Tunisia - amestec de culoare

TIPĂREȘTE

TUNIS - Tunisia

Prima oprire a mea pe taram african ma emotioneaza un pic. Principalul lucru pe care astept sa il vad, desertul, o sa devina realitate maine, insa astazi debarcam in Africa. Despre Tunisia am auzit numai lucruri bune, insa toate venite de la oameni care au vizitat litoralul. Avem programate vizite in capitala Tunis, Sidi Bou Said, un orasel in nordul capitalei situat in mare parte pe locul fostei Cartagina.

La ora 9.00 ne dam jos de pe vas, vremea este superba, nici urma de nor. Ghidul nebarbierit de 3-4 zile este extraordinar de simpatic. Vorbeste intr-una, insa transmite numai lucruri interesante. Incepe cu istoria Tunisiei, ne povesteste de primii locuitori atestati ai tinuturilor, numiti berberi, buni calareti iar ca aspect fizic erau inalti, saten-blonzi si cu ochi albastri si purtau barba. Acum daca ne uitam bine si ghidul nostru are fata de berber J Tunisia are in jur de 9 milioane de locuitori, la care se adauga 7 milioane de turisti anual ce genereaza venituri de 7-8 miliarde de euro. Problema lor este ca in afara de agricultura, industria nu este reprezentata decat de prelucrarea fosfatilor. Turismul este principala sursa de venituri, de aceea toti turistii sunt tratati foarte bine. De asemenea exista niste legi foarte drastice impotriva celor care „deranjeaza” turistii dupa cum ne spune ghidul. Astfel ca putem proba „prioritatea” absoluta a turistilor in giratorii unde exista politisti, iar acestia opresc circulatia pentru a trece autocarele. Un alt lucru interesant anuntat de catre ghid este ca in Tunisia nu trebuie neaparat sa schimbi valuta, poti plati absolut in orice moneda din lume, bani sa fie. O alta caracteristica a tunisienilor este negocierea. Totul se negociaza, indiferent ce se vinde, insa eventualele discounturi de 70% sunt povesti.

Orasul Tunis este impartit in doua. Medina, vechea cetate, construita in secolele 16-17 si orasul nou, de fapt tot destul de vechi, construit in timpul ocupatiei franceze. De la port pana sa intram in oras am strabatut un drum construit in mijlocul unui lac, care de fapt impartea lacul respectiv in doua. Ghidul ne explica ca daca nu se construia acest drum pentru a se taia lacul care comunica cu marea, in doua, ocolul de la port, unde pot sa acosteze navele cu pescaj mare, pana in oras ar fi fost de inca vreo 35-40 de km. Capitala arata cu mult peste asteptarile noastre, are parti chiar foarte frumoase si parti mai „normale” sa zicem. In orice caz lipseste mizeria traditionala la care ne asteptam in nordul Africii. Multe dintre cladiri sunt de cateva zeci de ani, dar arata foarte bine, in orice caz mult mai bine decat centrul vechi bucurestean. Prima noastra oprire este in Souk, celebra piata in care cumperi orice lucru la orice pret. Ghidul, smecher tunisian, ne atrage atentia sa nu cumparam decat de la magazinul unde ne duce el, pentru ca numai acolo nu sunt falsuri. Fireste, comisionul lui nu este un fals probabil. Intram in orasul vechi caracterizat prin stradute inguste pe care nu intra nici o masina si cladiri aproape lipite. Apoi strabatem cateva culoare si intram intr-un demisol imens ca sa zic asa, sau poate chiar subsol si intr-o clipa suntem inconjurati de vanzatori ambulanti de gume, ceasuri sau obiecte de artizanat. Ghidul ne duce la tinta, un magazin foarte mare unde ne lasa 40 de minute liberi sa cumparam tot ce vrei. Pe Adriana o abordeaza o vanzatoare tinerica si ii ofera un val, de fapt i-l si leaga instant pe cap si ii zice. „ Esti cea mai frumoasa tunisianca de aici, ai o figura de tunisianca adevarata”. Fireste, trebuie sa il cumperi dupa asemenea compliment, dar motivul principal a fost ca reprezinta un suvenir de exceptie. Am adunat diverse obiecte decorative, imbracaminte si alte cadouri in valoare de 170 euro cu reducerile finale. Aici pun la socoteala si pe Ana si pe Cristi, partenerii nostri de croaziera. La final am cerut ultima mega reducere si ne-a lasat totul la 140 de euro. Treaba e ca am luat extrem de multe cadouri pentru toata lumea de acasa. Din souk mergem tot in souk, dar in niste hrube mai speciale care dau in niste camere tot prin subsol. Aici ni se face o prezentare de covoare tesute manual de berberi. Preturile sunt absolut prohibitive, de la 1500 euro in sus un covoras mai maricel pana pe la 4-6000 euro unul ce ar ocupa un living intreg. Mai ramane problema transportului, dar poate asigura ei macar pana la vas.

Dupa aventura din Souk facem un mic popas pentru foto la palatul presedintelui Tunisiei, apo un tur panoramic. De aici mergem spre ruinele Cartaginei, situate in nordul orasului.

Drumul pana in Cartagina tine cam 15 km de-a lungul lacului taiat in doua. Frapant este faptul ca drumul, sub forma de bulevard, desi strabate un camp, pe stanga si pe dreapta exista sosele secundare, stalpi de electricitate, trotuare, dar nu este nici o casa. Toata zona a fost sistematizata deja, terenurile impartite in parcele si cine vrea sa inceapa constructia are deja drum de acces asfaltat si toate utilitatile in fata casei. Este un pic ciudat, mai ales cunoscand zona din jurul Bucurestiului unde s-a construit pe alocuri chiar exagerat, iar drumurile au ramas tot de pamant. Din mareata Cartagina de odinioara au mai ramas cateva coloane de 1-2 m inaltime inchise intr-un parculet. In rest din loc in loc ni se mai arata cate un zid mic, ramasita a orasului de altadata.

Intram in Sidi Bou Said, un orasel absolut superb. Case albe, cu ferestre si usi albastre-azurii. Gradinile sunt mari, pline de palmieri. In Sidi Bou Said isi are una din resedinte si presedintele. In mod firesc, este un palat imens cu gard pe masura si pazit din 15 in 15 m. Ne oprim doar sa privim, nu avem voie nici macar sa pozam. Orasul este maricel, dar foarte aerisit, nu exista decat case foarte frumoase, noi, fara urma de blocuri si parcuri mai mici sau mai mari la tot pasul. Este ceea ce in acceptiunea normala se numeste zona rezidentiala.

In centrul orasului situat pe un deal, vizitam un muzeu de porturi populare expuse in cateva camere, apoi parcam autocarul si mergem pe strada principala pentru cumparaturi. Absolut toate casele, inclusiv cele din centru au obloanele de lemn vopsite in albastru si sunt albe. Relaxant este putin spus, aici poti trai 100 de ani. Secretul culorii albastre la usi si la obloane ne este dezvaluit de ghid: pur si simplu o metoda de a alunga tantarii. Tantarii tunisieni confunda culoare albastra cu marea mediterana si atunci nu se apropie de geam sau de usa, sa nu se scufunde :)

Ne plimbam cam o ora jumate, apoi plecam usor spre autocar. In parcare suntem asteptati de diversi localnici care vand tot felul de margele. Unul ma intreaba de unde suntem, ii raspund ca Romania, apoi incepe sa repete obsesiv „Hagi, Hagi”. Nu cumpar nimic, dar nu dispera, asteapta cuminte sa apara ceilalti turisti. Problema e ca la fiecare turist din autocarul nostru inainte de urcare il prindea si ii zicea „Hagi, good player, Hagi”, iar englezii si nemtii se uitau ciudat la el si urcau si mai repede in autocar, timp in care noi eram pe jos de ras.

La intoarcere, ghidul ne prezinta un obicei local, in traducere libera bacsis, dar nu pentru el, ci pentru sofer, caci fara sofer nu am fi putut vedea nimic astazi. Ni se cer aplauze prelungite pentru Jamal Hamid sau cum l-o fi chemat pe sofer ca am uitat acum, apoi incepe sa stranga bani pentru cel fara de care nimic nu era posibil azi :). Oricum merita bacsisul din plin, a fost o zi foarte frumoasa, iar prima oprire pe taram african s-a lasat cu imprimarea unei amintiri extraordinare.

www.bloggo.ro - povestiri de vacanta

---

VIZUALIZĂRI: 1995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI