ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.07.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 05.01.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 10 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Vacanță la Siviri. Plaje, taverne și locuri de vizitat

TIPĂREȘTE

Anul acesta am ajuns pentru prima oară pe brațul Kassandra, după mai multe vacanțe petrecute pe Sithonia. Am stabilit „cartierul general” la Siviri, știind că partea vestică a peninsulei este mai liniștită.

Am avut însă o experiență nefericită cu administratorii apartamentului privat pe care l-a închiriat pentru 10 zile. Dar, să o luăm cu începutul.

Am rezervat pe Booking.com apartamentul privat „Ergo-House Nephele” (gps 40.035415,23.362622), încă din noiembrie anul trecut, pentru perioada 22 iunie – 2 iulie 2022. Am plătit un preț foarte bun de 68 de euro pe noapte (doi adulți, un copil și un cățel negru ????) pentru un apartament de circa 60 mp, dotat cu tot ce trebuie pentru vacanță, inclusiv bucătărie, amplasat la circa 200 m de plajă, în apropiere de zona centrală a stațiunii.

Cu doar două zile înainte de începerea vacanței, pe 20 iunie 2022, fără să mă întrebe dacă sunt de acord, administratora apartamentului m-a anunțat că o să stăm în cu totul altă locație decât cea rezervată și plătită, în capătul celălalt al stațiunii, mult mai departe de plajă (circa 600-700 m de plajă). Atunci când am cerut explicații, mi-a transmis, evaziv, că au intervenit „probleme tehnice” , cauzate de vremea nefavorabilă.

Mințiți pe față, respect zero

Am bănuit că mi s-a servit o minciună. Așa că după ce am ajuns în Siviri și ne-am cazat la noua locație, am fost să văd despre ce fel de „problemă tehnică” este vorba. Surpriză! Apartamentul rezervat și plătit de mine era ocupat de alți turiști (o familie de sârbi). Deci, am fost mințit grosolan.

Prinsă cu minciuna, administratora a inventat o altă minciună. A pretins că a rezolvat „problema tehnică” în aceeași zi și a primit alți turiști. Atunci, de ce nu ne-a dat apartamentul pe care l-am rezervat și plătit? Unde a găsit alți turiști fix în aceeași zi? I-a luat de pe stradă? Rezervările se fac din timp, nu pleci în Grecia – familie cu un copil, mergi pe stradă și apare din senin administratora Ergo House și îți oferă o cazare. Cel mai probabil, a fost doar o manevră pentru a câștiga câțiva euro în plus, pentru că prețurile au crescut simțitor de astă iarnă (când am făcut eu rezervarea). Mi s-a părut absolut jenant și umilitor! Am sesizat Booking.com, dar nu s-a întâmplat nimic.

Apartament de lux

Să revin însă la apartamentul în care, prin forța împrejurărilor, ne-am petrecut vacanța.

Ergo-House AE Harmony – Nephele (gps 40.039839,23.363768) este situat în partea opusă a stațiunii, la 600-700 m de plajă, într-o zonă liniștită, cu foarte multe case de vacanță. Apartamentul este într-o vilă, cu o curte interioară deschisă, plină de verdeață. În curte mai erau un foișor și un grătar zidit.

Accesul în apartament se face cu cartelă, lăsată de administratoră într-o casetă cu cod. Înainte de a ajunge, mi-a transmis codul. Cât timp am stat în Siviri nu am văzut-o niciodată la față pe administratora locației (nu vreau să-i dau numele, dar îl puteți afla ușor).

A insistat permanent că noul apartament este mai confortabil și chiar mai mare decât cel rezervat de mine (un dormitor în plus). Lucru care nu mă avantaja cu nimic. Pentru mine, era importantă apropierea de plajă și de zona centrală a stațiunii.

Într-adevăr, apartamentul era impecabil, având finisaje de lux. Cu tot cu cele două terase aferente cred că avea 70-80 mp. Era dotat cu tot ce trebuie: bucătărie complet utilată (plită cu inducție, cuptor electric, veselă, espressor de cafea, cană fierbător etc), un living cu șemineu (decorativ, nu funcțional), canapea, etc. Cele două dormitoare aveau câte un pat dublu cu saltele confortabile, uscătoare de păr, lustre cu ventilator, lumini ambientale dimabile, din telecomandă. Aerul condiționat, amplasat pe un mic hol din fața băii, a făcut față cu brio temperaturilor ridicate.

Livingul și dormitoarele erau dotate cu smart TV (cel din living cu diagonală de 125 cm). Deci, dacă te plictiseai și aveau un cont Netflix, aveai ce face. Eu am folosit un Chromecast, pe care îl car după mine peste tot. Evident, dacă ai internet și o să explic în continuare.

Punctul slab era baia, ridicol de mică pentru acest apartament (mai puțin de 2 mp).

Surprizele neplăcute ne-au urmărit și aici. Atunci când am intrat în apartament, internetul nu funcționa. Deci, problema era mai veche. Administratora nu știa, pentru că nu a verificat înainte. Abia după 4 zile, la insistențele noastre zilnice, a trimis prin cineva un alt router, cu sim Cosmote. De ce nu l-a adus în prima zi, atunci când am semnalat problema? Probabil că ăsta este respectul față de turiști (români).

Pe unde am mâncat și ce ne-a plăcut

În privința stațiunii, nu pot să spun mare lucru. Siviri este un loc liniștit, cu promenadă pe plajă, cu taverne și câteva buticuri. Aici, am mâncat doar la două taverne: Sto Kima (gps 40.035386,23.359973) și Family (gps 40.036048,23.360489). Am mâncat foarte bine și le recomand pe amândouă. Sto Kima este o tavernă specializată în pește și fructe de mare, dar găsești și souvlaki, grill de pui, moussaka etc. Mâncare bună (calamar excelent), servire rapidă, prețuri la nivelul zonei (55 euro – trei persoane). L-am apreciat pe chelnerul care ne-a servit (de origine română) pentru că a adus și un bol de apă pentru cățel, din proprie inițiativă. Pentru că nu puteam să plecăm din Grecia fără să încercăm gyros-ul, am mâncat și la Family. Câteva zile am ezitat să intrăm, pentru că era gol mai tot timpul. În weekend, au dat grecii năvală și taverna era plină ochi. Atunci, ne-am decis și noi să încercăm. Pe lângă gyros, aici găsești moussaka (excelentă), feta grill, bujurdi, vinete umplute, nelipsitele cipsuri de zucchini și alte bunătăți care se prepară rapid. Tot ce am comandat a fost foarte bun. Aici, am plătit și cel mai puțin pentru o masă în trei – doar 35 de euro.

Ca stațiune, mai mult m-a impresionat Skala Fourkas, aflată la circa 7 km de Siviri. Deși satul este la fel de mic, mi s-a părut mai cochet. Mai ales zona centrală, unde se află un parc frumos amenajat. Dar este o chestie de gusturi. Aici, am găsit o tavernă mișto, chiar pe malul mării, la care am mâncat de două ori.

Fish tavern Takis (gps 39.998322,23.383017), după cum îi spune și numele este specializată în pește și fructe de mare. Un plus pentru caracatița grill, care a fost foarte fragedă și gustoasă. Aici, nu găsiți moussaka! Întrebarea noastră legată de această specialitate l-a contrariat pe chelner. Ca și la Sto Kima, cățelul a primit apă fără să cerem J. Mâncarea a fost foarte bună, berea locală Mamos – rece și proaspătă. Prima dată, am ajuns aici vineri, atunci când grecii dau năvală. Așa că taverna a fost plină ochi, iar chelnerii ajungea mai greu la masă. A doua oară, am venit în cursul săptămânii, iar atmosfera a fost mult mai relaxată.

În Pefkohori am mâncat la Fish Tavern Tsaparis (gps 39.987782,23.614484). Mâncarea a fost și aici foarte bună, dar la prețuri mai măricele. De exemplu, calamarul grill era 16 euro, în loc de 12, la Takis. Deci, diferențe de câțiva euro la fiecare fel de mâncare. Aici, nota de plată a fost de 65 de euro.

O altă tavernă pe care o recomand este Georgos, din Nea Skioni (gps 39.946069,23.530288). Ca mulți alții, atunci când aleg o tavernă, de obicei, trag cu ochiul la părerile celor care au fost acolo. De data aceasta, m-am luat după instinct și nu am greșit. Restaurantul este amplasat lângă port și are câteva mese afară, chiar în buza plajei. Acolo, am ocupat o masă. Berea Mamos și mâncarea au fost foarte bune, iar servirea mi s-a părut cea mai profi. Discret și rapid, chelnerul a contribuit la cina reușită.

Evident, părerile și gusturile sunt diferite, iar fiecare filtrează prin propria experiență. Acestea sunt tavernele care ne-au plăcut nouă, fie pentru gustul mâncării, fie pentru servire, fie pentru atmosferă și amplasare.

Cea mai frumoasă stațiune mi s-a părut Afitos, dar care este extrem de aglomerată.

La târgul din Kassandrea

De obicei, când mergem în vacanță în Grecia, încercăm să ajungem și la târgurile locale, pentru legume și fructe proaspete, pește, ulei, măsline etc. La fel am făcut și acum. Am fost la târgul de marți de la Kassandrea (gps 40.050152,23.413517), unde am fost surprins să văd că legumele și fructele sunt chiar mai ieftine decât în Ro. De aici am luat cel mai dulce pepene pe care l-am mâncat în ultimii ani. Roșiile erau 0.70 euro, ardeiul capia sau gras – 1.5 euro, lămâile – 1 euro, castraveții – 0.80 euro, pepene roșu – 0.80 euro, caisele 0.75 euro, cireșele 1.80 euro etc. Ca la toate târgurile locale, aici găsiți și tarabe cu haine made in China sau Turcia (unele contrafăcute – Adidas, Puma etc), produse de o calitate destul de bună. Cel puțin așa mi s-a părut.

Sfat: evitați să intrați cu mașina pe strada secundară, spre piață, pentru că e foarte aglomerat. Încercați să parcați pe strada principală, în zona intersecției semaforizate (gps 40.051504,23.413391). De acolo, mergeți pe jos doar 2-3 minute.

Magazine și carburanți

În privința magazinelor, cel mai des am intrat în Lidl (gps 40.059752,23.431848) și Masoutis (gps 40.039638,23.368139). Prețuri mai bune și o ofertă destul de diversificată am găsit la supermarketul Family, din Kassandrea (gps 40.050970,23.409236). Oricum, mai peste tot în peninsulă găsiți supermarket-uri Masoutis.

Prețul carburanților este o problemă, cred că Grecia are cea mai scumpă benzină din Europa. În peninsulă cea mai ieftină benzină era 2.38 euro/litrul, iar cea mai scumpă sărea de 2.5 euro. Eu am făcut plinul la Sandanski (Bulgaria), iar înainte de Nea Potidea, înainte de intrare pe Kassandra, am făcut iar plinul, cu 2.35 euro/litrul, la o stație Revoil (gps 40.199066,23.329130). În peninsulă am mai alimentat de 100 de euro și am lăsat în rezervor benzină pentru 300 de kilometri, ca să ajung la Sandanski. Surprinzător, la OMV Bulgaria benzina era mai scumpă decât la OMV România. La Sandanski am alimentat cu 3.82 leva/litrul MaxMotion 100plus, adică, aproximativ 9.75 lei. Benzina MaxxMotion 95 era (cred) 3.5 leva.

Plajele preferate

Pentru că avem în dotare cățel (în fapt, membru de familie cu drepturi depline), am evitat plajele amenajate. Unele dintre aceste plaje interziceau explicit accesul cu animale de companie. Oricum, preferăm zonele neamenajate și mai izolate. De aceea nu am colindat prea multe plaje. Unde ne-a plăcut, acolo am rămas ????.

Cea mai mișto plajă, conform criteriilor noastre, a fost Chelona Beach (gps 40.065856,23.341284), la 13 km de Siviri. Traseul cel bun este pe șoseaua pe care este amplasat restaurantul Metoxi (îl găsiți pe Google Maps), doar o bucată de drum de circa 2-3 km este pe macadam, dar este foarte bun. Sunt și scurtături, dar nu le recomand, pentru că drumurile sunt foarte înguste și virajate. Iar grecii merg pe mijloc... Am parcat de fiecare dată aici, la umbră (gps 40.064013,23.341563).

Chelona Beach are o zonă amenajată (unde este însă permis accesul cu animale de companie), dar în stânga plaja este liberă și te poți duce 3-400 de metri și nu te deranjează nimeni. Dimineața, este umbră, plaja fiind pe vest. Apa e foarte limpede și peisajele sunt chiar spectaculoase.

Ne-a mai plăcut și Elani Beach (parcare gps 40.051041,23.349215), la 5 km de Siviri. Și aici recomand evitarea scurtăturilor din aceleași motive. Plaja are o parcare destul de mare, în zonă fiind mai multe complexuri hoteliere. Dacă ajungeți după prânz, e destul de greu să găsiți locuri de parcare.

Elani Beach are o zonă amenajată, unde este interzis accesul cu animale de companie. În stânga însă, plaja e liberă. Această zonă de plajă este mărginită de pini, care țin umbră toată ziua (o binefacere pentru cățelul nostru negru, neiubitor de soare). Aici însă este destul de aglomerat față de Chelona, mai ales în weekend, când grecii vin ca hunii și ocupă tot ????.

În fine, cea de-a treia plajă care ne-a plăcut a fost Lagoon Beach (gps 39.981504,23.665002). Plaja este mărginită de o pădurice de pini, unde ne-am pus hamacele. Lagoon Beach are peisaje wow, dar la intrarea în apă sunt bolovani mici. După ce treceți de zona „minată” , vă puteți bucura de snorkeling.

Dezavantajul acestei plaje este că e și preferata rulotiștilor. Plaja nu este amenajată pentru așa ceva, așa că unii și-au făcut nevoile prin boscheți, cu toate consecințele care decurg din asta ????.

Pe drumul spre Lagoon Beach, la ieșirea din Kallithea, pe un sector de drum cu limitare de viteză, am întâlnit și un radar. Așa că circulați cu atenție și respectați pe cât posibil limitele de viteză.

Am mai explorat o plajă în apropiere de Kallithea (gps 40.063968,23.459894), pe un macadam unde e amplasat și un centru de echitație (Equestrian Center Macedonia Ranch Manippos), dar nu ne-a impresionat deloc. Însă am ținut neapărat să o amintesc, pentru că aici am găsit o baltă cu stufăriș plină de broaște țestoase. Sunt obișnuite cu oamenii și vin la picioarele tale după hrană, la fel ca porumbeii. Am avut în mașină o coajă de pâine pe care am fărâmițat-o și le-am dat-o să pape. A fost un spectacol super mișto.


[fb]
---
Trimis de nils1 in 13.07.22 22:08:28
Validat / Publicat: 14.07.22 08:00:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Sithonia, Thassos, Lefkada, Pelion, Skiathos, Parga etc

VIZUALIZĂRI: 5559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nils1); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 În drum spre Chelona Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[14.07.22 07:59:41]
»

@nils1, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

mishu
[14.07.22 10:41:56]
»

@nils1: Imi pare rau de neplacerile create de schimbarea locului si chiar daca arata bine, cred ca si mie mi-ar fi placut sa fiu mai aroape de plaja, in fond de asta ati facut alegerea.

In fine, trebuie sa nu lasam aceste lucruri sa ne strice vacanta si asa cum am vazut, chiar a fost frumos.

Iar cele doua fete ale voastre, vad ca se iubesc mult , sa va bucurati de amandoua.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Siviri:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071384906768799 sec
    ecranul dvs: 1 x 1