Muzeul Satului, un amestec de dans ritual, mituri, monștri. magie și... păsărele

TIPĂREȘTE

În timp ce ne desprindem de partea urbană din Ad Es Salam, o secțiune care emană un soi de orgoliu modernist african, peisajul își recapătă formele predestinate lumii ce pulsează în cele peste un miliard de suflete ale Africii Negre. Prin geamul deschis al mașinii, se simte fânul sălbatic și aromat din căpițe, printre căsuțe din blocuri de piatră, fără ferestre, înconjurate de niște pomi cu frunze de nuanță pal-maroniu. Trecem pe sub o bucățică zdrențuită de nori, printre care pătrund, ca niște sulițe, razele unui soare torid, oprindu-se în valurile ce îmbrățișează țărmurile oceanului, acele locuri de groază și de speranță pentru localnici.

Essein ascultă îngândurat un fel de muzică tribală de care auzisem și în Kenya, de fapt, niște cântecele doar de trei note, cu tonalități melancolice și cu intervaluri variate, amintind mai degrabă de stelele tremurătoare ce păzesc umezeala nopții, aici în Tanzania. Mi se pare, din nou, că fericirea nu este neapărat o destinație, ci un mod de a călători, printre oameni și destine, pe drumurile nesfârșite ale lumii.

Mi se confirmă curând că un Muzeu al Satului din Africa poate combina, într- o variantă nescrisă, credințele, cultura, istoria, magia, spiritele ancestrale, cerești și pământene, din care nu poate lipsi omul și animalul. Toată această lume o descoperi înainte de a intra în incinta muzeului, atunci când în fața ochilor ți se înfățișează o piață artizanală, în aer liber, cu toate vietățile văzute și nevăzute ale Africii: costume, unelte, obiecte decorative, bețe magice, zeități, monștri, figurine cu tineri proaspăt căsătoriți, șamani, oameni simpli trudind la pământul încăpățânat, un univers cosmogonic care te face să te întrebi oare câte drumuri duc spre Rai, aici, în Africa?

Taxa de aproape 20 de dolari, toaletele curate, cu apă rece ca gheața, colibele din crengi, chirpici și paie, sub formă de ciupercuțe, cu gemulețe rotunde, de mărimea unei mingi de volei, menite să te apere de intruși dar și să primească flăcările desprinse din razele soarelui, te fac să speri că șederea ta va fi plină de confirmări și învățăminte noi. Trecem pe lângă un eleșteu plin de vegetație, unde Essein îmi spune că ar viețui o specie rară de pește, pe nume coconut crab, cel mai mare din lume, un animal care comunică direct cu zeii și poate duce la împlinire multe dorințe ale fetelor înainte de căsătorie. Câțiva peștișori mai mici spintecă apa, zburând spre libertate, din gura celor mai mari, printre niște tufișuri uriașe, cu rădăcinile înfipte adânc, în pământ. Ne oprim peste câteva minute în fața unei plante ce mă face să tresar și să-mi pun numaidecât câteva întrebări despre universul magic în care am pătruns. La apropierea omului, planta de culoare verde crud, cu floricele roz, se restrânge, doar în câteva fracțiuni de secundă, într-un ghemotoc de mărimea unui arici. Aflu, în câteva minute, căutând pe net, că, miraculoasa plantă, despre care mai poți auzi și în America de Sud, se numește mimosa pudica, cunoscută și sub numele de “nu mă atinge” sau „planta timidă”. Oricum, suficient de timidă ca să-ți dea fiori.

Ajungem, în sfârșit, să stăm de vorbă cu două femei, aparent fără vârstă, adică fără riduri, din tribul de nomazi San, care, auzind că vin din România, încuviințează vesel din cap, ca și când țara mea ar fi după dealul ce se ridică la câteva sute de metri, în stânga Muzeului Satului. Ne întâmpinăm cu Jumbo, Jumbo! , un moment ce aprinde scânteia unei prietenii intense dar de scurtă durată, o bucurie care emană din ochii lor negri, sclipitori și o dantură albă, demnă de o reclamă americană. Numele lor, Ipyama (grație) și Kanony (păsărică) îmi aduc un zâmbet pe buze, un gest ce nu cred ca le lasă indiferente.

Nu mă mir de unde știe Essein că atunci când vorbești engleza în Africa, te adresezi minții omului, iar când spui câteva cuvinte în Swahili, vorbești cu sufletul lui, fapt pe care îl simt din plin... Cam același lucru îl constatasem și eu, cu vreo doi ani în urmă, în mijlocul unui trib din Kenya, când m-am trezit cu toată suflarea comunității dansând în jurul meu și creându-mi, cel puțin prin gestică, de la un minut la altul, senzația că voi fi reținut la masă...

Teama mea se mai risipește în clipa când Essein îmi spune, că se pune la cale un spectacol în cinstea mea, răstimp în care suntem invitați să colindăm printre colibe și să ne facem o impresie despre cultura tribului nomad San. Un trib al cărui spirit suprem, Kaang, a creat lumea, ca apoi să fie nemulțumit de nesupunerea omului și să trimită moartea printre pământeni... El acum supraveghează din ceruri viața supușilor săi. Soția sa, în schimb, a dat naștere unui elan, care, la rândul său, a mai procreat doi pui, pe care cei doi fii ai lui Kaang, i-ar fi ucis dintr-o greșeală la vânătoare. Supărat peste măsură, Kaang a dat ordin ca sângele elanului să fie fiert și împrăștiat prin junglă, dând astfel naștere altor mii de elani, de care comunitatea tribului Sa, să se bucure din plin.

Ne îndepărtăm bine de ringul natural, unde ni se pregătește ritualul tribului Sa, printre colibele și copacii ce par niște nave plutitoare, cu miros de scorțișoară, chimen sau cimbru, până când ne ajunge din urmă sunetul ritmat al tobelor care sună adunarea...

---

VIZUALIZĂRI: 629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI