4. Muntii Stancosi: ghetari, lacuri si paduri

TIPĂREȘTE

Am petrecut o (alta) frumoasa seara impreuna cu mai multi romani plecati de mai multa sau mai putina vreme, definitiv, din Romania. Cum am mai spus, totul incepe cu-n gratar si se termina cu-n pahar de vin (rosu, pentru mine – Malbec, daca-i posibil). Nu revin la tipicul intalnirilor intre romani dar trebuie sa remarc ceva : limba vorbita este o simpatica Romgleza; fraza incepe in romana, urmeaza cateva cuvinte in engleza, pentru ca sa se revina (uneori) la romana – sau invers, sau altfel... Totul se-ntampla natural, fara ca nimeni sa realizeze “deraiajele”. Asta-i rezultatul faptului ca, la servici, toti vorbesc in engleza, chiar daca sunt colegi de birou, sau acasa, cu copiii, au acelasi limbaj, uneori fiindu-le mai usor sa gaseasca expresii sau cuvinte in engleza.

Am plecat la pranz din Calgary. Am iesit din cartierele formate din grupari de case, in zone mai aerisite, unde casele, mai generoase, sunt aruncate pe coline si prin padurici – vechii proprietari de pamanturi. Acestia, cu toate ca sunt multimilionari, prefera viata de fermier. In general canadienii nu se straduiesc sa scoata in evidenta starea lor de bogatie. Toata lumea se imbraca modest (nu saracacios!), singurele indicii asupra starii financiare fiind date de cate un ceas de mana mai bengos, o palarie mai de soi, poate marimea GMC-urilor – asta la vedere; celelalte dovezi ale statutului constau in case mai maricele, iahturi, avionete, etc...

Calgary se afla la 1200m altitudine! n-ai zice, pentru ca intinderile sunt atat de vaste incat “campie” ar fi termenul mai potrivit; ei i-au spus : preerie.

Am iesit, asadar, din oras si ne-am indreptat spre Muntii Stancosi (Rocky Mountains) pe niste sosele drepte (initial) ca-n desenele animate. Peisajul s-a schimbat pe nesimtite si, parca dintr-o data, am intrat in zona muntoasa a unui parc natural - Parcul National Banff (Despre Banff – un alt review) - peTrans-Canada Highway. Pentru a intra in oricare parc (si sunt declarate cateva!) trebuie achitata o taxa. Pentru a nu pierde vremea la “vama” este bine sa ai abonament electronic.

Soseaua a inceput sa urce, usor, serpuind de-a lungul unei vai largi strajuita de versanti abrupti si masive matahaloase, avand majoritatea ghetari “agatati” undeva – hat - la inaltime. Intram pe Icefields Park Highway. Nume ciudate se perinda in fata ochilor: Kananaskis, Dead Man's Flats, Canmore, Anthracite, Waputik, Totem Tower, Saskatchewan, Jonas Creek... Padurile de brazi par nesfarsite...

Raurile care ne-au insotit au fost cand navalnice - special, parca, pentru practicantii de rafting - cand sinuoase, creand adevarate meandre, uneori suprafete intinse cu smarcuri si mlastini din care se inalta cateva palcuri de conifere. Intre marginea exterioara a soselei si padure este o zona tampon de circa 30 metri, unde padurea a fost inlocuita cu pasune (si aia intretinuta continuu) pentru a se evita blocarea soselei de eventuala cadere a vre-unui copac sau brad si, o alta cauza importanta, pentru a se evita coliziunea cu vre-un animal iesit brusc din padure. Pentru a le da animalelor si alte posibilitati de traversare a soselei, s-au facut din loc in loc pasarele impadurite. Nu-i de joaca! Padurile colcaie de ursi negri sau grizzly, capre, elani, pume, etc

De-a lungul traseului nostru am intalnit un urs negru ce se plimba tacticos de-a lungul soselei ignorand turistii opriti (ca si noi) sa-l fotografieze/filmeze, cateva capre de munte cam jerpelite, o caprioara, un tap si-un elan. Dar cele mai simpatice si prietenoase s-au dovedit, in doua randuri, cate o pereche de veverite tip Chip & Dale. Pe deasupra noastra am tot vazut cativa vulturi negri cu capul alb si cativa soimi.

Ploaia ne-a insotit o mare parte din drum dar peisajele impodobite de nori josi au fost cu mult mai interesante. Pe masura ce ne afundam in imensitatea muntilor peisajele se schimba cu repeziciune. Intram in parcul National Jasper. Zeci de lacuri enorme, cu ape de un turcoaz nefiresc, primesc apele trimise-n dar de ghetarii ce se lafaie deasupra unor versanti pe care se poate face un curs de geologie aplicata. Ne-am oprit de cateva ori, memoria aparatelor fiind incarcata continuu: Sunwapta Falls Rocky Mountain, Athabasca River si, mai apoi, Athabasca Falls (spectaculoasa). Un loc deosebit: Columbia Icefield Discovery Centre – un ghetar ce odinioara ajungea pana la sosea. Acum, pentru a ajunge la gheata, efectiv, ai de urcat o bucata buna de drum, intr-un peisaj fantastic, selenar! De jos, un autobuz cu niste roti uriase, te poate duce pe ghetar. N-am avut timp, fiind destul de tarzie ora la care am ajuns acolo. Am vazut cateva borne care indicau marginea ghetarului la un moment dat si anul inregistrarii; aici realizezi efectele incalzirii globale... Te cam pune pe ganduri!

Plecam mai departe. Peisajul se schimba, valea se largeste si intram in orasul Jasper. Aici am ramas peste noapte (dupa 5 ore de mers), urmand ca a doua zi sa plecam spre Vancouver – 800Km – cca 8 ore de mers... Despre Jasper nu pot spune multe; ora la care am ajuns era cam tarzie asa ca dupa un dus placut, am luat masa in restaurantul hotelului, aflat intr-o sala foarte inalta, cu o piscina intr-un capat, cu siferite plante si brazi, mobilier de lemn si undeva, central, un camin deosebit cu focul aprins. De cand am venit in Canada am dorit sa mananc celebrele fripturi de vita. Una am ras-o in Calgary, exceptionala! , asa ca mi-am propus sa repet experienta. Am vazut, insa, ceva mai interesant: friptura de bizon. Cand a fost sa comand am ingaimat: “I would like a... (cum dracu' se pronunta Bizon?!) a bizon steak... ”. A sunat mai mult a franceza, drept pentru care tipa care servea (foarte profesionista!) a ramas un pic descumpanita, dar si-a revenit deindata: “ Aaa..., baizon! of course! ”... A fost “tres bon! ”

Dimineata, neasteptat de calda pentru zona muntoasa a Canadei, ne-a intampinat cu un soare generos, un mic dejun delicios, cafea si... un elan maret care se etala in fata hotelului. Nu l-am fi vazut daca n-ar fi trebuit sa iesim pentru a fuma o tigara (Canada a interzis fumatul inclusiv pe terasele carciumilor, in zonele exterioare aglomerate sau in zonele unde sunt copii).

Am reintrat printre creste, ghetari si lacuri, fiind atent si la partenerii de trafic: camioane uriase, track-uri, motociclete, masini mai mult sau mai putin haioase, masini uriase care tractau rulote pe masura, autorulote enorme care tractau cate o masina (in Europa am mai vazut autorulote cu biciclete agatate la spate, dar sa tractezi dit'ai track-ul cu monstrul ala, clar, iti trebuie maiestrie!). La un moment dat am fost “insotiti” de calea ferata pe care mergea un tren de marfa pe care l-am ajuns din urma. Am inceput sa-l depasim..., si da-i si depaseste, si depaseste, si depaseste... trenul cred c-avea cateva sute bune de metri – parca nu se mai termina! Incredibil!

Dupa ore bune de mers am ajuns intr-o regiune in care se vedeau urmele unor incendii petrecute cu 2 – 3 ani in urma. Trebuie sa fi fost bai mare; cat vedeai cu ochii erau numai cioate, printre care, timid, “verdele” a renascut.

Incet – incet peisajul se domoleste si incep sa apara cateva case, ferme probabil, cu curtile pline de utilaje si masini ruginite, baloti de paie, grajduri darapanate, vechi... Aici cuvantul “lux” este inutil...

Dupa inca vreo ora de mers printr-o zona mai putin spectaculoasa, am ajuns in Vancouver (alt review, in curand).

Dupa cateva zile petrecute, cum spuneam, la Vancouver, am luat-o din nou printe munti schimband traseul. Nu mai insist asupra peisajelor... La un moment dat am ajuns intr-o neasteptata zona viticola (Okanagan) in apropierea unui oras interesant - Kelowna. Inchiputi-va (sau vedeti in poze!) o zona cu munti domoli ce se lasa in apele unui lac nesfarsit, unde, printre randuri de vita-de-vie, mai rasare cate un grup de case si cate o crama cu cate o curte mare, cu spatii special amenajate pentru un restaurant si magazine pentru vanzarea vinurilor casei. Preturile nu sunt deloc mici, chiar daca le iei direct de la producator. Am gasit cateva sticle (subtirele) de vin la preturi de peste 200CAD! Cica erau din struguri culesi dupa ce inghetau la sfarsitul toamnei. N-am fost chiar atat de curios... In toata crama erau o gramada de turisti pusi pe cumparaturi ori sa serveasca masa. Adevarul e ca pozitia restaurantului, pe buza unei pante, oferea o priveliste impresionanta. Muzica in surdina, apa pulverizata discret (au fost 38 grade C!), servirea im-pe-ca-bi-la si nu in ultimul rand mancarea excelent preparata au creat o atmosfera extraordinara (vezi Mission Hill Winery). Am incercat, totusi, si cate un pahar de vin rosu. Mmmmm...

Am lasat tentatiile in urma si ne-am indreptat spre Kelowna unde ne propusesem sa innoptam. Dupa un deal, undeva nu foarte departe am zarit fumul generat de un incendiu forestier. Aici este o foarte mare problema cu aceste incendii mai ales ca atmosfera este foarte uscata. V-am mai relatat ca, la +38 de grade C, n-am transpirat absolut deloc! Canadienii, buni cetateni in general, anunta imediat orice posibil incendiu ce poate afecta mediul. Peste tot cetatenii sunt invitati sa nu faca focul si sa anunte imediat daca vad fum... Nimanui nu-i arde de glume proaste; am vazut ce lasa-n urma un astfel de incendiu... Si amenzile sunt pe masura – se poate ajunge (astia chiar nu au timp de glume!) si la puscarie.

Toata noaptea a fost un du-te – vin-o al masinilor de pompieri, elicoptere, ambulante...

In Kelowna merita sa te retragi la pensie... S-au prins foarte multi canadieni. Combinatia lac-munte-vin este brici! Barci si Yaht-uri care-mai-de-care mai frumoase trec pe lac sau sunt ancorate in mici porturi. Casele..., cum sa va zic, nivelul de trai este la tavan! Poate prin reviste am mai vazut asa ceva! De vis...

In oras am vizitat o zona cu hoteluri micute asezate de-a lungul unui laculet sinuos unde puteai sa iesi din balcon direct la barca ancorata. Brrr... Vise, taica!

Ma opresc.

Concluzie: daca aveti posibilitatea NU REFUZATI CANADA!

---

VIZUALIZĂRI: 4411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI