Noi nu am fost spioni

TIPĂREȘTE

Pornind de la o mică discuție recentă purtată pe marginea unui articol mai vechi al lui @costi, m-am hotărât să postez și eu impresiile mele despre această excursie.

5:30 dimineața. La această oră a început „marea aventură” spre Maroc. Ratasem excursia spre Maroc de la hotelul nostru din San Pedro de Alcantara, deși așa o planificasem. Doar că nu se organizau excursii decât în ziua în care ne mutam în Benalmadena. Am fi câștigat cel puțin vreo 2 ore din excursia cu autobuzul.

De fapt era să ratăm excursia și din Benalmadena. Ne-am propus să o facem după ce ”scăpam” de mașina închiriată. Doar că mai aveam doar o variantă de acceptat, vinerea. Pentru că printre noi erau și ceva „shoppingari” am întrebat agentul dacă vinerea tarabele sunt deschise (știind că pentru musulmani vinerea e un fel de duminică la noi…). Da, sigur, sunt deschise toate. Sigur că a mințit, 80% dintre ele erau închise. Mie însă răspunsul mi-a fost de ajutor, altfel aș fi putut să mă trezesc cu opoziția grupului de a mai merge în Maroc. Nu aș fi vrut să ratez fie și o scurtă vizită în Maroc așa cum am făcut ratând Albania pe care aș fi putut să o vizitez într-o croazieră din Corfu.

Excursia a costat 62 EUR/persoană, având incluse transportul cu autocarul, traversarea strâmtorii Gibraltar cu ferryboat-ul, masa de prânz și ghidul.

Autobuzul ne-a ridicat, așa cum spuneam, dimineața devreme. Am trecut cu această ocazie și prin alte localități de pe Costa de Sol, de unde erau ridicați alți turiști.

Ca întotdeauna la excursiile organizate ridicarea turiștilor de la hoteluri este cea mai greoaie și plictisitoare. Benalmadena fiind printre primele stațiuni de unde pornea autocarul (de fapt a II-a după Torremolinos). Așa că am trecut prin Fuengirola, Marbella, Estepona în drum spre Tarifa – țărmul spaniol de unde urma să traversăm către Tanger.

Până la urmă nu a fost chiar așa de rău, cu ocazia aceasta am trecut și prin alte stațiuni de pe Costa del Sol, multe din ele uriașe.

Parcă pentru a ne face în necaz a ridicat două persoane chiar și la hotelul din San Pedro.

Dacă la dus a fost luat fiecare de la hotelul lui, la întoarcere nu s-a mai procedat așa. Oarecum a fost mai bine căci altfel bănuiesc că ne apuca miezul nopții în autobuz.

Pe drum am găsit peisaje spectaculoase dar și câmpuri întinse de mori eoliene, pesemne condițiile sunt prielnice obținerii energiei în această zonă, vântul bate puternic. (am citit că doar în districtul Tarifa sunt 35 de centrale eoliene ce își iau energia de la peste 600 mori de vânt)

Am tot studiat și varianta individuală spre Maroc, am avut mașină închiriată. Doar că mie mi-a dat cu virgulă. În afara formalităților vamale mai dificile la tranzit personal, nici nu aveam o idee despre ce se poate face în Tanger. Apoi am văzut că Medina era chiar lângă port, nici nu trebuia să traversez cu tot cu mașină. Dacă traversarea se face cu mașina costurile sunt foarte mari și chiar nu se justifică.

A fost bine oarecum, căci am dispus de ghid, atât că am făcut doar ce voia el. Și nu am fi pierdut atât timp pe drum, nu doar că nu trebuia să luăm și alți turiști, dar drumul s-ar fi făcut numai pe autostradă.

La 8:40 am ajuns în Tarifa, urmând ca 20 minute mai târziu să fim deja pe ferryboat. Urma să traversăm strâmtoarea Gibraltar spre Tanger (Maroc).

Am fost dotați cu niște ”abțiplide” pe care le-am lipit fiecare pe unde am apucat, în orice caz cât mai la vedere. Scopul lor era acela de a nu ne rătăci de grup.

Tarifa este un mic orășel spaniol, de acolo trebuia să luăm feribotul spre Tanger. Orășelul cu mai puțin de 20.000 de locuitori a fost fondat la invazia maurilor din 711 A. de către conducătorul maurilor Tarif Ben Malik (de unde și numele de Tarifa). Ca orice oraș spaniol care se repectă există și o cetate aici: Guzman El Bueno, o fortificație maură (alcazar) construită în 920 A. D. de către califul Abderramán III pentru a proteja Tarifa de atacurile venite din Africa și celor din nord ale vikingilor. Alte obiective importante ar fi statuia lui Guzman El Bueno, care și-ar sacrificat fiul (conform legendei) într-o bătălie din 1292, biserica San Mateo a cărei construcție a început în secolul XVI, și Santa Catalina, un observator meteorologic construit în 1931 în stilul unui castel din sec. XVI.

De menționat că există planuri de construcție a unui tunel subteran între Tarifa și Tanger.

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Cezarul nostru a fost ghidul, un marocan masiv cu mustață, care vorbea un fel de engleză pigmentată cu accente franțuzești și arăbești. Ne-a facilitat trecerea lejeră prin furcile caudine ale vameșilor marocani. Un tip simpatic, în general, avea tot felul de prieteni prin Medina (majoritatea cerșetori) pe care îi promova pentru susținere materială. Mă întreb, și nu fără temei, dacă nu beneficia de o parte din fondurile strânse. A insistat foarte mult pe obiectivele care i s-au părut lui mai importante, o parfumerie, un magazin de așa-zis artizanat. La final nu s-a sfiit să ceară bacșiș întregului autobuz, pentru prestația sa din ziua respectivă. Un om dintr-o bucată.

Ferryboatul cu care am traversat aparține FRS. Chiar dacă pe e scrie Tarifa-Tanger 35 min, noi am făcut aproape o oră. E drept că se pierde destul de mult timp cu îmbarcarea/debarcarea. Trebuie să spun că, în ciuda dimensiunilor navei (86 m lungime, 26 m lățime, găzduiește max. 777 pasageri) am simțit tangajul destul de tare. De-abia aici mi-am dat seama că nu sufăr de rău de mare;).

Inițial s-a făcut un tur cu autobuzul al Tangerului, oraș care are 700.000 locuitori. De altfel Tangerul este al doua forță industrială a Regatului Maroc (după Casablanca), dar al cincilea din punctul de vedere al numărului de locuitori. Tangerul este binecunoscut ca fief al spionilor din toată lumea, mai ales în perioada Războiului Rece, dar nu numai. Poziția sa strategică îi conferă această „onoare”. Și se pare că mai e cunoscut și ca patrie a hașișului. Ghidul nostru nu ne-a dus și la târgul de hașiș (cât de Cezar era el), dar cine știe, poate cu altă ocazie =)).

Am filmat o mică parte din tur, așa încât voi povesti ce mai țin minte (împreună cu memoria peliculei). Am trecut pe cel mai mare bulevard al Tangerului, bulevardul Mohamed V. Mahomed V a fost sultan în perioada 1927-1953, apoi exilat 2 ani și a redevenit sultan în 1955. În 1956 a reușit să negocieze independența cu Franța și în 1957 s-a proclamat rege al Marocului. A mai trăit încă 4 ani. De atunci s-au mai succedat doi regi: Hassan II și actualul Mohamed VI.

Am trecut în mare grabă prin Cartierul Francez, apoi Cartierul Spaniol, niște cartiere foarte frumoase și cochete.

Cu ocazia revederii filmării mi-am adus aminte că autobuzul hârâia groaznic încât nu numai că auzeai ghidul foarte prost, dar de-abia așteptai să ajungă la destinație, atât de tare îți vâjâia motorul în cap.

Este un cel mai nord-vestic punct al continentului african se află la 14 km (12 km după alte surse) vest de Tanger. Pentru că aici aveau loc frecvent accidente navale, în 1864 s-a luat decizia construcției unui far pe promontoriul aflat la înălțimea de 326 m deasupra nivelului mării.

Povestea este interesantă dar destul de lungă, cei care vor mai multe amănunte pot găsi mai multe date aici: zamane.ma/fr/lumiere-sur-le-cap-spartel

Aici s-a pierdut timpul la un restaurant amenajat în zona de atrație turistică (o cafea, un suc). Atfel spus am început cu o pauză... Priveliștea era frumoasă iar farul părea o bijuterie, drept pentru care noi am sărit peste cafea (și oricum băusem cafea cu puțin timp în urmă pe ferryboat). Nici acum nu mi-e clar dacă am ajuns acolo pentru Cap Spartel sau pentru restaurant (of, tare răutăcios sunt câteodată :))

Și pe aici se afla un mic grup de „negustori” cu tot felul de obiecte de cumpărat.

Am făcut o mică oprire pe malul mării unde câteva cămile ne așteptau. Plimbarea nu dura mai mult de 5 minute, practic era un un fel de plimbare în cerc, cu nimic mai largă decât plimbarea de ponei din Grădina Zoologică din București (cine are copii știe despre ce vorbesc :) ). Plimbarea era inclusă în preț, dar bineînțeles ghidul ne-a îndrumat spre oferirea unui bacșiș între 1 și 5 EUR pentru sărăcii oameni care stăteau acolo special pentru noi (și pentru următoarele grupuri de excursioniști :) ). Fata mea a făcut o plimbare, eu nu. Erau ele bietele cămile cocoșate de la natură, ce sens avea să le mai cocoșez și eu?

Un obiectiv ce cu siguranță nu trebuie ratat. Un loc de legendă stabilit cu cel puțin aceeași precizie istorică ca cetatea Troia, Cada lui Zeus sau Insula Cleopatrei;). Dacă existența lui Hercules este greu de probat, calculați probabilitatea ca Hercules să fi fost pe aici. Asta nu înseamnă că această cavitate nu are sute de mii de vizitatori anual. Pe când vom găsi și decreta baia lui Zamolxe sau de ce nu dormitorul lui Bendis. Nimic nu știm!

La intrarea în grotă, dar și în interior erau câțiva „negustori” care aveau înșirate niscaiva obiecte. Dacă la intrare marfa era expusă pe jos, în grotă existau și ceva standuri. Ca deobicei în astfel de cazuri. Așa că dacă aveai chef de ceva shopping… Nu prea aveai ce să cumperi, dar astea sunt amănunte, nu este bine să ne împiedicăm de ele. Noi am ratat totuși sesiunea de shopping :)

Grota are o spărtură spre mare și pe acolo soarele intră cu agresivitate, cerându-și drepturile și arătându-și supremația a asupra întunericului pe timp de zi. Contrastul evident dintre lumină și întuneric, lupta dată de cele două forțe ale naturii, oferă un spectacol greu de descris. Ai sentimentul unei cârtițe ieșite la soare. Altceva nu ar fi de spus despre această grotă, nu foarte mare.

Ghidul ne-a reamintit că strâmtoarei Gibraltar era denumită de vechii greci "Coloanele lui Hercule", că Hercule a fost cel a separat Europa de Africa, iar grecii antici au considerat că aici a fi capătul pământului, și că această grota ar fi menționată în mitologia antică (dar exact această grotă :) ).

În cele din urmă (pe la 13:00) am și ajuns la cetatea istorică a orașului (Medina). Aici ne-am plimbat pe străduțele strâmte (asta e o plăcere a mea). Fiind însă destul de mulți, plăcerea nu mai e atât de mare. Și mai eram urmăriți permanent de niște cerșetori care jumătate cerșeau, jumătate încercau să vândă ceva, haine arăbești, cămile de lemn sau pietre. Seamănă oarecum cu cei ce stau pe la intersecții pe la noi. Când credeai că ai scăpat de ei, apăreau pe altă parte, căci dacă nouă cetatea ni se părea întortocheată, ei o cunoșteau bineînțeles ca pe propriile buzunare.

Ghidul ne-a povestit că înainte toate casele erau vopsite în albastru, acum majoritatea sunt albe, dar guvernul se gândește să revină la culoarea originală. Așa am aflat că Matisse a fost îndrăgostit de Maroc și a stat în Tanger în anii 1912-1913. Și bineînțeles că a pictat peisaje din Medina iar casele erau albastre. În fine, este oarecum discutabil, mai repede o parte din ele.

Am ieșit un pic din cetate și ne-a fost arătată strâmtoarea Gibraltar în stânga ei Atlanticul și în dreapta Mediterana.

Când am intrat din nou în cetate, avansând un pic, eram așteptați de un dresor de șerpi, care ne-a făcut o mică demonstrație. La final a inventat fetele la poze, dar a scos un șarpe de plastic, bănuiesc mai puțin periculos ;).

După spectacolul cu reptile am fost îndrumați spre restaurant. Restaurantul era unul cu specific marocan. Exista și o formație de muzică tradițională marocană care s-a produs pe „scena” restaurantului. Când au adus supă de linte cu scorțișoară m-am luat cu mâinile de cap. Linte? Scorțișoară? Să mănânce ei asta! Eu nu mănânc așa ceva! Doar că fiind robul unei curiozități gastronomice ieșite din comun (nu ezit să gust orice fel de mâncare…) m-am gândit să iau o lingură. Și încă o lingură. Delicioasă! De câte ori îmi aduc aminte de ea mi se excită papilele gustative. Dacă ar fi să merg vreodată în Maroc, asta voi mânca cu siguranță.

La felul doi a fost cuș-cuș cu șofran și pui cu ceapă călită și morcov. Înainte au fost aduse și 2 frigărui tipic arăbești (erau preparate cu carne tocată, un fel de mici trași în țeapă). Cred că a fost și desert dar nu-mi mai aduc aminte. Am fost de asemenea serviți cu un pahar de ceai cu mentă, extrem de răcoritor.

Mi-amintesc că am luat o bere (băuturile nu erau incluse) și am fost tare fericit, căci de data asta nu eram cu mașina, și aveam și eu drepturi egale cu toți bărbații :)

Acum a urmat partea cea mai plictisitoare. Ghidul ne-a îndrumat spre două magazine. Unul de obiecte de artizanat și unul cu parfumuri/leacuri/mirodenii. Pot să spun cu mâna pe inimă că dacă n-atr fi fost timpul pierdut la aceste vizite impuse care au mâncat mai bine de o oră din excursia și așa scurtă (ca timp efectiv în Tanger) gradul de satisfacție ar fi crescut către 100%.

Bineînțeles că nu s-a lăsat până nu a intrat toată lumea în magazinele recomandate de el. A, și să nu uităm, pentru noi aveau cele mai bune prețuri cu discount-uri uriașe. La magazinul de artizanat am avut parte și de o sesiune de prezentare covoare. Văzusem același film de groază și în Turcia, așa că nu mi-era străin. Bineînțeles că nu a cumpărat nimeni nici un covor.

Apoi la drogherie ni s-au prezentat o sumedenie de mirodenii. Pe primul loc era șofranul, extrem de scump, dar cel mai ieftin din tot Tangerul. De hașiș nu a spus nimeni nimic. Mai erau niște alifii miraculoase (aici s-au mai aruncat doamnele) care vindecau orice: reumatismul, guta, bubele de tot felul. Și, conform uzanțelor musulmane (orientale nu prea merge, arăbești așa și așa) de aici puteai să iei licori pentru creșterea potenței (filmul acesta îl mai văzusem și în Egipt). Se pare că, după părerea lor, europenii sunt impotenți și fraieri în același timp =))

În final, ghidul ne-a acordat cu generozitatea-i caracteristică 25 de minute de timp liber în care nu aveai timp de nimic. Dar asta era puțin important, doar am vizitat mai devreme "celebrele" magazine despre care v-am povestit deja. Aveai de ales între a sta la o cafea sau a colinda un pic pe la tarabe și pe străduțe. Am ales a doua variantă cu toate că era deschis un magazin din patru. Bineînțeles că agentul de turism ne mințise. Pentru că eu cu fata mea ne-am adâncit pe străduțe, ne-am rătăcit un pic. Când ne-am întors toți plecaseră, eram doar noi și însoțirii noștri care ne așteptau și nu știau ce să facă. De data asta cerșetorii ne-au fost de mare ajutor, ne-au scos imediat spre port. Era la doi pași, dar noi nu aveam cum să știm asta. Astfel am cumpărat o piatră de la el, un ametist, drept mulțumire, cu prețul cerut. Pesemne că domnul ghid se baza pe cerșetori să strângă turiștii întârziați.

Pe la ora 21:45 am ajuns obosiți la hotel. Masa de seară am pierdut-o, așa că am ieșit prin Benalmadena să mâncăm ceva. Surprinzător majoritatea teraselor nu mai serveau mâncare după ora 22:00. Bine de știut și acest amănunt. Am găsit totuși un loc unde să mâncăm, așa că nu am rămas nemâncați.

Dacă merită. Cu siguranță o incursiune, fie ea și fugitivă în altă cultură este binevenită. Din păcate rămâne foarte puțin timp pentru vizitatul în sine, se pierde mult timp pe drum. Practic vorbind au fost 6 ore de la debarcare la îmbarcare. Dacă punem că în timpul acesta am luat și masa, greutatea cu care poți să îi strângi pe toți laolaltă după fiecare nou obiectiv, timpul pierdut prin magazinele „obligatorii” nu poți spune că a fost prea mult timp la dispoziție. Eu nu regret această excursie, dar cei ce o vor alege trebuie să știe ce îi așteaptă, altfel foarte posibili să fie dezamăgiți. Din timpul rămas, ghidul alocă foarte mult timp magazinelor asociate. Acum ori că e șpaga ghidului, ori că e înțelegerea agențiilor, mai puțin contează. Surprinzător a fost pentru mine că și companiile occidentale au această practică. M-aș fi așteptat ca asta să fie o practică pur orientală.

***

Bine, bine și care e treaba cu spionii din titlu? De fapt nu prea e!. În afară că am menționat pe undeva atracția spionilor spre Tanger nu mai există nicio legătură. Dar eticheta vinde marfa ROFLMAO

---

VIZUALIZĂRI: 10772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI