Satul Sidi Bou Said si Tunis, capitala Tunisiei – al treilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana - partea a treia -

TIPĂREȘTE

Satul Sidi Bou Said si Tunis, capitala Tunisiei – al treilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana

- partea a treia -

(partea a doua: aici)

16.10.2011

Eiiii…

Si acum era timpul pentru ultima oprire a excursiei noastre din acea zi. Era 14 septembrie 2009, ziua cand debarcasem in Tunis si vazusem deja o parte din Tunis cu cel mai mare muzeu din Africa, Muzeul National Bardo si site-ul arheolocic al vechii cetati antice Cartagina! Pana acum, totul fusese ok, cu mult peste asteptarile mele. Dupa cum ne povestise ghidul nostrum, acum urma partea cea mai spumoasa a excursiei noastre: satul Sidi Bou Said.

Renumit pentru peretii albi stralucitori si usile si ferestre de un albastru turcoaz, satul urma sa fie cumva … cireasa de pe tort!!!

Deci… am lasat autocarul intr-o parcare in apropiere si am luat-o pe jos. In primul rand am trecut calea ferata, a carei statie de tren aducea vizitatorii din oras catre aceasta anexa – cartier a Tunis-ului. In drum o lacusta ‘’calugarita’’ m-a facut sa o fotografiez. Avea mai mult de 15 cm. Am inteles ca sunt periculoase, iar fi-miu punea gaz pe foc. Dar am zis ca… ce dumnezeu? cand mai vad eu o calugarita in Tunis?! cred ca, de fapt, voia si el sa o fotografieze…

Apoi o soparla, pe un zid alb, itre frunze… aproape ca era san u o vad! Dar ochiul meu… doritor de cunoastere, n-a ratat nici de data asta. Aloe imense in apropierede sat…In sat se intra prin doua parti. Evident ca una e mai … turistica, sa zic asa. Si bineinteles ca pe aceasta parte ne-a condos ghidul nostrum. Farmecul consta in faptul ca este plin de arbusti infloriti in toate nuantele. Adica e fabulos de frumos!!!

Am facut apoi stanga pe alee si am dat de prima cladire tipica: alb cu turcoaz! este un restaurant care iese in evidenta prin colivia imensa asezata pe acoperis, dar in care nu era nicio pasare. Nu am inteles daca era doar de décor. Tind sac red ca da, pentru ca era foarte curate, ceea ce nu ar fi in consonanta cu locuitori inaripati.

Si: dintr-o data o strada ingusta, doar pentru pietoni, alba turcoaz! Nu pot sa va spun cat e de frumos! Chiar e frumos!! Nu am fost in Santorini, dar am vazut fotografii de acolo. Este mai mult decat acolo, pe o suprafata mai mica: sa zicem un concentrate! da, chiar aceasta este expresia cea mai potrivita.

Evident stilul este arabesc, dar contrastul culorilor alb – turcoaz este pretutindeni, si mult mai des. Pe stanga sip e dreapta case cu etaj, sau fara, cu balcoane sau fara, ale caror usi, ferestre, balcoane erau absolute turcoaz! Ghidul nostrum ne-a spus ca localnicii sunt obligate sa pastreze nuanta albastru – turcoaz, nealterata. Unele case au niturile vopsite in negru si asa apare un model. Pentru ca niturile sunt batute reprezentand un model anume.

Pe stanga exista o casa traditionala autentica, ce poate fi vizitata contra cost. Are si o gradina interioara foarte frumoasa. De-o parte si de alta, pravalii cu tot felul de produse traditionale, lucrate manual, asezate pe rafturi, pe mese, pe jos... Vreau sa subliniez: doar traditionale tunisiene. Farfurii, statuete, arme albe, margele, tesaturi, sandale de piele si nici nu mai stiu ce…Sute, mii, zeci de mii…Si vanzatorii, tipic, trageau de noi ca sa cumparam.

Am zis totusi sa vedem satul pana la final si apoi, la intoarcere, sa o luam din pravalie in pravalie. Asa am si facut. Satul in sine este reprenentat printr-o singura strada. La un moment dat, da la mica distanta, ai senzatia ca se va infunda, caci se zaresc niste trepte care duc la cea mai spectaculoasa casa dintre toate: este un restaurant unde se servesc numai mancaruri traditionale.

Si bune rau frate!

Adevarul ca mancarea aceastra cu orez si multe legume si carnita din loc in loc este de vis, in orice varianta. De data aceasta chiar nu am putut sa nu ne oprim caci ne ploua in gura. Nu stiu sa va spun ce am mancat, o combinatie foarte reusita intre legume, arome si carne de mile. Si am baut un suc de rodii de mi s-au sterpezit dintii, nu pentru ca nu ar fi fost bun, ci pentru ca are foarte mult fier. Apoi scoteam limba, unul la altul, eu si fi-miu. Faceam concurs cine o are mai rosie. Ba a mea! ba a mea!

Si totusi strada nu s-a infundat acolo. Dar fiind asa ingusta, nici de la 20 de metri nu ne-am dat seama ca ea continua catre dreapta. Dupa ce ne-am saturat, am luat-o si noi la dreapta, iar in scurt timp la stanga. Incetul cu incetul casele alb – turcoaz s-au rarity, iar pe dreapta am zarit marea Mediterana. Asa sus cum ne aflam, era de-a dreptul spectaculoasa imaginea. Ne-am intors intr-un final si, avand timp, am inceput sa scotocim printre tarabe. Deoarece fi-miu nu are notiunea banilor, ii dadusem o suma fixa pe care sa o cheltuiasca asa cum considera. Si-a luat niste prostioare si cand, in fine, a gasit ceva care i-a placut mult, evident ca nu mai avea bani suficienti. Vanzatorul i-a cerut 120 euro initial. Facusem ‘’lectii’’ cu copilul: te tocmesti pana la cel mult 20% din cat ti-a cerut initial. La faza asta copilul a compilat si l-a refuzat pe vanzator. S-au tocmit mai mult de 10 minute, timp in care vanzatorul l-a indemnat inclusive sa apeleze la bunavointa mea, ceea ce nu a dat roade. Si s-au tocmit. Si s-au tocmit… incepusem sa ma si enervez. Pana cand copilul i-a zis 18 euro sunt toti banii mei: ii vrei, ti-I dau. Nu-I vrei, ii dau altuia. Ceea ce a si facut dar… s-a ales si cu obiectul mult dorit. De ce? pentru ca arabului atat de mult i-a placut cum s-a tocmit fi-miu incat I l-a facut cadou, spunand ca pentru el a fost o onoare!

Stiam ca la arabi arta tocmitului este ceva special. Se zice ca este o jignire sa accepti pretul care iti este cerut initial, fara sa te tocmesti cat de putin.

Copilul a fost in al noualea cer. Desi nu l-a platit, eu i-am povestit ca a muncit pentru obiectul respective si asa ca l-a meritat. Asa a invatat copilul meu pe viu, o lectie care ii va fi de folos in viata si pe care, cu siguranta nu o va uita: aceea ca nu conteaza pretul platit, ci faptul ca platesti un prêt care il multumeste pe vanzator!! Cateva cumparaturi am facut. Chiar nu te poti abtine acolo… atate produse, atatea culori, atatea forme, atatea texturi… este ceva care multumeste pe fiecare. Port si acum cu mare placere margelele (cele 14 siraguri) pe care mi le-am cumparat atunci. O sa ma intrebati cand? pai anul are 365 de zile… asa ca timp se gaseste, nu fac griji!

La intoarcere, o use pe stanga, un balcon pe dreapta, apoi iar o use, iar o poarta, iar o fereastra, iar un oblong… si toate turcoaz, impodobind casele de un alb stralucitor. Aproape de locul unde am intrat pe aceasta strada este o bifurcatie. Cum mergeam acum inspre sensul dinspre care venisem, nu am luat-o in stanga, ci in dreapta. Pe cealalata intrare in sat. De fapt, ghidul nostrum ne-a spus ca, este o regula nescrisa ca pe o parte sa se intre si doar pe cealalta sa se parasesca satul. In acest fel exista o fluenta constant ape strada ingusta si aglomerata.

Dupa iesirea din sat, am intalnit un batran imbracat in straie traditionale. A fost condimentul secret care a dat parfumului locului maretia suprema!!! Parca acel batran trebuia sa fie in acel si in acel moment. L-am fotografiat cu rusine, va spun sincer, de teama de a nu-l deranja. M-a vazut si mi-a zambit, semn ca nu l-am suparat. Asta m-a incurajat si i-am multumit. Am mers apoi in parcare, de unde cu autocarul ne-am intors pe vas.

In dupaamiaza aceea ne-am balacit la piscine, caci urma sa o luam pe Mediterana inapoi, de jos in sus, iar a doau zi dimineata sa debarcam in Sicilia.

Am sa va spun ce am ales sa facem acolo…

Deocamdata va spun ca mi-a placut in Tunis si cred ca, daca voi avea ocazia, am sa calatoresc mai in profunzime in aceasta tara.

---

VIZUALIZĂRI: 3101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI