ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.08.2022
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Tunis & Cartagina

TIPĂREȘTE URM de aici

În timpul sejurului din Tunisia am ales ca una din zile să fie petrecută într-o excursie în capitală. Nu a fost o excursie obositoare ca o cursă contra cronometru. Am plecat la o oră rezonabilă după micul dejun la 7.00 și am ajuns înapoi la 16.30. Agenția nu organizează excursii obositoare, de exemplu cel din Sahara durează 2 zile.

Rezervare, preț

În a doua zi a sejurului agentul Ahmed de origine berberă a venit la hotel și a prezentat excursiile disponibile. Știe românește foarte bine, a fost în România și îi place mămăliga cu brânza. Ulterior ghidul excursiei povestea că la fel a fost și el în țara noastră cu ocazia unei școlarizări în domeniul turistic.

Excursiile opționale prezentate :Tunis 50 eur, Sahara 2 zile 95 eur, Dougga 50 eur, El Jem/Monastir 25 eur, Friguia Parc (zoo, agrement) 25 eur, ferma de struți/caravana 22 eur. La acest agent nu prea erau posibilități de negociere, se poate atunci când se cumpără mai multe excursii ori sînt mai multe persoane înscrise. Astfel am plătit 50 euro pentru excursia de Tunis.

În acești bani erau incluse drumul, ghidul român, 2 vizite în orașul antic Cartagina care acum este cartier al capitalei, o vizită la Băile romane, o oprire în Sidi Bou Said, o oprire la un restaurant pentru prânz la Cisternele Romane și o oprire în Tunis-orașul vechi și orașul nou.

Despre Tunis, și unde se află

În timpul drumului am ascultat cu atenție tot ce a povestit ghidul despre Tunisia și Tunis. Astfel am învățat ceva până să ajung acolo. Tunis capitala Tunisiei se află în jumătatea nordică a țării astfel dacă în sud găsim mai mult deșert în nord mai dăm și de iarbă iar pe munții Atlas vegetație. Pe tot drumul am văzut plantații de măslini.

În capitală locuiesc 650000 oameni iar în toată reginunea Tunis în jur de 2 milioane. Coordonatele geografice acolo unde se află ar fi 36,48° N, 10,12° E dar este mai simplu dacă scriu despre Lacul Tunis și Golful Tunis în apropierea căruia se află cu deschidere la Marea Mediterană.

Capitala și de fapt toată regiunea se întinde în jurul Lacului Tunis. Orașul antic Cartagina se află pe malul mării. Orașul vechi Tunis se află dincolo de lac spre continent. Orașul nou construit pe vremea colonizării franceze se află tot acolo în fața orașului vechi și la malul lacului.

Istorie

Am aflat că în secolul IX î. e. n. orașul antic se numea Tunes. Coloniștii fenicieni au înființat Cart Hadașt, Cartagina sau orașul nou în alte cuvinte. Fiind un oraș așezat strategic pe malul mării multe popoare au râvnit la acest teritoriu, au încercat perșii, grecii dar până la urmă au cucerit romanii în 146 î. e. n. Arabii musulmani au început să vină și ei și să cucerească în jurul anului 700. Astfel s-a construit Cetatea Tunis și orașul vechi medina. Începând cu sfârșitul secolului 19. în perioada colonizării franceze s-a construit orașul nou, și s-au realizat noi legături cu marea Mediterană prin construirea unor canale care făceau posibilă ieșirea la mare din Lacul Tunis. În 1956 a fost proclamată independența Tunisiei iar ultimul eveniment major politic a fost în 2011 cu ocazia revoluției când fosta conducere a fost eliminată.

Economie și transport

Din punct de vedere economic Tunis este un important oraș portuar deci comerțul este în floare, având în vedere că se află în jumătatea nordică/verde a țării agricultura dă roade aici iar produsul cel mai important este uleiul de măsline și vinul. Există fabrici constructoare de mașini și utilaje, este industrie textilă dar să nu uităm nici de turism o ramură destul de importantă, mai ales că acesta ne privește și pe noi turiștii.

Infrastructura este bună, țara este străbătută de autostrăzi care leagă Algeria și Libia, este străbăturtă de cale ferată modernă, aeroporturi internaționale cel mai nou și modern o adevărată capodoperă fiind Endifa Hammamet acolo unde am aterizat și noi. Aeroportul din Tunis se cheamă Aeroportul de Tunis-Carthage și dispune de 4 piste de decolare. În oraș am văzut tramvaie moderne ca în orașele europene. Nici autobuzele nu arătau rău iar despre taxiuri am scris în penultimul articol cât de ieftine sînt. Din punct de vedere infrastructură cel mai mult mi-a plăcut autostrada care străbate mijlocul (nu chiar în mijloc dar este construit pe apă) Lacului Tunis. O adevărată capodoperă și acesta. Ca și o paranteză cele mai multe astfel de construcții/edificii inclusiv autostrăzile aerporturile moderne s-au realizat în timpul regimului dinainte de revoluția din 2011. Conform ghidul nostru după aceea nu s-a mai realizat nimic deosebit iar corupția este în floare.

Ce am vizitat/văzut în Cartagina?

Cartierul punic de Byrsa

După ce am admirat pe drum Lacul Tunis, portul comercial și canalele care leagă Tunisul de mare am pătruns în Cartagina fosta capitală antică. Prima oprire/vizită s-a făcut într-un complex unde se pot vedea un întreg cartier de ruine, Muzeul Național de Carthage, Catedrala Saint Louis de Carthage. Întreg complexul se află pe un deal tot pe nume Byrsa și pe lângă vestigiile antice de vizitat este un excelent loc de belvedere de unde se vede Tunisul, lacul și golful Tunis și dealurile stâncoase dincolo de golf. Un pic mai departe de acesta dar cred maxim 800 m se află Amfiteatrul de Carthage.

Orar și tarife

Dinspre parcare ne-am îndreptat spre intrarea prevăzută cu zonă de securitate ca la aeroporturi. Orarul de vară luni-duminică (1 mai-15 septembrie) este 8.00-18.00. Orarrul de iarnă (16 septembrie-30 aprilie) este 8.30-17.00. În timpul ramadamului orarul este 8.00-17.00. Tariful 10TND (la noi inclus în excursie)

Ce am văzut și structura locului

După poartă și securitate vedem fundația fostei Biblioteci Tabularium, un mormânt punic, și o fostă curie. Spre lac și golf vedem ruinele unui templu, și mai la stânga necropole punice. Districtul punic se află drept înainte. În spatele muzeului într-o mică zonă verde vedem alte artefacte, coloane romane și o bazilică în formă de fundație și ruine Bazilica judiciară, secolul II. În spatele acestui mic parc se află Capela Saint Louis. Muzeul în formă rectangulară este cel mai renumit după Muzeul Bardo orarul de funcționare este luni-duminică 9.00-17.00, și sînt expuse obiecte, artefacte găsite pe același deal/cartier Byrsa. La partea frontală a muzeului este o zonă mai lungă acoperită aici este un magazin de suveniruri și toaletele.

Catedrala Saint Louis de Carthage

Atât din interior cât și din exterior cele două turnuri ale catedralei se observă ridicându-se deasupra dealului Byrsa. Este singura romano-catolică din Tunis cu piatra de temelie depusă în 1884 s-a finalizat în 1890. Inițiativa construirii acestei catedrale a fost al cardinalului Charles Martial Lavigerie episcop de Cartagina în acea perioadă. Biserica a fost predată în 1964 statului tunisian iar în prezent este nevizitabilă în interior, ceea ce am înțeles de la ghid că nu se mai află nici un mobilier bisericesc în interior.

Biserica este construită în stil arhitectural mixt romanic-maur dar nu lipsesc nici elementele gotice.

În fața bisericii și intrării spre ruine se găsesc multe tarabe cu diferite obiecte/souveniruri de negociat, de cumpărat și de luat acasă.

Cartierul Carthage

O mică paranteză privind cartierul prin care am trecut și unde se află toate cele văzute de noi: este cel mai select și scump cartier din Tunis, se află aproape de mare, zonele turistice, porturile turistice și aici își au vilele mulți dintre băieții mai deștepți și mai iuți cu șpaga și care au ajuns acolo în guvernul tunisian. Ca și idee am trecut și în fața reședinței președintelui tunisian. Zona este foarte verde cu mulți copaci și vegetație udată.

Băile romane Antoninus

Nu departe de reședința președintelui (dar mai exact vecin direct, gard în gard) se află Termele Antonin pe malul mării. Intrarea se află dinspre cartierul select de asemenea există un parc rectangular cu multă verdeață, alei și copaci în care turistul dacă are timp se poate plimba și sta pe o bancă. Și în parc se află numeroase vestigii, ruine de vizitat văzut. Dar după ce vedem complexul de băi romane foarte bine conservat din secolul II pe malul mării nu mai avem chef de plimbare în parc, va trebui să le studiem de mai aproape.

Orar și tarife

Condițiile de vizitare sînt la fel ca la Byrsa, același regulament, tarif, etc. Orarul de vară luni-duminică (1 mai-15 septembrie) este 8.00-18.00. Orarrul de iarnă (16 septembrie-30 aprilie) este 8.30-17.00. În timpul ramadamului orarul este 8.00-17.00. Tariful 10TND (la noi inclus în excursie)

Structura și ce am vizitat

Ca să existe un plan de vizitare, la intrare găsim așa ceva numerotat și corespunzător marcat. Astfel nu putem scăpa nimic din ceea ce se poate vizita.

De la intrare la stânga se pot vedea ruinele capelei Asterius. Aleea principală este mărginită de necropole punice la dreapta și edificii romane la stânga. La stânga de tot deci spre cartierul rezidențial alte ruine cu locuințe antice și două bazilici una mai bine conservată și alta distrusă în totalitate.

Urmând aleea principală ieșim la băile romane de pe malul mării. Complexul așa cum am amintit mai sus este foarte bine conservat și văzând de sus este perfect simetric. În fine ieșirea se face pe altă poartă lângă malul mării în această zonă se află toaletele, magazin iar pe stradă se văd tarabele cu souvenirurile care de obicei costă mai mult în această zonă.

Termele de Antonin au fost printre cele mai mari băi romane construite vreodată denumit după împăratul roman Antoninus Pius fiu vitreg al lui Hadrian., Cea vizitată are o lungime de 200m, sala centrală are o mărime de 50x20 m. După standardele romane de atunci băile Antonin dispuneau de Caldarium (băi calde) Frigidarium (băi reci) Tepidarium (strămoșul saunei) natatio (bazin de înot cu apă rece) iar apa venea pe un apeduct dinspre munții Atlas.

Dacă descărcăm un plan care s-ar putea găsi pe net de la fostele terme de Antonin putem recunoaște toate încăperile din fostul compex doar că atunci nu ne ajunge timpul de o oră cât am stat noi pe aici.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 28.08.22 20:42:17
Validat / Publicat: 28.08.22 21:20:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TUNISIA.

VIZUALIZĂRI: 1658 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe dealul Byrsei-în fundal catedrala Saint Louis
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53300 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[28.08.22 21:20:39]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Tunis (orașul) , TUNIS" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Sousse]

webmaster
[28.08.22 23:54:13]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

AZEAUTOR REVIEW
[29.08.22 06:57:50]
»

@webmaster: multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tunis (orașul) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062933921813965 sec
    ecranul dvs: 1 x 1