Cornul abundenței

TIPĂREȘTE

Principalele atracții ale Tanzaniei sunt parcurile naționale care găzduiesc o mulțime de animale sălbatice. Prin crearea acestor parcuri naționale se încercă și în mare măsura se reușește protejarea și conservarea acestora. Vizitele turiștilor la aceste parcuri naționale întrețin cu ajută cu sume substanțiale, întreținerea acestora. Dintre parcurile naționale din Tanzania aș dori să amintesc de Serengeti cel mai cunoscut, Ngorongoro situat în craterul unui vulcan, Parcul național Tarangire, Lacul Manyara vestit pentru multitudinea de păsări flamingo, Arusha National Park, Mikumi, Muntele Kilimanjaro, Muntele Mahale, Gombe National Park faimos pentru populația de cimpanzei, Saadania National Park și Udzunga National Park.

Evident fiecare parc are specificul lui. Dar de ce am denumit acest articol” Cornul Abundenței” ? Ei bine ca-n grădina Edenului aici în aceste parcuri naționale este mâncare pentru toată lumea și pentru erbivore și pentru animalele prădătoare. Evident nu este o armonie ca-n rai, dar este o armonie și un echilibru natural, de aceea aceste parcuri trebuie musai protejate pentru a se păstra echilibrul natural.

Ei bine noi aveam programat de organizatorul excursiei să vizităm două parcuri Ngorongoro și Tarangire. În articolul de față o să vă povestesc despre experiența avută în parcul Ngorongoro și despre aventurile de-acolo. Dar să începem cu începutul.

După prima noapte petrecută într-un stup african ne-am trezit dis de dimineață, am luat micul dejun și ne-am îmbarcat în Jeepurile de safari, pregătiți de noi aventuri.

Afară era destul de frig așa că eram îmbrăcați atât cu pantaloni lungi, cât și cu câte un hanorac. Pe măsura ce urcăm spre crater se face din ce în ce mai frig. Momentan mergem cu acoperișul la mașină închis.

Numele craterului Ngorongoro este dat de masai, care l-au denumit după clopoțel care spun ei că doar auzi ngoro-ngoro!!! De altfel masaii sunt singurii oameni acceptați să trăiască în acest areal pentru că o fac natural în comuniune cu natura. Adică nu schimbă cu nimic mersul firesc al lucrurilor.

Prima oprire o facem la poarta parcului. Toate mașinile sunt Toyota Land Cruiser special construite pentru această activitate. Se pare că sunt mașini extrem de fiabile care au garanție pe viață. Probabil se strică foarte rar și deasemenea rezistă la drumuri grele. Spre deosebire de parcurile din Kenya aici nu am descoperit garduri electrice care să împiedice animalele să iasă din țarc. Chiar am întâlnit de mai multe ori familii de elefanți rătăciți în afara parcului. Se pare că exact caldera uriașa în care trăiesc este ca o mare închisoare naturală, din care nu au motive să încerce să evadeze.

Drumul până la craterul vulcanului este în mare parte pietruit. După ce am coborât destul de mult am dat de pământul roșiatic atât de specific continentului african. La început aveam parte de o vegetație luxuriantă unde întâlnim primele familii de elefanți, dar și zebre ori antilope. Evident oprim ca să admirăm în liniște aceste animale maiestoase.

Se spune că în parcul National Ngorongore trăiesc în jur de 25000 de animale mari, marea majoritate evident fiind cele ierbivore. Cu toate acestea aici se află și cea mai mare populație de prădători, în 2001 fiind în număr de 62 de lei. Evident strict din această pricină eram sigur că voi vedea regele animalelor. Față de parcurile din Kenya la care am fost, unde erau doar vreo două-trei familii de lei și unde abia i-am văzut în ultima seară, aici eram sigur că v-a fi altfel.

Tot în acest parc trăiește rinocerul negru care de la o populație de 108 in 1964, a scăzut la numai 11-14 în 1995 și strict din acest motiv sunt într-o zonă mai izolată unde nu sunt deranjați de turiști. Permis special de intrare în parc primesc de obicei echipe ale national Geografic. Acestea au acces și în zone mai izolate, nu ca restul turiștilor.

Spre deosebire de Kenya unde nu o dată am luat-o cu Jeepurile și pe arătură în căutarea animalelor aici nu ne-am abătut niciodată de la drumul principal.

Dar ce am mai admirat noi în acest parc național. Ei bine aici nu era o așa mare varietate de animale ierbivore, ca-n Kenya. Evident am observat periculoșii bivoli africani, am admirat antilopa Gnu, gazelele Grant ori Thompson, zebre, eland, dar și mulți hipopotami.

Vrând, ne-vrând principalul punct de atracție erau leii. În prezența animalelor prădătoare ai posibilitatea„dacă ai șansă mare să observi ceva acțiune. În general animalele sunt învățate cu prezența oamenilor și a Jeep-urilor și efectiv nici nu ne bagă în seamă.

Primul episod extrem de interesant observat de noi, cu ajutorul ghizilor firește se petrecea la mare depărtare de noi, cam la vreo doua sute de metri. Abia vedeam cu ochiul liber. Dacă nu ne-ar fi atras atenția șoferul ghid nici nu am fi observat leii, care sunt camuflați foarte bine în iarba savanei uscate. Dar ce se întâmpla acolo. Era o familie de vreo 12-15 lei care tocmai vânaseră și erau pe finalul mesei. Unii deja se puseseră la somn. Și ceilalți cred că era sătui, dar stăteau cumva de pază. Nu vroiau defel să renunțe așa ușor la pradă. O mulțime de șacali și de hiene dădeau târcoale pe la masă, poate le pică și lor ceva. Nu e așa și în viața noastră, de foarte multe ori?

Pe șacalii care sunt mai micuți parcă îi mai tolerau, dar hienele erau izgonite de fiecare dată. Cu toate acestea foamea își spune cuvântul și riscă de multe ori. Într-o luptă dreaptă nu au nicio șansă cu leii. Dar se știe că leii după ce mănâncă devin foarte leneși și stau să-și facă siesta, ceva așa comparabil cu grecii și nimic nu-i mai deranjează de la somn.

Hienele atacă în număr mare și până la urmă una dintre ele păcălește vigilența unui leu și fură o bucată de carne. Evident o ia la fugă cu ea în gură spre un loc mai liniștit, dar nu are parte de ea, o altă hienă mai hoață i-o fură din gură. Cam despre asta este vorba în junglă cel mai tare și mai hoț supraviețuiește.

După ce s-a terminat acest episod am luat-o din loc prin savană spre noi aventuri. Am admirat o mulțime de animale ierbivore. Aici am aflat de antilopa Gnu cât de proastă e, la propriu. Aceasta uită de fiecare dată încotro trebuie să migreze în căutarea apei, dar și a unei ierbi mai bune, mai gustoase și mai hrănitoare, așa că se ghidează după zebră, care e mai deșteaptă și știe exact ce are de făcut.

Printre multitudinea de animale sălbatice am mai admirat facocerul acel mistreț de savană, struți, dar și delicatele păsări flamingo. Facocerul este un porc mistreț cu botul mare si turtit ci cu niște colți curbați. Aceștia umbla ziua și dorm noaptea. Au o carne foarte gustoasă și din acest motiv sunt vânați de către băștinași.

La un moment dat ne apropiem de o baltă, unde avem posibilitatea să observăm o populație numeroasă de hipopotami. Mai văzusem hipopotami, dar așa mulți la un loc nu mai observasem niciodată. Acesta se bălăcește relaxat și sfidător și dacă nu aș fi citit anterior, nu aș fi știut că este unul dintre cel mai mare ucigător de oameni. Acest colos de două tone este ierbivor și evident atacă dacă este provocat. Este surprinzător de iute pentru un așa mare colos. De altfel se știe că are o greutate cât a unui rinocer alb și câteodată chiar îl depășește, fiind al doilea cel mai mare mamifer terestru după elefant. Fiind foarte posesiv este și foarte periculos așa că aviz celor ce vor să se apropie de acesta.

Ne-am depărtat de hipopotami și ghidul nostru a ciulit urechile. A primit o informație pe stație și eram siguri că o să ne ducă unde s-au mai descoperit ceva prădători. Chiar așa a fost. Am dat de o familie de lei, care stăteau la marginea drumului nepăsători. Erau cam zece exemplare, ce stăteau sau dormeau relaxate. Se știe că leul este activ doar când vânează, după ce face burta mare poate să lenevească și patru cinci zile. Efectiv ne ignorau, cu toate că nu eram la mai mult de zece metri de ei. Din două trei salturi cred că erau sus pe mașină. Dar nu aveau absolut nicio treabă cu noi. De altfel motorul mașinii era oprit așa că nu aveam mari șanse de scăpare. Bine, nici nu s-a pus problema să coboare cineva din mașină. Nici nu era voie, dar nici nu am fi avut curaj. Aici în Tanzania chiar am văzut o mulțime de lei. E drept aveam câțiva si prin buzunare, dar nu erau așa periculoși ca cei din savana africană. I-am pozat, i-am filmat, i-am admirat în liniște. Un singur regret am avut, acela că nu l-am văzut și pe regele leu, un mascul! Poate data viitoare!

După câteva ore de safari eram epuizați. Unii colegi nici nu se mai ridicau să admire animalele. Când vezi atât de multe la un loc, se ajunge la o saturație. Era musai nevoie de o pauză. De un loc unde să mâncăm și să ne facem nevoile fiziologice.

Ei bine există un asemenea loc neîmprejmuit în mijlocul savanei africane chiar pe marginea unui lac. Ei bine aici sunt amenajate și niște toalete foarte curate. Când am ajuns noi deja erau o mulțime de mașini parcate acolo. Grupuri, grupuri ce luau prânzul la pachet.

Ghizii șoferi au scos mâncarea pentru picnic. Am avut fiecare câte un pește prăjit cu orez, câteva fructe exotice și un suc de fructe la cutie. Cum locul unde luam masa era destul de aglomerat eu mi-am luat farfuria de mâncare cu gându să o mănânc undeva lângă un trunchi de copac. La un moment dat am simțit așa o pală de vânt și ceva ce m-a lovit. Inițial nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Un ghid mi-a arătat un vultur ce-mi dădea târcoale și atenta la mâncarea mea. Atât de rapid a fost că nici nu mi-am dat seama ce m-a lovit. Acum eram numai cu ochii pe cer, țipam și dădeam din mâini cu gândul să-l sperii. Credeți că a avut vreun efect? M-a mai atacat. nu o dată, ci chiar de două ori! I-am respins cu brio atacul, dar la îndemnul ghizilor m-am refugiat în mașină. Ei mi-au spus că vulturul nu mă va lăsa în pace să mănânc liniștit, nu se va lăsa până nu îmi va fura peștele. Așa că de voie, de nevoie, m-am refugiat în mașină să mănânc liniștit.

Sincer nici acum nu-mi explic, de ce în acel loc nu erau deloc alte animale sălbatice. Probabil au așa o reținere, când văd atâția oameni la un loc. Nu exista niciun gard, nimic să ne protejeze. Sau poate o fi o convenție nescrisă, între oameni și animale.

După ce ne-am pus burta la cale, am pornit iar într-o tură de safari. Ce m-a mirat în acest parc este că nu am văzut deloc girafe (nici nu existau copaci înalți așa cum le plac lor) ori crocodili. În schimb am admirat mai multe maimuțe jucăușe, în frunte cu periculoșii babuini.

La un moment dat i-am spus șoferului că ar fi cazul să ne întoarcem la stupul nostru african, fiind destul de obosiți. Norocul nostru. Am întors mașina și la un moment dat am dat de două jeepuri, unde ocupanții se benoclau la propriu spre un copac. Sincer ne-am uitat și noi, dar n-am văzut nimic. Atunci i-am întrebat și noi la ce vă uitați fraților? La un leopard ne-au spus. Wow! Amazing! Vă spun cu mână pe inimă că nu se vedea mare lucru oricât ne-am chiombit noi. Nu mă certați despre cuvântul chiombit, știu că-l foloseam în copilărie și nu cred că există în vreun dicționar lingvistic. Aveam și noi un binoclu în mașină și cu ajutorul acestuia am văzut leopardul. Stătea sus pe o cracă și ne arăta spatele. Pentru a-l imortaliza pe cameră, am făcut ceva poze în orb cu telefonul. Cert este că l-am prins, cum necum.

Mi-a plăcut mult de tot vizita în acest parc național Ngorongoro. Aici am putut trăi pe viu, ca într-un episod al National Geografic! Fascinant! Merită cu prisosința o vizită aici! Recomand cu drag! Acum o să fie extrem de dificil, să aleg câteva poze, din sutele făcute aici. Sper să vă placă!

Ultima oprire am făcut-o la un loc cu o vedere impresionantă, unde am făcut și o poză de grup. Tot aici am dat de o toaletă extrem de curată, dar și de o inscripție cu cei care și-au pierdut viata în acest loc, niciunul dintre aceștia în lupta cu animalele.

Wow, minunat. amazing orice aș spune în orice limbă nu ar fi îndeajuns. În traducere liberă, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ vizitate de mine, dacă nu cel mai frumos. Clar cel mai fascinant.

10 pe linie pentru organizare, perntru tot ce am văzut și ce am admirat.

---

VIZUALIZĂRI: 956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI