La Gabolina

TIPĂREȘTE

Descarcasem de pe torente şi tocmai ce văzusem "Under the Tuscan sun" că ne sună prietenii vienezi (băiatul lui Felix şi nevasta sa) să ne propună să facem Paştele împreună în Toscana. Cu câteva zile de concediu şi cu week-end-ul lung de Paşte, scoteam o săptămână în Toscana! Mai petrecuserăm împreună cu ei un crăciun la Paris, un revelion la Viena şi un paşte la Praga. Andreea s-a grăbit să rezerve La Gabolina în Montecchio, noi ne-am grabit să luăm bilete de avion pentru Viena.

Ne-au aşteptat la aeroport şi în drum spre casă ne-am oprit la Naschmarkt unde am cumpărat miel, ceapă şi usturoi verde. Era joi şi ne-am străduit să vopsim ouale, care n-au iesit cele mai reuşite, dar… toate ouăle de paşte sunt frumoase! A doua zi am făcut friptura de miel şi bagajele lor, iar sâmbătă am plecat la drum.

Am tot mers vreo 9 ceasuri – noi eram bine, conducea Sandu, Andreea era simpatică şi antrenantă, ne-am mai oprit, am mai aţipit… - ne-am trezit în parcarea unui magazin (în Cortona?) unde ne-am întâlnit aşa cum ne înţelesesem, cu găzdoiul care urma să ne conducă la Gabolina. Ne-am luat după mşina lui; se întunecase deja, drumul şerpuia printre câmpuri, ferme, conace boiereşti şi de câte ori ne apropiam de vreo casă mai arătoasă, sparam să fie aceea aleasa.

Am ajuns; părea mai nasoală decât tot ce văzusem (şi sperasem) pe drum. Am parcat, am descărcat, am pus ouăle vopsite pe masă şi am amprins lumânări, am ciocnit ouă şi vin, ne-am pupat de "Christos a Inviat" şi… ne-am culcat rupţi de oboseala drumului, Sandu în special!

Prin crăpăturile obloanelor groase de lemn prinse în ferecături forjate, razele soarelui de dimineaţă ne-au trezit într-un pat foarte înalt cu tăblii groase, de fier. Uşa grea din lemn vechi, avea balamalele, încuietoarea şi clanţa ca în Marile Speranţe; la fel şi cea de la baie, la fel toate uşile din casă, inclusiv (şi mai ales) cea de la intrare dând, împreună cu lustrele învechite atârnând de grinzile plafonului şi cele câteva piese de mobilier antic, impresia unui interior medieval. Dormitorul lor era mai puţin impressive, dar patul părea mai comod. In sufrageria extrem de spaţioasă, pe lânga masa cu şase scaune şi bufetul "stil", mai era o canapea şi, foarte important pentru atmosferă şi pentru serile mai reci, un şemineu adevărat de care am beneficiat în fiecare zi. Dar cea mai seducătoare zonă era micuţa terasă de la intrare: masă, scaune, chaise-longue-uri, umbrar de rogojină, vedere spre pomii şi florile din curte, dar şi spre dealurile cu viţă de vie - nici un zgomot nu se auzea, nu treceau decât pisicile gazdei - am fi putut petrece întreaga călătorie doar stând acolo.

Intr-o zi, a doua sau a treia de la venire, când ne sorbeam cafelele de dimineată pe terasă înainte de a pleca "să mai vizităm câte ceva din Toscana", a venit dl. gazdă cu o sticlă de limoncello, lichior de lămâie home made, specialitatea zonei de care era foarte mândru şi ne-a dat să gustăm în speranţa ca vom dori să cumparăm; foarte, foarte dulce, a fost singurul lucru care mi-a displăcut în Toscana!

De pe terasă se vedea şi Gabola - casa proprietarilor – mare, cu etaj, impunătoare, frumoasă. Domeniul/curtea din jurul Gabolei era foarte mare şi proprietarii, pe lângă Gabolina, mai construiseră două căsuţe, nedate încă în circuit şi o piscină şi intenţionau să mai construiască. Probabil că acum în plin sezon e mai aglomerat în parcare (!), dar noi am fost în aprilie 2008 şi am avut norocul să fim singurii vizitatori, iar toate minunile din jur au fost numai pentru noi.

Era foarte plăcut la Gabolina, dar noi aveam "lecţii de făcut", asa că plecam dimineaţa şi ne întorceam spre seară. Astfel am vizitat Cortona, oraş cetate unde am prins un târg de antichităţi, Montepulciano renumit pentru producţia de vin şi pentru atmosfera de Ev Mediu datorată în special drapelelor cu însemne medievale, de altă culoare pe fiecare stradă, Siena cu centrul istoric (declarat de UNESCO patimoniu universal) şi Domul cu statuia lui Ioan Botezătorul făcută de Donatello, Radda in Chianti – orăşel medieval şi acesta, înconjurat de ziduri de apărare, cu străzi înguste care duc spre piaţa centrală unde sunt expuse în biserica Sf. Nicolae câteva crucifixe de lemn din secolul 15, şi San Gimignano – cetate veche cu o duzină de turnuri, case din piatră cu ferestre mici si obloane groase maro.

In drumul de întoarcere la Viena, ne-am oprit să vizităm capitala Toscanei, Florenţa la care nu pot să nu mă lungesc cu câteva rânduri în plus despre Basilica di Santa Maria del Fiore - Domul din Florenţa după cum îi spune toată lumea – cu cea mai frumoasă faţadă din câte văzusem până atunci (şi după!) şi cu clopotniţa lui Giotto înaltă de 80 m, placată ca şi basilica cu marmoră de Carara albă, roz şi verde în forme geometrice, despre Galeriile Uffizi unde, dacă eşti norocos, stai la coada la bilete doar o oră, despre Piazza della Signoria cu statuia lui Benvenuto Celini "Perseu cu capul meduzei" şi cu copia lui David, originalul găsindu-se 10 minute mai încolo, la Galeriile Academiei de Artă - enorm, peste 5m împreună cu soclul, aduce dupa statura mai degrabă cu Goliat. In apărarea lui Michelangelo se poate spune că statuia fusese începută şi abandonată de câteva ori înainte de a se apuca el, dar asta nu-l scuză şi pentru mâna dreaptă ieşită evident din proporţii.

Am reconstituit călatoria după puţinele însemnări ale Danielei şi prea multele fotografii făcute de Andreea; pentru Gabolina n-a fost nevoie, pe Gabolina o aveam în suflet!

---

VIZUALIZĂRI: 2473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI