5. Vancouver si nu numai

TIPĂREȘTE

Lasam in urma Stancosii. Muntii devin dealuri, vaile se largesc. Circulatia se indeseste, tot mai multe truck-uri, motociclete, autocare, autorulote, se “inghesuie” pe 4 benzi. Zgarie-nori apar in departare iar indicatoarele ne confirma : intram in Vancouver!

N-am citit cati locuitori are, cand a fost fondat, ce obiective turistice exista, etc. Ce va spun sunt numai impresiile mele... Orasul este mare (deja “mare”, “imens”, “urias” sunt termeni prea des folositi de catre mine asa ca, daca n-o sa-i mai folosesc, va rog sa-i adaugati voi; n-o sa gresiti!), oarecum diferit de ce am vazut in Calgary. Aici Downtown-ul este la margine, pe malul apei. Cred ca pot spune ca pe malul Pacificului dar, aici e o nebunie : o gramada de “fiorduri” taie adanc continentul; o multime de porturi, golfuri, “bay-uri” danteleaza tarmul. In partea de nord a Vancouver Harbour se inalta ceva munti rataciti din gruparea Stancosilor. Daca depasesti zona portuara iti face impresia ca, gata :“ iata, imensitatea Pacificului... ”. Nooo, spre vest, departe, luciul apei este intrerupt de pamant. Zeci (poate si mai mult de 100!) de insule, de la marimea unei stanci si pana la imensitatea Insulei Victoria, obtureaza orizontul.

Despre Pacific, mai vorbim... Ma-ntorc la Vancouver. Orasul este organizat pe aceleasi criterii : strazile sunt aproximativ perpendiculare: ce merge de la Est la Vest (sau invers) este “Avenue”; ce merge de la Nord la Sud (si invers) este “Street”, astfel ca dupa un timp reusesti sa intelegi adresele.

Am intrat cu masina prin East Downtown si ne-am cazat la un superhotel :Fairmont Pacific RIM” chiar pe faleza; despre hotel va spun atat: nu cred c-o sa mai “pup” vreo data asa ceva! (Multumesc gazdelor pentru tot!).

Ne-am cazat, ne-am refresh-at dupa cele cca. 9 ore de calatorie si zdup! afara sa vedem, sa auzim, sa cuprindem cat mai mult din atmosfera orasului. In dreapta, portul pentru colosalele ferry-boat-uri sau alte vapoare de pasageri (transoceanice), este construit pe 2-3 nivele astfel incat imbarcarea sa se faca fara a urca pe scari. In stanga, o surpriza! . Amarate la cheu (asa cred ca se spune!) cateva hidroavioane asteptau sa plece in cursa. Putin mai departe unul tocmai aterizase iar altul se pregatea sa decoleze. Am aflat ca intre Vancouver si celelalte insule este un trafic intens de hidroavioane, avioane obisnuite, ferry-uri, barci cu motor, etc. A doua zi urma sa fim si noi intr-unul dintre ele! (dar despre asta in review-ul despre Insula Victoria).

Am continuat sa tropaim pentru a descoperi orasul. Faleza, lunga dar destul de joasa este plina de cladiri foarte inalte, moderne, totul din sticla, cu adevarate gradini amenajate pe un fel de terase lungi, la jumatatea cladirii sau pe acoperisuri. Barcile si yacht-urile ocupa portul turistic; da, da, d-alea sunt: pentru premianti! Hm! Te uiti si-ti spui:” Cum ar fi? ” Vremea, deosebit de calda, ne cam imbia la o iesire pe mare. Era, totusi cam tarziu...

Am intrat un pic si-n oras, printre “inaltimile-lor”. Am fost surprins sa vad troleibuze! Bulevardele largi, circulatia destul de intensa – masini moderne, foaaarte scumpe se amestecau cu masini vechi si foaaaaaaaarte scumpe (d-alea de prin anii 50-60, foarte sic acum!). Dealtfel tot orasul emana un aer de bogatie... In zona insulara, pe ficare insula, cat de mica, am vazut case frumoase, asezate pe cate un promontoriu, soseaua de legatura coborand in porturile particulare unde se balangane cate-o barcuta, cate-o barca, cate-un yacht... Ce enervante, barcile astea!

In seara zilei de 1 iulie – Ziua Canadei – am gasit o “crasma” pe-un deal de unde se putea vedea tot orasul. Am urcat acolo pentru a putea urmari, seara, focurile de artificii oferite de primarie. Pentru a ajunge acolo, taxi-ul a strabatut orasul spre sud. Zgarie-norii au lasat locul unor cladiri mai normale, magazine, restaurante cu specific din toate colturile lumii, case cu un etaj... Astfel am vazut ca nu toata lumea este, totusi, bogata. Fara sa ne dam seama cand s-a-ntamplat, imediat dupa ce am traversat un bulevard mai maricel, am intrat in zona rau famata a orasului. Oameni zdrentarosi (genul de flower-power), pletosi, cu dreduri, barbi “popesti”, lanturi, inele-n nas, spranceana, buric, etc stateau trantiti, unii direct pe jos, cu sticle-n pungi de hartie. Mici grupuri de rockeri se “produceau” live. Zona foarte murdara iti dadea impresia c-ai ajuns in... Europa. De Est. Intr-o anumita tara... (din pacate nu putem nega!). Am inteles ca autoritatile canadiene, foarte drastice altfel, ii ajuta cu droguri pe cei ajunsi in sevraj, pentru a nu parasi zona si sa se dedea la infractiuni... Hm, ciudat!

Dupa nici trei “block”-uri (strazi), pac! am revenit in zona normal-bogata a orasului. Parca-a fost doar o parere..., asa s-a schimbat la loc, aspectul orasului. Aici este altceva : purtatorii de inele-n nas, spranceana, buza, buric, etc, pletosii, cei cu dreduri si cei cu barbi “popesti” erau imbracati normal, parfumati si nu mai aveau privirea aia ratacita. Orasul este populat de toate rasele umane, asiaticii fiind cei mai prezenti. De altfel boom-ul economic chinezesc a generat capitaluri care au fost investite si-n Vancouver indeosebi in imobiliare. Din nou am remarcat faptul ca fast-food-ul cu ale sale junk-food-uri a facut ca majoritatea femeilor si foarte multi barbati (caucazienii in special) sunt extraordinar de grasi. Obezi – parca nu-i un cuvant suficient ca sa reflecte foarte bine aspectul acestor indivizi. In multe zone puteai asemana oamenii c-o turma de hipopotami, rinoceri si elefanti... Ce mai pot adauga este ca europenii sunt mult mai preocupati sa faca sport si cum arata.

Seara, cand au inceput focurile de artificii, ne-am dat seama ca n-am fost foarte inspirati. Artificiile, aruncate de pe barje ancorate in port nu aveau altitudine prea mare si de-abia depaseau inaltimea zgarie-nori-lor interpusi intre noi si zona portului. Mai mult, pocnetele artificiilor se auzeau mult dupa ce se vedeau jerbele de lumina (normal, bre!). Noroc ca mancarea si vinul au fost excelente. Deasemenea servirea! Oamenii astia parca te cunosc de-o viata, asa-s de prietenosi...

Taxiul ne-a readus in apropierea zonei centrale unde, din cauza multimii oamenilor care se intorceau de la spectacolul de artificii, a trebuit sa ne lase deoarece nu se mai putea avansa. Incredibil cata lume se retragea spre statiile de tren sau de troleibuz, spre case sau hoteluri... Noi mergeam impotriva “valului” si ne-a fost, la un moment dat, aproape imposibil sa mai inaintam... Lumea canta, striga, multi erau “luati in freza”, absolut toti purtau ceva rosu sau aveau ceva ce putea avea legatura cu steagul canadian... Si cum va spuneam – erau toate rasele de pe pamant adunate acolo dar – acum toti erau canadieni mandri de patria si steagul lor! O fi de la mancare... ?

Politia prezenta peste tot, in locuri unde sa fie foarte vizibili, dirija multimea si supraveghea ca totul sa fie in limitele legale. Sunt convins ca n-ar fi ezitat sa intervina daca era cazul. Da, din cate-am vazut, nu prea are cine sa incalce legea... Si nici de ce.

A doua zi am reluat explorarea orasului si am facut si o mica excursie in imprejurimi.

Am fost pe una din plajele orasului : English Bay Beach. Specifica plajelor oceanice supuse ciclurilor flux-reflux, la ora aceea apa era retrasa nu foarte departe (fata de ce diferenta flux-reflux este in Bretania...). Pe plaja, cativa busteni asezati in lungul plajei, era singurul “mobilier” de pe nisip. Nimic foarte organizat. Nu umbrelute, nu sezlonguri, nimeni nu vindea nimic nimanui – liniste si natural! Daca voiai, totusi, o cafea, o bere sau sa mananci, cateva localuri erau in zona disponibile. Probabil ca nu au bilete de la sindicate...

M-am bagat si in apa pana la genunchi. In Pacific! Hm, uda si relativ calda... In departare, cateva vapoare pareau ca lenevesc.

Am parasit Vancouver-ul si trecand peste Lions Gate Bridge am trecut peste apele golfului Vancouver si am pornit spre intrarea unui fiord adanc, spre nord, pentru a mai vedea si altceva. Drumul spectaculos – in dreapta munte, in stanga oceanul presarat cu insule, de asemenea, muntoase. La un moment dat am parasit autostrada si am coborat intr-o mica asezare asezata pe malul oceanului: Horseshoe Bay. Aici am vizitat un mic port de unde se pot lua niscai ferry-uri spre insula Bowen sau spre Nanaimo – o localitate de pe insula Victoria. Ca o curiozitate, traseul pe care navigheaza ferry-ul spre Nanaimo are nume: Trans-Canada Highway! In port, un castor sau vidra, sau ceva asemanator, isi facea numarul pe sub debarcadere... Langa micul port, un parculet unde cativa oameni se relaxau alaturi de copii, nepoti... Cateva magazinele, 2-3 masini parcate – incredibil de liniste! Ca-ntr-un sat de munte de pe la noi...

Am plecat mai departe, trecand pe langa numeroase mici plaje particulare, apartinand proprietarilor caselor din vecinatate. Alti premianti! In departare, peste ape, muntii isi etaleaza ghetarii. Peisajul este sen-za-tio-nal! Punctul terminus al excursiei este Squamish – un orasel provincial aflat la capatul fiordului. In apa zac o gramada de busteni – cel mai bun depozit! – indicatie pentru principala ocupatie a localnicilor. Oraselul, la 36˚C, fierbea (nici aici, pe malul oceanului nu transpiri!). Strada pustie... Te asteptai ca, in fiecare moment, doi pistolari... sa se stropeasca cu apa din pistoale! Ce credeati? Pe drumul de intoarcere ne-am oprit langa un laculet suspendat deasupra unui golf. Malurile inconjurate de brazi si alti arbusti, era amenajata cu masute, bancute, WC-uri (chiar ecologice!). N-am rezistat si am facut o baie! Era si ceva lume p-acolo... Mi-au atras privirile niste tipi care erau echipati pentru escalada. Au intrat in padure in drum spre vre-un perete ce trebuie cucerit...

A doua baie pe cinste am facut-o 10 Km mai incolo, de data asta in ocean! Tot uda si apa aia!

Gata!

Concluzie: Vancouverul – oras bogat cu oameni bogati si foarte bogati. Viata este super. Nimanui nu-i pasa ce faci, cum arati, cum te-mbraci, atata timp cat nu deranjezi pe nimeni sau nu incalci legea. N-am vazut mitocani, nesimtiti sau teribilisti. Poate-au fost si i-au impuscat! Viata-i simpla si naturala.

Oamenii – incredibil de sociabili. Si nu se forteaza! Aici mi-am dat seama cat de mult ne-am cretinizat in aceasta Europa “civilizata”... Cat de mult s-a complicat societatea europeana, cat de falsa este! Ce filosof am devenit!

Bye-bye!

---

VIZUALIZĂRI: 3964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI