Palmanova, orașul perfect

TIPĂREȘTE

Puțini au auzit că în Europa există orașul perfect, bătrân de aproape 500 de ani. Așa ca mulți alții și eu l-am descoperit făcând zoom pe hartă în căutarea drumului cel mai bun dintre Trieste și peștera Postojna. M-a atras semnul de localitate, aparte, un hexagon perfect, de fapt o stea cu drumuri bine și matematic trasate în interior, Palmanova. De aici a început căutarea informațiilor și desigur dorința de a poposi acolo, cu atât mai mult cu cât era aproape în drumul nostru fiind, oarecum, la intersecția mai multor autostrăzi, locuri unde este bine semnalizată ieșirea spre drumul local ce duce la una din porți (este și un complex comercial în afara orașului numit tot Palmanova, trebuie depășit pentru a ajunge în localitate, era să ne păcălim și noi, noroc că ne-am dat seama după modernitatea clădirii).

Un orășel mic pe care, cu puțin noroc îl vezi în totalitate în maxim 2 ore, având timp și de o clipă de odihnă la o cafea în Piazza Grande, diametrul orașului fiind de 1 km.

Într-o Europă timorată de pericolul otoman, în urma victoriei armatelor creștine la Lepanto în 1571, Republica Venețiană hotărăște construirea unei cetăți militare puternice, într-un loc în care armata de la Bosfor să fie oprită pentru totdeauna. Cum artileria devenise o parte însemnată a oricărei armate bine dotate astfel că zidurile vechilor cetăți cădeau ușor în fața atacurilor puternice, arhitecții au gândit mai multe variante de construcții rezistente în fața inamicului dar și cu posibilitatea ca armata proprie, artileria, să riposteze nestingherită. Se spune, pe baza documentelor găsite că italienii sunt primii care au conceput arhitectura nouă a cetăților militare unde turnurile au fost înlocuite cu bastioane ingenios lucrate pe interior pentru a permite mașinăriilor grele să ajungă în vârf iar străzile cetății să fie drepte, astfel ca tehnica să se poată deplasa rapid (pentru cei chiar interesați de arhitectura militară din Evul Mediu, cartea timișoreanului din motto este neapărat de citit, cu atât mai mult cu cât Europa mai are astfel de cetăți ridicate ulterior celei italiene).

Republica Venețiană cu granițele estice vulnerabile, ia în calcul ridicarea unei cetăți moderne cu 12 bastioane și străzi drepte dar, mereu banii, se aprobă doar 9 bastioane la care vor duce 9 străzi principale ce vor pleca din centrul cetății. La distanțe egale sunt construite cele trei porți de intrare în cetate. Cetatea are în final 9 bastioane purtătoare de 9 lunete (vârfuri înaintate pe teren) cu câte două cavaliere (fortificații) fiecare ce permiteau o mult mai bună tragere de la înălțime.

Napoleon Bonaparte modifică oarecum orașul Palma, el stabilindu-și aici cartierul general de plecare în campaniile sale răsăritene. Napoleon, printre altele, adaugă o centură fortificată exterioară.

De-a lungul timpului cetatea a suferit unele modificări ce i-au știrbit puțin puternica forță militară în folosul celei civile dar astăzi orașul arată aproape așa cum a fost planificat. Trecut prin ocupații franceze și austriece este definitiv dat Italiei în 1866 iar din 1960 este declarat monument național.

Astăzi cetatea Palma, Palmanova, este obiectiv turistic puțin cunoscut dar se pare că italienii se străduiesc să-l aducă în atenția lumii. În orășel se lucra intens, sunt câteva locuri de cazare, restaurante la care mănânci după programul italian, cafenele și aceeași pauză largă de prânz specifică mediteraneenilor dar neagreată de noi, turiștii legați veșnic de kilometri și timp.

Odată ieșit de pe autostradă, indiferent de direcția de unde vii, drumurile locale te duc spre una din cele trei intrări principale, porțile Aquileia sau fosta Porta Maritima- anul 1598, Cividale și Udine -1605 (GPS-ul vă scoate din încurcătură până ajungeți în oraș). Aceste porți sunt singurele clădiri ce pot fi văzute din exteriorul orașului dacă privești de la nivelul solului, singura modalitate de observare acum ceva secole. Ele au toate același stil arhitectonic, cu o curticică interioară prin care trece și drumul, cu camere și locuri de observație unde stăteau santinelele și jandarmul responsabil cu controlul sanitar. Poarta Aquileia este cea mai elegant lucrată, ea fiind folosită de nobilii venețieni iar poarta Cividale mai păstrează încă o parte a mecanismului podului mobil și emblema leului Sfântului Marcu. Prima impresie venind spre cetate este plăcută. Șanțul care la vremea folosirii antiotomane era plin cu apă, lung de 7 km și a cărui construcție a durat 30 de ani, este acum verde și nu te oprește nimeni să faci un popas acolo pentru cîteva poze. Apoi intrarea se face peste pod, prin poarta la care ai nimerit. Noi am intrat pe poarta Aquileia, venind dinspre Trieste (distanța 55 km până la acest oraș). Am ieșit de pe autostradă la punctul Palmanova apoi am continuat pe drumul regional SR352 (parte a fostului drum roman Via Julia Augusta). Intrarea este semaforizată, poarta este îngustă, este ca o mică cetate, de fapt o curte interioară pătrată după care urmează poarta mai mică de intrare în orașul propriu zis. Imediat după poartă se află o parcare, este necesară pentru că până în centru la Piazza Grande nu sunt decât 500 m iar drumul printre casele cu numai două etaje este plăcut. La vizita noastră se făceau ceva lucrări prin zonă așa că parcare ioc. Am mers pe o străduță laterală, colț cu contrada Contarini și am parcat sub un indicator de parcare, pe stradă dar care nu avea nici un aparat de taxat. Un militar mi-a spus că pot sta una, maxim două ore gratis dar să lăsăm un bilet în parbriz pe care să trecem ora de sosire, soțul a intrat într-o frizerie și a aflat cam același lucru, 1 - 1.1/2 ore sunt gratis apoi să mutăm mașina. Drumul spre centru l-am făcut pe un borgo, adică stradă principală. De la cele trei porți pornesc cele trei drumuri principale - borgo - către piată dar mai sunt încă trei care duc spre marginile cetății, străzi secundare “contrada” numite Donati, Savorgnan și Contarini si care pornesc de la primul cerc al stelei. Orașul micuț este în mijlocul unor stele concentrice care au rolul de a apăra cetatea, astfel că de la ultimul șanț de apărare până în centrul Pieții Grande, raza este totuși de 7 km, doar 500 m din ea fiind localitate. Zidurile inițiale au fost realizate într-un mod ce nu permitea în nici un fel escaladarea dar au fost gândite să-i ajute pe militarii din interior și în aceste ziduri, șanțuri, poduri mobile au existat nenumărate capcane, unele rămase și azi cu mecanism necunoscut dar au fost și o serie de grajduri bine gândite pentru ascunsul animalelor proprii.

Piața Mare este un hexagon perfect care este mărginit de un canal cu apă, simbolic iar trecerea peste acesta se face pe șase poduri micuțe, fiecare fiind de fapt partea terminală a celor trei străzi principale plus cele trei secundare. Fiecare astfel de pod este flancat de câte două statui reprezentând personaje mitologice sau istorice. Mijlocul pieții, fostul loc de parade militare, azi în orașul modern este gol, aici au loc plimbările pietonale sau manifestări artistice precum Festivalul Costumelor Istorice în a doua duminică a lunii iulie. Laturile canalului au șase inscripții morale, una spune “să nu faci altuia ce nu vrei să se întâmple ție” sau “oamenii au drepturi dar și îndatoriri”, într-o traducere oarecum personală! Toate clădirile civile, frumos colorate, ce înconjoară piața au la etaj locuințe iar la parter spații comerciale în special dedicate turiștilor, cu cafenele și magazine de suveniruri. Dar cred că mai mult localnicilor pe care i-am găsit la mese și i-am lăsat tot acolo. Aici sunt biserica, primăria, muzeul militar cu un program ce presupune o pauză generoasă de prânz. În mijlocul pieții, de pe catargul înalt flutură steagul orașului, alintat de localnici “Mario”, nume ce deține o legendă pe care n-am descoperit-o încă.

Cea mai impozantă clădire din piață este catedrala lucrătă în stil italian clasic și a cărei fațadă este acoperită cu piatră albă și gri de Istria croată, calcare asemănătoare marmurei. Este atât de frumoasă în interior că m-a uimit când am intrat, deși citisem și văzusem destule poze ale ei, așa că m-am hotărât să scriu separat despre ea. De altfel este cea mai măreață clădire din oraș, un simbol ce urmează a fi trecut pe listele UNESCO și locul unde am stat cel mai mult, nu doar eu ci și alți turiști.

O altă clădire impozantă de pe o latură a pieței este cea în care în prezent este un muzeu dedicat istoriei militare a orașului - aici sunt expuse vechile porți de fier forjat de la intrările principale, pietre comemorative precum cea a lui Garibaldi, etc. Clădirea aceasta, exceptând etajul care a fost ridicat prin 1820 a fost sediul gărzilor pieței.

O clădire veche, fost depozit de armament, cu o fațadă în piață și una pe Contrada Contarini. O parte din expoziția permanentă se află la etajul Porții Cividale dar, ca și în Grecia, programul muzeelor este destul de dificil pentru turiști, deci era închis muzeul.

Actuala primărie este într-o clădire din 1598 ce a fost ridicată pentru reprezentantul Republicii Venețiene, autoritatea supremă în Palma, atât militar cât și civil.

Este o altă clădire istorică bine conservată, din 1600, loc unde a funcționat o organizație de ajutorarea săracilor încă din 1666, numele ei provenind de la statueta din capătul străzii.

O clădire lungă ridicată de trupele lui Napolen Bonaparte, atunci servind soldaților, de aceea are și orificii de tragere în ziduri, astăzi folosită la diverse expoziții temporare, moment când se poate vizita și în interior.

Una din teoriile pe care le susțin mulți cercetători este aceea că cetatea a fost rezultatul unei gândiri utopice, inspirată de celebra carte a lui Th. Morus din 1516, Utopia. Autorul, azi santificat, a fost decapitat din ordinul regelui Angliei dar de-a lungul timpului a fost glorificat în numerose țări și epoci, chiar și în Rusia comunistă pentru principiile sale de egalitate fizică și spirituală, fără minciună, fără ascunzișuri, a locuitorilor unei comunități. Poate că este un sâmbure de adevăr, cetatea Palme n-a putut fi casă pentru cei 20.000 de oameni ce trebuiau să o populeze tocmai datorită acestei perfecțiuni care le-ar fi făcut viața atât de “vizibilă” autorităților, așa că Republica Venețiană a ajuns să grațieze în 1622 mulți criminali și să le ofere confortul de a locui aici!

Se tot amintește că tot ce este important în oraș este raportat la cifra 3, numerologia fiind la mare căutare în perioada Renașterii Italiene. Sunt voci care susțin că primul contactat pentru proiect a fost Leonardo da Vinci, cert este că a vizitat zona dar a refuzat propunerea fiind angajat în altă lucrare importantă. Există bănuiala că unele idei îi aparțin. Apoi canalul cu apă ce înconjoară Piața Mare este un simbol magic, cum altfel la italieni, apa fiind purificatoare pentru locuitorii - criminalii grațiați și împroprietăriți- obligați să ucidă pentru a-și apăra pământurile.

Orașul are și o altă particularitate arhitecturală, este sub linia orizontului pentru a nu fi observat din drumuri, zidurile erau acoperite cu pământ și vegetație.

În timpul războaielor mondiale a fost spital, centru pentru depozitare armament, teren de instrucție pentru lupta antigherilă.

Dacă aveți răbdare să căutați informații pe net sau unele la punctul de informare turistică din centrul orășelului, veți afla și alte lucruri ciudate despre zonă (cercurile din lanul de grâu) sau unde să vă cazați regește în vecinătăți.

Despre proiectul ridicării orașului sub forma unei stele perfecte, există două legende, ambele având ca bază perfecțiunea lucrului făcut de neoameni, pânza de păianjen. Una spune că un păstor, Camotio, adormind a visat că ridica o cetate de forma unei pânze de păianjen. Pe acel loc a apărut cetatea. A doua vorbește despre un grup ce studia terenul, i-a prins furtuna și la adăpostul găsit într-o capelă părăsită, le-a căzut în față o pânză de păianjen și așa și-au dat seama că este planul unei cetăți perfecte.

Ca poziție este ușor de vizitat. Ca distanțe, este la 28 km de Udine, 35 de Goritzia, punctul de trecere a frontierei între Italia și Slovenia - Nova Gorica și la 55 km de Trieste.

Cetățile de acest fel numite cetăți ideale au fost apoi ridicate în toată Europa, la noi se disting Alba Iulia /Carolina Alba și în studiu sunt urmele cetății de la Timișoara. În Europa sunt mai multe dar planurile lor au fost inspirate de la steaua perfectă, Palmae, azi numită Palmanova.

Vizitarea localității este plăcută pentru cei ce iubesc turismul istoric, ceea ce am aflat documentându-mă și vizitând este deosebit și cu legături spre Transilvania noastră. Singurul regret este că nu poți admira “steaua”, de fapt stelele concentrice, de sus, din aer, doar în pozele făcute cu drone. Poate în viitor vor fi și modalități de a urca cu un elicopter ceva deasupra localității.

Am fost atrasă de a găsi o cazare acolo din cele puține de pe Booking.com sau chiar Airbnb dar am preferat Trieste. Monumentul național Palmanova mi-a plăcut, este destul de liniștit la început de sezon, turiști erau dar foarte puțini deși este intens promovat local de italieni. Merită să vă opriți puțin din drumurile voastre dacă treceți prin preajma ei, să vizitați ce se poate și să gustați o delicioasă înghețată locală. Dacă stați la una din terasele ce mărginesc piața, sigur aveți același sentiment pe care l-am avut și eu privind un loc astăzi gol dar în care acum câteva sute de ani nu se auzea decât zăngănitul armelor, poate una din activitățile umane care n-a dispărut ci s-a perfecționat în timp.

Webmaster, te rog să atașezi youtube = vPsynfPE4ig

Mulțumesc.

---