Oraşul muribund Civita di Bagnoregio

TIPĂREȘTE

Dintre toate oraşele cocoţate pe dealuri din Italia, Civita di Bagnoregio este favoritul meu. Mult mai puţin cunoscut decât Siena, sau Assisi, această uluitoare nestemată a scăpat din gheara timpurilor moderne datorită topografiei locului în care este amplasată.

Oraşul ţâşneşte în vârful unei culmi ce se înalţă mult peste un canion în care vânturile şi eroziunea sunt stăpâni. Şaua de pământ care unea odinioară Civita de mult mai aglomerata localitate cu care era înfrăţită, Bagnoregio, s-a prăbuşit datorită eroziunii. Se mai poate vedea în vechile fotografii cărarea străbătută de animalele de povară care unea cele două localităţi. Azi singura cale de acces este un pod pietonal folosit şi de motociclete pentru a aduce în oraş diverse provizii.

Intrarea în oraş se face printr-un masiv pasaj de piatră cioplit de către etrusci acum mai bine de 2500 de ani şi decorat în secolul 12 cu un arc. Trecând prin acest portal ajungi într-o altă lume, una înţepenită în Evul Mediu în care poţi simţi istoria doar călcând pe pietrele şlefuite de timp cu care sunt pavate străzile.

Dincolo de poartă, Civita ne dezvăluie farmecul său subtil. Cei ce iubesc arcadele nu vor şti unde să privească mai întâi. Nu există liste de atractii, sau trasee de vizitare, sau muzee. E doar Italia. Civita este visul unui artist, un oraș în nud. Fiecare culoar și cărare dezvăluie o surpriză. Draperii de plante agăţătoare cad peste arcuri și alunecă pe pereti; ghivecele de flori mărşăluiesc într-o adevărată paradă pe balcoane sau scări. Zidurile de piatră în culori calde strălucitoare se încadrează perfect cu scările înflorate, alcătuind un decor perfect pentru aparatele de fotografiat.

Pentru mine, explorarea acestui loc a fost ca o vânătoare de senzaţii şi trăiri.

Într-un colţ liniştit am dat peste faţada unui palat renascentist cu o uşă masivă din lemn şi ferestre înalte elegante ce se terminau în aer -- restul clădirii s-a prăbuşit acum câteva decade în valea ce înconjoară oraşul, văduvindu-l de o bună parte din stânca pe care a fost construit -- moment în care am realizat că, încet dar sigur, oraşul va sucomba în calea marşului implacabil al timpului.

Baza stâncii pe care a fost construit Civita este ciuruită ca un caşcaval, o mulţime de pivniţe ideale pentru păstrarea vinului formează un adevărat fagure. Impresionantul tunel ce străbate stânca a fost folosit ca adăpost în cel de-al doilea război mondial.

Civita are un fiu celebru -- pe Sfântul Bonaventure, al doilea fondator al ordinului Franciscan. Oraşul s-a schimbat de pe vremea acestuia însă planul de bază a rămas acelaşi, cu o biserică în partea centrală.

Identitatea acestui lăcaş sfânt de rugăciune s-a schimbat de-a lungul secolelor -- a fost iniţial un templu etrusc, apoi unul roman, ca în final acestora să le ia locul actuala biserică catolică; anticele coloane ale acelor temple păgâne stau incremenite în vecinătatea porţii de intrare în biserică; dincolo de aceasta, am păşit pentru a scăpa de căldură şi pentru a mă bucura de câteva momente de reculegere.

Piaţa centrală este inima şi mândria localităţii, locul în care se desfășoară festivităţile şi din care pornesc procesiunile, este locul în care sunt inevitabil îndrumaţi vizitatorii şi în care este onorat trecutul acestei aşezări.

În iunie şi septembrie încă se mai organizează aici curse de măgari neîmblânziţi, iar în decembrie piaţa este împodobită cu o scenă a nativităţii formată din personaje umane.

Tinerii din Civita au plecat mânaţi de mirajul şi strălucirea locurilor moderne în care pot lua parte la noul sţil de viaţă cosmopolit Italian; pe măsură ce sănătatea bătrânilor devine tot mai şubredă, aceştia se mută în apartamente din localitatea învecinată, Bagnoregio.

Datorită acestei migraţii Civita tinde să devină un loc cu reşedinţe de weekend pentru oamenii înstăriţi din mediul urban, care încet-încet cumpără cam tot. Puţinii locuitori care au rămas deservesc cerinţele turiştilor.

Cu toate acestea, nimic nu este abandonat, sau lăsat la voia întâmplării. În unul dintre restaurante, proprietarul mi-a arătat cu mândrie o presă uriaşă pentru măsline care, după spusele sale, avea 1500 de ani; până în anii '60 această presă încă era acţionată cu ajutorul măgarilor legaţi la ochi, care se învârteau în cerc. Azi presa se află în centrul restaurantului care vinde bruschette vizitatorilor. Aceste bucăţi de pâine coapte în cuptor cu lemne, unse cu ulei de măsline de cea mai bună calitate şi asezonate cu bucăţi de roşii sunt suveniruri ce vă vor lăsa urme ore în şir în papilele gustative şi vor rămâne pentru totdeauna în memoria voastră.

Doar răcoarea nopţii a reuşit să mă gonească din Civita. După cină m-am întors să stau pe treptele bisericii alături de oamenii locului, care fac asta sub aceleaşi raze de lună, noapte după noapte, an după an... Copiii se joacă în piaţă până la miezul nopţii sub lumina felinarelor. Am ascultat sunetele Italiei rurale amestecate cu sunetele fortissimo ale greierilor, în timp ce, sub lumina lunii cocoţate pe stânca sa, Civita se simte bine apărată împotiva schimbărilor!

--

mai rămâne de spus că in Civita se poate ajunge cu liniile publice de autobuz din localităţile Orvieto, sau Viterbo aflate la 25, respectiv 30 km distanţă

---

VIZUALIZĂRI: 3851 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI