O plimbare prin Stockholm

TIPĂREȘTE

Încă din finalul articolului trecut, având în vedere lungimea ce rezulta a aceluia, mi-am dat seama că nu pot să scriu despre Stockholm tot ce mi-aș fi dorit. Apoi a venit și restricția celor 99 de fotografii, iar, cele mai multe care nu au încăput între acelea, au fost din Stockholm. Ca urmare, și datorită sfaturilor unor colegi, am decis să scriu un articol separat, dedicat numai capitalei Suediei. Voi încerca să nu repet prea mult din cele spuse în articolul anterior. Am inclus și o serie de fotografii noi, păstrând, în paranteză, numărătoarea inițială a fotografiilor care nu au avut loc în articolul anterior.

Cum spuneam, am ajuns în Stockholm în jurul orei 18.00. Prima vizită este dedicată cartierului (sau insulei) Gamla Stan. Este cel mai vechi cartier al orașului, care probabil nu scapă nici unui circuit turistic. Eu l-am vizitat și în excursia din 2012, când mi-a plăcut foarte mult. De data asta, vizita la Gamla Stan a fost una din deziluziile circuitului. Pe lângă faptul că nu am văzut toate obiectivele trecute în program (Catedrala, Bursa), în acesta nu au fost incluse, special sau în necunoștință de cauză, câteva obiective interesante. Mi-aș fi dorit să revăd cea mai mică statuie din Stockholm, de numai câțiva centimetrii înălțime, amplasată la nivelul trotuarului. „Järnpojke” sau „Băiatul de fier” are numai 15 cm înălțime. Inaugurată în 1967, înfățișează un băiețel ce privește în sus. De aici vine și numele actual „Băiatul care privește luna” .

Apoi, ar fi fost „Sfântul Gheorghe și Dragonul” , o statuie de la sfârșitul secolului al XV-lea, în care dragonul nu se simte prea bine. Ghidul de data trecută ne spunea că, de fapt, este o alegorie reprezentându-l pe regele Charles al X-lea al Suediei care - în 1658 – înfrânge „balaurul danez” , însă, acea bătălie a avut loc mult după realizarea statuii. Dar ceea ce este expus în stradă este o copie fidelă a originalului care se află în interiorul Catedralei.

Totodată ar fi fost interesant să fotografiez, de data aceasta, acea piatră încastrată în zidul unei clădiri inscripționată cu rune ale vechii scrieri a vikingilor.

În plus, chiar obiective pe lângă care am trecut erau închise, fiind în afara orelor de vizitare. Un important reproș, pe care îl am la adresa agenției organizatoare, este că nu a gândit programul în avantajul turiștilor. Nu a calculat trasee, timpi de parcurs și ore de ajungere la obiectivele de vizitat. Astfel, am găsit închisă Catedrala de la Cracovia sau bisericile din Gamla Stan.

În afara faptului că nu cunoștea traseele din Gamla Stan, îi mai reproșez ghidului faptul că, după ce ne-a arătat clădirea Parlamentului, ne-a lăsat de capul nostru, deși mai erau câteva obiective în program (Opera Regală Suedeză). Dar, poate a fost mai bine așa. Ceea ce am văzut am putut-o face în ritmul nostru, cu câte fotografii am dorit, fără a risca să „încetinim grupul” .

Astfel, după ce am admirat și fotografiat Opera Regală Suedeză, o clădire cu o arhitectură deosebită, inspirată de stilul baroc al Operei Garnier din Paris, am descoperit statuia ecvestră a Regelui Gustav al II-lea Adolf. Ajuns acasă, după o căutare pe internet, mă întreb de ce nu a fost pusă aici o statuie a Regelui Gustav al III-lea, cel care a înființat „Compania Națională de Operă din Suedia” , în 1773.

Apoi, la „colivia” din fața Muzeului Național trebuie să avem ceva răbdare, deoarece sunt mai mulți turiști în fața noastră, amatori să-și facă poze în interior. Între timp, studiem informațiile furnizate de codul QR. Lucrarea aparține unui artist chinez, Ai Weiwe, și are 12 m înălțime. Este amplasată provizoriu în acest loc, până la găsirea unul amplasament definitiv. Cele două personaje decupate doresc să reprezinte posibilitatea „trecerii libere tuturor oamenilor într-o lume fără frontiere” . Că a rezultat o oglindă care deformează este, probabil, o altă poveste, însă rezultatul este un obiect de artă frumos, care atrage turistul de pretutindeni.

Nu am numărat punctele de acostare la cheul din fața Muzeului Național și a hotelurilor de lux. Dar, probabil sunt peste 10. În dreptul fiecăruia este un panou electronic cu direcția și ora plecării următorului vapor. Cam pe la mijlocul cheului este o cabină unde este afișat, cred eu, întregul orar al tuturor curselor.

Podul Sfântul Erik este singura legătură terestră a două insule mici aflate la est de Gamla Stan cu restul orașului. Dacă am identificat eu bine, se numesc Skeppsholmen și Kastellholmen. Un panou informativ la capătul podului ne spune că, în trecut era locul favorit de plimbare în natură a membrilor familiei regale. De altfel, pe a doua insulă este și un mic castel, construit la jumătatea secolului al XIX-lea. Astăzi, Google Earth îmi spune că aici sunt o serie de muzee precum și hoteluri. Mie îmi atrage atenția o corabie trasă la mal, probabil rudă cu Bricul Mircea al nostru, că prea seamănă cu el!

După cum spuneam și în articolul anterior, vizita la Primăria Stockholm, din ziua următoare, nu începe chiar în cele mai bune condiții. După „alergatul în jurul cozii” în căutarea amplasamentului acesteia a urmat povestea cu cei 11 euro ceruți în plus. Dezavantajați din această poveste au fost cei care s-au retras, rămânând cu un obiectiv frumos nevizitat.

Vizita în sine este aproape identică cu cea din 2012. Diferă șantierul din „Salonul Albastru” . Avem norocul cu o mică zonă de perete, încă neacoperită de schele, care ne permite să admirăm frumusețea finisajelor, care l-a convins pe arhitect să renunțe la placarea în albastru. Și astfel Salonul Albastru a rămas „Salonul Roșu” (denumirea îmi aparține). Apoi, acum vedem o vitrină cu medalii și diverse însemne primite de consilieri, în timp ce, data trecută am admirat aranjamentul la masă, cu multitudinea de farfurii, tacâmuri și pahare aferente fiecărui participant la banchetul de acordare a Premiilor Nobel. Între camerele principale destinate vizitei parcurgem mai multe culoare cu diverse tablouri, statui sau tapiserii. Nu îmi aduc aminte dacă sunt aceleași de data trecută. În „Sala de Consiliu” aflu un lucru pe care nu îl știam și, undeva în interiorul meu, mă gândesc că alegerile ar putea fi un pic „aranjate” . Într-o anume legislatură, din cei 101 consilieri aleși, 50 sunt bărbați și 51 sunt femei. În legislatura următoare situația se schimbă, 51 sunt bărbați și 50 femei. Cică partidele sunt obligate să pună, pe lista locurilor eligibile, persoane care să asigure acest deziderat. Consiliul se întâlnește numai în a treia zi de luni a fiecărei luni. Ședințele sunt publice, sala dispunând, pe lateral, de două balcoane. Cel din dreapta prezidiului este destinat presei, iar cel din stânga este pentru public.

În „Salonul prințului” îmi aduc aminte de faptul ce fresca pictată de acesta, de la început nu s-a bucurat de succes în rândul cunoscătorilor de artă. A fost, însă, acceptată, având în vedere sângele regal al pictorului. Acesta a încercat să reprezinte imaginea orașului Stockholm văzută prin ferestrele de pe peretele opus. Și, după părerea mea, eu nefiind în nici un fel specialist în domeniu, ceea ce a rezultat se apropie de „pictura naivă” . În plus, nu știu dacă așa a fost de la început, sau dacă, datorită trecerii timpului, în prezent culorile sunt foarte palide. Salvează, însă puțin, imaginea camerei, basoreliefurile de pe stâlpii dintre ferestre.

„Salonul Auriu” este spațiul cel mai populat cu turiști. Cele 11 kg de aur, împărțit în 18 milioane de plăcuțe ce decorează pereții, atrag privirile tuturor. În plus, frescele de pe pereții salonului spun și o mulțime de alte povești. Sunt scene de la mitologia scandinavă până la simbolurile zodiacale. Alte scene ilustrează momente din istoria Suediei. Ni se atrage atenția asupra unei scene de „multiculturalism” într-o singură imagine, fiind prezentate detalii din mai multe orașe europene. Eu nu recunosc decât Turnul Eiffel. Zeița Stockholm a fost considerată „urâtă” încă de la terminarea lucrărilor, iar Sfântul Erik a rămas fără cap deoarece arhitectul nu a luat în considerare postamentul de la baza peretelui. Interesantă a fost justificarea acestuia: „oricum, sfântul a fost decapitat” . Odată cu capul sfântului s-a pierdut și una din cele trei coroane ale stemei regatului. Finisajele au fost acceptate ca atare, numai pentru a nu pune în pericol termenul de inaugurare. Înțeleg, însă, că arhitectul nu a scăpat nepedepsit.

Muzeul Vasa mi s-a părut neschimbat în ultimii 10 ani. În același semiîntuneric necesar conservării vasului, corabia Vasa apare imensă. Cu 69 m lungime, 54.5 m înălțime și 11.7 m lățime, nava avea un tonaj de 1210 tone. Construită în perioada 1626 – 1628 la ordinul Regelui Gustavus Adolphus, urma să fie „nava amiral” a flotei suedeze în războiul pe care îl purta cu Polonia și Lituania. Ca urmare, trebuia să fie echipată cu 72 de tunuri din bronz, special fabricate în Suedia pentru „Vasa” . Aceasta ar fi făcut-o cea mai înarmată corabie a acelor timpuri. În timpul execuției s-a ajuns la concluzia că acestea nu încăpeau numai pe o punte de tragere și, în concluzie a mai fost introdusă încă o punte. Se văd și în fotografii două rânduri de ferestre de tragere. Aceasta a ridicat mult centrul de greutate al navei, mărind instabilitatea acesteia. Ca urmare, la prima ieșire în larg, pe 10 august 1628, la prima voltă, s-a înclinat puternic pe o parte și s-a scufundat.

A stat, apoi, într-un strat de nămol protector până în 1961, când au început operațiunile de recuperare. Au urmat aproape 30 de ani de lucrări de refacere, recondiționare, consolidare, conservare, completare, pentru ca, în 1990, muzeul ce adăpostește vasul să poată fi deschis. Un șir întreg de panouri din muzeu ilustrează această perioadă. Ar mai fi de spus că și în prezent, o zonă a muzeului este ocupată de un adevărat laborator, care studiază în permanență comportamentul tuturor părților navei și ia măsurile de conservare ce apar necesare.

Nava poate fi văzută de jur împrejur, fie de la nivelul punții inferioare de tragere, fie de la nivelul chilei. Cum spuneam și anterior, sunt impresionat de sculpturile care o decorează, nu numai la pupa sau la prora, ci și pe chepengurile gurilor de tragere.

Din cei 145 de marinari și 300 de soldați îmbarcați pe navă la momentul naufragiului, la recuperarea acesteia au fost găsite numai 15 schelete. Bineînțeles, numele reale ale celor dispăruți nu sunt cunoscute. Totuși, fiecăruia dintre aceștia i s-a dat un nume. O zonă a muzeului este dedicată acestora. O întreagă echipă de specialiști din mai multe discipline, au încercat să afle cine erau aceștia, cum arătau, cu ce se ocupau. A rezultat reconstituirea a două chipuri, dar, conform panoului expozițional „multe întrebări au rămas fără răspuns, rămân numai presupuneri care dau aripi imaginației noastre” .

Pentru vizita la Muzeul Vasa ne-a fost acordată numai o oră, în timp ce recomandarea de vizitare este de 1.5 – 2 ore. Bineînțeles că au rămas zone ale muzeului în care nu am mai ajuns. Pe culoarul spre ieșire am remarcat o sală de proiecție în care rula un film despre recuperarea și conservarea corabiei. Filmul, în 7 sau8 limbi, are programul afișat la intrare. Când am trecut noi pe acolo, rula varianta în limba rusă și nu era nimeni în sală.

M-am gândit de ce nu știam nimic despre statuia Regelui Karl al XV-lea menționată în articolul anterior, una din cele 5 statui ecvestre din Stockholm, inaugurată în 1909. Când am vizitat, în 2012, Muzeul Skansen am ajuns la el cu autocarul și, probabil, nu i-am acordat atenție, iar la Muzeul Vasa am ajuns în ziua următoare, pe jos, din direcția opusă. Din aceleași motive nu am remarcat și o foarte simpatică cabină telefonică aflată în zonă.

În afara celor scrise în articolul anterior, despre vizita în Stockholm aș mai putea spune că informația furnizată de ghid, cum că vaporașele nu mai au curse spre Palatul Drottningholm, nu corespunde realității. Acasă, pe internet, am găsit programul acestora, din oră în oră, începând cu ora 10.00 De asemenea, informația cum că, dacă folosim transportul pe uscat am fi avut nevoie de 3 autobuze și două ore pe sens, este eronată! Linia de metrou nr. 17 ne-ar fi dus acolo în 30 minute.

Dacă recomand o vizită prin Stockholm? Bineînțeles! Poate chiar de mai multe zile, deoarece, din ce am observat noi, Stockholm are multe de arătat. Dar nu cu agențiile cu care am fost noi.

X X

X

Am avut în gând să dau o notă mică la capitolul ” Distracție și Relaxare” datorită „relaxării” pe care mi-a creat-o prestația ghidului. Dar mi-am dat seama că Stockholm nu are nici o vină pentru aceasta.

---

VIZUALIZĂRI: 5610 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI