

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Veliko Târnovo ne-a intrat la suflet, atât mie cât şi soţului meu, încă de când am călcat prima oară în el, în noiembrie 2015. De atunci, ne-am propus să revenim ori de câte ori am putea, având în vedere distanţa nu foarte mare până acolo. S-a întâmplat astă-vară, de Sfântă Mărie, în circuitul ce ne ducea la Lovech să trecem prin „oraşul marelui turn” într-un scurt popas de câteva ore atât cât să luăm masa la Ego şi apoi să omorâm caloriile plimbându-ne pe strada Gurko şi pe Samovodska Charshia. Nu pot să spun decât că e absolut fermecător vara cu atât de multă vegetaţie pe colinele dimprejur, cu atât de multe flori, cu râul Yantra ce se unduieşte pe lângă peninsula verde cu monumentul Asăneştilor şi Galeriile de Artă „Boris Denev”.

Ei, de data aceasta, în ultima zi din 2016, am prins „oraşul ţarilor bulgari” îmbrăcat într-o haină albă de iarnă, de omăt, groasă de cam treizeci de centimetri, în condiţiile în care numai aproape cu zece km de Veliko Târnovo am văzut un pic de zăpadă presărată din loc în loc, de-o parte şi de alta a şoselei. De cum am intrat în oraş, peisajul, dealtfel desprins ca din poveşti, ne-a speriat un pic, din cauza dificultăţilor din trafic, de pe trotuare, utilajele de deszăpezire abia apărute, începuseră să-şi facă datoria. Iarna autentică cu strat mare de zăpadă şi frig aveam s-o cunoaştem, mai întâi, la Veliko Târnovo, fiindcă în noaptea dinaintea sosirii noastre acolo ninsese abundent, în cele trei zile pe care le-am petrecut pe-acolo, gerul aspru ne-a muşcat de obraji continuu.

După o primă întâlnire cu iarna „pe uliţele” oraşului, ajungem la locul de cazare: hotel Tarnovo, situat central, pe strada Marno Pole, vizavi de parcul cu acelaşi nume. Acolo, în aproximativ acelaşi timp cu formalităţile de cazare am primit din partea hotelului şi câte o lopată uriaşă cu care să ne degajăm locurile de parcare din faţa hotelului de sub povara zăpezii, parcarea subterană a acestuia fiind disponibilă contra 10 leva/zi, dar şi până la intrarea în parcarea subterană trebuia făcută pârtie, aşa că era mai economicos din toate punctele de vedere de amenajat locurile din faţa hotelului.

După ce ne-am instalat, am ieşit destul de repede prin zăpadă la o mică bulgăreală, căci copiii dinăuntrul nostru erau dornici de joacă. Apoi ne-am îndreptat către pizzeria Ego să mâncăm un prânz întârziat, iar priveliştea albă şi îngheţată ce ni se înfăţişa de la fereastră asupra teraselor oraşului cu casele aşezate pe ele şi a Yantrei ce părea că a rămas încremenită sub gheaţă, ne umpluse ochii de uimire. După aceea, am pornit, încă pe lumină, în căutarea mehanei Bolyari în care agenţia organizatoare ne stabilise petrecerea de Revelion, situată conform spuselor, la 150 m de hotel. Am găsit nu prea uşor mehana, dată fiind amplasarea sa undeva la parterul unei clădiri ce devenea subsolul aceleiaşi privită din alt unghi, având în vedere dispunerea în pantă a clădirilor oraşului. În mehana Bolyari, o mehana tip folk, de două stele, noi, cei zece români cărora ni se rezervase masa cu nr. 1, aveam să petrecem o noapte minunată alături de peste două sute de bulgari, cu muzică live asigurată pe rând de trei solişti vocali, din fericire şi cu repertoriu internaţional.

Fiindcă nu voi mai scrie un review separat despre mehana Bolyari, voi spune câteva cuvinte despre aceasta şi voi detalia un pic în cele ce urmează în ce-a constat trataţia deosebită de care ne-am bucurat în noaptea dintre ani.

Mehana Bolyari rezidă într-o incintă largă, cu destul de multe mese, potrivită pentru petreceri de nunţi, ai căror pereţi erau frumos decoraţi în general cu chipurile pictate ale fraţilor Asan, săbii, tablouri medievale, şi mai abitir acum cu ocazia Revelionului cu mesele aranjate festiv, de sărbătoare.

În primul rând şi cel mai important, după părerea mea, a fost că am fost bine primiţi, aş putea spune chiar răsfăţaţi în anumite momente, ceea ce mi-a dovedit o dată în plus că bulgarii sunt prietenoşi, sociabili şi respectuoşi cu turiştii. Ne-am temut că vom fi stingheri printre cei două sute de bulgari, că am putea fi luaţi în râs, că oricum nu ne-am fi dat seama, dar, dimpotrivă, am fost plăcut impresionaţi că noi, cei zece români „repartizaţi” aiurea alături de atâţia oameni veniţi să asculte şi să danseze pe muzică cântată live, am fost băgaţi în seamă atât de cântăreţi cât şi de meseni. Aşadar, atmosfera a fost grozavă, mi-a plăcut mult că au dat importanţă evenimentului şi s-au gătit corespunzător, nu excesiv, ci atât cât trebuie, au cântat alături de soliştii vocali toate melodiile locale şi nu se încurcau la versuri, se simţeau bine fără să exagereze, iar lucrurile să degenereze. Ştiu sigur că noi, românii, ne-am simţit tare bine şi asta datorită bulgarilor care s-au purtat foarte frumos cu noi, ca nişte adevăraţi amfitrioni şi care nu erau neapărat localnici, ci erau şi din Sofia, Plovdiv sau alte locuri.

Mâncarea n-a fost nici mai rea, nici mai bună ca la o nuntă, spre exemplu, dar îndestulătoare şi bine gătită. Ne-a fost repartizat un chelner vorbitor de engleză ce ne-a „păzit” straşnic toată seara, iar perechea de vegetarieni dintre noi a găsit pe masă discret scris în română pe o hârtie alături de farfurii „meniu vegetrian”, căci aşa au fost solicitările. Ca entertainment, aproape de miezul nopţii a fost organizată o tombolă şi fiindcă noi nu înţelegeam numerele extrase din bol strigate în bulgară, chelnerul ne-a rugat să ne expunem fiecare bileţelul primit odată cu aperitivul (pe care era scrisă o cifră) pentru a putea el urmări dacă vreun număr ar ieşi câştigtor. Şi au ieşit chiar două, iar de fiecare dată băiatul nostru sărea în sus de bucurie cu bileţelul aferent, conducând câştigătorul să-şi ridice premiul, spre deliciul audienţei.

Costul mesei festive s-a ridicat la 55 euro/persoană şi a fost stabilit de agenţiile partenere, fiind achitat la pachet cu cazarea.

Prima zi a lui 2017 ne-a adus o poftă nebună de făcut o introspecţie prin împrejurimi, prin urmare, ţuşti, ne-am urcat în maşini cu un itinerar făcut dinainte: mănăstirea Dryanovo cu cascada, peştera Bacho Kiro şi orăşelul Tryavna. În ceea ce priveşte ultima opţiune îi mulţumesc pentru sugestie colegei @Floria care mi-a recomandat cu căldură cu ceva timp în urmă orăşelul, iar pentru rest colegului @Testosu' care a scris destul de tentant despre celelalte obiective şi nu am putut rezista.

Ca să ajungem la mănăstirea Dryanovo, am urmat din Veliko Târnovo şoseaua ce duce la Gabrovo şi Stara Zagora cam 30 km, iar după ce se depăşeşte localitatea cu acelaşi nume, un indicator semnaliza că trebuie s-o luăm la stânga circa 1,5 km. Drumul secundar ce duce la mănăstire era şi el deszăpezit, şi deşi era mai îngust, era în stare foarte bună.

Reconstruită ultima dată în anul 1897, mănăstirea este de fapt, mult mai veche, datând din secolul al XII-lea şi este amplasată la poalele munţilor Stara Planina, la confluenţa râurilor Dryanovska şi Andaka, la baza unor colţi stâncoşi. Are hramul Sf. Arhanghel Mihail şi, alături la intrare, un mic muzeu etnografic ce era închis pe 01 ianuarie. De la mănăstire se face un drumeag ce se parcurge numai cu piciorul spre cascada şi peştera Bacho Kiro. Zăpada îngreuna un pic accesul, dar nu ne-am lăsat, am ajuns destul de repede la cascadă. În peşteră nu se putea intra, căci era închis, intrarea se face contra cost, de aceea cu siguranţă vom mai reveni şi pe vreme mai caldă pentru a ne putea bucura din plin de toate obiectivele din zonă. Spectacolul oferit de natura hibernală, cascada îngheţată din care mai curgea doar un fir de apă pe sub un podeţ de lemn suspendat între două stânci, este de-a dreptul uluitor, nu te mai saturi să priveşti! Parcă eram într-o scenă din „Crăiasa zăpezii”!

Şi totuşi ne-am desprins de-acolo în direcţia Tryavna pe o şosea cu multe suişuri şi coborâşuri, cu multe ace de păr, prin pădurea de foioase, îmbrăcată în mantie de nea, parcurgând 20 km. Drumul era curăţat, fusese împrăştiat material antiderapant, nu ne-a creat nici o problemă.

Ajunşi în orăşel, am parcat lângă vechea biserică Sf. Gheorghe şi am luat-o la pas spre centrul medieval, cam doi km, că parcă nu mai ajungeam. Am trecut pe lângă primăria actuală a oraşului, casa-muzeu Pencho Slaveykov, apoi am intrat în centrul vechi pe strada principală, cu case vechi pe ambele părţi în care erau fie câteo prăvălie cu lucruri de artizanat, fie câte o mehana, fie altfel de magazine. Urbea, situată de-o parte şi de alta ale râului Dryanovska, s-a dezvoltat considerabil în secolul al XIX-lea, deşi şi înainte avusese un statut aparte în relaţia cu administaţia turcă, nefiind locuită niciodată de turci şi consta în meşteşugari şi atelierele lor, mici meseriaşi care manufacturau tot felul de mărfuri. Astăzi toate acestea sunt constituite într-o rezervaţie arhitecturală cu şapte muzee şi galerii de artă, două biserici, peste 140 de monumente.

Am dat de Turnul cu Ceas, Podul de Piatră şi piaţeta din jur ce marchează punctul zero al vechiului orăşel: „Diadi Nikola”. Acolo, la cele câteva mese scoase afară la soare, deşi era un ger de crăpau pietrele, se putea bea o cană de vin fiert sau un ceai fierbinte. Am mai înaintat încă vreo treisute de metri, la întoarcere am făcut o vizită casei-muzeu Daskalov şi apoi repede la maşină, căci timpul trecuse şi noi îngheţaserăm destul de tare, poate şi pentru că ne aşteptam unii pe alţii şi zece inşi nu pot să se sincronizeze aşa uşor. Însă Tryavna merită mult mai multă atenţie şi pe viitor avem de gând s-o mai vizităm.

Reîntorşi la Veliko Târnovo, după o mică pauză de reacomodare, am purces per pedes, în ciuda gerului năprasnic, în centru pentru a lua masa alegând de data aceasta, mehana The Quiet Corner (механа тихия кът) de unde am plecat destul de repede, cam dezamăgiţi fiindcă n-am prea avut ce alege, până la urmă era 1 ianuarie, şi pretenţiile nu-şi aveau locul. Nici un fel de desert nu era disponibil, de aceea, de-acolo, ne-am dus întinşi la Shtastliveca (Щастливeцa) unde ne gândeam că ne puteam îndulci cu ceva şi nu ne-am înşelat căci pe lângă acestea şi-au făcu loc, până seara târziu, nişte pahare cu vin şi şampanie, că doar sărbătoream onomastica uneia dintre fete ce poartă al doilea prenume Vasilica.

Ultima zi a minivacanţei ne-a adus o dimineaţă însorită, însă cu -15 grade în termometru, dar şi un ghes de a revedea Arbanassi, satul ce străjuieşte oraşul marelui turn de pe colinele de deasupra. După micul dejun şi predarea camerelor, am pornit-o într-acolo cu soarele de partea noastră. În plină iarnă, cu zăpadă în strat mare şi străzi necurăţate, plimbarea s-a dovedit anevoioasă şi n-a durat prea mult, însă panorama către îngheţata cetate Tsarevets de la fosta reşedinţă a lui Todor Jivkov era uimitoare.

Ultima oprire în drum spre casă a fost la Ruse unde era aproape primăvară cu 7 grade pozitive, pentru a gusta ceva la Happy, dar n-a fost să fie, căci era atât de aglomerat încât era coadă atât afară cât şi înuntru, în sas. Pentru că nu aveam timp de pierdut pe la cozi, am găsit un alt local, tot pe strada Aleksandrovska, pe nume „La Strada”, unde ne-am relaxat aproape două ore la masă. Apoi, am pornit spre vamă unde am aşteptat vreun sfert de oră, iar drumul spre casă a continuat fără zăpădă, cu temperaturi mai ostoite, fără probleme.

Minivacanţa se sfârşise şi odată cu finalul ei începea un nou an, pe care-l doresc mai bun pentru toată lumea! La mulţi ani, dragii mei!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=B-zvUh_Hbis


[fb]
---
Trimis de irinad in 06.01.17 19:08:19
Validat / Publicat: 06.01.17 20:57:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 9683 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

37 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Iarna peste Veliko Târnovo
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59150 PMA (din 64 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

37 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 37
webmaster39
[06.01.17 19:53:42]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster39
[06.01.17 19:58:09]
»

ajungem la locul de cazare: hotel Târnovo, situat central, pe strada Marno

- Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

elviramvio
[06.01.17 21:13:30]
»

@irinad:

Mai copila da nu puteai merge in alta parte? Fix V. T. sa prinzi si zapada, asta asa sa ne faci in ciuda!

Sa va fie de bine plimbarea, P02 merge la sufletul meu. P21, apai apartinatorul n-a apucat si el o maneca?

irinadAUTOR REVIEW
[06.01.17 21:23:01]
»

@webmaster39: Mulţumesc pentru ataşarea videoclipului şi, de asemenea, pentru invitaţia de a scrie despre locul de cazare. Cât de curând voi avea în vedere să scriu şi un articol despre hotel.

irinadAUTOR REVIEW
[06.01.17 21:31:26]
»

@elviramvio: Da, Elvira, însă cred că "am chemat" acea iarnă şi pe la noi, că de adus, nu am putut s-o aducem, pentru că era foarte "grea" şi a trecut deja o săptămână de-atunci! Ştiam eu că-ţi va plăcea cetatea, chiar şi îngheţată!

Nu, aparţinătorul, cum îţi place ţie să spui, făcea poze, m-a ţinut de mânecă fiindcă îmi aluneca încălţămintea şi mă mai şi trăgea de mânecă atunci când era cazul!

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[06.01.17 21:57:10]
»

@irinad: Un articol cu de toate, frumos povestit, asa cum era de altfel de asteptat avand in vedere si povestitorul dar si locul, insa ceea ce m-a impresionat cu adevarat au fost pozele P03 si P31, adevarate file de poveste. Nu am mai vazut pana acum Veliko Tarnovo iarna si pot spune ca mi-a placut foarte mult. Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[06.01.17 22:14:29]
»

@mishu: Mă bucur că ţi-a plăcut ceea ce am scris despre Veliko Târnovo asediat de iarnă, precum şi pozele predominant de "albe"! A fost grozav, chiar nimerit pentru Revelion să fie petrecut cu aşa zăpadă, am simţit că e iarnă! Când mă uit acum pe fereastră, parcă nu-mi mai vine să mă bucur aşa de tare la ce frig se anunţă şi pe la noi!

Mulţumesc pentru cuvintele tale frumoase în ceea ce priveşte povestitorul!

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[06.01.17 22:35:24]
»

@irinad: Le-am vazut pe toate - pozele - super peisaje de iarna.

crismis
[06.01.17 22:38:15]
»

@irinad: Doamne, ce dor de locurile alea mi-ai resuscitat!!! Mai ales ca si noi am avut o tentativa-2-3 de a petrece Craciunul pe acolo! Veliko sub zapada e o feerie!

Floria CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[06.01.17 22:53:10]
»

Fumoasă vacanţă într-o iarnă de vis... Mă bucur că v-a plăcut Tryavna, noi am văzut-o toamna şi primăvara, de 1Mai, în alte culori dar cu acelaşi farmec discret.

La mulţi ani! Îţi doresc din tot sufletul un an bun, cu sănătate şi vise împlinite!

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 07:27:09]
»

@crismis: He, he, ştiam eu că celor ce iubesc Veliko Târnovo, peisajul acesta hibernal le va plăcea foarte mult, fiindcă e destul de inedit, nu ţi-e dat să vezi prea des oraşul sub zăpadă!

De fapt, toate împrejurimile au fost minunate sub mantia de nea, sunt sigură că veţi reveni şi voi pe-acolo, chiar dacă nu va mai fi aşa de alb totul!

Mulţumesc de vizită!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 07:39:39]
»

@Floria: Eu încep prin a-ţi mulţumi încă o dată pentru recomandările de a vizita şi împrejurimile şi prin a-ţi întoarce toate urările de bine pentru anul ce a început!

Prietenii cu care am fost (acea gaşcă de zece inşi) au fost foarte încântaţi de Tryavna, au găsit-o fermecătoare. Mă tot felicitau că am ales bine orăşelul. Le-am spus că nu e meritul meu, că mi-a fost sugerat de o colegă de sait, bună cunoscătoare a locurilor, care a descris-o pe măsură!

O zi frumoasă îţi doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanu
[07.01.17 11:37:30]
»

@irinad: Frumoase poze și de sezon! Ai adus-o și la noi în țară tocmai de la Veliko Târnovo!

Glumeam, ce frumoase sunt locurile prin care ai fost mai ales când ai avut posibilitatea să le vezi nu numai o dată într-un singur sezon ci prin comparație și în alt anotimp.

Sunt atâtea de văzut dar nu ai timp și atunci te bucuri când le vezi prin ochii altor iubitori de frumos.

Frumoase poze de iarnă! Frumos review!

GabrielaG
[07.01.17 11:58:04]
»

Oau, nu imi amintesc sa fi vazut pana acum poze cu Veliko Tarnovo iarna. Superb! Trebuie sa ajung si eu acolo pentru ca mi-a placut mult de tot orasul (din pacate de fiecare data doar il tranzitam). Un articol frumos. Felicitari!

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 12:12:39]
»

@mprofeanu: Aşa este, pozele sunt de sezon, dar n-am vrut să aduc eu iarna, a venit singură!

Lăsând gluma la o parte, pentru noi a fost inedit să găsim oraşul sub zăpadă, acum, dacă ne uităm pe fereastră, nu mai pare nimic surprinzător, însă nu-i ştirbeşte din farmec!

Veliko este frumos în orice anotimp, doar strălucirea sa diferă un pic în funcţie de anotimp, este un oraş viu, plin de viaţă şi foarte colorat.

Mulţumesc mult pentru vizită şi aprecieri!

O zi frumoasă vă doresc!

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 12:20:46]
»

@GabrielaG: Mulţumesc frumos draga mea, e-adevărat Veliko e minunat şi iarna, cel puţin dacă mai este şi un pic de soare, şi înzăpezit e plin de farmec!

Ştii că oraşul merită atenţie mult mai mare, doar în trecere nu spune prea mult. Un popas de două-trei zile e binevenit pentru a cunoaşte oraşul şi dacă acesta ţi-a intrat deja la inimă, sunt în asentimentul tău!

O zi frumoasă îţi doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
GabrielaG
[07.01.17 12:32:31]
»

@irinad: Din pacate doar in trecere l-am putut admira si mi-am propus sa ajung acolo pentru a-l si vizita. Inca nu am avut aceasta ocazie, lumea fiind mult prea mare si timpul mult prea scurt dar sper in viitor sa reusesc sa ajung acolo macar pentru cateva zile.

Weekend placut si spor la cat mai multe calatorii frumoase

ANILU
[07.01.17 13:02:21]
»

@irinad: Felicitări pentru alegerea acestui oraș/stațiune pentru a petrece trecerea în noul an. Din ce ne-ai povestit a fost o reușită, ați avut de toate inclusiv zăpadă și ger.

Pozele sunt superbe.

Și da ai dreptate, este plăcut să simți iarna în vacanță, nu în condițiile de astăzi.

Să ai un an bun plin de călătorii.

Toate cele bune.

krisstinna
[07.01.17 15:00:58]
»

@irinad: Acum am privit și pozele. Frumoase. Felicitări pentru tot!

Prima dată am fost în Veliko într-un decembrie ploios, pe vremea când nu eram în UE. Cu pașaportul. Era mai bine, cred eu. După vreo oră de plimbăreală a început să ningă cu fulgi uriași. N-am să uit niciodată acele imagini, erau minunate. Un oraș în care m-aș întoarce oricând pentru o plimbare și o masă bună.

La mulți ani! Un 2017 frumos și bun!

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 16:25:48]
»

@ANILU: Mulţumesc mult, chestia cu alegerea locului în care să ne petrecem Revelionul aparţine unei bune prietene din grup, responsabilă de mai mulţi ani cu acest lucru. Ea caută cele mai avantajoase oferte pe net (în special în Bulgaria), vine cu popuneri, noi ceilalţi ne dăm cu părerea şi la final supunem la vot, ca-n democraţie! De data aceasta rămăseseră la "balotaj" două destinaţii: Balcik şi Veliko Târnovo. Voturile au înclinat majoritar către cea de-a doua opţiune.

Şi voi să aveţi un an plin de realizări şi călătorii!

Să ne vedem cu bine!

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 16:42:02]
»

@krisstinna: Înseamnă că pozele mele ţi-au adus aminte, fie şi parţial, de prima ta vizită în Veliko Târnovo, dată fiind neaua din jur. Mi-a plăcut mult oraşul şi cu haină albă, are farmec, peisaje splendide. Şi, ai dreptate, are localuri în care se mănâncă bine şi relativ ieftin. La masă, în mehane şi restaurante, românii erau prepoderenţi. Ne vom mai întoarce, cu siguranţă, şi altădată!

Un an nou, mult mai reuşit, cu vacanţe minunate îţi doresc ţie şi familiei tale!

Să ne revedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[07.01.17 21:29:01]
»

@irinad: La multi ani, Irina, un an bun si linistit, cu multe, multe calatorii.

Din nou la VT, deci. Bravo! Cand n-o sa mai avem solutii o sa mai incercam si noi un revelion la vecinii nostri, pentru ca n-a fost deloc rau cel de la Rashev din 2010. Si la fel i-am simtit pe bulgari extrem de prietenosi. Am avut niste concursuri pentru care aveam niste premii simbolice, dar ei ne-au incropit pe loc niste premii si din partea lor. Pentru fiecare din cele 3 locuri. S-au dus la bar si au luat bauturi, dulciuri... ne-au surprins foarte placut. Apoi ne-au invatat dansuri bulgaresti, cu multa rabdare. As repeta cu drag experienta. Nu mai spun de pret, ca ne-a costat cat un sejur normal aproape, nici vorba de preturi speculative, ca la noi. Asa cum a fost si in cazul vostru. 55 de EUR/pers pentru noaptea de revelion mi se pare un pret corect.

Mi-e dor si mie de Veliko. Dupa multi ani cand n-am lipsit, anul trecut am ratat magazinele Denix si ornamentele de Craciun. Sper sa fie singurul.

La multi ani inca o data, un an cat mai bun.

irinadAUTOR REVIEW
[07.01.17 21:56:50]
»

@Aurici: La mulţi ani, toate cele bune şi, de asemenea, călătorii frumoase pentru anul acesta îţi doresc!

După cum îţi sugerasem într-un ecou acum ceva vreme, aveam să ne întoarcem la Veliko pentru Revelion şi, cu certitudine, ne vom mai întoarce şi altădată, măcar în trecere. E destul de atrăgător oraşul, aproape ca un magnet! Mă bucur că eşti în asentimentul meu în privinţa felului de a fi al bulgarilor, eu aşa i-am simţit, şi acum şi la revelionul precedent, şi în alte situaţii.

Referitor la preţ, da, sunt de acord cu tine este unul corect, nici pe departe exagerat. Noi, de regulă, ne pliem pe vacanţe şi locaţii mai modeste, "după buget", vorba lui nenea Iancu, însă ne străduim să fie cât mai reuşite şi, de regulă, ne iese.

În acelaşi timp, te felicit acum şi pentru revelionul vostru la malul Mării Negre, sunteţi o gaşcă aproape cât numărul de elevi dintr-o clasă de pe vremea mea! Cred că e foarte frumos să faci parte dintr-un grup aşa de mare!

Mulţumesc încă o dată pentru ecou, vizită, aprecieri, urări!

costin1968
[08.01.17 21:55:48]
»

Se schiaza la Veliko?

irinadAUTOR REVIEW
[08.01.17 23:05:59]
»

@costin1968: Nu ştiu! M-ai pus în încurcătură! Din grupul nostru nu era nimeni interesat, aşa că habar nu am, cu părere de rău, nu-ţi pot da nici o informaţie!

Testosu'
[09.01.17 15:05:36]
»

@costin1968: Altitudinea orasului Veliko Tarnovo este pana in 300m, nici Arbanasi ce se afla cocotat deasupra lui, probabil la maxim 400-450m, nu este favorabil amenajarii unor partii de schi, nefiind in zona montana. Poate doar ceva partii mititele, mai mult pentru sanius, s-ar putea amenaja.

Testosu'
[09.01.17 15:10:09]
»

@irinad: Ma bucur ca ai putut gasi ceva informatii folositoare prin "scrierile" mele.

Un an nou cu sanatate si cu vacante cat mai reusite!

irinadAUTOR REVIEW
[09.01.17 20:31:16]
»

@Testosu : Nu numai folositoare, ci foarte tentante. Ştii că am mai mers pe urmele tale şi nu mă voi opri aici, fiindcă îmi place pe unde umbli. Numai că atât eu, cât şi prietenii mei nu avem forţa incursiunilor voastre, dar ideile sunt foarte bune.

Sunt bucuroasă să-ţi întorc toate urările de bine, în general, şi pentru anul în care am intrat, în special.

O seară frumoasă!

Yersinia Pestis
[12.01.17 11:21:24]
»

Frumos review, superbe poze, dar asta nu mă miră, așa ne-ai obișnuit!

irinadAUTOR REVIEW
[12.01.17 12:36:50]
»

@Yersinia pestis: Mulțumesc frumos, aprecierile tale sunt prețioase pentru mine!

Dcă nu am prins momentul până acum, vreau să-ți adresez toată urările de bine pentru anul ce a început recent și multe călătorii frumoase, căci vacanță cred că ai suficientă, acum la pensie!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, Cdia, costin1968, crismis, Diana55, elviramvio, Floria, GabrielaG, irinad, mishu, mprofeanu, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Veliko Tarnovo și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.28794693946838 sec
    ecranul dvs: 1 x 1